Un spatiu vid

    De ce te incapatanezi sa mangai nimicul care sunt?..
    Nu stiu ce vezi tu in mine, si nu stiu ce vad ceilalti. Eu vad doar un spatiu vid. Da, combinatia asta de cuvinte m-ar putea defini foarte bine. Sunt ca o camera plina cu nimic altceva inafara de aer. Si nici macar nu e aer curat, de munte.. daca vrei sa respiri in sufletul meu trebuie sa ai plamani foarte buni. Sunt prea multe ganduri imbibate in fum de tigara, ganduri nedigerabile, ganduri care sunt sigura ca te-ar ingrozi. Iesi cat mai ai timp, pleca! Camera asta nu are nevoie de chiriasi.
    Mi-as dori sa mobilez spatiul cu mobila pastelata, probabil o gramada de dulapuri in care sa depozitez amintiri. Totusi mi-e frica sa umplu spatiul asta cu ceva, si nu vreau ca structura camerei sa se schimbe. Daca nu o sa mai fie niciodata la fel? Schimbarea chiar e necesara? Da de ce naiba te intreb pe tine, eu sunt proprietarul..
    Hmm.. imi spui ca vrei sa locuiesti in sufletul meu si eu iti zambesc, indemandu-te sa fugi. De ce nu ma crezi? Doar zambetul este fals, nu si gandurile. Ai putea gasi o camera mai buna decat asta, stii si tu. Asta nici macar nu are vedere spre mare. Si in caz ca te muti in sufletul meu, nu o sa te las sa iti aduci nici un fel de mobila. Vreau sa lasam tot ce ne aminteste de trecut trecutului.. Si totusi, de ce naiba ai vrea camera asta? De ce? De ce ma vrei pe mine?
    Si da, chiar vreau raspunsuri la intrebarile astea!

      Anemona.