Unde esti cand am nevoie de tine?

 
   M-am trezit imaginandu-mi o lume fara ei si mi-am dat seama ca viata mea ar fi altfel. Poate in alt timp, in alt Univers, as avea sansa sa fiu ceea ce imi doresc. Asta se poate intampla oriunde, oriunde dar nu aici..
   Cei din jurul meu au o pasiune in a omora vise. Am senzatia ca se uita la mine si imi vad cea mai monstroasa versiune. Ma simt hidoasa si rea, am nevoie sa ma ascund, dar unde sa fugi intr-o lume a lor..?!
   Ma simt singura. Ma trezes noptile, bantuita de cosmaruri, caut cu disperare pe cineva care sa ma asculte, care sa nu judece.. dar pe cine sa suni la ora 3 fiind sigur ca nu te injura? La naiba, am nevoie de oameni care sa ma inteleaga nu care sa ma judece!
   Plang. Plang si acum, voi plange pana cand isi face efectul somniferul. Nu e vina mea ca visul e mult mai frumos ca realitatea.
   Tu unde esti cand am nevoie de tine? O sa citesti asta si vei crede ca ma refer la altcineva. Ghinion.
   Mi-e dor de persoane care m-au uitat. Iti vine sa crezi asta? Si nu am nici macar cum sa dau de ele. Le vad cateodata pasind pe strazi pustii, fantome ale unui trecut iluzoriu. Imi vine sa tip, sa imi strig tot dorul, dar toate cuvintele au fost spuse si am senzatia ca nu as putea articula nici macar o propozitie.. si ii las sa treaca pe langa mine, ne comportam ca doua lumi ce se exclud reciproc. Ii privesc si simt ca si privirile si-au pierdut sensul, ce stranie e senzatia cand ramai fara cuvinte..
  Stii.. mi-as dori sa avem inca suflete de copil. Ne-am imparti jucariile si am fi cei mai buni prieteni. Nu ti-ar pasa cine sunt, m-ai adora doar pentru ca te-as asculta in fiecare zi, sorbindu-ti cuvintele si contemplandu-le in albastru.
   Incep sa cred ca mi-ai ucis si tu cuvintele si ca esti doar unul dintre ei, oamenii obisnuiti. Si iti promit ca o sa ajung sa te urasc cum ii urasc pe ei, pentru ca in esenta detest oamenii si slabiciunile lor. Da, imi detest si propria persoana, ma cunosc destul de bine ca sa fac asta.
   Mi-ar placea sa fim prieteni, sa ne jucam aceleasi jocuri. In sufletul meu mic nu ar mai incapea atat de multa ura si dezgust. Dar am crescut, imi creste si sufletul si nu am cu ce sa il umplu, ofer ceea ce am primit (sau ce am crezut ca am primit?).
   Tu unde esti?
   As spune ca imi esti alaturi doar cand ai nevoie de ceva, dar nu esti nici atunci.. si nu esti aici nici acum.
   Mi-e greu sufletul, plin de cenusa viselor puerile. Credeam in ele. M-au obligat sa le ucid. Unde esti?