Pentru Carla

   Cand eram copil obisnuiam sa cred ca in fiecare din noi se afla un mic Univers. In mod ciudat, Universul meu se rasfrangea si in exterior. Credeam ca intreaga lume a fost creata pentru mine.. toate astea inainte sa o cunosc pe ea.

   Cred ca toti suntem meniti sa cunoastem o persoana care sa ne transforme toate convengerile in intrebari, toata siguranta in nesiguranta, sa produca in noi schimbarea si sa ne lumineze intreaga fiinta. Pentru mine acea persoana a fost Carla. Nu prea vorbesc despre ea, dar o visez deseori. Nu i-am uitat niciodata zambetul (imaginea lui ma rascoleste uneori). Inainte sa dorm (cand nu ma gandesc la un oarecare "el") repet in minte citatele si sfaturile pe care obisnuia sa mi le spuna. Incerc sa mi-o imaginez acum - matura, fericita, cu o familie frumoasa - dar mintea mea nu este destul de inteligenta sa proiecteze o astfel de imagine. 

   Am petrecut impreuna o vara si cred ca a fost singura perioada din viata mea cand am fost fericita atat de mult timp. Obisnuiam sa stam noaptea pe acoperisul unui bloc din centrul orasului, sa bem vodka ieftina si sa fumam tigari mentolate. M-a invatat atunci ca imi este frica de inaltime doar cand haul este luminat de soare.. m-a invatat sa imi ascult mereu instinctul si sa plec atunci cand simt.. m-a invatat ca viata este mult prea scurta pentru regrete si sperante iluzorii.. m-a invatat ca toti oamenii merita o a doua sansa si ca oricine se poate schimba cu putin ajutor.. m-a invatat ca iubirea exista pretutindeni, intr-o multitudine de forme si feluri.. m-a invatat ca Universul este pentru oricine si toti oamenii merita sa traiasca asa cum isi doresc.. m-a invatat ca viata este singura noastra sansa pentru fericire.. m-a invatat sa regasesc bucurie si speranta acolo unde vedeam doar intuneric si moarte. 

   Cred ca s-ar supara pe mine daca ar vedea cum i-am "uitat" principiile si am trait in stilul meu caracteristic. 

   Ii multumesc pentru ca a avut atata rabdare cu mine in 3 luni cat nu ar avea altii in 100 de ani si pentru ca m-a format ca om, pentru toate amintirile frumoase, sfaturile si pentru cea mai minunata vara din viata mea.

   Oriunde ai fi, iti urez la multi ani si sper din tot sufletul sa fii fericita. Mi-am respectat promisiunea si nu te-am cautat, stiu ca nu o sa citesti randurile acestea haotice dar sper (hilar!) sa iti mai amintesti de mine. 

   Te iubesc!

Religia ne invata.. :))

   Religia ne invata sa fim buni. Ei spun ca fiecare om trebuie sa fie bun. Dar oare chiar toti oamenii au sufletul cald?
   Ma gandesc adesea ca unii oameni nu au ce sa ofere. Sufletul le este pustiit si uneori prin mintea lor bantuie ganduri necugetate. Acesti oameni nu sunt neaparat rai, dar cu siguranta sunt goi, dezbracati de orice urma de ratiune si sentimente frumoase. Ei nu pot iubi pentru ca sunt incapabili sa ofere dragoste, dar cel mai rau este ca sunt incapabili si sa primeasca si sa aprecieze dragostea altora. Si ma intreb acum.. oare un om gol in interior, un om care uneori indrazneste sa numeasca vidul din interioril lui "suflet", un om care este incapabil sa simta.. poate sa pretinda ca este un om bun?
   Sunt convinsa ca exista multe erori ale naturii. Exista monstri, fiinte odioase cu un caracter detestabil. Exista criminali, exista si oameni care ar face orice sa te raneasca numai de dragul distractiei, exista oameni rai in cel mai brut sens al acestui cuvant. Sunt reali, traiesc printre noi. Pot avea orice infatisare. Pe acesti oameni religia ne invata sa ii iubim neconditionat. Daca cineva ne raneste, noi ar trebui sa ii mai dam o sansa, si dupa inca una, si tot asa, o gramada de sanse pentru cineva care nu se va schimba niciodata. De ce sa ii dai ocazia cuiva sa te calce in picioare de o gramada de ori in loc sa te indepartezi de persoana respectiva? De ce ar trebui sa incercam sa schimbam acea persoana?
  Nu ma intelegeti gresit. Nu spun ca ar trebui sa fim rai, ca asta este calea cea buna. Spun doar ca ar trebui sa fim asa cum vrem sa fim si sa suportam consecintele. :)

    Anemona.