Am nevoie sa inspir adanc. Trebuie sa reusesc sa ma calmez. Ziua asa e oribila, faptul ca mi-am urmat toate impulsurile cretine a reusit doar sa imi inrautateasca lucrurile.
Am nevoie de iertare. Daca as fi in locul lor m-as cobsidera o jigodie. Poate sunt, dar am si alte parti. Incercati sa le cunoasteti pe toate inainte sa ma judecati, dar pana la urma cine sunt eu sa dau sfaturi..
Am nevoie sa dorm ani buni. As vrea sa ma trezes doar cand uitati. Doar cand voi uita. As vrea sa traiesc atunci cand trebuie..
Am nevoie de un Dumnezeu, dar stiu ca nu exista. Orice as face sau as incerca sa gandes pur si simplu nu pot sa mai cred. Am pus prea multe intrebari si nu am primit nici un fel de raspuns. Am vazut mult prea multe nedreptati. Nu, nu mai cred in Dumnezeu.. si cum as putea regasi ceva ce nu exista?!
Am nevoie de un prieten apropiat, un alt prieten, un om cu care sa incep o noua poveste. Am nevoie de o persoana care sa ma accepte asa cum sunt, sa ramanem doar la stadiul de prieteni si.. nu stiu, habar nu am, vreau sa imi povestesc viata din nou asa cum povestesc o carte banala ca sa mai intretin uneori o conversatie..
Am nevoie sa mai scriu, dar singurul subiect pe care il pot aborda este disperarea.. probabil scrisul este un fel de oglindire a depresiei.
Am nevoie sa taci. Sa stai langa mine si sa nu spui nimic, dar macar sa ma privesti, sa stiu ca esti aici, sa stiu ca in nenorocita asta de viata nu sunt singura. Nu vreau sa imi stergi lacrimile si nici sa imi spui ca o sa fie bine, vreau doar sa intelegi.. s-au adunat prea multe.
Stii ca nu sunt normala. Stii ca nu mi-am acceptat niciodata conditia. Sunt disperata, nu reusesc sa ma regasesc, nu stiu ce vreau, unde ma indrept, ce rost am..
Ma termina gandul ca am ucis sanse oamenilor care s-ar fi descurcat de un milion de ori mai bine ca mine. Sansa la viata a unui frate pe care nu l-as fi putut cunoaste niciodata. Sansa de a fi in clasa asta minunata la liceu. Sansa de a merge la Cenaclu. Sansa de a avea acesti parinti. Sansa sa aveti si voi o prietena normala. Sansa ca prietenul ei sa traiasca. Uneori chiar am senzatia ca nu am destin. Eu poate m-am nascut ca sa mor.
Ma doare fiecare parte din corp, am ochii rosii si nu am mai mancat calumea de cateva zile. Am crize in care pur si simplu ma panichez si imi urmez impulsurile nebune. Imi fac rau pentru ca pur si simplu nu i-as putea face vreodata bine unei persoane ca mine.
Am nevoie de TOTI cei care au plecat din viata mea. Am nevoie de ocazia sa imi repar greselile.. pentru ca am strania senzatie ca nu am invatat nimic din ele.
Tot eu, din pacate..
Hmmm, surprinzator de mult negativism, nu am mai simtit niste ganduri asa pesimiste de mult timp.
RăspundețiȘtergereNu o sa spun ca te inteleg, as minti, dar cunosc sentimentul care te macina atunci cand vrei sa iti descarci sufletul si nu ai cui sa te destainui. Asta nu pentru ca nu ai prieteni, ci din cauza fricii ca nu te vor intelege, nu vor rezona, empatiza, cu tine. Sunt multe ganduri pe care le tin ascunse si care s-au... cronicizat de-a lungul timpului pentru ca nu am gasit inca pe cineva care ar putea sa le inteleaga.
Totusi, paradoxal, nu ma simt demoralizat. Am invatat sa imi transform tristetea in nervozitate si nervozitatea in energie. In plus ma agat de orice sursa de motivare pentru a-mi pastra optimismul la un nivel ridicat.
Esti un om puternic. Eu transform furia in si mai multa furie..si mereu se rasfrange asupra propriei mele persoane :-??..cred ca sunt cel mai mare dusman al meu.
Ștergerehmmm...ma omori
RăspundețiȘtergerePe tine sau pe..mine?:)
ȘtergereTu nu ai voie sa respiri,prin branhiile ce-n noapte te impulsioneaza
RăspundețiȘtergereDe parca-r fi cretine doar cu tine,vazandu-te ca o jigodie,
Ce esti,sau nu,iertarea oricum va fi,de ea,nevoie mare ai.
Asa cum ai nevoie ca sa dormi,de D-zeul tau,pe care nu il vezi,sti ca nu e,
Dar care viata nu-ti va mai da,iar noi pe tine,toti,te vom uita...
Cine esti tu sa poti uita,de D-zeul tau,si-al meu,al nostru,
Cel care e,sau nu,ce mai conteaza,daca-l vei mai regasi,sau nu.
Sti bine,ca nu pot sa tac,cand scrii,din nou,ca la-nceput,de tine,
Depresiile,fiind un mod de viata,nenorocit si nu sunt singur
Dar nici acela care sa-ti suporte orice poveste,inceputa cu altul si cu altul,
Eu nefiind nici primul,nici secundul,sunt doar un om ce tace,
Sunt doar un prost,ce lacrimile sterge,
Dar cine pot fi eu, sa nu pot intelege,
Cine esti tu,si cine suntem noi?
Asculta-mi privirea ca sa ma simti acolo,
Nu-ti voi vorbi,pentru ca sunt un mut,
La fel de disperat ca tine,nu stiu ce vrei,ce vreau,
Unde sa merg si ce rost pot sa am...aicea pe pamant.
Nu vreau sa mor de gandul tau,ca ai ucis mai multe sanse,
Care au fost al lor,al unor oameni,pe care nu-i cunosti.
Din prima clipa,a vietii,cand te-ai nascut,doar se stia,
Ca ai sa mori,chiar nu putem sti,doar candva
Dar nu inainte ca destinul tau sa ti-l cunosti,
Care nu e acesta,plin de nebunie si de impulsuri sadice
Si nici acela,care sa fie rau,fa bine si nu astepta,
Ca lumea sa te vada facand greseli,
Din care nu ai invatat nimic si nici nu poti ca sa-i aduci din nou,
Pe TOTI,aceea,care au plecat acum sau mai demult,din viata ta.
Fara cuvinte.. multumesc :).
ȘtergereStii bine,in ce "forma"am compus,e doar un raspuns virtual,fara sa aiba vreo legatura cu adevaratele tale simtaminte,pe care,sincer,nu le cunosc,sau ma rog,nu vreau sa le inteleg...:-)
RăspundețiȘtergereIncet,incet,profunzimea gandirii tale va ajunge sa "explodeze",cunoscand,un alt...apogeu cultural.Ganduri bune.
Da..poate o sa ajung la apogeu. Daca am noroc.
Ștergere