Jocul umbrelor (*)

      Imi simt copilaria ca o boala,
      Reflexie a unui gand ce parca-i mut..
      Imaginea se estompeaza si pare ireala,
      N-a fost al meu nimic din ce am avut.

      In minte, amintiri ce parca nu-s a mele
      Imi tulbura constiinta, intregul adevar,
      De parca jocuri de lumini si umbre grele
      Ca niste pamblici mi se-mpletesc prin par.

      Sunt si inger si demon, mi-e tot una,
      Imi jur ca chipul asta trist nu e al meu,
      Dar masca-mi sta pe chip la fel cum Luna 
      Isi stinge astru-n acelasi colt de cer, mereu.

      Zambesc, dar sigur nu-i al meu surasul 
      Ce imi imbraca trupu-n dantela atragatoare,
      Parca-i otravitor si dulce, cremos mustul,
      Ma-mbat cu sentimente pline de culoare.

      Imi regasesc sufletul intr-o zi de vara,
      In visul lor absurd ce nu imi apartine,
      Dar il traiesc si pot sa zambesc iara..
      Straine, eu sunt indragostita de iubire.

      Sunt eu, dar nu imi vede nimeni chipul
      Ma-nvalui cu umbre reci, doar ele inteleg
      Ce oamenii ignora mai tot timpul..
      Nu am ce sa mai schimb, nimicul il aleg.