Eu
probabil te iubesc, dar tu nu ai timp sa astepti. Ti-as putea demonstra totul in timp, dar tu vrei sa simti asta acum. De ce ar trebui sa fie atat de importante cuvintele astea doua? Probabil te dezamagesc pentru ca am pus intrebarea asta, stii ca scriu, ca e una din pasiunile si obsesiile mele cele mai intens conturate, cuvintele sunt ustensilele mele si le iubesc.. dar nu intelegi de ce nu dau nici macar doi bani pe cuvintele astea doua, nu?
Toate iubirile mele au fost bolnave. La inceput simptomele nu prevesteau ce o sa se intample. Putina euforie, un vis de care te lasi purtat, agonie, extaz, realitate, durere, dezamagire, umilinta din prea multa dragoste.. Le-am trait pe toate, le-am trait cu o intensitate ireal de umana, cu o sensibilitate mult prea puternica..
In mintea mea, iubirea nu poate fi decat la timpul trecut. Mereu apreciez ceea ce am dupa ce pierd. Pentru tine, iubirea inseamna viitor. Te gandesti la facultate, colegi, anturaje noi, situatii noi.. eu nu ma pot gandi decat la trecut, la propriile greseli si alte experiente.. am senzatia ca suntem prea ocupati pentru a putea trai in prezent, dar candva o sa reusim. Nu stiu daca asta este o poveste de dragoste, dar sunt sigura ca este o poveste despre dragoste..
Sunt momente cand esti langa mine si simt ca timpul ingheata. Azi, ieri, maine, chiar si infinitul.. toate cuvintele astea isi pierd sensul. Efectul asta nu l-a avut nimeni asupra mea - niciodata. Imi place sa imi petrec timpul cu tine si nu stiu ce am facut ca sa te merit. Sper ca nu vei citi postarea asta niciodata.
Anemona.
