Cel mai dulce lucru pe care mi l-ai spus vreodata

  "Mi-as dori sa existe ceva si dupa moarte. Te-as iubi si atunci...".
    Priveam in gol si ma gandeam la tine, chiar daca erai atat de aproape. Si am stiut... ca o sa te iubesc si atunci.
    Promit sa invat sa te iubesc cat de mult pot. Meriti. Pentru prima data in viata asta simt ca iubesc pe cine trebuie.
    Ma simt... fericita. Complicata si fericita. Imi place.

     Anemona.

Probabil te iubesc

     La mare dormeam cu tine si ma trezeam mai mereu inaintea ta. Stiam ca daca as fi plecat sa imi cumpar o cafea si te-ai fi trezit si imi era frica sa nu iti faci griji, pentru ca mereu te panicai inainte sa te gandesti sa ma suni. Imi luam o tigara din pachet si te mai priveam pentru cateva clipe, dupa ieseam pe terasa.

     Fumam in liniste si ma amageam ca o sa imi beau cafeaua putin mai tarziu. Cafeaua si tigara faceau parte din micul meu ritual de dimineata. Crezusem ca sunt dependenta de cofeina, dar probabil m-am inselat. 

     Am sacrificat destul de multe ca sa fiu cu tine. Cafeaua e un nimic. (...).

     Imi placea cand stateam cu tine si jucam sah pana tarziu in noapte. Imi placea cand adormeam in bratele tale sau cand stateam si vorbeam pana tarziu. Mi-a placut si cand m-am imbatat mult prea repede, si tu a trebuit sa stai cu mine si sa ma convingi sa dorm (misiune aparent imposibila). Mi-a placut cand ai vrut sa vedem rasaritul (chiar daca nu am reusit, ca am ajuns mult prea devreme pe plaja si era frig). Mi-a placut cand ai cantat la chitara in tren, mi-a placut si cand ti-ai facut griji pentru mine, dar cel mai mult mi-a placut ca m-ai lasat (si) sa fiu singura.

     Adoram sa ma plimb desculta si singura, pe plaja aproape pustie. Sa intru in apa noaptea chiar daca nu stiam sa inot. Sa ascult Vama si sa conturez in intuneric randuri de poveste pe nisip pe care nu mi le voi mai aminti niciodata. Probabil sunt nebuna, dar am impresia ca daca as renunta la momentele mele de singuratate si melancolie as simti ca nu mai pot respira. Cred ca mi-as pierde mintile.

     Probabil te iubesc. Pentru prima data in viata simt cu adevarat nevoia sa scriu despre tine.

      Si totusi...am tresarit cam tare cand necunoscutul ala m-a sunat doar ca sa imi auda vocea

      Anemona.

Ieri. Azi. Maine.

     Eu probabil te iubesc, dar tu nu ai timp sa astepti. Ti-as putea demonstra totul in timp, dar tu vrei sa simti asta acum. De ce ar trebui sa fie atat de importante cuvintele astea doua? Probabil te dezamagesc pentru ca am pus intrebarea asta, stii ca scriu, ca e una din pasiunile si obsesiile mele cele mai intens conturate, cuvintele sunt ustensilele mele si le iubesc.. dar nu intelegi de ce nu dau nici macar doi bani pe cuvintele astea doua, nu?
     Toate iubirile mele au fost bolnave. La inceput simptomele nu prevesteau ce o sa se intample. Putina euforie, un vis de care te lasi purtat, agonie, extaz, realitate, durere, dezamagire, umilinta din prea multa dragoste.. Le-am trait pe toate, le-am trait cu o intensitate ireal de umana, cu o sensibilitate mult prea puternica..
     In mintea mea, iubirea nu poate fi decat la timpul trecut. Mereu apreciez ceea ce am dupa ce pierd. Pentru tine, iubirea inseamna viitor. Te gandesti la facultate, colegi, anturaje noi, situatii noi.. eu nu ma pot gandi decat la trecut, la propriile greseli si alte experiente.. am senzatia ca suntem prea ocupati pentru a putea trai in prezent, dar candva o sa reusim. Nu stiu daca asta este o poveste de dragoste, dar sunt sigura ca este o poveste despre dragoste..
     Sunt momente cand esti langa mine si simt ca timpul ingheata. Azi, ieri, maine, chiar si infinitul.. toate cuvintele astea isi pierd sensul. Efectul asta nu l-a avut nimeni asupra mea - niciodata. Imi place sa imi petrec timpul cu tine si nu stiu ce am facut ca sa te merit. Sper ca nu vei citi postarea asta niciodata.

       Anemona.