duminică, 31 martie 2013

E vina noastra


    Vreau sa scriu despre ceva si nu pot.
    La dracu.
    Imi e dor de blogul meu asa cum era el. Imi e dor de perioada aia cand nimeni nu imi stia adevaratul chip. Imi e al naibii de dor sa fiu eu, nu sa scriu pentru ei. Nu vreau sa mai recitesc postarile inainte sa le public, si sa ma intreb daca o sa ii supere. Sau daca o sa le citeasca. Daca mai intra prin sufletul meu asa, din cand in cand.
    O sa fac un nou blog si nu o sa il dau nimanui. O sa fie doar jurnalul meu, si demonii mei vor ramane inchisi in mine. Nu o sa mai fie nici un public, si pentru prima data in viata doar eu imi voi fi suficienta. Unele spectacole de circ nu au nevoie de public, pentru ca sunt prea demonice. Oamenii au impresia ca le plac lucrurile pe care nu le inteleg, dar de fapt sunt doar curiosi. Doare. Ei nu inteleg intunericul. Sunt demoni si in ei, dar nici macar nu realizeaza.
     
    Eu.. eu imi vreau doar amicul inapoi. Atat.

    Azi nu stiu cine sunt. Si adevarul e ca nu am stiut niciodata.

sâmbătă, 30 martie 2013

Cenaclu (dezastru)


     Citesc, si imi dau seama ca puteam sa scriu ceva mai bun. Citesc, si imi pare rau ca am scris 120 de pagini din porcaria povestea asta. Citesc si imi spun ca e o tema comuna, ca ar fi trebuit sa fiu originala. Citesc, si imi dau seama ca tot ce am scris nu are nici o bucatica din mine, dar citesc.. citesc in continuare.
     Cand m-am oprit mi-au spus ca am o gramada de greseli. Ca seman cu Adrian Paunescu, ca doar noi doi putem sa scriem despre un nimic zeci de pagini. Mi-au spus si ca ma las inflentata de filme proaste, ca nu orice poveste merita scrisa.. singurul lucru pozitiv pe care l-au aprobat toti au fost ca am un simt al detaliilor, ca descriu bine.
     Am fost neobisnuit de calma. Am fumat aproape un pachet de tigari si i-am privit resemnata. M-am intrebat ce caut eu acolo, daca chiar vreau sa fac asta.. si da, vreau sa fac asta. Dar asta (poate) nu depinde doar de mine. I-am intrebat daca ma dau afara din cenaclu si au spus ca e normal ca la inceput sa nu fiu buna. Nu ma asteptam sa fiu dezastroasa totusi..
     O sa scriu in continuare. O sa scriu pana cand o sa fie ce trebuie. Nu vreau si nu pot sa omor demonul asta din mine.

     P.S: Sunt curioasa ce o sa scrie vineri in ziar, in rubrica cenaclului. Daca e de rau, ma gandesc sa cumpar toate ziarele din oras, sa nu le mai vada nimeni! :))

      A.

vineri, 29 martie 2013

Jocul umbrelor (*)


      Imi simt copilaria ca o boala,
      Reflexie a unui gand ce parca-i mut..
      Imaginea se estompeaza si pare ireala,
      N-a fost al meu nimic din ce am avut.

      In minte, amintiri ce parca nu-s a mele
      Imi tulbura constiinta, intregul adevar,
      De parca jocuri de lumini si umbre grele
      Ca niste pamblici mi se-mpletesc prin par.

      Sunt si inger si demon, mi-e tot una,
      Imi jur ca chipul asta trist nu e al meu,
      Dar masca-mi sta pe chip la fel cum Luna 
      Isi stinge astru-n acelasi colt de cer, mereu.

      Zambesc, dar sigur nu-i al meu surasul 
      Ce imi imbraca trupu-n dantela atragatoare,
      Parca-i otravitor si dulce, cremos mustul,
      Ma-mbat cu sentimente pline de culoare.

      Imi regasesc sufletul intr-o zi de vara,
      In visul lor absurd ce nu imi apartine,
      Dar il traiesc si pot sa zambesc iara..
      Straine, eu sunt indragostita de iubire.

      Sunt eu, dar nu imi vede nimeni chipul
      Ma-nvalui cu umbre reci, doar ele inteleg
      Ce oamenii ignora mai tot timpul..
      Nu am ce sa mai schimb, nimicul il aleg.

joi, 28 martie 2013

Partener media in SuperBlog

       
        Mi-as dori sa fiu partener media in competitia Super Blog, cred ca asta este visul oricarui blogger care a participat la aceasta minunata competitie.
        Nu sunt blogger de mult timp. Intr-o zi am simtit nevoia sa scriu, si atunci mi-am facut blog. Pana in acea zi imi lasam gandurile sa se stinga intr-un colt uitat al memoriei mele. De cand am blog, am invatat sa ma cunosc mai bine ca persoana. Mi-am dat seama cine sunt cu adevarat, ce asteptari am de la mine, mi-am conturat visele si am indeplinit uneori dorinte..
       Competitia Super Blog Spring 2013 m-a ajutat sa imi dovedesc mie ca pot sa abordez orice tema mi s-ar propune. Este o realizare sa stii ca poti scrie despre orice, ca imaginatia ta nu are limite. Nu am fost pe primul loc, dar faptul ca sunt printre finalisti ma face nespus de fericita.
       Sunt convinsa ca cei care vor castiga aceasta proba vor accepta sa fie parteneri media. Cred ca ar fi o onoare pentru oricine stie ce inseamna Super Blog, cata pasiune si placere pentru scris se ascunde printre fiecare randuri scrise pentru aceasta competitie.

        Articol scris pentru ultima proba din Super Blog Spring 2013.

Inceput de poveste

 
     
       A fost odata ca in povesti, a fost ca niciodata.. sau nu. Nici nu stiu cum sa incep. As putea sa va spun ca acolo unde realitatea se impleteste cu irealul, ca acolo unde imposibilul devine posibil.. se naste un vis. Are nuante optimiste si culori stralucitoare, ti se intipareste in suflet si lasa si in inima amprente care te influenteaza.. Visul se naste din nimic, si devine totul - devine un micut Univers in care poti fi tot ce vrei sa fii, in care dorintele tale capata forma si culoare, in care realitate inseamna doar perspectiva ta asupra lucrurilor..
      Am visat odata ca eram o printesa neasemuit de frumoasa. Domneam in Taramul Iluziilor, acel loc in care  toate visele se implinesc si nu exista asteptari prea mari sau chipuri triste. Sunt convinsa ca nu doar eu am ajuns pe acele taramuri pe aripile povestilor sau ale basmelor pe care bunicii ni le citeau atunci cand eram mici.
       Eram printesa in acel taram de poveste si aveam tot ce mi-as fi putut dori. Oamenii ma iubeau pentru ceea ce eram, ma admirau si isi doreau sa ma faca sa simt fericita. Incercau sa imi faca daruri care mai de care mai scumpe si minunate, dar ce sa ii cumperi unui om care are deja tot ce si-a dorit vreodata?.. Dar intr-o zi mi-au daruit niste banuti de aur cu care puteam sa imi cumpar eu ceea ce doream, mi-a placut foarte mult aceasta initiavita. Cine te poate cunoaste mai bine decat tu insuti?
        Din banutiii pe care ei mi i-au daruit (bani obisnuiti pentru acel taram) am cumparat doar doua lucruri care am crezut ca ma reprezinta si de care aveam oarecum nevoie. Primul lucru pe care l-am ales a fost o carte a Bucurestiului Vechi in care am gasit imagini inedite, fotografii alb-negru realizate de oameni obisnuiti.. rasfoind paginile cartii mi-am amintit ca citisem intr-o carte ca in fotografiile alb-negru poti descoperi sufletele oamenilor, eu in fotografiile din aceasta carte am reusit sa redescopar sufletul Bucurestiului, peisaje pe care nu le stiam si multe locuri inedite.
 

       Al doilea cadou pe care l-am ales a fost un set format dintr-o cutie de bijuterii si un ceas foarte dragut. M-am hotarat sa folosesc cutiuta pe post de "caseta de dorinte", adica sa imi scriu toate visele pe bucatele de hartie parfumata si sa le asez in cutie.. atunci cand le voi indeplini, voi scoate biletul respectiv de acolo. Pana atunci, nu voi uita niciodata cine sunt, pentru ce lupt si - cu ajutorul ceasului - cat timp mi-a mai ramas.
        
        Consider ca sa iti faci un cadou singur nu este o ciudatenie, ci chiar ceva necesar si placut. Pana la urma, cine te poate cunoaste mai bine decat chiar tu insuti? Doar tu stii ce iti doresti si de ce ai nevoie!

      Articol scris pentru Super Blog Spring 2013-proba 13

miercuri, 27 martie 2013

Numitorul comun: o geanta

   

      In a doisprezecea proba (pentru SuperBlog), Reeija.ro ne provoaca sa prezentam/ povestim un anumit moment din viata noastra. Hmm.. nici nu stiu bine ce sa aleg, ca orice persoana am trecut prin destul de multe peripetii.
      Probabil toate intamplarile care m-au marcat au un numitor comun : geanta mea. Poate o sa fie ciudata asocierea unei genti cu intamplarile prin care am trecut zi de zi, dar mie mi se pare perfect normala. Cred ca toate fetele ma vor intelege.
      Geanta mea este neagra tip postas, si are pe ea cusute niste note muzicale in culorile curcubeului. Mi-a cumparat-o mama cand a fost intr-o delegatie in Bucuresti, si atunci cand am vazut-o prima data mi-am spus ca ea ma cunoaste destul de bine. Nici eu nu puteam alege una mai buna, una care sa ma reprezinte mai bine.
      Pastrez in geanta mea servetele patate de lacrimi sau imprimate cu ruj rosu, o sticluta de parfum, o trusa de farduri, o oglinda, o carte, bilete la teatru sau bilete de autobuz, un pix si un carnetel pe care imi notez deseori gandurile sau dorintele aproape imposibile, incarcatorul de la telefon, fondul de ten.. in geanta mea se afla un intreg univers, toate obiectele care ma ajuta sa fiu eu si sa ma simt cu adevarat bine cu propria persoana.
     O intamplare amuzanta prin care am trecut eu si geanta mea (sau poate putin penibila) s-a petrecut intr-o zi oarecare din vara trecuta. Mergeam cu o prietena prin oras, si am vazut ca din directia opusa venea o prietena a mamei care imi este antipatica. Primul meu impuls a fost sa imi bag capul in geanta si sa ma rog tuturor zeilor sa nu ma observe, cu greu am reusit sa ma abtin.. am inceput deci sa caut ceva prin geanta - orice, numai sa par precupata - si am trecut pe langa femeie facandu-ma ca nu o observ. Poate m-a injurat in gand, poate m-a privit cu ciuda, ori eram eu prea concentrata (ca nu imi explic) ..  m-am izbit de primul stalp care mi-a iesit in cale. Din fericire nu m-am lovit, cazusem pe trotoar si ma uitam uimita in toate partile in timp ce prietena mea nu se mai putea opri din ras. Eram fericita ca nu m-au vazut prea mult oameni si antipatica plecase..
     Consider ca pentru o femeie geanta nu trebuie sa fie un accesoriu, ci acel ceva esential fara de care nu putem iesi din clasa, pentru ca ea te poate ajuta in situatiile-limita si cu ajutorul ei poti lua cu tine toate lucrurile de care ai nevoie, in cel mai elegant mod cu putinta.

       Articol scris pentru Super Blog Spring 2013-proba 12

marți, 26 martie 2013

Clipe cu parfum de vacanta


     Bine ai venit in Charter Corfu, sau cum obisnuim noi sa ii spunem.. bine ai venit pe Insula Povestilor! De ce ii spunem asa? Pai.. priviti in jur. Expirati aerul acesta curat cu parfum de poveste si strangeti in pumni nisipul atat de fin. Observati cum apa ireal de albastra mangaie tarmul de parca ar dori sa intipareasca pe suprafata lui randuri de poveste.
     Va rugam sa nu va avantati acum printre valurile atat de albastre! Stiu ca pare imposibil, instinctul este atat de puternic.. dar va rog sa ascultati tot ce am de spus. Dupa puteti face tot ce va doriti. In acest loc minunat timpul parca curge altfel, si el are atat de multa rabdare cu oamenii..
     Imaginati-va ca ati ajuns in alta lume, ca ati ajuns chiar in Gradina Edenului. Sper ca ati citit "Legendele Olimpului".. da, locul asta este transpunerea Edenului. Pe aceasta insula sunt peste 30 de specii de orhidee. Lasati parfumul lor fermecator sa va inunde intreaga fiinta.
     Ati ales sa petreceti o vacanta in Corfu prin intermediul agentiei Paralela 45, asa ca bucurati-va de fiecare clipa. Traiti realitatea ca si cum ar fi un vis, cel mai frumos vis.. in acest decor de poveste puteti fi asa cum ati visat, puteti fi oricine doriti. Fie ca ati venit aici singuri sau insotit de o persoana (sau mai multe persoane) draga/dragi, ganditi-va ca asta este doar visul vostru. Meritati asta! Nu conteaza cine ati fost pana ati ajuns aici, conteaza doar ca aici puteti fi cine vreti sa fiti. Nu exista limite, astea sunt doar niste bariere care sunt doar in capul vostru si pe care vi le creeati singuri. Gandeste-te ca pe insula asta cel care face regulile esti tu. Libertatea ta se termina atunci cand incepe libertatea celuilalt.
     Sunt convinsa ca poate vorbesc prea mult si esti nerabdator sa inspectezi singur fiecare coltisor al insulei. Te inteleg. Cand am venit pentru prima data aici, am simtit ca l-am cumnoscut pe Dumnezeu. L-am cunoscut pe El prin creatie, mi-am zis atunci ca daca a reusit sa faureasca un astfel de loc nimic nu este imposibil. Aici realul parca se impleteste cu irealul, fantasticul cu obisnuitul, sacrul cu profanul.
    Tu cand te uiti in jur, ce vezi? E atat de evidenta magia acestui loc.. imprumuta putina sclipire si coloreaza-ti propriul suflet! O excursie in Corfu este sinonima cu desfatarea propriei fiinte, cu regasirea ta ca persoana intr-o lume in care deseori te-ai simtit singur, si cel mai trist - ai simtit ca te pierzi pe tine. Aici nu o sa se intample niciodata asa ceva, aici iti promit ca te vei regasi!
    Ti-as spune si ca principalul oras de pe insula este Corfu (cunoscut si sub numele de Kastropolis), ca este unul din cele mai frumoase orase moderne din Grecia, ca pe insula poti gasi reastaurante care servesc mancaruri delicioase, adevarate betii de condimente si arome.. hm. Poate trebuia sa spun asta de la inceput, poate nu sunt un ghid atat de bun. Eu prefer sa vorbesc despre cele doua castele-fortarete de pe insula, despre peisajele minunate si apa de un albastru ireal. Nu sunt un ghid grozav, nu e asa? Hmm..
     Poate trebuia sa dau mai multe detalii importante. Poate nu am spus esentialul, dar ti-am spus cu siguranta ceea ce m-a impresionat pe mine in acest veritabil colt de rai. Sper ca te-am facut curios sa descoperi aceasta insula.. haide, vad si eu ca tremuri de nerabdare! Pleaca si exploreaza fiecare coltisor, joaca-te si redescopera copilul din tine, cunoaste-l pe Dumnezeu prin creatie si redescopera-ti intreaga fiinta!

       Articol scris pentru Super Blog Spring 2013-proba 11
      Surse de informare: http://paralela45.ro/sejur/corfu-grecia  http://www.paralela45.ro/charter/charter-corfu-plecare-din-bucuresti

Zapada??


      - Stii, poti sa fumezi si in casa..
      - Nu multumesc. 

    Ies afara cu doua tigari si cana plina de cafea cu lapte fara zahar. Cat de norocoasa sunt ca inca pot fi eu!
    Este ultima saptamana in care fumez. Am spus asta de atatea ori, dar de data asta chiar o cred. Am nevoie de o data fixa. 1 aprilie o sa fie ziua cand nu o sa imi mai fie frica sa fiu eu.
    Imi umplu plamanii de fum in timp ce privesc curioasa trecatorii grabiti. Oare nimeni nu mai stie sa se bucure de zapada? Eu ma bucur asa mult ca ninge.. Peste pardesiul turcoaz se cern amintiri sub forma unor flutiri mari de omat. Imi place.. peisajul dezoland seamana cu universul sufletului meu. Iarna isi ia adio intr-un mod seducator si aproape ireal.
    Vineri o sa citesc doar eu la cenaclu. Vineri o sa imi prezint cartea in fata tuturor. O sa ii las sa se uite in sufletul meu, sa critice tot ce gasesc urat sau inutil.. o sa ma dezvalui asa cum sunt. Scriitorasa. Cineva de acolo mi-a zis asa, si cuvantul ma face sa zambesc. Vreau sa imi public cartea. Asta nu este pentru nimeni altcineva, asta este pentru mine.
    Mai trag un fum. Trecatorii parca ma privesc dezaprobator, dar mie nici ca imi pasa. Am voie sa fiu cine vreau sa fiu, si nimic nu ma poate opri. Prea putini stiu ce e in mintea mea, dar nimeni nu intelege cu adevarat.
     Ei au crezut in mine cand eu nu am fost in stare. E randul meu sa le arat ca pot.

    Anemona.

duminică, 24 martie 2013

Indiciul pentru vacanta perfecta


     Lumina soarelui invaluie peretii intregii camere in nuantele delicioase al unui rasarit de o frumusete fermecatoare. Ma intind inca somnoroasa, si imi inchid din nou ochii. Nu imi mai este somn, dar senzatia de relaxare totala care ma cuprinde este atat de placuta.. parca tot ce imi mai lipseste este imbratisarea lui. Incerc sa imi apropii trupul de trupul lui sperand aproape inconstient sa primesc o imbratisare, dar dau doar peste cearceaful mototolit si rece.
     Imi deschid ochii oarecum confuza. Oare unde este iubitul meu? Hmm.. Apuc o suvita din parul negru si lung incep sa o infasor pe deget, oarecum nerabdatoare. Cercetez atenta camera, incercand sa descopar macar un mic indiciu care sa imi dezvaluie unde a plecat. Este weekend, iar eu sunt obisnuita ca in astfel de zile sa ma trezesc in bratele lui, dar patul este acum parca mai gol ca niciodata. In jurul lui dragutul de el a imprastiat petale sangerii de trandafir. Oare la ce s-a gandit?
     Ma ridic din pat si zambesc cand simt sub talpi catifeaua petalelor de trandafir. Ma indept spre fereastra, sperand sa il vad in gradina plina cu flori spionadu-mi fiecare miscare si admirandu-mi incantarea, dar nu este acolo. Dezamagita imi indrept privirea spre biroul pe care inca sunt resturi de lumanari parfumate,  carti si foi amprentate cu povesti de dragoste. Pe birou ma asteapta un plic mov. Nu ma pot abtine cand vad scrisul lui pe plic, si il deschid nerabdatoare. "Urmeaza indicatiile.. sper ca aceasta surpriza sa fie pe placul tau. Indiciul este o combinatie ametitoare de dulce, acrisor si putin sarat, toate intr-un mixt ametitor de senzatii. Iti suna cunoscut, nu este asa? Gandeste-te la prima noastra intalnire!
      P.S: Sper ca petalele de trandafir sa iti mangaie trupul gingas atata timp cat nu sunt langa tine."
      In minte imi revin succesiv imagini de la prima noastra intalnire. Ne-am cunoscut la o expozitie de pictura, el era cel care pictase un tablou abstract care mi-a atras atentia. Sunt o mare amatoare de frumos, iar tabloul acela chiar ma facuse sa vreau sa ii descifrez misterul. Aparent, un joc de culori pata centrul panzei intr-un mod halucinant. Atunci mi-am zis ca doar un copil putea picta asa ceva, parea o imagine simpla dar atat de frumoasa.. expozitia se inchisese si eu tot priveam tabloul inca fascinata, atunci a aparut el si mi-a adus o cafea zambindu-mi oarecum amuzat. L-am privit si mi-a placut din prima clipa, intre noi parca era o atractie de care eram amandoi constienti. Am inceput sa vorbim de parca ne cunosteam de o viata si dupa am mers la o cofetarie care era aproape de expozitie. Eu mi-am comandat o placinta cu branza (putin sarata) iar el o tarta cu fructe acrisoare. Oare despre asta sa fie vorba?
      Nu ma gandesc prea mult, si altceva nici nu imi trece prin minte. Ma imbrac cu pardesiul turcoaz si imi trag cizmele pe picior fara sa apuc sa le deschid fermoarul. Sunt atat de nerabdatoare! Iau cheile de la masina si aproape ca alerg pana in fata casei. Deschid portiera si ma sui in masina tremurand de nerabdare. Conduc pana in centrul orasului simtind ca nu mai imi pot stapani emotiile. Ma tot intreb oare la ce s-a gandit. Stiu ca adora sa imi faca surprize, si gandul asta ma face sa tresar de incantare.
       Ajung in fata cofetariei si intru in cladire zambind incurcata. Ce fac aici? Nici macar nu stiu ce caut.. Hm. Din fericire un ospatar ma vede si se apropie de mine.
      - Buna ziua.. sunteti cumva Carla?
      Il privesc uluita. Oare de unde imi stie numele?
      - Da, eu sunt.
      - Asteptati un moment.
      Imi aduce de pe o masuta un pachet invelit in hartie mov, aceeasi culoare ca cea a plicului pe care il gasisem pe birou. Il iau si ii multumesc pentru amabilitate, dupa ma asez la o masuta si il deschid abia abtinandu-ma sa nu ii sfasai ambalajul atat de frumos. Inauntru ma asteapta un saculet din catifea de culoarea cafelei cu lapte. Zambesc incantata si ii trag sunurul, deschizandu-l. Inauntru se afla un superb costum de baie si un alt plic mov pe care scrie "Vancanta perfecta". Deschid plicul nerabdatoare si din nou recunosc scrisul iubitului meu: "Ghici unde plecam maine?!" Hmm..
      Ma uit din nou in saculetul de catifea sperand sa gasesc un alt indiciu, si dupa imi dau seama. Costumul de baie este un indiciu!

    Ii cercetez atenta croiala fina. Materialul pare de calitate si imi plac foarte mult culorile lui. Combinatia de portocaliu, cafeniu si mov creeaza un contrast atat de placut, si parca ma fac sa zambesc. Nu credeam ca un simplu costum de baie imi poate transmite atat de multa buna dispozitie. Modelul este perfect si sunt sigura ca o sa reuseasca sa imi scoata trupul in evidenta. Gasesc agatata de el o eticheta si citesc incantata numele firmei producatoare - Jolidon. Hmm.. stiam eu ca iubitul meu are gusturi bune. Intregul ansamblu de contraste ma duce cu gandul la caldura si frumusetea halucinanta a Egiptului. Mereu mi-am dorit sa vizitez acest loc exotic si sa aflu cat mai multe despre vechile civilizatii care au trait pe acele taramuri, dar niciodata nu am avut ocazia.
    Oare este posibil sa plecam in Egipt? Gandul ma face sa zambesc plina de incantare, si imagini efemere cu noi doi stand imbratisati pe o plaja aproape pustie, vizitand piramide vechi de sute de ani sau degustand mancaruri delicioase mi se deruleaza prin minte. Mi-as dori foarte mult sa facem scuba diving in Marea Rosie. Am admira impreuna recifurile de corali si micutii pestisori, scoicile si stelutele de mare. Mereu mi-am dorit sa imbrac un costum de scafandru si sa inot printre micutile creaturi marine, sa simt ca ma contopesc si eu cu minunile adancurilor apelor si devenim una, ca sunt si eu parte din Sufletul Marii. (Sursa foto: http://www.superegipt.ro/scufundari-in-egipt-preturi-si-detalii )



      Inainte sa imi dau seama, iubitul meu se aseaza in locul liber de la masa la care stateam si imi zambeste plin de incantare. Ii raspund si eu la zambet, facandu-i copilareste cu ochiul.
      - Deci.. ? ma intreaba el sugestiv.
      - Egipt? il intreb tremurand de emotie.
      - Cum ai ghicit?
      Pare uimit. Chicotesc incantata.
      - Costumul de baie a fost un indiciu mult prea bun, ii spun radiind de fericire.
      - Atunci inseamna ca el chiar si-a indeplinit scopul.
      - Bineinteles!
      Ma saruta si simt ca lumea ne apartine, ca suntem capabili de orice atata timp cat ne avem unul pe altul. Se desprinde din sarut cu greu si comanda o sampanie.
      - Sampanie? il intreb eu curioasa.
      - Da.. trebuie sa sarbatorim! Maine plecam in cea mai frumoasa vacanta pe care am putea-o petrece impreuna.
       Ma saruta iar, si eu ii multumesc in gand Creatorului ca l-am gasit, ca ne-am gasit, ca suntem impreuna si ne completam reciproc, formand un intreg atat de aproape de perfectiune.

         Articol scris pentru  Super Blog Spring 2013-proba 10

sâmbătă, 23 martie 2013

"Te-as iubi.."


     "Stii.. daca nu ai fi asa de tacuta, te-as iubi.
       Daca nu ai avea asteptari prea mari de la mine, daca nu ai mai face atata pe proasta.. daca i-ai pastra in suflet doar pe cei care merita, daca nu m-ai mai vedea atat de perfect.. daca nu ai mai fi indragostita de suferita.
       Daca nu ti-ai mai bate joc de trupul tau, daca nu ai crede ca poti simti placere doar cu ajutorul durerii..
       Te poti abtine sa nu te mai desconsideri atat de mult? Uneori imi faci sila.
       Esti sadica sau ce naiba e cu tine? De ce iti place sa suferi? De ce lupti pentru vise care nu sunt ale tale?
       Esti draguta si stii asta. Dar te uratesti atat de tare, ai un comportament halucinant si care ma deruteaza. Nu esti complicata, dar te chinui atat de mult sa pari asa.. chiar crezi ca oamenii complicati sunt mai placuti? Pe bune, uneori ma scoti din minti..
       Invata sa fii tu. Nimeni nu conteaza. Eu nu contez. Tu trebuie sa fii tu. 
       Hai ca deja am scris prea mult. Probabil o sa crezi ca sunt indragostit de tine, sau ceva de genul.. ai o abilitate extraordinara sa inventezi povesti. Cand nu sunt tenelovele pe Acasa, ai tu grija sa iti transformi viata intr-o tenelovela. Esti patetica uneori. Eu iti scriu doar pentru ca vreau sa te trezesti la realitate. Nu esti Frumoasa Adormita, si printul care probabil ar trebui sa te trezeasca nu exista. Asta e realitate, nu este un capitol din viitoarea ta carte! Trebuie sa intelegi asta!
        Vrei sa te iubesc? Iubeste-te tu mai intai.

                                                                                            I.T.M."  

vineri, 22 martie 2013

Arta e un lux sau luxul e o arta?


   

       - Buna, ma numesc Laura si sunt..
       Ah, pe cine oare incerc sa pacalesc?! Nu e bine. Nu sunt destul de convingatoare. Imi privesc si reprivesc reflexia in oglinda, si imi observ tremurul usor. Un reporter adevarat nu tremura, pentru ca nu are emotii. Eu fac asta pentru prima data. Nu, nu tremur pentru prima data! Iau un interviu pentru prima data. Colega mea de camera - adevarata Laura - s-a imbolnavit. Habar nu am cum a reusit sa ma convinga sa fac eu "interogatoriul" asta pentru ea, dar m-am trezit imbracata (aproape cu forta) cu una din rochiile ei negre, tip office. Inainte sa imi dau seama ce se intampla cu mine ea m-a si ajutat sa incalt niste pantofi cu tocuri atat de inalte, ca am senzatia ca ma ia ameteala. O sa fie nevoie sa ma dau drept ea la o importanta lansare de carte. Sper sa si reusesc..
      Noi doua suntem foarte diferite. Ea are o personalitate puternica, intimidanta. Este sigura pe ea si foarte incapatanata, de popularitate nici nu se pune problema. Mereu reuseste sa isi transforme orice vis in realitate. Eu.. eu sunt doar Ioana. Colega ei de camera mult prea cuminte, cea care niciodata nu iese in evidenta cu nimic. Probabil daca oamenii si-ar dori sa ma cunoasca mai bine, nu s-ar mai multumi doar sa imi vada chipul plapand incadrat de buclele aramii si ochii albastrii ca niste intrebari de clestar. Chiar asa, poate ei ar vrea sa imi stie toate gandurile care imi tremura pe buze intodeauna, si cu siguranta ei nu m-ar mai recunoaste doar ca pe "prietena si colega de camera a Laurei" si atat.
       - Ioana, aici erai!
       Tresar cand observ imaginea Laurei reflectata in oglinda. Ma priveste cu ochii ei negri ingustati intr-o iluzie plina de o oarecare seriozitate inchipuita. Abia ma abtin sa nu chicotesc. Este foarte haioasa asa, serioasa si cu nasul rosu de la raceala. Si totusi, chiar si in aceasta situatie nu imi pot reprima ideea ca ea este una din cele mai frumoase femei pe care le cunosc vreodata. Are un farmec aparte, acel ceva care o face speciala, iar ea este constienta de acest lucru si mereu abuzeaza de dragalasenia ei. Oare asa m-a convins sa o ajut? Asta este un truc pe care il invata toti studentii de la Facultatea de Jurnalism?
      - Ioana, ma asculti?
      Acum ma priveste oarecum amuzata si nu isi poate sterge zambetul care ii lumineaza chipul.
      - Esti asa visatoare, imi sopteste ea tuguindu-si buzele.
      - Ma gandeam doar.. la interviu. Am emotii.
      Laura se apropie de mine si imi ciufuleste parul cu un gest fratesc, aparent inexplicabil.
      - O sa te descurci, ma linisteste ea.
      - Esti tu asa sigura?
      - Sunt foarte sigura.. doar te dai drept mine. Pana la urma chiar crezi ca ma poate cunoaste cineva mai bine ca tine? Suntem prietene de atat de mult timp!
      - Te cunosc, dar nu sunt sigura ca pot si sa fiu ca tine.
      - O sa reusesti tu.. sunt sigura!
      Ma imbratiseaza si ma simt de parca mi-ar transmite o gramada de emotii pozitive. Stam imbratisate ceva vreme si nici una din noi nu mai spune nimic, hmm.. situatia asta incepe sa devina putin stanjenitoare. Ma desprind din imbratisarea poate prea prieteneasca zambind incurcata si o rog sa imi dea lista de intrebari. Imi intinde o foaie impaturita pe care o tinuse ascunsa in buzunarul lateral al blugilor mulati (oare cum de nu mi-am dat seama ca avea o hartie pe acolo?).
     Iau bucata de hartie si ma uit grabita peste lista de intrebari. Din toate 20, una singura imi atrage atentia.
     - De ce ai intrebat daca "arta este un lux sau luxul este o arta"? o interoghez curioasa.
     Laura imi face cu ochiul de parca ar avea chef sa se joace cu mintea mea.
     - Mi s-a parut o intrebare interesanta.
     - Este, dar..
     - Cei?
     - Nu stiam ca esti atat de profunda.
      Ii privesc chipul cum ii radiaza de incantare.
     - Pai uite ca mai sunt si lucruri pe care nu le stii despre mine..
     - Dar care este parerea ta despre acest subiect?
     - Pai eu cred ca luxul este o arta. Luxul este atunci cand eleganta se impleteste cu bunul gust si calitatea, dar nu oricine poate face asa ceva. Oamenii care pot sa realizeze asa ceva sunt cu adevarat speciali, niste artisti ai frumosului si abstractului. De aceea consider eu ca luxul este o arta pe care doar anumiti artisti o pot executa, iar noi ne putem considera cu adevarat norocosi ca acei oameni isi pot imparti creatia cu noi - oamenii obisnuiti dar iubitori de frumos.
     O privesc uimita. A reusit sa ma lase fara cuvinte. Eu stiam ca se pricepe sa se joace cu o gramada de cuvinte doar in scris, dand culoare unor povesti care exista doar in mintea ei, dar chiar asa.. Dumnezeule! Fata asta chiar a reusit azi sa ma impresioneze.
    - Ioana, dar tu ce parere ai?
    Intrebarea ei parca ma readuce cu picioarele pe Pamant. Nu tin neaparat sa o contrazic, dar nimic nu ma poate impiedica sa imi sustin punctul de vedere.
     - Cu siguranta arta este un lux. Arta o poti face din orice, fie ca schitezi cu o bucata de carbune pe un colt de foaie o dorinta sau modelezi in putin lut o forma abstracta. Arta vine din suflet, este triumful spiritului asupra ratiunii. Poti face arta doar cu sufletul, nimic nu mai conteaza, dar stii ce e culmea? Nu oricine poate face arta! Arta este luxul celor cu suflet frumos.
    - Hmm.. imi place si parerea ta Ioana! Stii sa te exprimi frumos, nu am ce spune!
    - Putem sa vorbim peste 3 ore? o intreb simtind cum obrajii trandafirii imi tradeaza nerabdarea.
    - De ce?
    - Am uitat de lansarea de carte! Trebuie sa iau interviul in mai putin de o ora. Si.. abia astept sa aud si alte raspunsuri la aceasta minunata intrebare!
    Laura imi zambeste cald, imi spune ca regreta ca nu mi-a spus de intrebarea asta mai repede (pentru ca stie ca m-as fi rugat eu de ea atunci sa o inlocuiesc la interviu) si imi ciufuleste iar parul. O imbratisez stans, si sunt mai sigura ca niciodata ca voi face fata acestei provocari. Si totusi, abia astept sa aud si alte raspunsuri la aceasta intrebare!

       Articol scris pentru Super Blog Spring 2013-proba 9

joi, 21 martie 2013

Ganduri englezesti (poate)..


     

     Azi vreau sa gandesc doar in engleza. O sa imi fie greu. Nu stiu multe cuvinte in limba asta. Nu am vrut niciodata sa invat, nu m-am crezut in stare. In fine.. sa vedem.

     Sad.
     Alone. Ugly. Cut. Cry. 
     Happy? Ilusion.
     Damn.
     Cut again. Smile. Fake smile. 
     Hope.
    Kiss. Kill inside. 
    Love. Hate. Love, hate, and love again..
    Vodka. Coffe. Smoke.
    Damn. Damn if you love me, damn if you don't..
    
      Postarea asta nu are nici un sens.. poate. Cuvintele pe care le stiu sunt contrastante, dar reprezinta strictul necesar. Nici macar nu stiu daca am scris corect. Daca ar fi sa imi fac un rezumat al propriei fiinte, poate l-as putea face numai in engleza. Pare o idee buna. Dar oare l-ar intelege cineva? De ce simt nevoia sa ma explic oricui?.. Daca o sa fac asta, o sa o fac pentru mine. Nu merita sa iti diseci sufletul pentru nimeni, pentru ca risti sa il transformi intr-un puzzle aparent imposibil de rezolvat, si daca iti mai fura si ei niste bucati.. te-ai dus naibii!
     

    "I want to care, but I don’t. I look at you and all I feel is tired. I walk through school and all I want to do is leave. I wake up in the morning and don’t know why I’m here. I feel like I’m not real."

     
      Anemona.

miercuri, 20 martie 2013

Albastru sau gri?


    Nu scriu cu albastru pentru ca imi aminteste de cineva. Nu scriu cu albastru pentru ca este culoarea cerului senin. Nu scriu cu albastru pentru ca este culoarea celor mai limpezi ape. Nu scriu cu albastru ca tu sa poti intelege semnificatia acestei culori. In albastru nu exista speranta! Scriu cu albastru pentru ca am vrut ca asta sa fie culoarea sufletului meu. Nu are nici o logica, nu e asa?
    Le-am dat bucati din sufletul meu si ei mi-au dat doar bucati albastre. De ce albastre? Mi-am dat seama mult mai tarziu ca bucatile alea "de suflet" (oare unii dintre ei chiar aveau suflet??) erau defapt transparente. Doar eu le vedeam albastre. Semanau mai degraba cu niste cioburi din sticla opaca si ieftina pe care eu le ridicam spre cer, si atunci le vedeam albastre. Si ma bucuram. Ma incanta ideea ca oamenii mi-au dat mie bucati de suflet albastre, si eu le-am dat lor putin din sufletul meu gri. Da.. sufletul meu era gri, plin de contraste si idei contradictorii. Griul nu este nici alb si nici negru. In nici un caz albastru. Este gri. Si il amestecam (credeam eu) cu albastrul lor. Aveam sufletul murdar de ei si nu intelegeam de ce.
   Intr-o zi am obosit sa tot tin cioburile indreptate spre cer si le-am scapat. Mi-am dat seama atunci ce schimb deplorabil facusem - cioburile zaceau pe jos iar transparenta lor avea un luciu patetic, parca usor ironic. Ma mintisem singura.
   Atunci am plans. Lacrimile le-au dat bucatilor de sticla tente demonice. Am plans si mai mult si iar am ignorat partea gri a sufletului meu. Mai este doar putin din aceasta culoare, dar o sa o pastrez doar pentru mine. Nu mai impart nimic cu nimeni. Acum prin transparenta cioburilor de sticla imi vad doar griul propriei fiinte. Ignor amprentele lor, banalitatea, le ignor transparenta vulgara a bucatilor de suflet pe care mi le-au oferit din sentimente prefacute sau batai de joc, din zambete false sau pareri gresite.
     

       21.03.2013 - ziua in care o sa imi imbrac sufletul (doar) in catifea gri

    Anemona.

marți, 19 martie 2013

Femei cu Farmec


     Hmm.. priveste putin in jurul tau, si o sa descoperi acele fiinte minunate numite simplu femei. Toate au farmecul lor.
     Blonde, brunete, roscate, satene.. chiar nu conteaza. Tu doar descopera frumosul in zambetele lor. Admira-le trupul gingas sau putin mai plinut, atitudinea si felul lor de a fi. Sunt atat de diferite, dar toate sunt frumoase in felul lor. Se deosebesc una de alta intr-un mod care te incita, iti doresti sa le descoperi fiecare gand si sa le diseci fiecare traire. Te surprinzi uneori privindu-le curios, intrebandu-te ce amprente poarta in suflet, ce gand le ingheata pe buze, dar rareori primesti un raspuns. Intrebarile tale capata o tenta retorica, dilema incepe sa aibe proportii existentiale.
     Inca te mai intrebi ce le face atat de speciale, nu-i asa? Inca te mai intrebi care sunt femeile care au Farmec?
     Te surprinzi uneori intorcandu-ti capul pe strada dupa o femeie care ti-a atras atentia. Te tulbura si nici macar nu intelegi de ce. Un zambet timid ii lumineaza tot chipul iar ea paseste plina de incredere, sigura pe propria persoana. Exact! O femeie cu farmec trebuie in primul rand sa aiba incredere in ea. Ii analizezi trupul si iti spui ca este o femeie frumoasa, si iti doresti ca ea sa stie asta.. Ai vazut atat de multe femei pe care nesiguranta si neincrederea le uratesc, si pentru cateva clipe iti doresti ca ea sa nu fie ca toate celelalte.. dar nu este! Tot nu intelegi? Toate au farmec, dar el este de fiecare data altul. Trebuie doar sa cauti frumosul din sufletul lor.
     O femeie cu farmec este frumoasa si atunci cand se trezeste, ciufulita si uneori cu cearcane adanci. O femeie cu farmec are grija de trupul ei, imbracandu-l in arome dulci si seducatoare. Nu uita niciodata sa se simta bine in propria piele, nu uita sa aiba incredere in ea sau sa zambeasca. O femeie cu farmec este frumoasa si atunci cand plange. Este o romanca cu farmec si este constienta de propria valoare, nu se lasa calcata in picioare si isi sustine mereu punctul de vedere intr-un mod elegant, transmitand emotii care iti fac sufletul sa vibreze de incantare si admiratie.
     Toate sunt speciale in felul lor, dar femeile cu farmec iti raman in minte mult timp, incremenite intr-un gand fara culoare. Sunt acele femei pe care le admiri de la distanta, sunt acelea care iti trezesc dorinta de a le cunoaste. Sunt femeile care nu uita sa fie ele, indiferent de situatie. Sunt cele pe care le intalnesti pe strada, la munca, acasa, oriunde.. sunt femeile din jurul nostru si merita tot respectul nostru.

       Articol scris pentru Super Blog Spring 2013-proba 8.

luni, 18 martie 2013

Cand visul nostru devine realitate

   
      Ma plimb de cateva ore pe plaja aproape pustie si nu am timp sa ma plictisesc. Il tin de mana si simt ca toata lumea ne apartine. Valurile jucause ne ating picioarele ca intr-o mangaiere, iar eu privesc fascinata culoarea apei. Nu am vazut niciodata o apa mai albastra ca asta. Suntem pe Costa Brava, dar apa asta cristalina seamana cu Oceanul pe care il tot visez de cand eram mica, un Ocean in care obisnuiesc sa imi sting visele si sa inot impreuna cu delfinii. Dar nu este aceeasi situatie.. de data asta este real, si zambetul lui imi spune ca pentru prima data in viata mea cand realitatea este mai frumoasa ca visul.
      Ma saruta si ma simt norocoasa ca l-am gasit, ca ne-am gasit, ca este al meu si ne aflam in acest loc extraordinar. Ma aplec si imi umplu pumnii cu nisip fin in timp ce el ma priveste confuz. Las nisipul sa imi curga printre degete si simt ca timpul se dilata, simt aroma eternitatii intr-o clipa efemera. Ii zambesc si ii strig ca Dumnezeu este frumos si bun, ca daca a reusit sa creeze un astfel de loc nimic nu este imposibil. Ma simt bine, ma simt aproape de divinitate si de absolutul iubirii.. cu siguranta locul acesta "este de vina". Peisajul salbatic inca imi taie rasuflarea, coplesindu-ma, si uneori am senzatia ca aproape uit sa respir. Ma bucur ca oamenii nu distrug tot ce ating, ma gandesc ca acest loc era probabil la fel atunci cand Pablo Picasso a ajuns aici si a pictat cateva tablouri..
     Inca nu pot sa cred ca el si-a dorit sa facem o excursie in Barcelona. La inceput aceasta destinatie nu mi-a spus nimic. Nu am vrut sa il supar - mai ales cand l-am vazut cat era de entuziasmat - si m-am documentat. Am aflat ca Barcelona este un oras minunat, ca o excursie aici poate fi o experienta unica si placuta. Am aflat ca localnicii sunt oameni foarte amabili, ca mancarea gatita de ei poate fi o veritabila betie de arome inedite. Mi-a placut ideea ca in Chater Costa Brava se afla cele mai cunoscute branduri internationale, de la Zara pana la Dolce&Gabanna iar preturile sunt mai mult decat accesibile, mai mici decat in alte orase. Iubitul meu putea practica windstuf, unul dintre sporturile lui extreme preferate. Ne puteam distra la unul din spectacolele stradale de salsa, puteam ajunge pana in Barcelona cu trenul (un mijloc de transport destul de ieftin si rapid) si puteam vizita si celelalte statiuni din apropiere. Dupa ce am aflat toate aceste lucruri eu am fost cea care a insistat sa facem o excursie in Barcelona. El a reusit sa obtina prin intermediul agentiei de turism Paralela45 un pachet avantajos, si visul nostru a devenit realitate. Am luat avionul din Bucuresti si acum sunt aici, pe Coasta Brava, sunt cu el si toate asteptarile se transpun realitatii.
     Alesesem sa vizitez acest oras minunat pentru ca ma fascinasera toate lucrurile inedite pe care le aflasem, si eram curioasa sa vad daca poate sa existe atat de multa frumusete intr-un loc.. si acum imi dau seama ca nu visez, ca un astfel de loc chiar exista, ca suntem cei mai norocosi oameni din lume pentru ca ne aflam aici si ne avem unul pe altul.
     Se apropie de mine si ma imbratiseaza de parca nu ar vrea sa imi dea drumul vreodata, si atunci imi dau seama ca pentru mine Barcelona o sa fie de acum inainte orasul nostru, locul in care i-am oferit lui inima mea.. este un loc atat de frumos, parca bucati din sufletul lui au fost transpuse realitatii. Da, peisajul asta seamana cu el, il regasesc in linia albastra a orizontului, in razele de soare, in particulele fine de nisip.. totul in jur este el, si in el ma regasesc si eu.. si sunt atat de fericita!
     Il strang in brate si inchizandu-mi ochii imi este teama sa nu ma trezesc, realitatea ar fi prea greu de suportat.. dar nu se intampla. Ii deschid si ii vad chipul radiind de fericire, imi apropii buzele urechea lui si ii soptesc povesti nespuse, sincere.. povesti despre un vis implinit, despre oameni care iubesc, despre stelute de mare si orizonturi albastre.

     Articol scris pentru  Super Blog Spring 2013-proba 7.
     Surse de informare: http://www.infoturism.ro/litoral/costa-brava/

duminică, 17 martie 2013

Autoportret


    Sunt eu. Orice as face, sunt eu si o sa raman mereu eu. 
    Creatorul mi-a schitat chipul cu o bucata de carbune pe un pergament cu gust de amintire. Putea sa faca mai mult decat atat, putea sa faca ceva mai bun.. carbunele are o culoare mult prea trista.
    Sunt dependenta de oameni si de scris. Si sunt atat de egoista.. scriu doar despre mine, in scris sunt exagerat de subiectiva si nu imi pasa cine ce citeste si cum interpreteaza. Si cand scriu despre ei scriu despre mine, oamenii aia parca sunt parti din mine, habar nu au cat de tare ma influenteaza.. ii compar cu mine, incerc sa nu le ignor asteparile, incerc sa ii multumesc pe toti si esuez de fiecare data. Poate nu are nici un sens ce spun, dar nu imi pasa.
   Mint.. mie mereu imi pasa. Si nu ii mint pe ei, ma mint pe mine. Ma mint atat de tare, si toate sunt in zadar. Ma mint si imi neg intreaga fiinta pentru cei pentru care nu contez. Indiferenta ma face sa iubesc mai mult, sa imi pese mai tare (daca este posibil..). Urasc asta la mine.
    Beau si fumez prea mult. Am o gramada de vicii. Sunt dependenta de cafea, de dimineti cu aroma de tutun si nopti albe.. sunt dependenta de scris si de mult prea multi oameni. Sunt dependenta de povesti si pun mereu lucrurile bune sub semnul intrebarii. Sunt o negativista si pentru prima data recunosc asta.
    Ma compar mereu cu ceilalti, si am grija sa ma compar cu cei mai buni ca mine. Imi place sa ma simt inferioara, si nu stiu de ce. Poate asa m-am obisnuit. 
    Sunt complicata si nici eu nu ma inteleg. Nu stiu si nu am stiut niciodata ce vreau cu adevarat.
    Imi plac mastile si am o gramada, dar niciodata nu le-am confundat cu propriul chip. Intr-o zi o sa reusesc asta, dar nu azi.
    Azi vreau sa ma dezbrac de Anemona. Nu mai am nici un vis.. azi nu mai vreau nimic. Poate doar o tigara.

      Descrie-ma printr-un cuvant!

sâmbătă, 16 martie 2013

Surpriza pentru mama

   
     Imi place sa fiu creativa. Daca imaginatia este limita, practic nu exista limite. Poti face orice doresti, poti sa iti transpui sufletul in orice lucru, oricat de mic si de neinsemnat ar parea. Probabil ca daca as fi si putin mai indemanatica, as reusi si eu sa folosesc o masina de cusut si as reusi sa creez lucruri minunate, imbunatindu-mi stilul vestimentar sau surpinzandu-mi placut prietenele cu lucrusoare facute de mine.
   Dar.. poate ar fi mai bine sa las masina de cusut pe mainile altcuiva. Cineva care se pricepe, cineva la fel de creativ dar mult mai indemanatic in comparatie cu mine, cineva ca.. mama. Da, chiar asa! I-as cumpara mamei o masina de cusut Singer 155 Anniversary de ziua ei. Am ales aceasta masina pentru ca este accesibila ca pret si pare usor de folosit chiar si pentru cele mai neindemanatice persoane. Mai sunt cateva luni si - daca ma gandesc mai bine - chiar este o idee extraordinara. Cu siguranta voi gasi acest model intr-un magazin de electrocasnice, eventual si la un pret foarte avantajos. Nu poate sa coste atat de mult, iar bucuria care i-ar lumina chipul ar fi o rasplata pe masura.
  As asambla masina de cusut pe masa pe care mama obisnuieste sa lucreze acasa proiectele pentru care nu mai are timp la serviciu. Munceste atat de mult si uneori ma ingrijoreaza. Sunt sigura ca cu ajutorul acestei masini si-ar dezvolta o pasiune care ar reusi sa o mai distraga de la problemele cotidiene, dar nu atat de mult incat sa nu isi termine treaba. In orice caz sunt sigura ca noua pasiune i-ar desena un zambet. As aseza pe birou si o orhidee, floarea exotica si misterioasa de care s-a indragostit atunci cand i-a daruit-o tata la prima lor intalnire. As face din biroul sobru plin de teancuri de hartii un colt placut in care ea s-ar putea relaxa oricand.
    Ma incanta gandul ca mama ar reusi sa dea viata cu ajutorul masinii de cusut tuturor viselor ei. Si-ar transpune toate emotiile folosind o masina de cusut si cateva bucati de material. Ar face din creatie rodul muncii ei, un rod al tuturor framantarilor si dorintelor cele mai ascunse.
   Sunt fericita ca am reusit sa gasesc o idee de cadou originala, potrivita si perfecta pentru ea. Cred ca sa fac un spatiu care sa o reprezinte, in care sa se regaseasca si sa se poata relaxa oricand doreste este un plan genial. Masina de cusut este "pionul principal" si sunt sigura ca o sa reusesc sa o cumpar profitand de promotiile electrocasnice de pe un magazin online specializat.
    Sa faci o surpriza cuiva drag merita toate eforturile, iar zambetul de pe chipul lui/ei este cea mai frumoasa rasplata.

     
      Articol scris pentru Super Blog Spring 2013-proba 6     

joi, 14 martie 2013

Cum sa pierzi un prieten


     - Domnisoara..  
     Strang in maini paginile ziarului si aproape le rup. Ma bufneste plansul si nu ma mai pot controla, lacrimile curg intr-un mod parca firesc, eliberator. Imi simt obrajii cum imi ard, si nu ma gandesc nici o clipa ca oamenii se uita la mine. Am "talentul" asta inutil sa atrag toata atentia, sau poate chestia asta e doar in capul meu.
     - Domnisoara..
     Omul asta imi imprasite pulberea gandurilor. Il privesc cu ochii umezi. Imi vine sa il intreb daca l-a durat vreodata sufletul atat de tare incat sa perceapa durerea intr-un mod fizic, dar tac.
    - Oamenii mor in fiecare zi, imi spune el pe un ton calm.
    Incerc sa ii spun ceva, orice, dar nu reusesc.. cuvintele mi se transforma intr-un murmur ciudat, nedefinit. Ma ridic si am impresia ca ii pot citi pe buze un "condoleante" abia rostit, dar deja nu il mai ascult. Ies din biblioteca aproape fugind si imi aprind o tigara. Am nevoie de ceva care sa ma distraga, dar asta nu este suficient. Gandurile imi revin in minte sub forma unui uragan care ar putea sa imi distruga intreaga fiinta. "Ce stie el? Un cretin. Oamenii mor in fiecare zi, dar nimeni nu ar trebui sa moara din vina ta. Nu merit asa ceva. Imi cunosc firea si regretele o sa ma distruga. Si Doamne.. chiar imi pare rau. Cand s-a transformat viata mea intr-un film atat de ieftin? Chiar merit asta? Sunt un om atat de rau?".
     Pe ea am pierdut-o ca prietena. Nu stiu daca ea mi-a fost chiar prietena, dar de pierdut sigur am pierdut-o. Iubitul ei s-a sinucis si simt ca este vina mea. Trebuia sa imi tin gura. Oare doar oamenii morti pot pastra un secret?
     Imi vine in minte gandul ca am mai "ucis" odata si ma bufneste iar plansul. Trebuie sa ma calmez. Trebuie sa schimb ceva. A fost alegerea lui.. o alegere influentata de actiunile mele, dar totusi alegerea lui. Si asa si trebuie sa ramana.
      
     Pana la urma Anemona este doar o iluzie idioata.

miercuri, 13 martie 2013

Roxana


      Roxana este genul de femeie dupa care intorci capul pe strada si nici nu stii de ce. Nu as putea sa spun ca nu este frumoasa, dar in nici un caz nu este o frumusete rara. Are parul saten, comun, si ochii albastri ca niste intrebari de clestar. Trupul ii este tanar si subtire. Buzele mereu ii deseneaza un zambet. Pelea ei are culoarea laptelui. Dar nu.. Roxana nu este exagerat de frumoasa.
      Ea nu este nici foarte eleganta. Se imbraca mereu cu haine obisnuite, aproape banale. Este exemplul tipic al unei femei care aparent nu are nimic special. Si totusi.. ca persoana, Roxana ma fascineaza. Are o personalitate puternica si un suflet poate prea mare pentru acel trup fragil. Diferenta dintre noi doua este de 5 ani, si imi amintesc ca acum ceva timp nu avea deloc incredere in ea. Punea sub semnul intrebarii orice, isi diseca propria fiinta in mult prea multe bucati si incerca zadarnic sa se inteleaga si sa se explice oricui, nu isi punea niciodata problema ca poate ceilalti nu merita acest efort.
     Dar Roxana s-a schimbat. Intr-o zi si-a privit chipul sters in oglinda, si si-a spus ca daca ar zambi mai des, ca daca ar invata sa fie fericita, ca daca ar avea mai multa incredere in ea.. ar fi chiar frumoasa. Si atunci s-a schimbat. Schimbarea a venit ca o actiune fireasca, acel ceva pe care il asteptase toata viata. Si-a dat seama ca nu avea nevoie de un moment perfect ca sa se schimbe, impulsul era in ea, dorinta obsesiva de a deveni persoana la care inainte doar visase. Si s-a schimbat pur si simplu.
     Roxanei nu i-a fost usor, dar a inceput sa aplice cateva trucuri care chiar au ajutat-o. Incepuse sa isi imbrace in fiecare zi buzele in nuante ispititoare de rosu aprins. Si-a schimbat si parfumul, optand pentru o varianta mult mai feminina. Nu a avut posibilitatea sa isi schimbe imediat si garderoba, dar si-a cumparat unele piese de lenjerie care i-au placut mult. Erau modele simple, dar broderia tattoo, materialele cu efect de matase si broderia delicata le conferea un aer senzual, incarcat de mister. Stilul retro o prindea de minune. O incita faptul ca oamenii ii priveau hainele banale si nici macar nu stiau ce poarta pe dedesupt. Se simtea senzuala si extrem de feminina, simtea ca ascunde un secret si gandul ii creea fiori.
     Da, chiar asa.. Roxana s-a schimbat. Are acelasi suflet bun, dar si-a modelat persoanalitatea si a invatat sa fie puternica. A invatat sa se simta senzuala, sa aiba incredere in ea si sa se simta femeie. A devenit mai buna doar pentru ea, si asta ii este suficient. Roxana este genul de femeie care ma inspira si pe care o admir cu toata fiinta mea.


       Articol scris pentru Super Blog Spring 2013-proba 5

marți, 12 martie 2013

Lovebook - Simona Sparaco (recenzie)


     Prima carte pe care am ales-o datorita campaniei vALLuntar este LOVEBOOK (scrisa de Simona Sparaco).
     Am terminat de citit cartea aseara si pot sa spun ca mi-a placut foarte mult. Mi-a placut ca este un roman modern in care dragostea si simtul umorului se impletesc intr-o combinatie ametitoare. Putine carti m-au facut sa rad, si asta chiar a reusit.
     M-a mai impresionat ca este un roman "scris" pe doua voci, una a Solideei, o femeie care munceste inca in papetaria familei si abia a iesit dintr-o relatie de 9 ani, dar continua sa il vada pe "fostul nesimtit" care lucreaza chiar in fata acelei papetarii, cealalta voce apartinandu-i lui Edoardo, un barbat de succes, aproape logodit si de care Solideea fusese indragostita in urma cu 15 ani.
    Ce se intampla cand cei doi se intalnesc aparent intamplator pe Facebook? Le poate da peste cap o discutie de cateva ore intreaga existenta? Avea dreptate o copila de 8 ani in acea zi cand a privit un baiat si si-a spus "El este barbatul vietii mele.. nu conteaza cat timp imi va lua sa il cuceresc, este barbatul vietii mele"? Daca doriti sa aflati raspunsul la aceste intrebari faceti cumva rost de carte! :)
     
    Este prima recenzie pe care o fac si sper sa ma fi descurcat. Pentru un copac plantat am nevoie de 15 comentarii, deci va rog sa nu ezitati.
    Recenzia a fost scrisa pentru campania vALLuntar 2013.

luni, 11 martie 2013

Pentru tine



Dragul meu Draga C.,


      Asta e una din zecile de scrisori pe care ti le scriu in fiecare seara, dar pe care nu am niciodata curaj sa ti le trimit. Mi-e teama ca atunci cand imi vei sti toate gandurile vei putea sa iti bati joc cu adevarat, ma vei refuza pe mine odata cu tot ceea ce reprezint, ma vei rani - sau mai rau - te vei rani pe tine obligandu-te sa ma iubesti. Nu vreau sa iti faci rau. Sa te oblig sa incerci sa traiesti o poveste in care niciodata nu te vei regasi e deja prea mult. Ma multumesc cu gandul ca ai refuzat o iluzie.
      Imi pare rau. Au trecut atat de multe nopti albe, si eu tot la tine ma gandesc. Am incercat sa imi fumez toate visele, sa imi beau trairile, sa sterg toate gandurile care se indreapta spre tine.. dar nu am reusit. M-am obisnuit cu vicii care nu erau pentru mine si am uitat ca nu pot sa te reneg pur si simplu. Eu nu pot sa ma prefac ca sufletul nu imi este ampretat de tine, ca o parte din el am pierdut-o in defavoarea ta. E deja prea mult.
      Mi-as dori sa stiu daca intr-o zi m-ai privit si ti-a placut ceea ce ai vazut. Sau macar ca m-ai vazut asa cum sunt. Poate o sa iti dai seama intr-o zi cat insemni pentru mine. As vrea sa poti sa te vezi macar odata prin ochii mei, si sa realizzi ce persoana extraordinara esti. Asta nu poate fi o iluzie. Cred ca te vad cum esti cu adevarat. Mi-as dori sa te vada si ceilalti la fel. Nu sunt egoista, nu as vrea sa tin imaginea asta atat de aproape de perfectiune doar pentru mine. Lasa-i pe ceilalti sa te vada asa cum te vad si eu, nu iti fie teama. Incearca sa fii mereu tu, fara sa te lasi influentat de altcineva. Crede-ma, este suficient!
      Aseara m-am intrebat care este diferenta dintre dragoste si iubire. Le-am comparat pe amandoua cu un dans. Dragostea se danseaza mereu in doi, pe ritmuri pasionale si uneori nesigure. Dar iubirea?.. In iubire dansezi mereu singur. Pasii sunt mici si mereu ti-e teama sa faci urmatoarea miscare. Ti-e teama sa nu te dezintegrezi intr-un infinit de bucati, sa iti pierzi sufletul.. ti-e teama sa nu te copleseasca umanitatea. Tu m-ai facut sa ma simt umana, sa simt atunci cand credeam ca nu mai am suflet. Iti multumesc si pentru asta.
      Acum nu ma astept la nimic. Voi lasa iubirea sa se ofileasca ca un trandafir pe care l-am pus intr-o vaza de sticla opaca, dar caruia am uitat sa ii pun apa. Tu nu ai vrut sa ii dai nimic. Imi las iubirea sa se ofileasca, pana cand nu vei mai putea culege de pe petalele ei decat aburi de amintire. E mai bine asa.. 
      Daca exista Dumnezeu, eu cred ca el este in distanta care ne desparte. Este un intreg univers intre noi, un vid necunoscut si incarcat cu regrete. Am ingropat de mult iluzia unei fericiri absolute, mi-au ramas doar visele. Si ce vise! Imi pare rau.. pentru ca am sperat, pentru ca uneori m-am umilit, pentru ca nu am stiut ce sa fac sau cand sa ma opresc..
      Imi pare rau ca am simtit si inca mai simt ceva pentru tine.

                                                                             
                                                                                        Adio Copil..



          P.S: De cate ori trebuie sa ucid aceasta iluzie ca ea sa moara din mine?

     Articol scris pentru Super Blog Spring 2013- proba 4

duminică, 10 martie 2013

A scrie

   
     Nu stiu daca asta este un dar sau un blestem, dar cu siguranta asta ma reprezinta. Este ceea ce sunt, face parte din fiinta mea si orice as face nu pot schimba asta la mine. Daca nu scriu, incep sa gandesc ca si cum as scrie. Am nevoie sa imi vad gandurile asternute pe hartie, am nevoie sa imi disec fiinta in mii de bucati pentru ca sa ma regasesc macar pentru doar cateva clipe.
     Am o sansa sa imi termin cartea si sa o public. Mi-e frica. Mi-e frica pentru ca mi-au zis ca scriu bine. Ma sperie gandul asta. Poate au asteptari prea mari. Nu pot fi buna, nu pot fi cum spun ei ca sunt. Am doar 18 ani. Nu am citit suficient. Nu am un stil destul de bun. Eu doar scriu.. asta e tot ce fac. Mi-e foarte frica pentru ca stiu ca atunci cand o sa imi termin cartea, cand voi corecta chiar si ultima virgula.. atunci o sa ma apuce sila. Niciodata nu mai recitesc ceea ce am scris. Momentan ma simt atasata de Rose. Dar dupa ce o public, o sa imi fie greata. De toate personajele, de naratiune, din bucatile de suflet pe care le-am asternut printre randuri.. o sa imi fie sila pentru ca i-am imprumutat lui Rose trasaturile mele, sila ca nu am stiut sa traiesc cum trebuie si eu doar am scris.
      Ploua si mie mi-e teama sa scriu ultimul capitol. Mi-e teama sa scriu pur si simplu. Mi-e teama sa nu pierd ceva din mine.

      Anemona.

vineri, 8 martie 2013

Idealul meu feminin

     
    De cand eram mica mi-am dorit cu disperare sa ma apropii de idealul meu feminin. Nu stiam cum o cheama, ii vazusem poza intr-o revista cand eram mai mica si tin minte ca decupasem imaginea cu atentie si o pastrasem intre paginile cartii "Micul print", carte din care imi citea mereu mama inainte de culcare. Ma holbam la acea imagine cu orele, visam cu ochii deschisi la un ideal pe care era putin probabil sa il ating, in fiecare zi admiram o iluzie iar dimineata ma trezeam de cele mai multe ori dezamagita. Parintii mei erau destul de ingrijorati si au aruncat imaginea care imi dauna atat de mult, am plans pentru ca ei nu intelegeau ca aveam nevoie de un ideal, ei au rupt poza dar nu au reusit sa stearga imaginea perfectiunii care mi se intiparise in memorie atat de adanc. Am ramas in suflet cu dorinta inconstienta de a fi ca ea, si mult timp nu am reusit sa scap de aceasta obsesie.
     Incepusem sa o visez noaptea pe acea femeie cu ochii colorati in nuantele infinite ale cerului senin, cu parul de culoarea solului fertil si buzele subtiri mereu conturand un suras. Calatorea obsesiv prin cele mai adanci colturi ale constiintei, facandu-ma sa ma framant cautand raspunsuri la intrebari pe care imi era mult prea teama sa le rostesc, pentru ca ecoul lor mi-ar fi cauzat mult prea multe indoieli.
     Ma intrebam ce imi placuse atat de mult la imaginea aceea, incat sa o transform intr-o iluzie a perfectiunii care sa imi bantuie orice gand legat de propria persoana. Mai vazusem femei cu ochii albastri, nuanta parului ei era una aparent comuna, vazusem si oameni cu zambete mai molipsitoare.. dar era ceva cu pielea ei, imi parea uneori palida, fermecatoare prin fermitatea pe care o observasem. Imi aduc aminte ca atunci cand inca aveam imaginea imi treceam palmele de copil pe suprafata lucioasa, simteam hartia si imi imaginam ca pielea ei este mult mai catifelata, asemenea unor petale de trandafiri.
      Imi doream sa seman cat mai mult cu ea, incepusem sa folosesc o crema de corp si ma invaluiam in fiecare seara cu alte arome, uneori trandafiri, scortisoara, coji de portocale, vanilie.. Imi amintesc ca intr-o zi am rugat-o pe mama sa ma ajute sa ma epilez, dupa lungi insistente din partea mea a incalzit niste ceara si mi-a intins o fasie pe brat, am simtit caldura cerii si am zambit, dar atunci cand mi-a tras fasia am jurat ca nu voi mai face asta niciodata, imi dadusera si lacrimile si ma ustura pielea ingrozitor. Doi ani mai tarziu mi-am comandat un aparat pentru epilat dintr-un Magazin Online si am fost multumita, pana atunci ma epilasem cu crema dar imi displacea mirosul ingrozitor. Nu stiu ce m-a convins sa imi achizitionez un aparat, dar gasisem oferte destul de atractive si am decis sa acord o sansa si metodelor moderne pentru epilat, chiar nu regret. Cu unele aparate poti avea parte si de epilare definitiva chiar la tine acasa, este extraordinar cat de mult a evoluat tehnologia! Metodele moderne sunt cu mult mai bune decat cele clasice, dureroase.
       Eu inca nu mi-am dat seama ce imi placea atat de mult la femeia cu ochii albastri, nu cred ca este vorba doar de pielea ei, imi placea ansamblul intregii ei fiinte, transpunea perfectiunea unei realitati poate mult prea dure. Sunt fericita ca am putut sa ma apropii putin mai mult de idealul meu feminin.

      Articol scris pentru Super Blog Spring 2013-proba 3

joi, 7 martie 2013

Povestea din spatele unui cadou


    In spatele unui zambet se afla mereu o farama de speranta, in spatele unei lacrimi o dezamagire.. in spatele unei dorinte se afla un dor adanc, in spatele unei prietenii rabdarea si increderea. Dar in spatele unui cadou ce se afla?
    Eu cred ca in spatele unui cadou se afla mereu o poveste, dar si sentimentul de recunostinta fata de persoana respectiva. Atunci cand oferi cuiva special nu conteaza doar darul in sine (desi te gandesti ore intregi ce sa alegi), ci doar reactia persoanei respective.. e extraordinar sa vezi cum desface ambalajul zambind, frematand de nerabdare, cum te priveste cu recunostinta si incantare. Da, pentru sentimentul de bucurie pe care il simte persoana la care tii chiar merita sa oferi cadouri!
     Daca ar fi sa aleg doua produse de pe Borealy pe care sa le daruiesc persoanelor dragi as alege un colier cu reflexe albastre pentru cea mai buna prietena a mea, Bianca. Mi-a marturisit odata ca si-ar dori sa isi petreaca o mare parte din viata alaturi de cineva care sa o iubeasca sincer, locuind amandoi intr-o casuta pe plaja, reducand intregul univers la doar doua persoane. I-as darui acest colier pentru ca are reflexe de mare, pentru ca de fiecare data cand il va privi isi va aminti de visul ei imposibil dar nu isi va pierde speranta ca va gasi intr-o zi persoana potrivita pentru a i-l implini, transpunandu-l realitatii.

 
    Al doilea cadou pe care mi-ar placea sa il daruiesc este o bratara simpla, o bratara cu o floare formata din 4 cristale diferite. Nu stiu de ce, dar atunci cand am vazut-o m-am gandit la mama si la toate florile din hartie colorata pe care i le decupam cand eram mica si pe care ea le-a pastrat in cutia cu amintiri. Bratara ar putea sa o poarte cand doreste si sunt convinsa ca atunci cand o va vedea se va gandi la acelasi lucru la care m-am gandit si eu.

     Ca o concluzie, cadourile sunt acel ceva special care poate aduce un zambet pe chipul oricui, o metoda de a rasplati o persoana importanta care a reusit sa iti deseneze un zambet, acel ceva care poate da culoare unor clipe si care reuseste mereu ca creeze amintiri minunate. Daca tii la cineva nu poti rata ocazia de a-i demonstra cat de mult tii la persoana respectiva, un mic gest care reuseste sa creeze emotii mari si amintiri minunate!

      Articol scris pentru Super Blog Spring 2013- proba 2

miercuri, 6 martie 2013

Ne desparte un cuvant..


      Pe noi doua ne desparte aproape un cuvant.
      Mi-ar placea sa stii ca aproape imi pare rau. Orogliul ma impiedica sa iti mai spun ceva, si sunt constienta ca nu pot repara o prietenie la fel cum mi-am reparat cana din care beau cafea dimineata. Chiar daca arata aiurea, inca o pot folosi. Dar cu prietenia noastra ce facem?
      Eu aproape tin la tine. Spun asta pentru ca e singurul mod in care nu simt nimic, simtind totusi ceva, putin mai mult decat trebuie. Nu mai intelegi nimic, nu-i asa? Crezi ca eu ma inteleg in dimineata asta? Gandurile imi sunt aproape ilogice.
      Da.. ai ghicit, "aproape"este cuvantul care ne desparte. Atat de putin, si totusi atat de mult.. suficient cat sa spulbere o poveste.
      Mie aproape o sa imi fie dor.

      Anemona.

luni, 4 martie 2013

Mintea mea


    Imi imaginez ca mintea mea este asemenea unui palat de clestar. Peretii sunt din stilca dura, construiti intr-o forma labirintica care de multe ori imi da o stare confuza.
    Am cu mine o cutie de creioane colorate si uneori indraznesc sa pictez peretii cu vise, dar tot ce reusesc este sa desenez contururi abstracte. Ma supar atunci, arunc creioanele colorate pe jos si plang, uneori ma izbesc de peretii de sticla si cad pe jos, dar ma ridic si ma izbesc din nou, si din nou, si din nou..
    Ma chinui sa ma trezesc la realitate si nu pot. Imi fac rau singura. Imi frang fiecare oscior din trup incercand cu disperare sa lupt pentru o idee, un gand gresit si deseori nesigur. Si pana la urma renunt. Renunt, imi iau creioanele colorate si intru in alta camera. Creez o noua poveste, dar istoria se repeta, aceleasi zbateri fara rost, acelasi joc deja pierdut.. aceeasi eu.
    Uneori doare. Uneori nu imi pasa. Azi nu imi pasa.
    Mi-e frica sa nu raman fara creioane colorate.

     Anemona.

duminică, 3 martie 2013

Un vis cu Farmec


     Cu doua zile in urma am avut un vis foarte ciudat, un vis care m-a ajutat sa imi schimb parerea legata de aspectul exterior si frumusete la modul general. Am realizat atunci ca frumusetea inseamna armonie si naturalete, ca nici macar un corp perfect nu te poate ajuta sa fii frumoasa daca sufletul nu iti radiaza, am invatat ca trasaturile iti pot fi evidentiate de starea sufleteasca mai mult decat poti crede.
     Se facea ca eram o printesa cu ochii albastrii "ca niste intrebari de clestar", cu buzele rozalii rareori arcuite intr-un zambet si cu parul auriu ondulat incadrand un cap micut, rotund. Infatisarea mea nu semana deloc cu cea pe care o am in realitate, dar eu ma simteam si parca eram alta persoana. Niciodata nu am inteles de ce in vis parca renegi realitatea, ignorand-o si faurindu-ti o noua identitate. In vise poti avea tot ce iti doresti, iti creezi un fel de lume in care sunt reflectate toate dorintele (uneori chiar si acelea inconstiente), temerile si conceptiile tale.
     Sa revenim. Eu eram un fel de printesa blonda (spun "un fel de" pentru ca nu stiu sigur daca faptul ca stateam pe tron imbracata intr-o rochie lunga din catifea rosie chiar ma facea sa fiu o printesa) si zambeam oarecum superior, privind spre multimea de supusi care pur si simplu ma adorau (e visul meu si mi-am dat voie sa fiu exagerat de modesta). Evidentiez din nou ideea ca aproape nimic din ceea ce sunt nu se regasea in copila blonda al carei rol il jucam in vis, ii imprumutasem printesei doar mania obsesiva a perfectiunii de care sufar de cand ma stiu. Personal intodeauna am cautat sa fiu cat mai aproape de idealul meu de perfectiune, sa nu supar pe nimeni si sa ii fac pe toti sa ma placa (mi-am dat de curand seama ca asta e o sarcina imposibila, stupida si fara nici un sens).
     In vis stiu ca stateam pe tron si meditam asupra perfectiunii. Ma gandeam daca oamenii frumosi sunt neaparat perfecti, incercam zadarnic sa dau de definite frumusetii si nu reuseam. Gandeam cumva ca frumusetea ar trebui sa aiba un fel de formula matematica in care sa fie implicat obligatoriu numitorul perfectiunii, dar oricat de mult mi-as fi chinuit mintea efortul ramanea mereu zadarnic. Imi admiram reflexia  intr-o oglinda din argint si nu le gaseam nici un defect ochilor albastrii sau pielii de portelan. Aveam un chip perfect dar nu ma simteam frumoasa, ceva lipsea si imi doream cu disperare sa aflu despre ce era vorba.
      Mi-am rugat supusii sa imi faca rost de "formula matematica a frumusetii" (in vis denumirea asta parca suna mai bine) dar nici unul nu a fost capabil sa imi dea un raspuns care sa ma multumeasca. In fata ochilor mi se derulau imagini rapide, intense, un fel de flash-uri care imi distrageau atentia, derutandu-ma. Simteam cum imi pierd rabdarea iar oamenii continuau sa vina, aveau tot felul de idei stupide sau gresite cu privire la formula frumusetii. Ma abtineam cu greu sa nu izbucnesc in lacrimi din cauza prostiilor pe care toti le spuneau, nu aveau habar de nimic, era un nonsens total. Brusc, in fata mea aparu o femeie tanara care se recomanda simplu "Giulia Ambasador gama Farmec Natural" . Odata cu aparitia ei succesiunea brusca de imagini inceta. Am privit-o cu ochii mari, uluiti:
       - Gama Farmec natural? am intrebat-o.
       Rostirea cuvantului "natural" ma facuse sa am o revelatie. Cum de nu ma gandisem pana atunci? Bineinteles ca frumusetea trebuia sa aiba legatura cu o ingrijire adecvata si ingrendiente naturale.
       - Da. Ti-am adus niste produse de ingrijire a tenului care contin printre altele argan, galbenele si aloe vera. Iti promit ca in curand te vei simti frumoasa.
       - Deci voi fi frumoasa..
       - Esti deja. Acum trebuie sa inveti doar sa ai incredere in tine si sa te ingrijesti cum trebuie.
       Femeia imi zambi calduros, intinzandu-mi un pachet plin cu produse Farmec. L-am luat din mainile ei tremurand de nerabdare. Eram curioasa daca chiar am descoperit secretul frumusetii.
        M-am trezit din vis si ridicandu-ma din pat mi-am privit chipul palid in oglinda. Am zambit cand mi-am recunoscut expresia obisnuita: parul roscat, ochii putin cam mici si negri, buzele pline. Nu descoperisem formula frumusetii, dar gandul nu m-a intristat. Ajunsesem la concluzia ca frumusetea este cat se poate de subiectiva, ca fiecare dintre noi vedem realitatea prin prisma propriei constiinte si ca - cel mai important - fiecare suntem frumosi in felul nostru. Mi-am prins chipul in palme, zambind. In minte inca imi rasunau ultimele cuvinte ale Giuliei: "Indragosteste-te de viata!"

       Articol scris pentru Super Blog Spring 2013 - proba 1.

vineri, 1 martie 2013

Super Blog Spring 2013


      M-am uitat pe geam si nu m-am putut abtine sa zambesc. Este o zi minunata, primavara se simte odata cu adierea usoara a vantului, pana si soarele parca incalzeste suflete si trecatorii chiar daca sunt grabiti parca nu uita sa guste putin din fericire. Sau poate in mintea mea le conturez la fiecare sufletul sub forma unui zambet.. hm.

     O sa ma inscriu iar in noua editie Super Blog. Este o competitie care mi-a provocat imaginatia, demonstrandu-mi ca pot scrie abordand orice tema. Am idei despre orice, si chestia asta nu poate decat sa ma incante. Daca doriti, puteti sa va inscrieti si voi :).
   
    Eu va doresc o primavara frumoasa, plina de zambete, clipe minunate si momente care taie pur si simplu respiratia. Va doresc ca fericirea sa va copleseasca ca o boala incurabila, incet dar sigur. Meritati asta. Fiecare dintre noi merita. Fie ca primavara asta sa fie un nou inceput pentru fiecare!

     Anemona.