Religia ne invata.. :))

   Religia ne invata sa fim buni. Ei spun ca fiecare om trebuie sa fie bun. Dar oare chiar toti oamenii au sufletul cald?
   Ma gandesc adesea ca unii oameni nu au ce sa ofere. Sufletul le este pustiit si uneori prin mintea lor bantuie ganduri necugetate. Acesti oameni nu sunt neaparat rai, dar cu siguranta sunt goi, dezbracati de orice urma de ratiune si sentimente frumoase. Ei nu pot iubi pentru ca sunt incapabili sa ofere dragoste, dar cel mai rau este ca sunt incapabili si sa primeasca si sa aprecieze dragostea altora. Si ma intreb acum.. oare un om gol in interior, un om care uneori indrazneste sa numeasca vidul din interioril lui "suflet", un om care este incapabil sa simta.. poate sa pretinda ca este un om bun?
   Sunt convinsa ca exista multe erori ale naturii. Exista monstri, fiinte odioase cu un caracter detestabil. Exista criminali, exista si oameni care ar face orice sa te raneasca numai de dragul distractiei, exista oameni rai in cel mai brut sens al acestui cuvant. Sunt reali, traiesc printre noi. Pot avea orice infatisare. Pe acesti oameni religia ne invata sa ii iubim neconditionat. Daca cineva ne raneste, noi ar trebui sa ii mai dam o sansa, si dupa inca una, si tot asa, o gramada de sanse pentru cineva care nu se va schimba niciodata. De ce sa ii dai ocazia cuiva sa te calce in picioare de o gramada de ori in loc sa te indepartezi de persoana respectiva? De ce ar trebui sa incercam sa schimbam acea persoana?
  Nu ma intelegeti gresit. Nu spun ca ar trebui sa fim rai, ca asta este calea cea buna. Spun doar ca ar trebui sa fim asa cum vrem sa fim si sa suportam consecintele. :)

    Anemona.
  

Veniti de luati "lumina"

     Toti vor lumina de la preot. Se imping si nu le pasa de nimic altceva inafara de propria persoana. Le spun ca este aceeasi lumina si ei imi spun ca nu sunt in toate mintile. Imi dau ochii peste cap. Oamenii sunt nebuni. Iau lumina, dar in sufletul lor este bezna.
     De ce toti incearca sa fie buni doar de sarbatori? De ce nu inteleg ca bunatatea sau rautatea sunt trasaturi care ne definesc fiinta, nu masti pe care le purtam doar pentru ca sa parem mai altfel? De ce oamenii care se roaga lui Dumnezeu nu se pot abtine sa pacatuiasca? Oare cati dintre cei care sunt in biserica chiar se gandesc la slujba?
    Nu cred ca am vorbit aici niciodata despre felul in care cred eu in Dumnezeu. Nu as putea sa spun ca cred intr-o religie anume, tind sa aprob doar existenta unei divinitati si atat. Nu cred in nimic altceva. Nu ma pasioneaza religia si in nici un caz nu sunt o fanatica. Pentru mine exista doar Creatorul si atat. Merg la biserica de 2-3 ori pe an si ma simt impacata cu mine. Daca vrei, poti gasi divinul in orice. Chiar si in propria fiinta. Eu l-am gasit in Cretor si in scris.
    Nu poate sa imi spuna nimeni ce este gresit si ce nu este. Pacatul este atunci cand fac ceva care contrazice persoana care sunt acum. Cand imi calc in picioare conceptiile si conteaza doar scopul, nu si drumul pana obtin ceea ce imi doresc. Cele mai teribile pacate pe care le-am comis au fost fata de mine. Cea mai mare greseala a mea este ca am incetat sa mai sper si sa mai lupt.
     Nu o sa cred niciodata intr-o religie, cat timp nu pot crede nici macar in mine, dar macar nu dau vina pe un Dumnezeu pentru propriile greseli.

     P.S: Mi-am indeplinit si "fantezia" cu aprinsul unei tigari cu "lumina sfanta". Nici eu nu sunt in toate mintile :)).

     Anemona.