miercuri, 31 iulie 2013

Povesti de adormit copii

   

    Copilul ma priveste cu ochii mari. Ma roaga sa ii spun o poveste. Probabil ar ruga pe altcineva, dar nimeni nu il asculta. Se simte invizibil. Se simte defect.
    Ii sarut tamplele si ii spun ca nu toti oamenii sunt rai. Ma priveste derutat. L-as strange in brate, dar imi este teribil de teama sa nu ii frang trupul micut. Ma multumesc sa il imbratisez in gand. Tac.
    Ma roaga iar sa ii spun o poveste. Tonul vocii lui pare ca si-a pierdut din tenta inocenta. Il mint ca toti oamenii sunt buni. Ii povestesc despre gradini pline de plante aduse tocmai din Paradis, despre castele in care locuiesc doar oameni cu inima buna si despre animale nemaiauzite de nimeni.
    Copilul plange. Nu ii plac povestile mele. Ma roaga sa ii povestesc ceva real. Ma blochez. Eu si realitatea nu am fost niciodata direct proportionale.
    Il iau in brate si deschid fereastra. Pe strazile murdare e plin de cersetori: oameni cersind bani, atentie, iubire.. ma apuca sila. Copilul ii priveste cu ochii mari. Pare ca nu observa banalitatea imaginii.
    Curand, inchide ochii si adoarme. Nu realizeaza. Realitatea pare ca se modifica in sufletul lui inocent. Nu are impresia ca toti oamenii sunt buni, dar gaseste perfectiunea in orice faptura vie.
     Imi vine sa rad. Copiilor nu le plac povestile mele. Nu le-au placut niciodata.
     Anemona.

sâmbătă, 27 iulie 2013

Sfarsit de prietenie

                                        

    Am iubit oameni pana cand au murit in mine. Au disparut brusc, la fel de repede si de straniu cum si aparusera. Au lasat in urma doar cenusa. Am plans, am strans cenusa in pumni pana cand s-a pietrificat si am ingropat-o.
   Nu imi dadusem seama ca nu sunt un om care sa uite prea usor. Am dezgropat cenusa, incercand zadarnic sa resuscitez o umbra de cadavru, o amintire, un gand, un vis, ceva, orice, ... dar ceea ce dispare cu adevarat nu se mai poate intoarce niciodata.
   Astazi o asteptam sa vina. Nu aveam pretentia sa imi stearga lacrimile. Nu m-as fi suparat nici daca dupa prima fractiune de secunda cand m-ar fi zarit ar fi intors privirea. Ar fi contat doar prezenta ei, nu atitudinea..
   Imi pare rau. E cadavrul prieteniei noastre si nu am avut bani sa iau nici macar un buchet de trandafiri. Sa o transform in cenusa m-a costat prea mult. Am cules de pe drum cativa crini, dar i-am aruncat imediat cand am simtit mirosul. Era o duhoare ranceda, parfumul mortii..
   Acum ingrop prietenia a nu stiu cata oara si te rog in gand sa ma ierti. Sa ma iert. Nici eu nu stiu.
  Ma simt aproape de indiferenta totala. Am asteptat cateva luni sentimentul asta. In sfarsit voi fi cu cativa pasi mai aproape de fericire. As zambi, dar cum as putea zambi la o inmormantare?..
    Cum ai spus si tu, nu mai simti nimic. Nici macar ura. Nici o urma de sentimente. Te comporti ca si cum nu as fi existat niciodata. Nu mai vreau sa iti fac sila. Promit ca ingrop cenusa pentru ultima oara. O sa arunc cheia, si voi fi sigura ca nu voi mai deschide acel mormant niciodata.
   Nu ma vei crede niciodata, candva chiar am simtit..
      Anemona.

miercuri, 24 iulie 2013

Sub masca anonimatului toti prindem curaj

  Ma amuza cum unele persoane prind atat de mult curaj ascunzandu-se dupa masca "grandioasa" a anonimatului. Cat timp o poarta isi uita propria lasitate, uita ca fara acest mic artificiu nu ar putea scoate nici macar doua vorbe.
   Toti anonimii de aici (cu exceptia celui inteligent) sunt niste lasi. Sunt frustrati si nesiguri. Nu stiu ce cauta aici, probabil ma cunosc si se folosesc de blogul meu ca sa spuna ceea ce in viata reala nu ar avea tupeul sa recunoasca. Un gest patetic care ii injoseste de cele mai multe ori.
   Nu am cazier. Nu sunt o criminala in serie. Nu am omorat pe nimeni (ok, am omorat multi.. dar doar cu gandul). Stiu sa pastrez un secret. Chiar si asa, oamenii astia ma evita cu nerusinare. Le este frica de.. mine. Le este frica de ce as putea face probabil. Imi place. Frica lor imi da putere.
  Ei sunt slabi. Nu isi dau seama ca esti credibil atunci cand spui ceea ce gandesti in fata, nu cand nascocesti barfe prin comentarii anonime. Ei nu vor avea niciodata curajul sa isi dea masca jos.
  Sunt satula de lasitate si ipocrizie..

    Anemona.
  

marți, 23 iulie 2013

Religia ne invata.. :))


   Religia ne invata sa fim buni. Ei spun ca fiecare om trebuie sa fie bun. Dar oare chiar toti oamenii au sufletul cald?
   Ma gandesc adesea ca unii oameni nu au ce sa ofere. Sufletul le este pustiit si uneori prin mintea lor bantuie ganduri necugetate. Acesti oameni nu sunt neaparat rai, dar cu siguranta sunt goi, dezbracati de orice urma de ratiune si sentimente frumoase. Ei nu pot iubi pentru ca sunt incapabili sa ofere dragoste, dar cel mai rau este ca sunt incapabili si sa primeasca si sa aprecieze dragostea altora. Si ma intreb acum.. oare un om gol in interior, un om care uneori indrazneste sa numeasca vidul din interioril lui "suflet", un om care este incapabil sa simta.. poate sa pretinda ca este un om bun?
   Sunt convinsa ca exista multe erori ale naturii. Exista monstri, fiinte odioase cu un caracter detestabil. Exista criminali, exista si oameni care ar face orice sa te raneasca numai de dragul distractiei, exista oameni rai in cel mai brut sens al acestui cuvant. Sunt reali, traiesc printre noi. Pot avea orice infatisare. Pe acesti oameni religia ne invata sa ii iubim neconditionat. Daca cineva ne raneste, noi ar trebui sa ii mai dam o sansa, si dupa inca una, si tot asa, o gramada de sanse pentru cineva care nu se va schimba niciodata. De ce sa ii dai ocazia cuiva sa te calce in picioare de o gramada de ori in loc sa te indepartezi de persoana respectiva? De ce ar trebui sa incercam sa schimbam acea persoana?
  Nu ma intelegeti gresit. Nu spun ca ar trebui sa fim rai, ca asta este calea cea buna. Spun doar ca ar trebui sa fim asa cum vrem sa fim si sa suportam consecintele. :)
    Anemona.
  

luni, 15 iulie 2013

Societatea si conditiile impuse de ea

    Am inceput sa  ne ascundem pana si de noi. Ne mintim singuri. Avem momente cand ne intrebam daca chiar suntem diferiti. Si daca suntem, asta esre neaparat ceva rau?
    Ajung tot mai des la concluzia ca societatea nu isi doreste decat sa ne transforme. In lumea lor, sa fii diferit e un defect. Probabil ar trebui sa reprezinti doar imaginea oglindita a celui de langa tine. De ce vor ca toti sa fim la fel?..
    Sunt convinsa ca gresim si noi. Gresim cand le permitem sa ne transorme in ceea ce nu credeam ca vom fi vreodata, cand ne alegem modele jalnice si evident gresite dar mai ales atunci cand ne indoim de noi insine. De ce ar trebui sa fie o problema ca suntem altfel?
    Ma doare cand vad ca oamenii isi ascund adevaratul caracter de teama ca ceilalti ii vor respinge. Societatea ii obliga pe toti sa se adapteze unui tipar care nu se potriveste tuturor. Tie crezi ca ti se potriveste? Esti persoana care vrei sau esti ceea ce vor altii sa fii?
     Intr-o lume a lor am curajul sa fiu eu. Nu am regretat niciodata. Tu ce mai astepti?

joi, 11 iulie 2013

Nu as schimba nimic


    Motto: "De ce râzi?
- Fiindcă sunt proastă și fiindcă înnebunesc după fiecare cuvânt al tău! Boala pe care o dai tu nu se vindecă niciodată. Și febra ta ține tot timpul. Vrei să mai știi și altceva? M-ai aruncat în drum și te-ai întors după doi ani, și sunt înnebunită după tine. Și dacă ai să mă arunci și ai să te întorci după o sută de ani, tot am să te urmez. Mor după tine și te urăsc…"
     Radu Tudoran, Fiul Risipitor

       Stateam si asteptam sa iti pese. Sa ma trezesc intr-o zi si sa vad in telefon un mesaj de la tine. Probabil mi-as fi pierdut mintile, dar cel mai grav este ca as fi pierdut o poveste frumoasa. Panica mi-ar fi anesteziat orice urma de ratiune, iar eu as fi pierdut tot controlul. Macar de ar fi meritat..
     Acum cand ma intorc cu gandul in trecut imi dau seama ca nu as schimba nimic. Refuzul tau, indiferenta, iluzia unei povesti.. toate m-au facut sa fiu ceea ce sunt astazi. Si cel mai important mi-au dat o sansa spre fericire (chiar daca fericirea asta te exclude intr-un mod aproape brutal). Mi-ar placea sa iti multumesc, dar stiu ca nu ar avea nici un rost. Mi-ar placea sa spun ca regret ceva, dar nici macar regretele nu mi-au mai ramas. 
     Poate doar as vrea sa mai vorbim uneori. Ma mai trezesc dintr-un vis adanc formand parca inconstient numarul tau de telefon, dar din fericire anulez apelul la timp. Nici nu stiu ce as vrea sa iti spun.

      Anemona.

miercuri, 10 iulie 2013

Gaseste acea persoana


      Gaseste acea persoana cu care sa te intelegi din priviri. Gaseste acea persoana care sa te cunoasca mai bine decat te cunosti tu. Gaseste acea persoana care sa nu te judece si care sa nu incerce sa te schimbe. Gaseste acea persoana care sa te accepte asa cum esti, care sa fie dispusa sa faca sacrificii pentru tine. Gaseste acea persoana langa care sa poti sa fii tu in adevaratul sens al cuvantului.

      Unii s-au gasit. Imi place sa ii privesc cum se inteleg prin necuvinte. Pare ca intre ei este o complicitate pe care iti este imposibil sa o descifrezi, dar pe care o poate observa oricine..
      Nu am intalnit pana acum nici un om care sa nu merite sa cunoasca iubirea. Am intalnit in schimb multi idioti care nu stiu unde sa caute, care asteapta sa le pice totul din cer fara ca ei sa faca nimic..  cateodata stau si ma intreb daca oamenii chiar sunt constienti de cum ar trebui sa mearga lucrurile cu adevarat. Daca cauti ai mai multe sanse sa gasesti ceea ce ai nevoie, nu poti fi atat de norocos sa primesti totul fara ca tu sa depui macar un efort minim. Fericirea nu o sa vina la tine cat timp tu stai si iti plangi de mila, nu o sa iti bata la usa si o sa se scuze ca traficul a fost mult prea aglomerat.
      Te-ai gandit vreodata ca si acea persoana speciala te asteapta? Da, te asteapta pe tine. Si tu ce faci? Stai si astepti sa vina ceva ce ar cam trebui sa cauti. Crezi ca poti gasi o comoara daca nu incerci macar sa gasesti harta ca sa iti indice drumul? Esti nefericit pentru ca nu faci nici un pas spre fericire. Adevarul este ca e doar vina ta.
      Lumea asta e plina de idioti care asteapta o sansa, dupa asteapta sa isi faca curaj, dupa asteapta clipa perfecta, o clipa care dureaza atat de putin si pe care o pierd.. pacat ca nu isi dau seama ca momentul perfect este ACUM, ca poti face oricand un pas spre fericire.
      Candva o sa imi dai dreptate. Vei gasi fericirea intro persoana care iti va spune ca te-a asteptat pe tine. O sa iti para ireal. Totusi, sper sa nu fie prea tarziu.

       Anemona.

sâmbătă, 6 iulie 2013

Iarasi despre fericire


     Ascult Vama - Post iubire si stau degeaba de vreo 3 zile. Si ma simt fericita.
     Nu fac nimic. Ma multumesc sa traiesc, sa simt, sa respir, sa invat sa iubesc..
     Nu stiu daca asa trebuie sa fie fericirea. Daca ma comport cum trebuie. Probabil gandesc prea mult pentru un om fericit, dar nu imi pasa. Poate sunt unul din oamenii aia la care fericirea nu se manifesta intr-un fel distructiv. El s-a inselat. Imi vine sa rad. Cat de prost a putut sa fie! Ce idee cretina! Cum ar putea sa ma distruga cel mai minunat lucru, acela care ne face sa ne simtim cu adevatat intregi, cum ar putea sa ma distruga fericirea ... ?!?
     Habar nu am ce ma face sa ma simt asa, dar este o senzatie aproape neomeneasca. Fericire in stare bruta - v-as da putin la fiecare, sa gustati, sa simtiti, sa va amagiti..
     Am inceput sa cred ca sunt cu adevarat norocoasa. Primesc atat cat ofer si chiar nu am nevoie de mai mult. Am prieteni. Am familie. Am tineretea. Si.. il am pe el :). Restul e optional.

      Anemona.

      Mesaj pentru anonimul inteligent: spune-mi te rog locul si ora, sunt foooarte nerabdatoare :D sper ca nu e ceva rau.

vineri, 5 iulie 2013

Ganduri si ploaie


     Ce poate fi mai placut decat sa asculti sunetul ploii si sa te pierzi incet dar sigur in oceane de ganduri?
     Azi m-am trezit dispusa sa meditez, plina de intrebari la care am cautat zadarnic un raspuns. Probabil am nevoie de mai mult timp, dar nu este nici o problema. Pot face asta, la fel cum pot invata sa am mai multa rabdare fata de mine.
     Am ajuns la concluzia ca nu merit mai mult sau mai putin decat ceea ce am deja. Pentru prima data in viata ma simt implinita. Dar ce sa fac cu sentimentul asta? M-am straduit atat de mult sa ajung aici, si acum.. ma simt blocata la un nivel de care nu pot trece. Unde sa ma urc mai sus de atat? Sunt pregatita pentru asta? 
    
      Mesaj pentru anonimul meu inteligent: vad ca nu imi mai scrii nimic.. eu o sa fiu sambata la ora 4 in Place, in caz ca vrei sa vii (poti sa schimbi tu ora sau locul daca vrei). Daca vii vom purta o conversatie civilizata (nu sunt o criminala in serie) si nu iti voi pune intrebari cretine.. daca nu vii, o sa beau o bere singura cel mai probabil :). 
      P.S: Scrie-mi ceva pe blog pana maine.. te rog!

miercuri, 3 iulie 2013

Doua genti, o singura poveste...


   Stau pe banca, in parc, rasfoind cu degetele tremurande paginile cartii care mi-a captat atentia in ultima saptamana. Din cand in cand imi ridic privirea dintre pagini si privesc analitic oamenii din jurul meu. Unii sunt fericiti, unii doar se straduiesc sa para, mai sunt si oameni tristi sau care au privirile confuze ori pierdute, dar toti par ca se afla aici din acelasi motiv: cauta raspunsuri in natura, in murmurul vantului sau in dansul lent al frunzelor, in albastrul cerului sau puritatea norilor, raspunsuri la intrebari nerostite care ii macina pe fiecare in parte.
    De cand m-am angajat mi-am format un fel de rutina: stau 8 ore pe zi intre patru pereti goi, in biroul meu, incercand sa dau tot ce am mai bun, sa muncesc la randament maxim. Uneori reusesc, alteori simt ca responsabilitatile ma coplesesc, dar de fiecare data imi termin progamul de munca cu zambetul pe buze. Imi asez cu grija documentele importante in servieta mea bej (obisnuiesc sa lucrez si acasa, chiar daca este stresant imi place locul meu de munca si ceea ce fac), apuc cu mainile tremurand de dorinta copertile unei carti incepute cu putin timp in urma si aproape alerg spre prima banca libera din parcul care se afla relativ aproape de casa mea. Restul timpului il petrec citind, este una din pasiunile mele cele mai intense, ma relaxeaza si ador sa vad cum nuantele apusului coloreaza paginile cartii in nuante iluzorii, pastelate..
    - Ma scuzati, este ocupat aici?
    Imi ridic privirea aproape deranjat, curios sa vad cine mi-a intrerupt firul gandurilor. O domnisoara ma priveste zambind incurcata. Obrajii ei sunt colorati intr-o nuanta fermecatoare de trandafiriu, buzele carnoase si ochii mari, albastri ca nuanta senina a cerului. Buclele aurii, de lungime medie, ii cad peste umerii fragili urmandu-i curba seducatoare a trupului. Este imbracata intr-o rochie rosie, de lungime decenta, care ii lasa la vedere picioarele lungi, parca scluptate. In picioare are niste balerini negri. Nu pot sa nu ii observ geanta de o culoare asemanatoare cu geanta mea, dar de dimensiuni aproape duble. Ma uimeste felul cum reuseste sa poarte geanta cu atat de multa eleganta, chiar daca probabil este destul de grea. Ma intreb ce se afla in geanta ei si intrebarea ma face sa zambesc.
     - Nu.. te poti aseza.
    Imi surade si se aseaza, punandu-si geanta langa servieta mea. Ii simt acum parfumul dulceag si ma infior. O observ cum isi deschide cu indemanare geanta si scoate o carte cu coperti gri. Nu pot sa cred! Citeste "Critica ratiunii pure" a lui Kant. Ii place filosofia. Probabil ca este atat de inteligenta cat este si de frumoasa. Zambesc si incerc si eu sa citesc, dar nu ma pot concentra. In jurul nostru toate bancile sunt ocupate si oamenii se plimba binedispusi. O privesc iar - pare concentrata, pierduta printre randuri.. Uneori imi pare ca si ea ma priveste, dar cel mai sigur am halucinatii. Dumnezeule, cat e de frumoasa! Mi-ar placea sa intru in vorba cu ea, dar daca ma fac de ras? Oare o sa imi para mai rau ca nu am incrcat nimic sau ca am dat gres?
     Adancit in propriile ganduri, incercand sa imi fac curaj sa intru in vorba, nici macar nu observ ca intunericul a acoperit totul in jur ca o mantie catifelata. Fata inchide cartea si apuca in graba geanta de pe  banca, apoi se ridica si pleaca pur si simplu. Ma simt dezamagit. Oftez si imi deschid si eu geanta sa pun cartea, vreau sa plec acasa, dar.. nu, asta nu e geanta mea! Asta este facuta din alt material, unul mai fin, si dimensiunile aproape duble.. hei, asta e geanta ei!
     Ma ridic grabit de pe banca si alerg, prinzand-o din urma.
     - Domnisoara.. ati incurcat.. gentile.
    Abia mai pot respira. Ma priveste amuzata si imi multumeste recunoscatoare. Urmeaza un moment stanjenitor in care amandoi nu spunem nimic, asteptand parca ceva ce amandoi ne dorim atat de mult. Inspir fortat incercand sa imi fac curaj, si pana la urma reusesc.
    - Stiu ca o sa para ciudat, dar.. ai vrea sa iesim undeva in seara asta?
    Imi surade.
    - Asteptam sa ma intrebi asta de cand m-am asezat langa tine.
    Facem schimb de genti si ne privim amuzati, apoi brusc imi dau seama de smecherie..
    - Ai facut-o intentionat! Ai incurcat gentile intentionat! ii spun razand.
   Rade si ea.
    - Shh.. hai sa mergem in centrul orasului, stiu eu un local superb, imi spune apucandu-ma galant de mana.
   Ii zambesc, simtind ca povestea noastra abia a inceput.
 
    Concurs organizat de Reeija, magazin online ce ofera genti dama.

luni, 1 iulie 2013

Fericirea ma goleste de cuvinte..


     Sunt fericita, dar fericirea asta ma goleste de cuvinte.
     Scrisul devine un fel de sport pe care nu mai am energie sa il practic. Ma consuma, si nu reusesc sa scriu nici macar cateva randuri care sa imi placa. Nu inteleg ce se intampla.
     Candva am intalnit o persoana care mi-a jurat ca fericirea o sa ma distruga. Era convinsa ca eu nu sunt genul de om care stie ce sa faca atunci cand se simte implinit. O sa am mereu intrebari de pus, raspunsuri de cautat, temeri sau dileme, o sa imi gasesc eu o ocupatie - neaparat una stupida, fara nici un sens, una care sa ma oblige sa ma framant si sa nu imi lase timp sa ma simt bine.. 
     Am ras atunci cand mi-a spus parerea lui despre mine. Am inceput sa ma comport intr-un mod detestabil, special ca sa il indepartez, sa il ranesc.. hm, cred ca atunci mi-am dat seama prima data ca intr-un fel imi place sa ranesc oameni. Un om cu sufletul bucati nu o sa poata niciodata sa te raneasca la randul lui, poate doar cand se vindeca.. dar o sa ai suficient timp la dispozitie ca sa fugi. Asta e un fel de lege nescrisa pe care probabil ar trebui sa o respecte toti oamenii.
      Ma simt fericita, dar stiu ca a avut dreptate. Chestia asta ma nelinisteste. 

      Mesaj pentru toti anonimii enervanti: nu vreau sa imi plang de mila sau sa ma dau mare Asta este blogul meu personal si scriu tot ce am pe suflet aici. Daca nu va convine va rog sa nu mai accesati aceasta pagina. Nu incercati sa imi calcati sufletul in picioare, nu o sa reusiti :).
      Mesaj pentru anonimul meu inteligent: Ai vrea sa bem o cafea weekendul asta? :) 

       Anemona.