Weekend perfect la munte

    Lumina diluata mangaie peretii camerei in reflexii palide. Am avut grija sa trag draperiile catifelate de culoarea untului topit, iar acum pur si simplu ma bucur de senzatia de a nu avea nimic de facut. Tu inca dormi. O alcatuire neuniforma de lumini si umbre ne inconjoara.
    Iti simt ritmul respiratiei si ma infior. Nu imi vine sa cred ca esti langa mine. Credeam ca ideea mea de a "evada" pentru un Weekend la Straja ti se va parea complet nebuneasca, dar spre surprinderea mea ai acceptat. Mi-ai spus ca te-ai gandit si tu la asta acum cateva zile, dar nu reusisei sa aduci subiectul in discutie. Nu e cam ciudat ca gandim amandoi la fel?
    Imi sting din gand sclipirea acestei idei si ma dau jos din pat, cu grija sa nu te trezesc. Ma opresc si te privesc cateva secunde : esti atat de dragut cand dormi! Ai parul ciufulit, trupul relaxat si zambesti .. oare ce visezi? Nu cred ca ar fi bine sa te trezesc acum.
    Hotarata, ma indrept spre usa din sticla si ies pe balcon. Aerul curat imi inunda parca intreaga fiinta. Pe munti, verdele brazilor se contopeste placut cu stralucirea culorilor in care toamna a pictat frunzele moarte. Muntii intalnesc in unele locuri norii. Pamantul pare sa devina una cu cerul. Ma simt mai aproape de Dumnezeu. Cabanele se pierd la poalele muntilor, nereusind sa diminueze naturaletea peisajului. Straja este o zona minunata.
    Ma gandesc la ce o sa facem astazi si simt cum imi tresare sufletul de bucurie. Voi cobora sa iti pregatesc micul dejun in bucataria pensiunii. Sunt sigura ca gasesc acolo toate ustensilele necesare pentru a prepara ceva delicios cu alimentele aduse de acasa.
    Te voi trezi cu un sarut, intrebandu-te daca el poate fi mai dulce ca visul tau. Iti voi servi micul dejun si dupa ne vom plimba prin statiune. Vom sta imbratisati pe o banca, langa lac, vrajiti de peisajul feeric. Ne vom plimba prin parcuri si vom cumpara o gramada de suveniruri pentru cei dragi. Vom face multe poze, incercand sa pastram vii amintirile cat mai mult timp. Vom lua pranzul si cina la restaurantul vilei Alpin (Straja) si vom adormi imbratisati, dupa ce vom vorbi aproape toata noaptea despre nimicuri. Ne vom trai povestea de un weekend la intensitate maxima..

      Articol scris pentru SuperBlog 2013-proba 6

Demonul blond

                                             

   - Pari fericita.
   - Sunt.
   - Pari..
   - Hmm.. nu vad ce ar mai putea lipsi.
    - Tu nu poti sa iubesti cu adevarat fara sa suferi. Si el nu o sa te raneasca niciodata. Tu vrei o poveste care sa te consume, care sa iti acapareze intreaga atentie.. vrei pe cineva care sa te oblige sa iti depasesti limitele, vrei o persoana care sa nu te cunoasca chiar atat de bine.
    - Poate m-am schimbat.
    - Oamenii nu se schimba niciodata, imi sopteste ea seducator.
    O mai privesc odata si ma jur ca femeia blonda este demonul meu preferat. Are ochii vicleni, inima plina de rautate inchipuita si sufletul marcat de povesti inca nescrise. O iubesc si o urasc cu aceeasi intensitate bonlava.
    - Cel putin incerc, ii raspund.
    O alung cu un gand si zambesc. Surasul imi paleste cand realizez ca intr-un fel are dreptate. Daca sunt fericita.. de ce mai am unele retineri?
   Inca ma mai intreb daca fericirea este simpla doar pentru oamenii prosti.

     Anemona.

Religia ne invata.. :))

   Religia ne invata sa fim buni. Ei spun ca fiecare om trebuie sa fie bun. Dar oare chiar toti oamenii au sufletul cald?
   Ma gandesc adesea ca unii oameni nu au ce sa ofere. Sufletul le este pustiit si uneori prin mintea lor bantuie ganduri necugetate. Acesti oameni nu sunt neaparat rai, dar cu siguranta sunt goi, dezbracati de orice urma de ratiune si sentimente frumoase. Ei nu pot iubi pentru ca sunt incapabili sa ofere dragoste, dar cel mai rau este ca sunt incapabili si sa primeasca si sa aprecieze dragostea altora. Si ma intreb acum.. oare un om gol in interior, un om care uneori indrazneste sa numeasca vidul din interioril lui "suflet", un om care este incapabil sa simta.. poate sa pretinda ca este un om bun?
   Sunt convinsa ca exista multe erori ale naturii. Exista monstri, fiinte odioase cu un caracter detestabil. Exista criminali, exista si oameni care ar face orice sa te raneasca numai de dragul distractiei, exista oameni rai in cel mai brut sens al acestui cuvant. Sunt reali, traiesc printre noi. Pot avea orice infatisare. Pe acesti oameni religia ne invata sa ii iubim neconditionat. Daca cineva ne raneste, noi ar trebui sa ii mai dam o sansa, si dupa inca una, si tot asa, o gramada de sanse pentru cineva care nu se va schimba niciodata. De ce sa ii dai ocazia cuiva sa te calce in picioare de o gramada de ori in loc sa te indepartezi de persoana respectiva? De ce ar trebui sa incercam sa schimbam acea persoana?
  Nu ma intelegeti gresit. Nu spun ca ar trebui sa fim rai, ca asta este calea cea buna. Spun doar ca ar trebui sa fim asa cum vrem sa fim si sa suportam consecintele. :)

    Anemona.
  

Gaseste acea persoana

      Gaseste acea persoana cu care sa te intelegi din priviri. Gaseste acea persoana care sa te cunoasca mai bine decat te cunosti tu. Gaseste acea persoana care sa nu te judece si care sa nu incerce sa te schimbe. Gaseste acea persoana care sa te accepte asa cum esti, care sa fie dispusa sa faca sacrificii pentru tine. Gaseste acea persoana langa care sa poti sa fii tu in adevaratul sens al cuvantului.

      Unii s-au gasit. Imi place sa ii privesc cum se inteleg prin necuvinte. Pare ca intre ei este o complicitate pe care iti este imposibil sa o descifrezi, dar pe care o poate observa oricine..
      Nu am intalnit pana acum nici un om care sa nu merite sa cunoasca iubirea. Am intalnit in schimb multi idioti care nu stiu unde sa caute, care asteapta sa le pice totul din cer fara ca ei sa faca nimic..  cateodata stau si ma intreb daca oamenii chiar sunt constienti de cum ar trebui sa mearga lucrurile cu adevarat. Daca cauti ai mai multe sanse sa gasesti ceea ce ai nevoie, nu poti fi atat de norocos sa primesti totul fara ca tu sa depui macar un efort minim. Fericirea nu o sa vina la tine cat timp tu stai si iti plangi de mila, nu o sa iti bata la usa si o sa se scuze ca traficul a fost mult prea aglomerat.
      Te-ai gandit vreodata ca si acea persoana speciala te asteapta? Da, te asteapta pe tine. Si tu ce faci? Stai si astepti sa vina ceva ce ar cam trebui sa cauti. Crezi ca poti gasi o comoara daca nu incerci macar sa gasesti harta ca sa iti indice drumul? Esti nefericit pentru ca nu faci nici un pas spre fericire. Adevarul este ca e doar vina ta.
      Lumea asta e plina de idioti care asteapta o sansa, dupa asteapta sa isi faca curaj, dupa asteapta clipa perfecta, o clipa care dureaza atat de putin si pe care o pierd.. pacat ca nu isi dau seama ca momentul perfect este ACUM, ca poti face oricand un pas spre fericire.
      Candva o sa imi dai dreptate. Vei gasi fericirea intro persoana care iti va spune ca te-a asteptat pe tine. O sa iti para ireal. Totusi, sper sa nu fie prea tarziu.

       Anemona.

Ieri. Azi. Maine.

     Eu probabil te iubesc, dar tu nu ai timp sa astepti. Ti-as putea demonstra totul in timp, dar tu vrei sa simti asta acum. De ce ar trebui sa fie atat de importante cuvintele astea doua? Probabil te dezamagesc pentru ca am pus intrebarea asta, stii ca scriu, ca e una din pasiunile si obsesiile mele cele mai intens conturate, cuvintele sunt ustensilele mele si le iubesc.. dar nu intelegi de ce nu dau nici macar doi bani pe cuvintele astea doua, nu?
     Toate iubirile mele au fost bolnave. La inceput simptomele nu prevesteau ce o sa se intample. Putina euforie, un vis de care te lasi purtat, agonie, extaz, realitate, durere, dezamagire, umilinta din prea multa dragoste.. Le-am trait pe toate, le-am trait cu o intensitate ireal de umana, cu o sensibilitate mult prea puternica..
     In mintea mea, iubirea nu poate fi decat la timpul trecut. Mereu apreciez ceea ce am dupa ce pierd. Pentru tine, iubirea inseamna viitor. Te gandesti la facultate, colegi, anturaje noi, situatii noi.. eu nu ma pot gandi decat la trecut, la propriile greseli si alte experiente.. am senzatia ca suntem prea ocupati pentru a putea trai in prezent, dar candva o sa reusim. Nu stiu daca asta este o poveste de dragoste, dar sunt sigura ca este o poveste despre dragoste..
     Sunt momente cand esti langa mine si simt ca timpul ingheata. Azi, ieri, maine, chiar si infinitul.. toate cuvintele astea isi pierd sensul. Efectul asta nu l-a avut nimeni asupra mea - niciodata. Imi place sa imi petrec timpul cu tine si nu stiu ce am facut ca sa te merit. Sper ca nu vei citi postarea asta niciodata.

       Anemona.

Nu stiu sa iubesc

     Nu stiu sa iubesc. Sentimentele mele sunt bolnave si ma consuma exagerat de mult.
     Nu stiu pe cine iubesc. Simt "ceva" pentru doi oameni diferiti, si nu pot face deosebirea intre iubire si dorinta. Si daca ii iubesc pe amandoi, pentru care simt asta mai mult? Pentru care vis sa lupt? E atat de complicat..
     Nu stiu de ce sa iubesc. Felul in care iubesc eu nu poate duce decat la suferinta.
     Nu stiu daca fericirea din iubire este reala.
     Nu stiu pentru ce sa lupt, pentru cine sau daca macar merita..
     Nu stiu daca merit sa fiu iubita. Imi este teama.

     Anemona.

Infernul - un paradis pierdut

     "Infernul exista si stiu acum ca oroarea lui consta in faptul ca nu e facut decat din ramasite de paradis" (Alec Covin).
      Amintirile Visele cu tine sunt ca un paradis pierdut. Ma mai trezesc uneori speriata, strigand nume care nu ar fi trebuit niciodata sa imi tremure pe buze. Numele tau. Nu e normal.
      Am acelasi cosmar aproape in fiecare noapte. Tu, eu, si fericirea noastra sub forma unui bulgare de zapada. Ca intr-un joc nebun imi furi bulgarele de fiecare data si il sfarami lent, privindu-ma in ochi, iar eu.. eu as putea sa iti smulg bulgarele din maini, dar ma fascineaza atat de tare gestul tau aparent necugetat ca te las sa faci tot ce vrei. Probabil sunt sadica. Ar fi atat de usor sa opresc toata aceasta suferinta, dar nu fac nimic. Mi-e teama ca daca voi reusi (si cu siguranta voi reusi) nu voi avea cu ce umple golul din mine.
     Ma trezesc din vis prea repede, mult prea repede, inainte sa apuc sa adun bucatile de zapada paradisiaca. Uneori ma trezesc in bratele lui si imi pun capul pe umarul sau, de teama sa nu il trezesc. Si atunci ma gandesc la tine. Si la cat de greu (dar nu imposibil) ar fi ca povestea sa devina realitate, dar mereu aleg calea cea mai usoara. Si calea asta este el. El ma accepta asa cum sunt, dar de ce simt ca nu ma voi putea indragosti niciodata de el cu adevarat?..
     Incep sa cred ca este usor sa transformi iubirea in infern, atat de usor.. e mult prea usor ca un vis sa devina cel mai dulce cosmar.

      Anemona.

Fascinatia luptei

    Incep sa cred ca imi place mai mult lupta decat recompensa. Cand obtin ceea ce vreau, ma apuca teama. Am vrut chestia asta? Sau cum s-a ajuns aici? In fine..
    Am vise imposibile pentru ca este de un milion de ori mai fascinant sa lupti pentru ele decat sa le indeplinesti. Si cine are nevoie de realitate, cand scopul in sine e atat de frumos?..
    Cred ca mi-e frica. Mi-e frica sa ma trezesc si sa vad ca totul este un vis. Sa nu ma trezesti, te rog! Ai mila.. uita-te ce frumos dorm. Si ce dragut si sincer zambesc cand te vad. Si.. si daca e iubire?!

    Anemona.

Narcisism

     Ma fascineaza caracterul uman. Il iubesc si il detest in aceeasi masura.
     Imi place ca oamenii mereu ma surprind. Asteptarile nu au nici o legatura, am invatat ca nimic nu o sa iasa niciodata asa cum ai planuit. Vrei sa ma contrazici? Daca poti, incearca! Dar iti spun ca asteptarile noastre, imaginatia sau ideile.. nimic nu se compara cu realitatea! Nu incerca sa gasesti raspunsuri, traieste pur si simplu.
     Oamenilor nu le pasa. Sau daca le pasa, le pasa doar pentru ca vor sa se ajute pe ei, facandu-ti bine tie. Nu intelegi? Aici fiecare e pe cont propriu. Suntem de un egoism infiorator, si nu exista nici o exceptie. Asta e parte din firea noastra.
     Sunt caractere si caractere, dar pana la urma toti avem ceva in comun. Toti vrem sa ne fie bine in primul rand noua. De multe ori egoismul se transforma in narcisism, ne iubim intr-un mod bonlav si aproape nici nu constientizam asta.. Probabil este normal sa ne vrem binele, probabil trebuie sa incercam sa se iubim.. dar ce se intampla daca este o iubire inutila? Oare eu merit sa ma iubesc?..
     Azi nu stiu daca ce simt pentru mine este ura sau doar o iubire bonlava.

    Anemona.

Unde se termina visele..

     Poate visele ne-au fost date pentru ca noi sa suportam mai usor realitatea. Pana si cei puternici au nevoie de vise pentru a putea merge mai departe.
     Mie imi place sa cred in chestii imposibile. Atunci cand reusesti sa transformi imposibilul in posibil te simti de parca ai putea fi capabil de orice. Poate chiar suntem capabili de orice. Cine ne poate impune limite, daca nu chiar noi? Am observat asta: pierzi sau renunti doar atunci cand ajungi tu la o concluzie. Totul tine de tine. Oamenilor nu le pasa suficient, ei doar isi dau cu parerea. Rareori se intampla sa le pese, si atunci distrug tot. Cand gandesti cu inima nu poti ajunge prea departe, poate doar la degradarea sufletului. Gandeste cu inima doar cand celuilalt ii pasa, dar nu ignora niciodata ratiunea.
     Viseaza si iubeste, dar nu uita sa gandesti.
     Ma intreb..ce ar fi viata fara vise?!
     Fara vise nu ar mai exista poate speranta. Fara vise viata nu cred ca ar mai avea rost, nu am sti sa traim ci doar sa supravietuim. Ne-am multumi mereu cu ceea ce avem si nu am indrazni niciodata sa speram la mai mult. Nu am evolua ca persoane si nu am mai avea poate nici un fel de asteptare.

     Si totusi.. unde se termina visele?
     Visele se sting cu un sarut, o imbratisare, o nota, o lectie invatata.. visele se termina atunci cand devin realitate :).
 

   

"Traieste-ti visul daca nu ai curaj sa traiesti..ca un copil batran dependent de povesti"

Te rog.. (*)

   Te rog asculta-ma acum,
   nu iti cer mai mult,
   nu iti cer nici macar sa ma intelegi,
   de ce nu vrei sa auzi ce am de spus?..

   Te rog sa nu ma faci sa plang,
   caci ochii-mi sunt uscati si goi,
   iar lacrimile mi se vor preface in cenusa..
   De ce tu mereu ma faci sa sufar..?

   Te rog sa nu pretinzi ca ma iubesti,
   dragostea este un sentiment sincer,
   nu poti numi asa jocul a doi copii..
   De ce vrei sa ma faci sa cred ca tii la mine?

   Te rog sa intelegi ca simt ceva pentru tine,
   dar sentimentul asta e atat de nefiresc,
   si parca presimt ca o sa ne distruga pe amandoi.
   De ce iubirea asta doare?
   
   Te rog asculta-ma,
   nu vreau nimic altceva,
   e randul meu sa vorbesc acum..
   De ce nu ma lasi sa spun ce am de spus?
 
   Te rog sa nu iti fie teama,
   nici macar nu stii ce vreau sa iti spun,
   niciodata nu ai stiut ce este in mintea mea..
   Iubitule,de ce vezi un viitor acolo unde eu vad un sfarsit?..

Te iubesc..

  Te iubesc,dar nu doar asta e important,
  de multe ori orgoliul conteaza mai mult
  si de asta suferim.

  Te iubesc,dar nu as indrazni sa ti-o spun,
  ma tem prea mult ca nu o sa iti pese
  si ma vei evita.

  Te iubesc,si iti jur ca daca ne-am fi intalnit in alt timp,
  si nu in unul gol si lipsit de sens ca acesta
  am fi putut fi impreuna.

  Te iubesc,dar iubirea asta
  cotrazice tot ceea ce sunt ca persoana,
  si de aici toata durerea..

Provocari.. e jocul meu!

 Te provoc!
 Poti sa imi spui ca iar gandesc ca un copil.
 Poti sa te superi.
 Nu ma intereseaza.
 Hai sa ne jucam.Macar putin.

 Te provoc sa te indragostesti de mine.
 Stiu ca nu o sa reusesti.
 Te provoc sa imi alimentezi iluzia.
 Stiu ca faci deja asta.
 Te provoc sa ma ajuti sa cred ca visul asta este pura realitate..
 Poti?
 Oare o sa faci asta vreodata?Este posibil sa am dreptate, este posibil ca iluzia sa devina realitate?!
 ...
 Cred ca asta depinde doar de tine.

 Oare sunt fraiera ca incep sa te iubesc neconditionat?Ca nu imi pasa ce zic altii despre tine?
 Oare gresesc atunci cand ma uit la tine cam mult timp?Ca nu iti spun ce simt clar?
 Sau e greseala ta ca nu ma intelegi,ca nu incerci sa ma intelegi?!

 Niciodata nu am putut sa ma inteleg cu toti oamenii.
 Am preferat sa tac decat sa spun vreo tampenie.
 Am preferat sa fiu mai retinuta in gesturi.
 Am asteptat mereu momentul potrivit.
 Sper sa existe si un "moment potrivit" pentru noi 2.Trebuie sa existe..

 "Timpule..hai sa fim prieteni!"