Demonul blond

                                             

   - Pari fericita.
   - Sunt.
   - Pari..
   - Hmm.. nu vad ce ar mai putea lipsi.
    - Tu nu poti sa iubesti cu adevarat fara sa suferi. Si el nu o sa te raneasca niciodata. Tu vrei o poveste care sa te consume, care sa iti acapareze intreaga atentie.. vrei pe cineva care sa te oblige sa iti depasesti limitele, vrei o persoana care sa nu te cunoasca chiar atat de bine.
    - Poate m-am schimbat.
    - Oamenii nu se schimba niciodata, imi sopteste ea seducator.
    O mai privesc odata si ma jur ca femeia blonda este demonul meu preferat. Are ochii vicleni, inima plina de rautate inchipuita si sufletul marcat de povesti inca nescrise. O iubesc si o urasc cu aceeasi intensitate bonlava.
    - Cel putin incerc, ii raspund.
    O alung cu un gand si zambesc. Surasul imi paleste cand realizez ca intr-un fel are dreptate. Daca sunt fericita.. de ce mai am unele retineri?
   Inca ma mai intreb daca fericirea este simpla doar pentru oamenii prosti.

     Anemona.

Justificare

      - Am nevoie de durere ca sa ma simt reala.
      - Nu te inteleg.
      - Nici eu.
      - De ce faci asta?
      - Merit sa sufar.
      - De ce?
      - Sunt un om rau.
      - Nu esti.
      - As putea fi buna, dar nu sunt. Deci sunt rea.
      - Poate esti undeva pe la mijloc.
      - Nu exista mijloc. Exista doar extreme.
      - Tot nu inteleg.
      - Nu ai cum sa intelegi. E.. complicat.
      - Nu inteleg pentru ca nu ma lasi sa inteleg.
      - De ce te-as lasa?
      - Imi pasa.
      - Asta e minciuna mea preferata.

      Anemona.

Fa-mi o poza!

    - Te rog, fa-mi o poza!
    - De ce?
    - Pentru ca o sa imi fie dor de mine.
    - Te poti uita in oglinda.
    - Nu! O sa ma apuce dorul de momentul asta, de cum sunt acum.. o sa regret clipa asta.
    - Roaga pe altcineva sa iti faca poza. Am treaba.
    - Nu pot.
    - De ce?
    - Nimeni nu ma mai vede ca tine. Nu o sa reuseasca nimeni sa faca poza asa cum o vei face tu.
    - De ce nu ma pui sa te desenez?
    - Inca ma mint ca o poza poate face oricine.
    - Trebuie sa stii ce buton sa apesi..
    - Pot invata pe oricine sa faca o poza.
    - Si totusi, nu vrei asta.
    - Nu.
    - De ce?
    - Pur si simplu. Hai, nu vrei sa imi faci odata poza aia?..

A doua sansa

    Cand m-a sunat m-am urat pentru cateva clipe. M-am urat pentru ca sunt slaba ca si caracter, pentru ca mereu las de la mine si imi doresc sa ajut.. mi-am amintit bursc cum doar eu o cautam, sunam.. cat am plans pentru ea. Mi-am amintit tot ce mi-a facut si ca am lasat sa se intaple asta, si atunci m-am urat si mai tare.
     M-am dus la ea fara sa ma astept la nimic special. Mi-as fi dorit sa fumeze, nu stiu de ce simt nevoia asta puternica sa vad un om care fumeaza, sa aud sunetul pe care il scoate cand expira dantela fumurie, sa simt aroma tutunului.. habar nu am. Mi-am spus ca nu sunt sanatoasa cand i-am aratat o tigara si am rugat-o sa traga doar un fum. Recunosc, am gresit. Dependenta ei e alta. Suntem diferite si ii este imposibil sa ma inteleaga, dar apreciez ca macar incearca, spre deosebire de altii..
     I-am povestit despre toate dilemele mele si mi-a spus ca incep sa aberez. Cred ca are dreptate. Cred ca toti au dreptate. Si totusi.. oamenii care chiar ma inteleg parca fug de mine. Atat de oribil mi-e sufletul, atat de intuneric e in inima mea?..

    Si acum.. priviti-ma! Gresesc. Gresesc. Gresesc.
    Incep sa scriu tot felul de aberatii pe care nu le pot controla, degetele se joaca pe taste si parca nu mai stiu ce fac sau ce spun.. cred ca modul de a gandi si scrisul sunt singurele mele dependente in adevaratul sens al cuvantului. De alcool nu m-am mai atins, dupa tigari imi tanjeste fiecare celula din corp.. dar la scris nu am renuntat nici o clipa. Nu pot sa renunt pur si simplu, dar nu reusesc sa scriu altceva. Jur ca am incercat, dar.. par atat de stupida cand sunt fericita, atat de falsa.. de ce mereu am cautat un motiv pentru orice zambet pe care l-am daruit?..
    Trebuie sa ma schimb, dar nu o pot face pur si simplu. O sa incerc sa renunt la fiecare dependenta pe rand, asa voi pierde cate o particica din ceea ce ma defineste si nu ma voi pierde pe mine ca persoana, cel putin nu va fi o pierdere brusca, prea putine sunt cuvintele ca sa descriu tot ce simt acum..

     I-am trimis lui L. in mesaj citatul din poza: "Nimeni nu merita o a doua sansa. E ca si cum ai oferi cuiva un glont, doar pentru ca nu nu te-a nimerit prima data.. ce crezi? El merita o noua sansa? Dar eu merit sa imi dau o noua sansa, sa ma schimb..?!".
     Mi-a raspuns imediat: "El nu a stiut sa ma aprecieze si m-a pierdut. Pe tine un nou glont te-ar putea ucide. O noua sansa pentru ce? Mie imi place cum esti acum. Suna-ma cand ai timp! xoxo".

      Fata asta ma cunoaste bine. Copilului nu o sa ii placa postarea asta. Zambesc. Am chef de o tigara mentolata..

   Anemona.