vineri, 30 noiembrie 2012

Sfarsit de SuperBlog

 
    Si iata ca s-a incheiat si a cincea editie SuperBlog, concursul de blogging care sustine creativitatea, spiritul de echipa si blogurile romanesti. Au fost doua luni destul de obositoare, toate cele 30 de probe m-au solicitat la maxim (dar cu ocazia asta am descoperit ca pot scrie despre orice si ca imi plac provocarile). Din pacate nu am reusit sa imi termin cartea (dar sper ca in vacanta de iarna sa reusesc, abia astept sa incep sa lucrez la un nou proiect din luna ianuarie).
    Pentru mine SuperBlog2012 a insemnat ocazia de a imi demonstra ca pot face fata oricarei provocari din domeniul scrisului (si pana la proba contrarie voi sustine asta in continuare). Am fost surprinsa sa constat ca cel mai mic punctaj al meu a fost 55 la o proba de la editura Nemira, dar m-am ambitionat si am reusit sa iau la a doua proba propusa de ei peste 80 de puncte. Am avut si probe la care am luat punctajul maxim si acest fapt nu poate decat sa ma bucure.
    Cred ca proba mea preferata a fost cea in care trebuia sa scriem despre seductie. Am avut ocazia sa visez cu ochii deschisi si sa am parte de o intalnire (asta doar in mintea mea, bineinteles) cu unul din actorii mei preferati. Pot spune ca si celelalte probe au fost foarte interesante si mereu m-au surprins.
    Imi place ca SuperBlog este o competitie unica in tara noastra si ca promoveaza oamenii care scriu. Daca ar fi sa schimb ceva, probabil as schimba limita de varsta (inca sper sa nu fiu cea mai mica care a participat la aceasta competitie). Oricum, abia astept gala! Sper sa ma intalnesc cu cat mai multi bloggeri si sa facem trafic de.. idei.
   Sper ca nu am stresat prea multa lume cu postarile despre si pentru acest concurs, m-am straduit sa scriu si altceva atunci cand mi-a permis timpul..
   
   Mi-as dori ca un aranjament foarte dragut sa ajunga la RadioLynx pentru ca au facut in fiecare saptamana o emisiune dedicata acestei competitii si s-au implicat in mod activ in organizarea si buna functionare a probelor.


    Iar pentru voi indragitii mei cititori am pregatit imaginea urmatoare:


    P.S: Azi este o zi atat de frumoasa in orasul asta.. este plin de soare, culori si oameni care zambesc. Nu uitati sa va bucurati de ultima zi de toamna si nu in ultimul rand un calduros si sincer "La multi ani!" pentru toti cei care isi serbeaza azi ziua de nume.. Andrei si Andreea :)!

   SuperBlog2012-ultima proba

joi, 29 noiembrie 2012

Cum as promova SuperBlog?

    Stau si ma intreb acum .. cine nu si-ar dori (bineinteles dintre cei care ar avea si posibilitatea) sa promoveze SuperBlog? Este o competitie unica, incurajeaza creativitatea, sustine bloggerii romani si ne demonstreaza ce putem face jucandu-ne doar cu niste simple cuvinte pe o pagina virtuala.
    Probabil daca SuperBlog ar fi o competitie cunoscuta la nivel national cu totul altfel ar sta lucrurile. Nu spun ca SuperBlog nu este o competitie cunoscuta (cele peste 200 de persoane care si-au inscris blogurile in aceasta competitie m-ar contrazice cu siguranta), doar ma gandesc la posibilitatea ca un numar cat mai mare de persoane sa afle de existenta acestui minunat concurs si sa aiba ocazia sa se inscrie sau macar sa se informeze cu privire la regulamentul lui.
     Daca as avea ocazia cu siguranta m-as implica in acest proiect minunat cu acelasi devotament cu care l-au facut si ceilalti sponsori, fiecare fiind un partener media SuperBlog 2012 RadioLynxTriluLiluhttp://www.connect.ro/Photomagazinehttp://www.prwave.ro/121Robintelhttp://obisnuit.eu/http://www.moneywatch.ro/ArenaIT si nu in ultimul rand Jurnallifestyle. Mi-ar placea sa fiu colaboratoare la un blog cu foarte multi cititori, sa am colegi seriosi si foooarte creativi. Probabil am incerca sa gasim impreuna strategii de promovare a concursului de blogging, as crea diferite bannere sau texte care sa ii faca pe cititori sa fie curiosi despre ce proiect este vorba si astfel cat mai multa lume sa afle de existenta acestui concurs.
      As intra in vorba deseori cu ceilalti colaboratori pentru ca mi-as dori sa aflu ideile lor si probabil as merge (bineinteles daca as fi si invitata) la una din emisiunile pe care RadioLynx le realizeaza special pentru aceasta competitie. Acolo as avea ocazia sa discut si cu cei care participa la SuperBlog, sa le ascult ideile si sa le pun in aplicare pe cele bune, imbunatatind astfel standardele competitiei.
      Pentru promovarea SuperBlog sunt convinsa ca as investi enorm de mult suflet (pentru mine resursele materiale conteaza mai putin). Sper ca intr-o zi sa lucrez la o revista cunoscuta, sa fiu o jurnalista priceputa si sa reusesc sa promovez aceasta competitie pentru bloggeri (pe site-ul revistei sau de ce nu chiar si printre paginile ei), amintindu-mi cu nostalgie ca anul 2012 a fost primul an in care am participat la SuperBlog.

  Articol scris pentru SuperBlog2012-proba 29

miercuri, 28 noiembrie 2012

Un magazin mai..altfel

    Bine ati venit! Va invitam sa intrati in al nostru magazin online cu doar cateva click-uri si sufletul deschis. Va promitem ca este cel mai neobisnuit magazin online pe care l-ati vazut vreodata, dar suntem siguri ca serviciile pe care le ofera va vor desena o multime de zambete..
     In acest magazin aveti posibilitatea sa cereti tot ce doriti dumneavoastra. Va faceti o lista si noi incercam sa facem rost de tot ceea ce vreti. Va este dor de ciocolata pe care o mancati in copilarie, dar nu reusiti sa gasiti nicaieri? Colectionati vederi sau timbre? Aveti un parfum preferat care nu se mai fabrica si va doriti sa mai cumparati macar cateva sticlute? Noi putem obtine tot ceea ce ne cereti dumneavoastra! 
     Completati o "lista a dorintelor" iar noi va vom contacta de fiecare data cand gasim unul din produsele cerute. Va putem contacta printr-un mesaj direct pe telefonul mobil sau prin e-mail, dumneavoastra alegeti! Vom incerca sa gasim produsele la preturi cat mai convenabile si atractive, dar vom fi atenti si la starea si calitatea lor.
      Puteti fi siguri ca utilizand magazinul nostru online aveti parte de cele mai bune servicii. Noi va respectam dorintele si incercam sa le facem posibile! Tot ceea ce vrem este sa va desenam un zambet!

 Articol scris pentru SuperBlog2012-proba28

Agent secret..



    Ma imbrac cu rochita neagra, destul de scurta si zambesc cand simt catifeaua cum imi invaluie pielea fina. Imi pun pantofii cu tocuri ametitor de inalte, ridic sticla de parfum si pulverizez putin in locurile strategice, imi iau poseta plic rosie.. hmm, aproape sunt gata. De ce spun "aproape"? Pentru ca aproape uitasem de bijuteria mea cu totul si cu totul speciala, un colier argintiu cu un medalion in forma de fluture de care trebuie sa am grija chiar si cu pretul vietii.
    Ma numesc Clara. In seara asta ma aflu in Polonia. Am venit pana aici cu un avion privat, decisa sa nu atrag atentia. Probabil nu v-ati dat seama ca sunt un.. agent secret. Stiu, stiu.. nu va vine sa credeti. Putini sunt cei care au auzit de meseria aceasta, si aproape nimeni nu si-ar inchipui ca un agent secret ar putea fi o femeie, femeile fiind considerate fiinte fragile, sensibile, sunt sigura ca nimeni nu le-ar crede in stare sa reuseasca sa faca fata unor astfel de provocari. Dar cine are o astfel de impresie probabil nu m-a cunoscut inca.. infatisarea angelica nu coencide deloc cu felul in care gandesc eu, am fost invatata sa gandesc in situatii-limita, sa ma lupt, si pot sa zic ca infatisarea m-a ajutat de multe ori, adversarii mereu m-au subestimat..
     Sa revenim totusi. In seara asta voi face schimb de informatii cu un guvernator, abia astept.. am facut rost de o invitatie la o petrecere la care o sa fie si el, iar in aglomeratia aia sunt sigura ca nu o sa dau nimic de banuit.. plec de la hotel destul de calma, nu este prima data cand fac asta dar nici ultima. In timp ce merg ma joc cu colierul in forma de fluture, zambind. Toata informatia este acolo, stocata intr-un stick ascuns intr-un superb colier.. am avut noroc, seful meu cunoaste niste cercetatori care ii ofera obiecte care normal vor aparea peste catia ani (pentru ca inca nu au fost supuse la teste suficiente), hmm.. Este fascinant cum dispozitivele de stocare au evoluat atat de mult in ultimii ani!Imi imaginez ca nu peste foarte mult timp toti oamenii vor putea cumpara coliere care au incorporate un stick de diferite forme si marimi, probabil vor fi si unele oferte.. As putea sa spun ca nu m-a fascinat niciodata tehnologia (nu stiu nici macar ce este un procesor si nu am nici cea mai vaga idee de pretul unui HDD extern), tot ceea ce stiu despre colierul meu este ca daca nu ii pot da guvernatorului stickul trebuie sa il distrug inainte de miezul noptii si sa parasesc aceasta tara.
     Ies din camera de hotel destul de sigura pe mine. Taxiul ma asteapta in parcare iar eu pasesc in masina putin emotionata. Nu este prima mea misiune, dar sunt indragostita de meseria asta. Faptul ca imi pun viata in pericol de fiecare data ma incita, ma face sa ma simt vie.. chiar ador ceea ce fac!
     Ajungem in fata restaurantului in care se va tine faimoasa petrecere. Ii platesc taximetristului cursa si nu uit sa ii las si un bacsis destul de generos, apoi ma dau jos din masina si intru in restaurant. Un bodygard masiv imi cere invitatia, iar eu imi deschid poseta micuta si scot bucata de hartie pe care i-o intind grabita. El o cerceteaza curios, iar apoi se da din fata mea lasandu-ma sa intru si urandu-mi "distractie placuta".
     Muzica rasuna in toata incaperea si imi da o senzatie ciudata, imi doresc sa dansez si sa ma simt bine.. dar nu am timp pentru asta acum. Il caut din priviri pe guvernator, am vazut niste poze cu el si sunt sigura ca l-as recunoaste, dar nu il vad, dar oare..?
     Nu am timp sa imi continui sirul gandurilor ca simt cum un brat puternic ma strange de mijloc iar un altul imi indeasa la gura o carpa imbinata cu ceva, cred ca este clorofom, mirosul este atat de intepator, ma zbat dar fara nici un rezultat.. imi pierd constiinta si in cele din urma lesin.
     Ma trezesc intr-o camera destul de mica, in fata mea se afla un birou la care sta un barbat masiv, probabil isi doreste sa afle cat mai multe informatii de la mine, imi spun eu in sinea mea. Degeaba.. nu o sa ii spun nimic.
      - Vad ca te-ai trezit.. ce face o domnisoara ca tine singura la o astfel de petrecere?
     Chicotesc.
     - Doar ma distram.
     Se ridica in picioare si se apropie periculos de mine. Acum este in spatele meu si ii pot simti fiecare respiratie.
      - Stiu ca tu esti agentul secret.
      - Ce? il intreb eu incercand sa par surprinsa.
      - Nenorocitul ala de spion care are informatii atat de importante..
      Zambesc gandindu-ma ca daca mi-ar analiza mai atent colierul tot spectacolul asta ar lua sfarsit. Probabil nici nu se gandeste ca un banal stick poate avea atat de multe forme si culori, este un prag al tehnologiei de care putini sunt constienti si la care si mai putin au acces..
       - Nu stiu despre ce vorbesti.
       Ofteaza nervos si imi ia geanta care se afla pe birou. Ii varsa tot continutul si cauta peste tot, dar nu gaseste nimic.
       - Nu o sa scapi doar cu asta! tipa el.
       - Stii.. sechestrarea de persoane e un lucru grav. Eu zic sa ma eliberezi pana nu depun o plangere la politie..
       - Rabdare.
       Isi cheama o colega sa ma perchezitioneze, dar nu gasesc nimic. In cele din urma ma elibereaza, privindu-ma suspicios dar ridicand din umeri. Ies din local zambind. Misiunea a dat gres, dar asta nu este problema mea. Am reusit sa le fac fata si sa scap cu viata, asta este cel mai importand.. Acum tot ce trebuie sa fac este sa am grija ca stick-ul sa fie distrus pana cand soarele apune.

Articol scris pentru SuperBlog2012-prba27
 

marți, 27 noiembrie 2012

Asta este pietenie?


    Plang pentru un om pe care nu l-am cunoscut doar pentru ca stiu cat de mult a insemnat pentru ea.
    A facut accidentul chiar de ziua noastra, chiar in ziua in care implineam un an de cand am cunoscut-o, un an de cand am blogul, un an de cand viata mea s-a schimbat..
     Nu pot sa cred ca a murit. Se trezise din coma, trebuia sa fie bine..
     Ce fel de Dumnezeu ar lasa asta sa se intample?..
     De ce oamenii buni ca ea merita sa sufere? De ce nu exista dreptate?
     Oftez. Era bine, trebuia sa fie bine.
     Viata e fragila, e ca un joc, poti sa il pierzi oricand.. e ca un tango, daca faci un pas gresit poti sa nu mai dansezi niciodata.. E trist. Imi pare rau, as vrea sa o ajut, as vrea sa iau din durerea pe care ea o simte si sa o simt eu, as vrea sa fie bine mai repede..

      Azi plang un om cu care nu am vorbit niciodata. Azi port doliu in suflet.

  Anemona.

Despre produsele romanesti


    Avem nevoie de alimente sanatoase si pline de savoare la fel cum producatorii romani au nevoie de clienti pentru care sa livreze cele mai bune produse.
    Probabil va intrebati "de ce ar fi bine sa consumam produse romanesti?".. intrebarea poate parea una destul de dificila, dar raspunsul este unul simplu si nu lasa loc de interpretari: daca vrem sa fim sanatosi si sa sprijinim economia si agricultura romaneasca, ar trebui sa consumam romaneste cat mai mult posibil.
    Nu de putine ori mi s-a intamplat sa cumpar legume si fructe care aratau minunat, dar acasa am descoperit ca ele nu au nici un gust pentru ca fusesera folosite ingrasaminte chimice sau conservanti pentru ca sa se pastreze cat mai mult timp. Nu stiu ce vreti voi, dar eu in nici un caz nu imi doresc sa mananc un fel de bucati de plastic, fara nici un gust! Nu as da niciodata un produs romanesc pe unul adus din strainatate, care arata foarte bine dar nu are nici un fel de savoare!
    Imi doresc ca legumele/fructele pe care le mananc sa fie cat mai sanatoase. Nu vreau sa imi umplu corpul de conservanti sau substante chimice. Suntem "bombardati" de peste tot de grasimi, produse tip fast food si ingrendiente nesanatoase.. vreau macar ca legumele si fructele pe care le consum sa fie 100% sanatoase si sa fiu absolut sigura ca ele ma ajuta sa imi purific organismul si sunt pline de vitamine si substante de care corpul meu nu se poate lipsi.
    Incurajez initiativa Real pentru ca am incredere ca producatorii romani pot face fata cerintelor celor mai exigenti clienti, am incredere in produsele romanesti si imi doresc sa duc un stil de viata sanatos. Consider ca fiecare dintre noi suntem responsabili pentru economia romaneasca, iar atata timp cat noi preferam produsele  romanesti pline de savoare si foarte sanatoase nu avem decat de castigat.
    Putem sa facem asadar ceva bun pentru tara noastra, pentru producatorii romani dar si pentru noi insine, a alege produsele romanesti este cea mai buna varianta pe care o avem!

Articol scris pentru SuperBlog2012-proba26

luni, 26 noiembrie 2012

Mi-ar placea sa nu mai scriu despre el..


    Mi-ar placea sa nu mai scriu despre el. Cuvintele sunt mult prea putine pentru a descrie exact ce simt, ce efect are asupra mea. Si atunci unde mai e rostul?.. Tot ce scriu nici macar nu se compara cu realitatea. Arta mea devine brusc banala. Nu vreau sa fac literatura din sentimentele astea.. si atunci?!

     O sa incep sa pictez. O sa iau o bucata de carbune si o sa desenez conturul chipului baiatului pe care il stiu mult prea bine. Nu voi avea nici o problema cu asta. Dar ce o sa fac atunci cand o sa vreau sa umplu desenul cu o realista culoare? Unde voi gasi nuanta aceea ireala a ochilor lui? Nici nu cred ca oamenii au reusit sa conserve o astfel de nuanta intr-un banal tub de culoare.. E o idee aiurea. Mai bine renunt.

      O sa incerc sa compun un cantec. O sa imi iau chitara si o sa cant singura melodie pe care o stiu, o sa ii ciupesc toate corzile pana cand voi fi aproape sa le rup, o sa invat acorduri.. dar ce o sa fac cand o sa observ ca orice ritm nu se potriveste deloc cu bataile inimii atunci cand il vad? O sa imi dau seama ca totul e in zadar, va spun eu! Si atunci.. atunci voi renunta.

     O sa incerc sa ii modelez trupul dintr-o bucata de lut. Dar va putea vreodata lutul sa capete caldura trupului lui, sau va fi doar un obiect rece.. ? Oh, eu nu am nevoie de un obiect, am nevoie de el.. mai bine renunt.

     Toate ideile imi alearga prin minte si nu mai stiu ce sa cred. Ma pricep doar la scris, si acum nici asta nu imi mai iese. Unde gresesc? De ce nu pot sa fac literatura din sentimentele astea, dar cu toate astea ma incapatanez sa scriu.. ?

   Anemona.

duminică, 25 noiembrie 2012

1 an de "Doar niste ganduri"..


    Imi amintesc ca acum un an (fix pe 25 noiembrie 2011) mi-am facut curaj si am facut acest blog dupa ce vazusem blogul ei si cat de mult o ajuta comentariile voastre. Acum un an nu mai aveam nici un prieten (sau asa ma simteam), ma mutasem la un nou liceu unde nu cunosteam pe nimeni iar depresia incepea sa isi faca simtita prezenta. Acum un an chiar eram fraiera.. azi nu stiu ce sunt, dar stiu ca vreau sa devin Anemona.
 
    Cum mi-a influentat blogul viata?
    - aici mi-am cunoscut una din cele mai bune prietene, si poate singura persoana pe care am lasat-o sa ma vada dincolo de orice masca. Bianca mi-a demonstrat ca fiecare om are demonii lui, dar cei care invata sa ii accepte traiesc mai fericiti. Ea mi-a vazut toate mastile si nu s-a speriat, a stiut sa imi dea sfaturi atunci cand trebuie sau sa ma certe doar atunci cand era nevoie.. si mi-a aratat ca distanta poate solidifica o prietenie sincera. Nu am inteles niciodata de ce nu a fugit cand mi-a vazut sufletul in tot intunericul lui, dar nu e timp de intrebari retorice acum.. un simplu zambet si o imbratisare (momentan) virtuala e tot ce avem nevoie.
    - a inceput jocul meu cu si printre cuvinte.. nu stiam daca am talent (nici acum nu stiu), la inceput imi doream doar sa ma descarc.
    - am cunoscut oameni carora le plac cartile, bloggeri din orasul meu cu care chiar m-am intalnit
    - am participat la SuperBlog
    - in vara am inceput sa lucrez la un fel de roman (o incercare putin cam siropoasa, dar e un inceput bun)
    - am cunoscut persoane minunate:
            Diana. , care mereu m-a ajutat cu un sfat
            Denisa, care este mai noua pe blogul meu dar mi-a desenat de multe ori un zambet pe chip
            Denisa, o "atitudine".. o persoana care mereu m-a sfatuit si m-a ajutat
            Sweet Lemon, care m-a facut de multe ori sa zambesc
            Kiddo, in al carei blog ma regasesc deseori
            Alecsanda Alle, careia ii ador comentariile si ii trimit multi pupici virtuali
            Laura, o persoana inteligenta si cu capul pe umeri
            Sunshine, o copila pe care nu ai cum sa nu o indragesti
            Nesuferita' care ma face mereu sa zambesc prin comentariile ei dragute
            Tibi, caruia ar trebui sa ii multumesc ca a avut puterea sa ma ierte pentru toate fazele mele
            Ionut, care nu a putut sa imi ofere niciodata atat cat am cerut,dar a fost frumos cat a durat
            Raisa, o persoana minunata si genul de femeie care as vrea din tot sufletul sa devin
            Florentina Raita, o viitoare slabuta si o fata cu un suflet minunat
            Sophie, pe care sper sa o cunosc cat mai bine prin comentariile ei (pentru ca nu i-am gasit blogul)
            Ofiredeneinteles, o persoana care a reusit sa ma inteleaga
            B.D, care mereu m-a ajutat cu un sfat
            Si nu in ultimul rand lui Lexi si lui X. care m-au ajutat mereu cu un sfat, dar si Copilului care a stiut sa imi pastreze secretul si care sper din tot sufletul sa nu citeasca aceste randuri niciodata, si sa nu ii uit pe toti cei care m-au vizitat sau mi-au lasat cateodata un comentariu (sper din tot sufletul ca lista de mai sus sa fie completa, daca am uitat pe cineva imi cer iertare).
   
    Mi-as dori din tot sufletul sa va cunosc pe toti intr-o zi fata in fata, si nu doar prin intermediul unor comentarii (desi stiu ca e un vis imposibil). Mi-as dori sa fiti alaturi de mine si peste un an, dar nu stiu daca este posibil.. oricum, va multumesc tuturor si sper sa va transmit putin din bucuria pe care o simt in aceste momente.

    Pana atunci va invit sa impartim toti o prajitura virtuala, si sa zambim.. sa zambim pentru ca blogul asta nu este doar al meu, este al nostru, al tuturor celor care am investit bucati de suflet in postari sau comentarii..

  Doar niste ganduri: 34.695 afisari de pagina, 310 postari, 4215 comentarii, 161 abonati, un premiu MWB (Blog Power).. 1 an!
 

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Legenda printesei Gisella

      - Te rog.. te rog. Poti sa imi spui o poveste? ma intreba copilul cu ochii care sclipeau de dorinta.
     Stateam in pat si ma chinuiam sa il adorm. Nu imi dorisem niciodata sa fac pe dadaca cu un pustan, dar ma simteam intr-un fel datoare parintilor lui care imi erau buni prieteni, iar pe baietelul cu parul auriu de aproape 5 ani il gaseam chiar simpatic..
      Am tras aer in piept si i-am raspuns:
      - Nu pot.. nu mai stiu nici o poveste. Stii bine ca mereu te plictisesti sa asculti acelasi paragraf de mai multe ori, si eu chiar nu am ce sa fac.. Sa inventez altele? Mi-ar lua prea mult timp, si crede-ma ca in comparatie cu basmele lui Petre Ispirescu sau povestile pline de umor ale lui Creanga scrierile mele ar parea doar niste idei fara contur..
      - Te rog.. stii bine ca nu pot sa adorm fara o poveste.
      L-am privit, oftand. Nu era un copil rau, era ca oricare altul de varsta lui.. doar ca ii placeau foarte mult povestile. Poate prea mult..
      M-am ridicat si am cercetat cu privirea cartile din biblioteca care era langa patul lui.. pe cotoare erau scrise doar numele unor autori cunoscuti, am mai gasit si carti cu nuvele mult prea complicate pentru un copil de 5 ani.. dar si o carte aurie pe a carui coperta nu era scris nici un titlu. Am scos-o din biblioteca si am deschis la prima pagina, unde cu litere argintii era scris "Legenda printesei Gisella". Am zambit multumita si m-am asezat inapoi pe scaunelul care era chiar langa patul in care statea copilul. Baietelul ma privea in continuare curios si isi musca buzele cuprins parca de o dulce nerabdare.
      - Stii Legenda printesei Gisella?
      - Nu cred ca am auzit niciodata acest nume, spuse copilul zambitor.
      - Nici eu.. nici macar nu stiu ce cauta cartea asta la tine in biblioteca, dar sunt foarte nerabdatoare sa citesc aceasta legenda!
       - Ce este aceea o legenda? ma intreba copilul curios.
       Am oftat.
       - Cand realitatea se impleteste cu fictiunea, cand povestea pare atat de reala si fascinanta ca iti lasa fiori pe sira spinarii, cand lucrurile sau fenomenele nu pot fi explicare.. atunci se nasc legende, am improvizat eu un raspuns.
       - Oooo..
      - Esti pregatit sa isi citesc aceasta mica naratiune? Esti pregatit sa pasesti pe taramul unde realul se deosebeste atat de greu de real? Esti pregatit sa afli lucruri pe care nu le stiai, sa strabati cu ajutorul imaginatiei taramuri nemaivazute?
       - Da! striga copilul plin de extaz.
       - Atunci inchide ochii si asculta legenda, pasind astfel pe taramul cu parfum de poveste.

   " Demult, cand Franta inca pastra ceva din gratia timpurilor medievale, iar peste tot castele se inaltau semete  dintre colinele dealurilor acoperite cu cea mai cruda iarba, in acele timpuri cand paraurile cu cea mai limpede si rece apa serpuiau de-a lungul drumurilor pavate cu marmura, oamenii isi urmau cursul linistit al vietii. Nu existau conflicte care sa ii faca sa se certe, sa se urasca sau sa isi poarte pica. Micle probleme care nu ii lasau sa fie fericiti erau doar sentimentele care uneori nu erau impartasite, furtunile care uneori stricau recoltele sau grija zilei de maine.
    Intr-un astfel de loc in carte viata isi urma cursul linistit si firesc ca cel al unui rau mult prea lent, traia in provincia Normadia o tanara printesa pe nume Gisella. Printesa era o fata deosebit de frumoasa, avea parul ondulat auriu ca spicul copt al graului, ochii mai albastrii ca cea mai senina nuanta a cerului, iar silueta ei pastra ceva din gratia oricarei frantuzoaice. Gisella era si o fata foarte rafinata, inteligenta si ambitioasa. Pentru ca ajunsese la varsta de 18 ani, tatal ei isi dorea foarte mult sa o casatoreasca cu un tanar care sa reuseasca sa domneasca in Normandia in pace si liniste si care sa fie un sot bun pentru iubita lui fiica.
     Dupa ce regele primise la curte nenumarati petitori iar Gisella se plictisise sa asculte acelelasi declaratii nesincere si siropoase venite din partea celor care doreau doar sa devina regi si sa se casatoreasca cu o tanara si frumoasa printesa, intr-o buna zi la curtea regala sosi un vrajitor batran pe care il chemase regele si care ii darui printesei un colier magic cu care putea deosebi adevarul de minciuna, dar si binele de rau. Colierul era facut dintr-un diamant sangeriu pe care statea cu gratie un sarpe plin de pietre pretioase, sarpele fiind un simbol al nemuririi si al adevarului.

     Printesa ii multumi din suflet vrajitorului si il recompensa cu multi banuti de aur si safire, iar apoi isi felicita tatal pentru ideea geniala. De atunci de fiecare data cand petitorii soseau la palat ea purta cu gratie colierul sangeriu si isi dadea seama de vorbele lor lingusitoare si mincinoase, distrandu-se la gandul ca nimeni nu era suficient de sincer pentru a o cuceri.
      Dar intr-o buna zi la castel sosi un print cu ochii tulburator de verzi si care purta un costum de catifea. De cand il zari printesa simti ca inima ei incepe sa bata tot mai tare, dar se hotara ca daca tanarul nu era suficient de sincer sa il alunge de la palat asa cum facuse cu toti pretendentii ceilalti. Ii puse multe intrebari incomode cu gandul de a-l face sa minta, dar el raspundea mereu sincer chiar daca deseori se jena sau rosea. Gisella fu placut impresionata de sinceritatea lui si ii spuse tatalui ei ca el este alesul ei. Regele a fost nespus de bucuros ca fata lui si-a gasit un sot care sa o respecte si care sa fie capabil sa domneasca in Normadia in pace si armonie.
     A urmat o nunta ca in povesti, iar dupa petrecerea care a durat 3 zile si 3 nopti printesa si-a scos de la gat colierul si l-a aruncat pentru ca avea foarte mare incredere in sotul ei iar superba bijuterie nu ii mai era de nici un folos. Colierul s-a frant in mii de bucati atat de fine, ca vantul le-a ridicat si le-a imprastiat peste tot in lume. Bucatile s-au infipt in sufletul unor oameni care sunt astazi capabili sa deosebeasca binele de rau si isi dau mereu seama cand cineva minte. Nu se stie daca bucatile sangerii infipte in sufletele mai mult sau mai putin vinovate sunt un blestem sau un dar ceresc, dar putem fi siguri ca a sti intodeauna adevarul nu este un lucru usor."

    Am inchis cartea si am sarutat pe frunte copilul care era acum in lumea viselor. Eram sigura ca o parte din sufletul lui era in provincia Normadia, iar gandurile lui prindeau acum aripi de legenda.

Articol scris pentru SuperBlog2012-proba 25

vineri, 23 noiembrie 2012

Ce ne face sa zambim?


    Scriu acest mic articol pentru ca vreau sa imi respect o promisiune de care am cam uitat pentru ca am avut alte preocupari saptamana asta (teze, teze, teze..). Oricum, ar cam trebui sa vorbesc despre ceea ce mi-am propus..
    Pe toti ne fac sa zambesc diferite lucruri. Mie personal imi plac bancurile bune, glumele de calitate sau oamenii cu simtul umorului foarte dezvoltat. Uneori zambesc cand citesc articole dragute pe diferite bloguri sau cand ma uit la video-blogurile realizate de cei din Romania (ma relaxeaza si imi dau senzatia ca si romanii pot face ceva constructiv pe YouTube).
    Videoclipul de mai jos este facut de cativa baieti destul de amuzanti din orasul meu. Au reusit sa ma faca sa zambesc dupa ce l-am vizionat. Incearca sa faca niste tutoriale destul de scurte si putin cam.. hm, mai bine nu va spun. Va las pe voi sa vedeti.. uitati-va la videoclipul de mai jos numai daca vreti sa zambiti!

  
   P.S: Daca baietii fac 250 de vizualizari pana luni, primesc o surpriza din partea fratelui meu.. un desen, orice desen vreau eu :D promit sa il postez si pe blog in caz ca il conving sa mi-l faca, ca daca tot e profilul liceului la care a intrat sa nu lasam talenul sa se iroseasca nu.. ?!
   Deci daca vreti sa va mai faceti un prieten/cunostinta sa zambeasca nu ezitati sa il distribuiti.

   Sa aveti o seara linistita si vise asa cum va doriti! Va multumesc ca imi scrieti in continuare, va multumesc ca ma sustineti si ca imi trimiteti uneori mail-uri. Si sa nu uitam.. va iubesc pentru ca ma acceptati asa cum sunt! (imi doream de mult sa spun asta..).

   Anemona.

Ce isi doresc femeile?



     Stateam si priveam tavanul. Maine urmeaza o zi groaznica (teza la romana, ascultat, lucrari..) iar eu stateam si priveam tavanul. Nu am putut sa invat nimic (dar asta nu e o problema, oricum stiu.. dar ma puteam stradui mai mult - totusi).
     Imi e greu sa ma hotarasc ce vreau de fapt. Daca il vreau pe el, daca merita sa lupt, daca merita sa ma schimb pentru mine.. oare merit o noua sansa? Toti oamenii merita o noua sansa? Si daca da, de ce nu sunt multi cei care primesc una?..
     Mi-e teama ca o sa ma schimb si nu o sa ii pese, si atunci tot efortul va fi in zadar, si probabil ma voi simti din ce in ce mai singura si voi (re)deveni depresiva. Mi-e teama ca nu merita sa ma lupt cu sentimentele pe care le am. Mi-e teama, mi-e atat de teama..
    Aseara era ora 3 si eu nu puteam sa adorm. Genul de ganduri care ma tin treaza chiar daca sunt foarte obosita.. genul de ganduri care imi contrazic intreaga fiinta. Si pana la urma nu am ajuns la nici o concluzie.. ce vreau defapt?

     Eu la intrebarea "Ce vrea cu adevarat o femeie? Ce vreau eu?" nu am reusit niciodata sa dau un raspuns satisfacator..

 Anemona.

joi, 22 noiembrie 2012

Si daca as fi o.. masina?


    Mi-as dori sa fiu o masina. Mi-ar placea sa fiu masina ta. Dumnezeule, cat mi-ar placea chestia asta!
    Cu siguranta as vrea sa fiu o masina Toyota. Mereu m-a fascinat aceasta marca, imi inspira incredere si masinile create de ei au un design foarte dragut.Si sunt sigura ca m-ai prefera pe mine in locul masinii aceleia vechi si care abia porneste pe care o conduci acum, nu?.. Adica.. hai sa fim seriosi!
    Cred ca as vrea sa fiu o Toyota Hilux. Stii de ce am ales acest model? Pai hai sa iti explic.. Toyota Hilux e genul de masina poate face fata conditiilor din cele mai aspre medii de pe glob, iar eu chiar as avea nevoie de abilitatea asta! Iti amintesti cand ne certam, si tu mereu iti luai masinuta ta veche si dadeai o fuga pana la munte? Mereu incercai sa ma uiti, dar mereu sfarseai prin a ma suna si eu veneam la tine si impacarea era atat de dulce.. cat ne iubeam! Daca as fi o masina, m-as asigura ca esti in siguranta chiar si cand esti mult prea nervos ca sa fii foarte atent la drum (cele 8 airbeguri si motorul silentios si sigur ar fi de un real ajutor).
     As fi gata sa fac fata oricaror conditii, fie ca tu ai chef sa mergi pe munte, sa strabati un teren nisipos sau drumurile mult prea denivelate din tara noastra.. iti imaginezi prin cate aventuri am trece?.. Doar eu si cu tine.. doar tu si masina ta!
     Probabil nu ai crede niciodata ca sunt o masina banala, chiar daca in intreaga lume s-au vandut din 1698 peste 13 milioane de unitati Toyota Hilux.. tu ai fi foarte mandru ca sunt o masina cunoscuta si ai lua aceste cifre drept o garantie a faptului ca sunt o masina buna, cu un design dragut si multi oameni ma plac si ma folosesc. Eu as fi masina ta si tu ai fi singurul caruia ii apartin. Am merge impreuna peste tot, oriunde si oricand. Cat imi place cum suna ideea asta!

     Dar.. spune-mi.. ti-ar placea sa fiu masina ta? Eu as da totul pentru asta, ar fi o ocazie sa iti fiu aproape fara sa te sufoc, sa te stresez, sa te supar.. Si probabil am fi prieteni buni. Si as avea tot timpul la dispozitie sa te iubesc!

   Articol scris pentru SuperBlog2012-proba 24

marți, 20 noiembrie 2012

..si atunci am plans!


   Mi-am ondulat parul, incadrandu-mi chipul cu niste bucle cuminti.
   Mi-am conturat ochii cu albastru (creionul meu preferat), si eu au parut mai patrunzatori ca niciodata.
   Mi-am acoperit buzele cu un strat rosu, fin.
   M-am dat cu parfumul meu preferat, si parca am simtit cum pielea imi vibreaza la atingerea picaturilor reci..
   M-am incaltat cu tocuri si m-am imbracat cu cea mai frumoasa rochita pe care o am.  
   Si.. si m-am privit in oglinda.
   Si atunci mi-am dat seama ca nu voi fi niciodata suficient de buna pentru el, pentru ei, pentru mine..
   Si atunci.. atunci am plans.

  Anemona.

Un vis ciudat

     Acum doua zile am avut un vis foarte ciudat, atat de ciudat ca atunci cand m-am trezit am inceput sa imi pun o gramada de intrebari. Sunt genul de persoana care are un somn teribil de agitat, ma trezesc de multe ori in timpul noptii si orice zgomot ma face sa tresar. Sa revenim totusi la ceea ce am visat acum doua zile..
     Se facea ca mergeam pe strazile pustii si priveam curioasa blocurile inalte. Din cerul de un gri murdar cadeau fulgi greoi de zapada in al caror vals puteam regasi o doza din inocenta iernii. Analizand atenta cladirile din jurul meu am recunoscut unul din cartierele din orasul meu, dar ceva nu se potrivea.. oare unde erau oamenii pe care mereu ii puteai gasi prin acest cartier? Da.. stiti la ce ma refer, la oameni in cel mai general sens cu putinta, la cei care merg grabiti, mult prea incet sau la cei care doar se plimba, la cei care sunt mereu ocupati sau la aia care zambesc  mereu, la toti oamenii care locuiau sau treceau prin acel cartier.
     Am ridicat din umeri si am zambit, privind curioasa zapada care se asternuse deja pe jos si acoperea bordurile cu un strat alb si fin, strat care se regasea si pe sosea. Pe strada nu era nici o urma de masina, dar pe aleea pe care mergeam eu am putut distinge doua urme simetrice, mici. "Ce straniu.." mi-am zis eu ridicand din umeri, si parca fara sa imi dau seama am pornit pe directia indicata de micutii pasi, urmandu-i.
      Nu stiu de cat timp urmam directia necunoscuta indicata de singurele urme pe care le deslusisem in zapada, dar la un momentdat m-am izbit de cineva si am cazut. M-am ridicat plina de nervi, dar in clipa in care am vazut zambetul inocent al copilului de care ma ciocnisem nu m-am putut abtine sa nu imi reprim un zambet.
      - Imi pare rau, e vina mea! i-am soptit in timp ce i-am intins o mana, ajutandu-l sa se ridice.
      Baietelul m-a privit curios cu ochii lui albastrii si mi-a zambit. Si-a ridicat fesul verde care ii cazuse pe jos si l-a scuturat de zapada, apoi si l-a pus pe cap.
      - Ar trebui sa fiu mai atent pe unde merg, a spus el in timp ce se juca absent cu o suvita din parul auriu care nu era adapostita sub fes.
      - E ciudat ca un copil de varsta ta sa mearga singur printr-un cartier atat de pustiu, l-am dojenit eu.
      - Pai..
      - Stii, si eu locuiesc in zona asta.. mi se pare straniu ca nu este nimeni pe aici. Si de ce nu mai trece nici o masina prin zona asta?
      Copilul ma privea in continuare curios.
       - Nu stiu despre ce vorbiti.
       - Dar unde sunt oamenii care locuiesc pe aici, care se plimba pe aici.. unde sunt? am intrebat eu gesticuland nervoasa.
       - Sunt in casele lor. Nu prea iese nimeni sa se joace in perioada asta, raspunse el parand absent.
       - Stau toti pe internet, nu e asa?
       - Inter..ce? ma intreba baiatul curios.
       - Nu ai auzit niciodata de internet? Laptop, PC..
       Baiatul ridica din umeri.
       - Nu prea stiu multe despre noutati, in orice domeniu ar fi ele..
       - Dar suntem in 2012, cum sa nu fi auzit inca de internet?
       Copilul incepu sa rada.
       - Ce ciudat suna! exclama el printre hohote.
       - Pai si prietenii tai.. nu au conturi pe retele de socializare?
       - Socializam destul la scoala, dar acum este destul de frig.. probabil toti sunt in casa sau se plimba prin alta parte a orasului.
       - Dar voi cum va distrati? am insistat eu.
       - Ne place sa ne construim propriile jucarii. Uneori strangem bani si cand avem suficienti cumparam o jucarie care ne place tuturor si pe care o impartim.. hm. Ne mai jucam si ascunselea, prinselea, lapte gros..
       - Ai fi surprins sa vezi cat de distractiv e internetul. Sunt atat de multe aplicatii pe care le poti utiliza.. iar placile de baza si procesoarele sunt componente esentiale a computerelor! Fara ele nu ar putea functiona nimic, poti sa iti inchipui..?
        - Si pro.. procesoarele de unde se p..pot cumpara?
        - Din diferite magazine. Eu le-am cumparat pe cele pe care le am in computerul meu dintr-un magazin online.
        - Suna foarte interesant! exclama copilul.
        L-am privit atenta si i-am vazut ochii plini de sclipiri curioase. Mi-am dat seama ca cel mic era insetat de cunoastere si isi dorea sa afle cat mai multe.
        - Ai vrea sa iti povestesc mai multe? Am putea sa bem amandoi o ciocolata calda la un local din apropiere.. pot sa jur ca iti este destul de frig, si mie mi-ar prinde bine putina companie intr-o zi pustie de iarna.
       - Numai sa fie deschis, mi-a raspuns el zambind.
      I-am zambit si eu. Dialogul parea unul lipsit de sens si inca nu imi dadusem seama ca visez, dar inocenta baiatului ma facea sa vad in el o imaginea copilului care fusesem candva, iar acest fapt imi dezgropa emotii pe care de care nici macar nu stiam ca sunt capabila..

 Articol scris pentru SuperBlog2012-proba23

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Unde citim..




    Imi place sa citesc intr-un colt al camerei mele, in timp ce imi tin chitara in brate, stau pe perna mea preferata si imi beau cafeaua. E un fel de ritual al meu.. nu prea pot sa il explic, dar stiu ca uneori acest obicei ma face fericita. Aici citeam Oscar Wide si ringul mortii !

      Voi unde cititi?

  SuperBlog 2012-proba 22

vineri, 16 noiembrie 2012

In visul tau..(*)


Alergam intr-un vis ce nu era al meu,
cautand raspunsuri la intrebari
pe care imi era teama sa le rostesc,
pentru ca gandul ca le voi auzi ecoul ironic ma ingrozea.

Ma opream de fiecare data
cand simteam ca nu mai pot sa sa respir,
si atunci priveam curioasa intinderea de nisip,
fascinantul desert al sufletului tau.

Ma aplecam si imi umpleam pumnii cu sedimente,
strangandu-le pana cand forma fiecarui graunte
se imprima adanc in pielea mea,
o urma din tine pe pielea mea fina.

Ma intindeam pe nisipul fierbinte
si cautam cu privirea conturul unui nor,
 dar tot ceea ce vedeam era doar soarele,
a carui stralucire si caldura ma oboseau.

Ma ridicam confuza si mergeam clatinandu-ma,
cautand o oaza sau macar racoarea unui colt de umbra,
incepeam sa halucinez si iti simteam prezenta oriunde,
rataceam intr-un fel de labirint creat de o minte bonlava de dor.

Tarziu am observat niste sclipiri albastre,
a caror magie nisipul nu le-o putuse ascunde
si nesabuita am inceput sa alerg,
iar cand m-am oprit am ingenuncheat, oftand.

Mi-am ingropat mainile in nisip,
de data asta incercand sa dezgrop o dulce iluzie,
iar cand am simtit fiorul rece dat de suprafata de sticla
am  inceput sa rad fara sa ma mai pot opri.

Am strans in pumn cioburile, inconstienta,
iar durerea pe care am simtit-o mi-a sters urma oricarui zambet.
Mi-am simtit trupul cutremurat de un fior necunoscut
si mi-am scos mainile din nisip ingrozita.

Mi-am privit palmele murdare de sange,
si cu ciuda am ridicat de pe jos un ciob, dorind sa il distrug,
si abia atunci am vazut ca bucata de sticla lucea a mine..
era o parte din sufletul pe care tu il facusei bucati.

Mi-am dorit sa plang, dar tot ce am reusit 
a fost sa suspin ca un animal ranit, hilar..
iar ecoul dureros al suspinului mi-a sfasiat din nou sufletul,
si m-am trezit inconjurata de o mare de cioburi..in visul tau!

Despre primele mele aparate electronice..

       
     Tehnologia evolueaza si apar tot felul de aparate noi sau variante imbunatatite ale unor obiecte care ne sunt indispensabile.
     Imi amintesc de primul meu telefon mobil. Eram in clasa a III-a si eram foarte fericita ca Mos Craciun s-a indurat sa imi aduca cadoul la care visam de mult timp in taina: un telefon mobil Nokia (cred ca stiti cu totii la ce ma refer, toti am avut unul.. e genul acela de "telefon-caramida" care nu era nici macar color, dar cu care reuseam sa ne sunam toti prietenii). Stiu ca un timp am fost extrem de entuziasmata, imi luam noua "jucarie" la scoala si ma jucam mereu acelasi joc de care aveam impresia ca nu ma voi plictisi niciodata - Snake. Tin minte ca atunci cand parintii adormeau fratele meu intra la mine in camera si ascultam amandoi melodiile pentru tonurile de apel (de exemplu Nokia Tune), ceea ce acum mi se pare putin cam stupid dar la varsta aceea parea un lucru extraordinar. Nu mi-am imaginat niciodata ca la 17 ani voi ajunge sa am un telefon "fara prea multe butoane" - cum imi place sa ii spun (pentru ca are touch screen), ca voi reusi sa accesez internetul din doar cateva atingeri sau ca aplicatiile si temele variate ma vor fascina si vor deveni una din pasiunile mele. 
     Imi amintesc si de primul meu aparat de fotografiat. Parintii mei il cumparasera cu cativa ani inainte sa ma nasc eu (asta ca sa va faceti o idee cat de vechi era). Stiu ca mergea foarte greu si uneori facea poze in ceata, trebuia sa ai grija la intensitatea luminii si era destul de dificil de folosit. Probabil tata nu s-ar fi indurat sa il arunce (pentru el aparatul era o amintire dulceaga), dar din greseala in clasa a V-a cand eram intr-o tabara am turnat Cola pe el si l-am stricat. Stiu ca tata a fost suparat pe mine atunci, dar dupa i-a trecut. Acum avem un aparat foto digital pe care oricine l-ar putea folosi (are meniul in limba romana si o multitudine de efecte) si care face niste poze extraordinare.
      Primul meu calculator inca il mai am, si de fiecare data cand il deschid ma enerveaza groaznic pentru ca mi se pare ca merge mult prea incet si se inteapa mai mereu. Il avem cam de 8 ani, dar eu cu fratele meu am strans bani si am cumparat si un laptop pentru ca am considerat ca avem nevoie de asa ceva. Nu am regretat nici o clipa alegerea facuta, calculatorul a ramas al parintilor (care il folosesc deseori), iar noi am putut sa ne descarcam cele mai noi jocuri, sa ne bucuram de viteza impresionanta cu care merge internetul si sa rasuflam usurati observand ca nimic nu se mai inteapa.

      Nu stiu ce va fi in viitor, dar sunt absolut sigura ca tehnologia va evolua in continuare iar inventiile ce astazi mi se par extraordinare si indispensabile vor fi inlocuite de altele mult mai bune.

  Articol scris pentru SuperBlog 2012-proba 21


miercuri, 14 noiembrie 2012

Un stil de viata sanatos

   
     Imi amintesc ca acum cateva luni aratam groaznic. Aveam cam 10 kg in plus, o perceptie foarte aiurea asupra vietii si ma simteam deseori complexata si inutila. Ma ingrasasem pentru ca gasisem in mancare refugiul tuturor problemelor pe care le aveam, imi spuneam mereu ca oricum arat oribil si macar dreptul de a manca ce si cat vreau sa il am.. total gresit!
     La inceputul lunii noiembrie mi-am dat seama ca nu mai pot continua asa. Prin comportamentul meu dadeam dovada de imaturitate si lipsa de respect asupra propriei persoane. Imi amintesc ca in ziua aceea  stateam in fata oglinzii si imi analizam corpul mult prea rotunjor, simtind ca imi este rusine si oarecum sila de mine. Si atunci mi-am jurat sa ma schimb..
    A doua zi am aruncat toate dulciurile pe care le aveam, carnea de porc care era mult prea grasa si alte alimente pe care le-am considertat "interzise" (cel putin pentru o perioada de timp). M-am documentat si mi-am facut o idee despre ceea ce inseamna un stil de viata sanatos, aplicand apoi tot ceea ce invatasem de fiecare data cand luam sau pregateam masa si cumparand din hypermarket numai produse sanatoase cu un continut scazut de grasimi, in mare parte fructe si legume. Urmand sfatul unei bune prietene - "Mancarea este o clipa pe buze si o viata pe trup" am reusit sa ma abtin de la orice fel de tentatie culinara. Pana acum am reusit sa slabesc aproximativ 4 kg in 15 zile (ceea ce e destul de bine zic eu, imi mai raman "doar" 6 kg de dat jos).
    Imi pare rau ca nu am apucat sa fac sport deloc pentru ca sunt destul de ocupata cu scoala (clasa a 11-a este destul de epuizanta), este mult prea frig pentru jogging si un abonament la o sala de sport ar fi (dupa umila mea parere) destul de scump si mi-ar ocupa aproape tot timpul care mai imi ramane liber. O solutie simpla pentru a face sport chiar in propria casa pare a fi achizitionarea unei Biciclete Fitness MGB, bicicleta pe care am descoperit-o cand am analizat oferta Real. Este destul de simplu sa pedalezi in timp ce te uiti la televizor, citesti o carte sau admiri cum luminile apusului iti contureaza intreaga camera, si nici nu mi se pare foarte scumpa (decat sa investesc intr-un abonament la o sala mai bine cumpar ceva pe care il pot folosi cand vreau, nu doar pentru o perioada limitata de timp).
    Sincerca sa fiu sportul nici macar nu este una din pasiunile mele. Exercitiile fizice complicate mai tare ma obosesc decat sa ma multumeasca, si nici macar nu cred ca le execut corect de cele mai multe ori. Clar.. chiar am nevoie de o Bicicleta Fitness! Daca vreau sa slabesc sanatos dar sa am pielea tonifiata si sa nu imi apara vergeturi, cateva minute de pedalat zilnic pot face minuni. Deja presimt ca de Craciun va trebui sa facem o vizita in Real.. pentru ca acum stiu ce cadou imi doresc!

    Consider ca daca ai vointa si imbini regulile unei alimentatii moderate cu exercitiile fizice regulate poti ajunge sa arati foarte bine si sa iti impresionezi toate cunostintele, dar cel mai important - vei avea acel corp pe care ti l-ai dorit mereu.
    Eu sunt pe cale sa reusesc. Pe tine ce te mai opreste?

  Articol scris pentru SuperBlog2012-proba 20

marți, 13 noiembrie 2012

Si ce sunt oamenii?!..


      Si spune-mi.. te-ai intrebat vreodata ce sunt oamenii cu adevarat?

    Am ajuns la concluzia ca oamenii sunt un fel de fiinte goale in interior, in permanenta cautare a acelui ceva/cuiva care sa reuseasca sa umple acel gol. Cautam ceva care sa ne completeze, cautam acel ceva care sa ne faca sa simtim ca nu ne mai lipseste nimic.
    Si atunci de unde atata nefericire?.. De ce ne simtim mereu datori celor care ne sterg candva o lacrima, plangem dupa persoane care nu merita nici macar sa le rostim numele sau luptam in razboaie ale sufletului pe care stim sigur ca le vom pierde? Ma face sa ma intreb daca tot efortul asta este in zadar pana la urma..

    Am inceput sa invat sa cant la chitara doar din hilara dorinta de a gasi acel ceva care sa nu ma mai faca sa continui sa simt acel gol din mine.. dar nu am reusit. Stiu o singura melodie si de fiecare data cand corzile vibreaza iar sunetele curg asemenea unei cascade tropicale, simt ca ma linistesc, dar niciodata nu ajung sa ma simt completa. Blogul ma ajuta sa imi analizez comportamentul si de cele mai multe ori sa ma inteleg, dar nici el nu ma completeaza. Scrisul ma defineste, dar din nou o spun - nu ma completeaza. Si nu gasesc acel ceva.. hm.

     Oare oamenii sunt ca un puzzle? Si daca da, de cate piese avem nevoie ca sa putem spune ca jocul s-a terminat? Poate e imposibil sa se incheie acest joc. Poate odata ce ne schimbam, si piesele se schimba, si ajungem sa avem nevoie de altceva.
 

     Cred ca stiu raspunsul la intrebarea "ce ma poate face sa ma simt completa?". Dar mi-e teama.. mi-e teama pentru ca e un el, si mi-e teama pentru ca simt nu o sa ma accepte niciodata.
     Azi ma lupt cu mine si gasesc nefericirea chiar si in cel mai sincer zambet.

   Anemona.

Evolutia si involutia printului

      In ultimii ani publicatiile online au inceput sa fie tot mai promovate, citite si cautate. Este "la moda" si foarte comod sa te pui la curent cu cele mai noi stiri dand doar cateva click-uri, sa savurezi presa online alaturi de cana urasa de cafea pe care o bei in fiecare dimineata.. Acest fapt ne face sa ne intrebam unde se va ajunge datorita acestei situatii in urmatorii ani.
     In tara asta nu se prea printeaza. Putini citesc, mult mai putini scriu, documentele pe care le avem de facut  la munca sunt scrise de cele mai multe ori in Word si puse pe o discheta, scrisori nu mai trimitem pentru ca  par mult prea clasice si ajung la destinatie cam tarziu (spre deosebire de e-mailuri).. ma intreb unde o sa ajungem in ritmul asta.
   
     Eu personal cred ca nimic nu se compara cu sentimentul de a citi o carte adevarata, de a sublinia cu un creion pasajele care ti-au placut pentru a reciti mai tarziu.. imi place atat de mult sa citesc carti, dar niciodata nu am reusit sa citesc o carte in format online. Atunci cand citesc imi place sa ma framant, sa dau paginile una dupa alta numai ca dupa sa pot reveni unde ramasesem.. iar o carte in format online nu imi va permite niciodata acest lux!
     Imi amintesc de prima mea imprimanta. Tin minte ca eram in clasa a III-a, iar tata mi-a facut-o cadou pentru ca a considerat ca as avea nevoie de una pentru la scoala. Mult timp am fost foarte entuziasmata, printam tot ceea ce credeam eu ca este interesant si foloseam foarte multe coli albe.. acest fapt a durat pana cand am reusit sa termin tusul (si asta in doar doua zile). Imi amintesc ca atunci tata nu s-a suparat, mi-a explicat destul de calm ca ar trebui sa folosesc imprimanta doar pentru la scoala si ca nu este nevoie sa printez orice imagine pe care o gaseam pe Google. Mi-ar placea sa cred ca toti am fost cel putin la fel de entuziasmati cand am folosit prima imprimanta, dar in timp aceasta senzatie s-a mai diminuat.
      Cred ca oricine are nevoie de o imprimanta, chiar daca este una mai performanta sau mai putin performanta. Pentru ca sa fiti siguri de garantie si de starea in care se afla imprimanta (pentru ca nu vreti sa se strice imediat) cumparati-o dintr-un magazin de specialitate care se afla in orasul dumneavoastra sau - de ce nu - de pe un magazin online cunoscut ( cum este de exemplu magazinul Azerty ). Nu va grabiti sa cumparati prima imprimanta care va place! Aveti grija sa studiati cat mai multe oferte si sa alegeti dupa ceea ce vi se potriveste. Daca sunteti norocosi puteti gasi imprimante destul de bune care sunt la oferte multifunctionale si puteti economisi astfel si niste bani, dar in acelasi timp puteti sa fiti sigur ca ati facut o alegere buna. Va recomand imprimantele Canon (cum este si a mea), mai ales ca exista si promotii Canon in unele magazine.
 
     Chiar daca "moda eco" sau dorinta de a proteja Planeta si de a salva cat mai multi copaci ne impune sa mai renuntam din folosirea hartiei atunci cand nu este absolut necesar, consider ca o imprimanta este un accesoriu util care ne poate fi de foarte mare folos. Fie ca nu ne place sa pastram documentele doar in formate online, scoatem la imprimanta un referat pentru la scoala sau o reteta gasita pe un blog, printurile nu si-au pierdut din utilitate. Este deci necesar sa le folosim, iar pentru a impaca si partea ecologica a acestui fapt va recomand din toata inima sa strangeti toate foile care nu va mai trebuie, ziarele vechi sau revistele pe care deja le-ati citit si sa le duceti la un centru de reciclat. A iubi planeta nu inseamna a renunta la printuri, ci a recicla, a respecta si a avea grija de Mediul Inconjurator!

   Articol scris pentru SuperBlog 2012-proba 19
   
   

duminică, 11 noiembrie 2012

Atat iti cer.. nimic mai mult ^^


Inventiile ingenioase, cheia pentru o lume mai buna!

 
     Sunt sigura ca multi dintre noi nu ne putem imagina cum am trai fara telefonul nostru mobil cu care ne putem suna toti prietenii, pe care il butonam de fiecare data cand ne plictisim, care ne ajuta sa le transmitem celor dragi cele mai dragute idei printr-un simplu mesaj.. dar totusi.. oare cum ar fi aratat viata noastra daca nimeni nu ar fi descoperit telefonul?
    Trag aer in piept si respir adanc. Mi-e frica sa ma gandesc la asta, dar este un exercitiu de imaginatie interesant, nu pare deloc doar o simpla provocare.
     M-am documentat putin (mai mult) si am aflat ca Alexander Graham Bell (un profesor care in timpul liber instruia specialistii care le predau oamenilor surzi si muti) si-a dorit initial sa inventeze un telegraf modificat care ar fi putut sa trimita mai multe mesaje sau semnale in acelasi timp. El a facut mai multe experimente si intr-o zi i-a venit geniala idee de a crea un dispozitiv care ar putea transmite un discurs prin energie electrica. Au urmat numeroase incercari si noi experimente, iar in 1875, in timp ce experimenta, Bell a auzit prin fir sunetul unui ceas de perete. Acest lucru l-a incurajat sa continue cercetarile alaturi de asistentul lui Thomas A. Watson.
      La data de 10 martie 1876 Bell a rostit primele cuvinte prin telefon, cuvinte care au fost urmatoarele: „Dle Watson, vino aici, vreau sa te vad". Asistentul lui a auzit foarte clar cuvintele spuse de mentorul sau, iar replica rostita de cel ce a reusit sa inventeze telefonul a devenit celebra.
     Din anul 1876 telefoanele au evoluat iar acum putem gasi tot felul de modele in magazinele de specialitate sau chiar si pe internet. Telefonul este o inventie care a reusit sa schimbe lumea, facand posibila comunicarea de la distante impresionante.

      O alta inventie care cred ca va reusi sa aduca mari beneficii pe termen lung (de data asta in domeniul auto) este folosirea tehnologiei hibride. Noua masina Toyota Auris Hybrid poate oferi zero emulsii si o deplasare extrem de silentioasa atunci cand motorul electric este utilizat ca singura sursa de propulsie. Aceasta masina poate fi considerata si una ecologica pentru ca nivelul de dioxid de carbon degajat este de doar 89 g/km (la un circuit mixt).
     Pentru ca beneficiaza de tehnologia hibride, Auris se plaseaza pe pozitia de lider de clasa in privinta consumului de combustibil, cu numai 3,8 litri/100 km.
    Sistemul integral hibrid este proiectat sa monitorizeze conditiile de drum pentru a decide modul de propulsie, fie acesta electric, pe benzina sau prin combinarea fluida a acestor doua surse. Pe langa modul normal de conducere, puteti alege intre alte trei moduri: EV, ECO sau Power, moduri care fac din condus o adevarata placere.
   
    Am incredere ca Toyota Prius este o masina care va reusi sa schimbe perceptia asupra lumii inconjuratoare datorita tehnologiei hibride care este prietenoasa cu mediul si face din condus o adevarata placere.

    Consider ca lumea in care traim nu ar putea evolua fara inventiile ingenioase ale unor oameni simpli care si-au dorit sa faca din ea un loc mai bun.

   Articol scris pentru SuperBlog-proba 18
   

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Sunt momente in viata..


    Sunt momente in viata pe care le regreti, peste care iti doresti uneori sa treci, dar pe care nu le vei putea niciodata uita sau nega pentru ca ele fac parte din tine.

    Imi amintesc si acum cand m-am mutat in alt liceu pentru ea (o "ea" pe care o credeam una din cele mai bune prietene ale mele) si am dat de .. tine.  Mi-e greu sa vorbesc despre asta, e greu pentru ca trebuie sa recunosc ca ceea ce credeam ca se intampla a fost doar in mintea mea.. repet, e greu sa vorbesc despre asta, dar chiar simt nevoia sa o fac.
    Mi-ai schimbat parerea pe care o aveam pentru baieti (in general). M-ai ajutat sa trec peste depresia din toamna si peste episodul "falsei sinucideri" din iarna, si toate astea fara sa iti dai seama. Ar trebui sa iti multumesc..? De ce? Tu nici macar nu stii asta, nu stii ce ai facut pentru mine.. pacat.
     Oricum, multumesc.
     Multumesc pentru ca poti sa tii un secret, pentru ca inca imi mai zambesti (desi destul de rar) si pentru ca nu ti-ai batut niciodata joc de ceea ce scriu.
     Ii sunt recunoscatoare destinului ca te-am intalnit, pentru ca de atunci am inceput sa devin persoana care vreau sa fiu. Si poate esti doar un simplu coleg (nu stiu pe cine vreau sa pacalesc aici), dar mereu pentru mine vei fi si ceva mai mult. Mi-as dori ca pentru cateva clipe sa iti dai masca jos si sa ma lasi sa privesc.. hm.
      Daca m-as intoarce in timp nu as schimba nimic. Greselile de ieri m-au ajutat sa devin ceea ce sunt astazi. Si.. daca le schimb.. ar fi ca si cum m-as schimba pe mine. Si nu vreau asta.

      Nu regret ca te-am intalnit.
      Nu regret ca intr-un timp ne-am inteles chiar bine.
      Nu regret toate zambetele pe care ti le-am desenat cu stangacie pe chip.
      Regret doar ca.. nu stiu cum sa fac sa fii al meu.

  Articol scris pentru MWB - Blog Power 46 dupa urmatoarea tema propusa de Diana:


    Momente în viață!
   Scrie despre o întâmplare sau o persoană care ți-a schimbat/marcat viața.
   Cum te-ai transformat tu și cum ai primit aceste schimbări? Te-au influențat în bine sau în rău?
   Ce ai face dacă ți s-ar oferi șansa să te întorci în timp, la momentul cu pricina?

  Alte articole: 
http://noulapullum.blogspot.ro/2012/11/momente-din-viata.html
http://mironamitache.net/2012/11/07/viata-se-intampla/
http://otipa.wordpress.com/2012/11/09/un-strigat/
http://scriitora.blogspot.ro/2012/11/o-amintire.html

vineri, 9 noiembrie 2012

Ai plans vreodata prin cuvinte?


    Ai plans vreodata prin cuvinte?..

    Eu da. Poate asta fac si acum. Sufar.
    Am citit undeva ca nimic in viata nu te poate face mai nefericit, decat sa gasesti tot ceea ce iti doresti, dar acel ceva sa nu poata fi al tau. Acum testez asta. Nu stiu daca sunt sau nu fericita, dar ma simt alta persoana atunci cand zambesc, o persoana falsa si cu un zambet care nu e zambetul meu.
     Dar cum as putea fi fericita cand il vad zilnic? Cand ii vad zilnic pe toti, si stiu ce parere au avut despre mine, si.. si.. la naiba!
     Mi-as dori sa renunt. Pur si simplu sa renunt si sa fug. Sa am alta scoala, alti colegi, alti prieteni, sa existe un alt el si poate un alt oras.. o alta viata. Dar dupa ma gandesc ca daca fug, ei castiga. Si orgoliul nu ma lasa sa permit asta. Si pana la urma.. doar lasii fug, iar eu nu am puterea necesara sa fac asta, ceea ce inseamna ca nici macar lasa nu sunt. Dar atunci cum sunt?
     
  Anemona?

joi, 8 noiembrie 2012

Azi sunt.. Mihaela


    Mihaela. Mihaela. Mihaela.
    Mereu am urat numele asta. Nu stiu de ce, dar are ceva care imi displace, ceva care poate ma reprezinta, dar atunci cand il rostesc nu ma gandesc niciodata la mine, desi este unul din numele pe care eu le port.
    Mihaela..hmm.
   
    Azi am dat un fel de petrecere la mine acasa. Am colegi mult mai de gasca decat m-am asteptat. Credeam ca faptul ca "prietena" mea s-a mutat din clasa este ceva groaznic, dar e posibil sa fie cel mai bun lucru pe care l-a facut (indirect) pentru mine.
    Trebuie sa ii fac sa isi schimbe parerea despre mine. Trebuie sa ii fac sa ma vada asa cum sunt eu in realitate, sa scap de statutul de "prietena a lui x" sau altceva. Vreau sa fiu 100% eu, si vreau sa vad cum ei ma accepta pentru ceea ce sunt.
     Pentru ca sunt diferita. Si da, am baut tuica in ora de religie cu un coleg (azi). Si da, poate ca m-am chinuit 3 luni sa invat cum sa aprind o bricheta, o luna cum sa "trag in piept", o viata sa invat ca lacrimile te fac mai puternica si razbunarea aduce doar satisfactii de moment..

     Azi am inteles ca numai daca ii fac sa ma vada asa cum sunt, voi avea o sansa.. cu ei si cu el. E complicat, e ciudat.. iar eu uitasem cat de mult imi plac jocurile!

   Repet- azi sunt Mihaela!

marți, 6 noiembrie 2012

Tutorial- 4 pasi pentru a alege accesoriile potrivite

 
    Bijuteriile pot fi acel ceva care ne poate ajuta sa transformam o tinuta aparent banala in una extraordinara, care ne pot da un aer sofisticat sau clasic, care ne fac sa iesim mereu din anonimat si sa lasam o impresie buna .. desigur, asta se intampla doar pentru persoanele care stiu sa le aleaga pe cele potrivite. 
    Consider ca este absolut necesar un mic tutorial pentru a sti cum sa alegi bijuteriile potrivite in functie de ocazie, de ce o sa porti si de starea ta de spirit. Urmeaza urmatorii 5 pasi si poti fi sigura ca nu vei da niciodata gres cand vine vorba de alegerea cu gust a bijuteriilor!

   
   1. Nu intodeauna mai mult este si mai bun
   Daca avem multe bijuterii dragute, vor exista momente cand probabil o sa ne vina "geniala" idee sa le purtam pe toate in acelasi timp (stiu ca acum cativa ani a fost si o moda cu asa ceva.. cam hilar dupa umila mea parere).
    Nu spun ca nu este bine sa ai multe bijurerii, dar nu trebuie sa le porti in acelasi timp! Un simplu colier, o pereche de cercei, o bratara si un inel sunt suficiente. Mai bine surprinzi placut de fiecare data cand te intalnesti cu cineva decat sa ii lasi proasta parere ca te-ai imbracat cu ce ai gasit la indemana si accesoriile au fost alese la intamplare.
   
    2. Uneori asortam, alteori contrastele sunt o alegere mult mai inspirata!
    La o rochie neagra ar merge de exemplu un colier de perle, dar la o rochie albastra ar fi de preferat sa purtam un colier albastru.
    Cum iti dai seama ce bijuterie se potriveste? Simplu!
    Daca iti doresti un contrast, ai grija sa fie ceva clasic ca rosu si negru, alb si negru, argintiu si roz pal, etc. Contrastul nu trebuie sa fie foarte evident, o bijuterie trebuie sa completeze o tinuta. Nu alege culori ca albastru si rosu, verde si albastru, etc.
      Poti incerca sa alegi si bijuterii asortate, de exemplu la o rochita albastra un colier albastru marin. Alegand bijuteriile asortate cu tinuta ta poti merge la sigur, si nu vei da gres!

     3. Ai grija cum porti bijuteriile in functie de tinuta ta!
    Daca vei purta o rochie foarte stralucitoare, plina de paiete si extravaganta, ai grija ca bijuteriile pe care le vei purta sa fie cat mai simple. Nu ar avea rost sa incarci tinuta facand o alegere total neinspirata.
     Tine minte: uneori bijuteriile simple pot creea acel efect absolut spectaculos, rafinat!

     4. Ai grija ce fel de bijuterii iti cumperi
     Nu spun ca ar trebui sa investim o avere pe bijuterii, dar este destul de important ca accesoriile noastre sa arate bine si sa incante privirea oricui. Ai grija ca raportul calitate-pret sa fie unul bun, si mare atentie de unde iti cumperi bijuteriile (poti sa cumperi de la un magazin care se afla chiar in orasul tau sau - de ce nu - iti poti comanda de pe internet, dar ai grija ca site-ul sa fie unul serios cum este de exemplu LuxuryGifts pentru ca nu vrei sa te trezesti ca ai platit pentru ceva si cand primesti coletul si il deschizi esti total dezamagita de continutul lui).

      Urmeaza pasii de mai sus si poti fi sigura ca alegerea ta va fi una inspirata si nu vei da niciodata gres cand vine vorba de o prima impresie, o intalnire de afaceri sau o sesiune de cumparaturi cu cea mai buna prietena!

   Articol scris pentru SuperBlog 2012-proba 17

luni, 5 noiembrie 2012

Parerea mea despre SpringShop

    

       SpringShop.ro nu prea pare
       Un concept prea complicat,
       Nu e nimic greu sau ciudat,
       Mi-am dat seama la prima accesare.
       
     Iata ca a venit si ziua de marti cu o alta proba pentru SuperBlog, iar cei de la SpringShop isi doresc sa afle parerea noastra despre site-ul lor. Hmm.. destul de interesant, chiar nu am ce sa zic. As putea doar sa zambesc la gandul ca lor chiar le pasa de parerile potentialilor clienti si incearca sa isi imbunatateasca si promoveze site-ul printr-o metoda foarte originala (o proba pentru SuperBlog).
     Eu am inteles perfect conceptul de "vanzare magazin online". Daca iti doresti sa vinzi ceva pe internet (sau de ce nu chiar sa incepi o mica afacere), SpringShop iti poate pune la dispozitie un magazin online in care tu sa iti promovezi si sa iti vinzi produsele. Nimic mai simplu, nu?
     Totusi oamenii chiar vor o parere sincera (desi trebuie sa recunosc ca e riscant sa intrebi peste 100 de bloggeri ce ar schimba la site-ul tau, ai putea sa realizezi chiar ca ei ar vrea sa schimbe ceva la care nici nu te-ai gandit..).
     Daca as schimba ceva la site-ul lor, probabil as incepe cu designul. Probabil m-as juca putin cu tema si culorile, dorindu-mi sa "imi las amprenta" si acolo. Hmm.. as schima si pozitia video-ului (l-as muta din partea dreapta sus undeva mai jos de cei trei pasi prin care iti poti creea un magazin online), iar ultimul lucru pe care l-as schimba.. probabil as adauga o melodie de fundal sau ceva care sa te faca sa ramai pe pagina cat mai mult timp, acel ceva care sa placa tuturor.
     In concluzie, mie personal site-ul lor mi se pare original (chiar nu auzisem de conceptul de a vinde magazine online pana sa il accesez) si elementar pentru cei care isi doresc sa inceapa o afacere online care le poate aduce castiguri destul de bune.

    Articol scris pentru SuperBlog-proba 16

Daca imaginatia e limita..


    Daca imaginatia este limita, inseamna ca am un infinit de posibilitati. Inseamna ca nu o sa ma plictisesc si nu o sa ma opresc niciodata din a spera, a visa, a cauta si a da un sens fiecarei clipe..
    Intelegeti? Avem un infinit de posibilitati! Putem gasi o solutie pentru orice problema, putem sa facem viata asta un loc mai bun pentru noi.. sau macar putem incerca.
    Ne plangem prea mult si uitam sa visam, sa ne imaginam, sa creem, sa scriem.. si viata e prea scurta pentru asa ceva. Nu avem timp pentru regrete. Nu avem timp de pierdut cu ganduri inutile, intelegeti?..

    Daca imaginatia este limita.. pentru mine e ca si cum nu ar exista nici o limita.

  Anemona.

duminică, 4 noiembrie 2012

Confesiunea unei aiurite


     Il plac de mult timp, de mult prea mult timp as putea spune..
     Suntem colegi de cativa ani si as putea sa jur ca l-am indragit inca din clipa cand l-am zarit prima data. Este genul de persoana amuzanta, stie sa isi sustina punctul de vedere, este inteligent si are niste ochi verzi in sclipirile carora te pierzi ataaaat de usor.. sau doar eu fac asta? Dar azi chiar nu conteaza. Acum vorbeam despre ... hmm.. altceva.
     Nu as vrea sa credeti ca nu am facut nimic ca sa ii atrag atentia. Chiar nu sunt genul care sa stea degeaba si sa astepte ca baiatul sa faca primul pas. Adica daca el chiar nu observa ca il plac? Chiar credeti ca voi astepta acea zi magica cand printr-o ciudata revelatie el isi va da seama ca simt ceva, ca uneori il privesc insistent, ca tremur cand se apropie de mine..? Nu, asta chiar e exclus!
     Sa va spun cum am incercat sa ii atrag atentia. De multe ori eu am intrat in vorba cu el si am observat ca ma trateaza ca pe oricare alta colega, iar acest fapt ma cam intrista. Imi doream sa reuseasca sa vada dincolo de aparente si de masca de "copila prostuta", imi doream sa ma vada asa cum sunt eu cu adevarat.   Si m-am hotarat sa reusesc sa imi indeplinesc acest vis folosindu-ma de orice mijloace.
      Intr-o zi i-am bagat in ghiozdan o pisicuta de plus foarte draguta, roz. De unde sa stiu eu ca saracul baiat este alergic la pisici si se va simti oripilat atunci cand va vedea ce minunatie se afla in ghiozdanul lui? Bine ca am fost destul de inteligenta si nu i-am lasat nici un bilet, am putut foarte usor sa dau vina pe alta colega..
      Pacat ca inteligenta m-a parasit cand mi-a venit ideea sa il impresionez mergand pe niste tocuri ametitor de inalte. In timp ce incercam sa pasesc cu gratie (asemenea unei feline), am calcat gresit si am cazut chiar in fata lui.. a fost oribil! M-am simtit foarte aiurea, dar el a fost suficient de dragut sa isi mascheze hohotele cu un zambet stangaci.
      Poate ma straduiesc prea mult, dar niciodata nu fac ceea ce trebuie. Eu am impresia ca dragostea la mine  functioneaza ca un fel de drog si parca sunt de 100 de ori mai aiurita cand ma gandesc la el.
      Acum tot ceea ce vreau este sa ii fac o declaratie de dragoste. O sa cumpar o carte de la Nemira (stiu ca lui ii plac foarte mult cartile, si mie imi plac, avem atat de multe in comun!!) si o sa pun in ea un biletel pe care o sa scriu unul din citatele mele preferate: "Dragostea este ca un zambet: nu are nici un sens daca nu o daruiesti". Probabil cartea pe care o voi alege va fi chiar "Cartea dragostei" pentru ca am auzit foarte multe pareri despre ea si consider ca Phillipa Fioretti reuseste sa imbine foarte bine replicile savuros de amuzante cu gesturile romantice.
      Sper ca de data aceasta sa il impresionez si imi doresc ca el sa realizeze cat de mult inseamna pentru mine. Tineti-mi pumnii!
     
   Articol scris pentru SuperBlog 2012-proba 15