Demonul blond

                                             

   - Pari fericita.
   - Sunt.
   - Pari..
   - Hmm.. nu vad ce ar mai putea lipsi.
    - Tu nu poti sa iubesti cu adevarat fara sa suferi. Si el nu o sa te raneasca niciodata. Tu vrei o poveste care sa te consume, care sa iti acapareze intreaga atentie.. vrei pe cineva care sa te oblige sa iti depasesti limitele, vrei o persoana care sa nu te cunoasca chiar atat de bine.
    - Poate m-am schimbat.
    - Oamenii nu se schimba niciodata, imi sopteste ea seducator.
    O mai privesc odata si ma jur ca femeia blonda este demonul meu preferat. Are ochii vicleni, inima plina de rautate inchipuita si sufletul marcat de povesti inca nescrise. O iubesc si o urasc cu aceeasi intensitate bonlava.
    - Cel putin incerc, ii raspund.
    O alung cu un gand si zambesc. Surasul imi paleste cand realizez ca intr-un fel are dreptate. Daca sunt fericita.. de ce mai am unele retineri?
   Inca ma mai intreb daca fericirea este simpla doar pentru oamenii prosti.

     Anemona.

Fascinatia luptei

    Incep sa cred ca imi place mai mult lupta decat recompensa. Cand obtin ceea ce vreau, ma apuca teama. Am vrut chestia asta? Sau cum s-a ajuns aici? In fine..
    Am vise imposibile pentru ca este de un milion de ori mai fascinant sa lupti pentru ele decat sa le indeplinesti. Si cine are nevoie de realitate, cand scopul in sine e atat de frumos?..
    Cred ca mi-e frica. Mi-e frica sa ma trezesc si sa vad ca totul este un vis. Sa nu ma trezesti, te rog! Ai mila.. uita-te ce frumos dorm. Si ce dragut si sincer zambesc cand te vad. Si.. si daca e iubire?!

    Anemona.

Azi ma simt..

    Azi ma simt.. ciudat de impacata cu mine.
    Azi cred ca merit ceva mai bun.
    Azi am primit raspunsurile de care aveam nevoie, chiar daca am uitat sa pun intrebarile. Mi-a fost teama.. a trecut. Era doar o stare.
    Azi ma privesc in oglinda si nu mai vad un montru. Demonii sunt tot acolo, dar ei sunt parte din mine. Pentru prima data ii accept. Vreau sa invat sa ii iubesc, sau macar sa imi placa partea asta a mea. Oare exista intuneric in oricine?
       ..
    Dar cine naiba are nevoie de raspunsuri la aceasta intrebare?
    Stiu ca exista. Exista intuneric si lumina. E suficient. De ce as avea nevoie de mai mult, cand propria fiinta imi e suficienta?! Azi nu imi mai pasa de ceilalti. Pot sa zambesc..

    Anemona.

Ciudat si fara sens

   Imi fumez grabita tigara si stau pe pervaz. 
   Pe pervaz?Ce naiba fac eu aici,ca stau la etajul 4 si am si rau de inaltime..

   Vorbesc cu mine si zambesc tamp.

   Totusi,asta sigur e tutun?!..
   Parca ma ia si ameteala.Si tot nu am inteles ce caut aici.
   Hey, revino-ti!Visele nu sunt niciodata logice.Cum nici postarea asta nu e..
   Hmm.. visez.Visez.Deci asta explica multe.
   Da prostuto,e un vis.E doar un vis.
   Si daca visez .. as putea..as putea sa zbor,nu?!
   Nu o sa poti.Nu o sa reusesti.TU nu o sa poti face asta niciodata.
   Taci.. taci,te rog.. lasa-ma sa incerc.
   Nu!

   Dar nu mai aud nici un "nu".Sunt doar eu..doar eu.Mereu am fost doar eu.

   Si stiu ca pot sa fac asta.Si pot sa jur ca pot sa fac asta.Si ma arunc in gol..

   P L U T E S C 

   ...

   Dar cat dureaza? O secunda? 2? 3? o eternitate?

   In final tot ma izbesc de panamant.Simt durerea..

   Zac..

   Ce usor am ajuns de la extaz la agonie!

   Si ma trezesc.Ce vis tampit!Dar..sunt vie.

   Dar daca sunt vie,de ce ma simt moarta in interior?..

P.S:Mi-ar placea ca anumiti oameni sa nu se mai inspire din trairile mele, chiar daca reusesc sa creeze ceva frumos.. postarile in care imi sunt preluate ideile si imitat modul de a gandi ma umplu de durere.Multumesc!

Un oarecare el

  El e genul de persoana care nu a trait cu adevarat niciodata.
  El nu are prieteni,el fuge de oameni.
  El este scriitor,dar scrie povestile altora.
  El se inspira deseori din alte povesti,pentru ca nu o are pe a lui.Si totusi,el reuseste mereu sa creeze ceva nou si inedit.
  El ar vrea sa fie o persoana obisnuita.
  El e indragostit de o gramada de pixeli,si traieste o iubire virtuala.
  El este prizonier in propria lui lume.
  El nu stie cand sa renunte sau cand sa continuie.
  El analizeaza amanuntit greselile tuturor oamenilor,pentru ca asta e felul lui de a fi.
  El vrea sa isi scrie memoriile,dar nu va reusi niciodata,pentru ca nu ar avea ce sa povesteasca.Cum sa reusesti sa scrii despre tine,cand nu o faci niciodata?!De ce nu incearca niciodata?..

  Eu nu il inteleg pe El.Din multimea de suflete ar trebui sa isi fi gasit deja unul la fel cu al lui.Dar el e mereu singur..
  Eu nu il cunosc,si nu  voi face niciodata.Are un fel de a fi care te plictiseste,care nu te prea lasa sa vezi dincolo de masca.Este pesimist,si crede cu toata fiinta lui in dragoste,dar nu crede ca o persoana va fi capabila sa il iubeasca vreodata.
  El ar trebui sa se schimbe..