Zapada??

      - Stii, poti sa fumezi si in casa..
      - Nu multumesc. 

    Ies afara cu doua tigari si cana plina de cafea cu lapte fara zahar. Cat de norocoasa sunt ca inca pot fi eu!
    Este ultima saptamana in care fumez. Am spus asta de atatea ori, dar de data asta chiar o cred. Am nevoie de o data fixa. 1 aprilie o sa fie ziua cand nu o sa imi mai fie frica sa fiu eu.
    Imi umplu plamanii de fum in timp ce privesc curioasa trecatorii grabiti. Oare nimeni nu mai stie sa se bucure de zapada? Eu ma bucur asa mult ca ninge.. Peste pardesiul turcoaz se cern amintiri sub forma unor flutiri mari de omat. Imi place.. peisajul dezoland seamana cu universul sufletului meu. Iarna isi ia adio intr-un mod seducator si aproape ireal.
    Vineri o sa citesc doar eu la cenaclu. Vineri o sa imi prezint cartea in fata tuturor. O sa ii las sa se uite in sufletul meu, sa critice tot ce gasesc urat sau inutil.. o sa ma dezvalui asa cum sunt. Scriitorasa. Cineva de acolo mi-a zis asa, si cuvantul ma face sa zambesc. Vreau sa imi public cartea. Asta nu este pentru nimeni altcineva, asta este pentru mine.
    Mai trag un fum. Trecatorii parca ma privesc dezaprobator, dar mie nici ca imi pasa. Am voie sa fiu cine vreau sa fiu, si nimic nu ma poate opri. Prea putini stiu ce e in mintea mea, dar nimeni nu intelege cu adevarat.
     Ei au crezut in mine cand eu nu am fost in stare. E randul meu sa le arat ca pot.

    Anemona.

Scrum (*)

      Iti lipesti buzele de filtru si tragi,
      dantela fumurie iti invadeaza plamanii
      si lasa urme dulci
      in intreaga ta fiinta.
      Vanilia are gust de copilarie,
      iti place si mai vrei,
      dar aroma inselatoare se schimba,
      expiri parfum de trandafiri,
      incepi sa stranuti amintiri,
      devii alergic
      si nu te poti opri,
      un fum, doua, mai mult,
      mereu e vorba de mai mult,
      esti bonlav si nici nu stii,
      nici nu iti pasa,
      simti doar aroma alcoolului,
      bautura ieftina iti imbata simturile,
      betie de sentimente
      condimentata cu atingeri de sarut,
      mereu contraste.
      Ai ajuns la filtru si nu realizezi,
      continui sa tragi,
      esti nebun,
      buzele iti ard si tu tot tragi,
      te frige si nu iti pasa,
      scapi tigara din maini,
      o stingi cu o lacrima,
      iti stingi visul..
      Picaturi iti contureaza chipul,
      iti lingi buzele insetat,
      atata apa si nimic nu te satura..
      Te-ntreb ce vrei sa simti, nebunule..
      Vrei sa gusti iar vanilia?
      Pacat..
      mai sunt doar urme de scrum.
      Linge-ti buzele si plangi,
      au gust de tine,
      doar asta ti-a ramas.

   Ma intrebase cineva de ce fumez. Fumez pentru senzatie. Sunt curioasa daca a inteles cineva ceva din poezia asta..

   Putin mai aproape de Anemona.

Prea liniste

    E mult prea linistita seara asta de vineri. E mult prea multa banalitate in secundele astea, e prea mare plictiseala.. la naiba! Am nevoie de ceva care sa ma provoace, sa ma incite, sa ma faca sa ma simt vie..
    Ma holbez la o foaie de hartie si nu pot sa scriu nici macar doua cuvinte. Hilar. Eu raman foarte rar fara idei, si acum e un moment din ala al meu tampit.. am niste ganduri care nu imi ies din cap.
 
     Ma panichez prea usor.
     Ma comport de parca as fi pierdut deja acest joc numit "viata".
     Plang prea mult, gandesc o gramada si fac prea putine.
     M-am obisnuit cu durerea. Am nevoie de ceva care sa ma faca sa sufar mai mult decat niste simple taieturi.

      Sunt nebuna. Am avut pretentia ca ceilalti sa ma perceapa ca pe un om normal, dar am renuntat la aceasta idee de ceva timp.
      Poate sunt "emo". Sunt mult prea sensibila, imi pasa prea mult, imi place durerea (intr-un fel sadic si pe care nu il inteleg), sufar pentru tot felul de nimicuri..
      Poate ar trebui sa imi accept identitatea asta. Sa accept ca sunt diferita, sa, sa..
 
      La naiba! Sunt doar niste ganduri bonlave intr-o seara mult prea normala de vineri. Fara tigari, bautura, petreceri, rasete, betii.. a trecut o saptamana si deja mi-e dor!

     aproape Anemona.

Ultima seara

      Ora: 01:47
      Tigari: 5
      Bautura: cine mai tine socoteala?..
      Stare: una conuza, complet idioata
 
 
    Am venit de la o petrecere mai "cuminte" si acum beau singura. Asta e ultima seara.. si eu trebuie sa uit. Nu pot sa dorm (din nou). Sunt patetica.
    Mi-am fumat ultima tigara si mi-am promis ca ma las. De data asta o sa fie diferit. Trebuie sa fie. Refuz sa ma distrug singura.. in felul asta. Am alte metode.. dar asta e o alta poveste.

     P.S: Astazi l-am vazut pe "fostul" cu noua lui prietena. Au trecut chiar pe langa mine si s-au oprit in aceeasi statie de autobuz. I-am zambit si dupa am plecat acasa pe jos. Parea fericit, iar fericirea aceea iluzorie ma dezgusta.

     Simteam si inca simt ca viata isi bate joc de mine.
     Anemona.

Si ce rost are sa.. ?

    Am momente in care sunt complet idioata, iar aseara era fix clipa in care nu trebuia sa fiu..

    Mi-e greata. Sunt mahmura si jur ca daca nu m-ar durea atat de tare capul, m-as da cu el de toti peretii.. asa, macar sa stiu ca il am.
    M-am comportat ca o idioata si e doar vina mea. Bausem prea mult si nu am stiut cand sa ma opresc, cand sa ascult sau cand sa ma abtin. Si am pierdut..

    Am privit rasaritul stand in fata unui bloc pe care il alesesem la nimereala, cu lacrimi in ochi si o doza de bere in mana. Imi era foarte frig si ma simteam teribil de singura, dar preferasem sa imi las amicul sa plece decat sa imi reprim orice sentiment de fata cu el.
    Crezusem ca am trecut peste depresia de anul trecut dar incep sa fiu tot mai sigura ca m-am inselat. Am acoperit un gol imens pe care il simteam in mine cu sentimente false, incredere si sperante si acum totul s-a naruit.. nu am reusit decat sa ma mint. Si toate astea pentru ce? Ce am mai castigat? Alte lacrimi?..

       "Si.. ce rost are sa traiesti daca nu te simti viu?"

  Nu stiu cine sunt.

Am ales sa nu fac nimic, dar..

     Ieri a fost ziua copilului (da, da..acel copil..deci o zi diferita de 1 iunie). Si alesesem sa nu fac nimic (..ce pot sa spun, cred ca a parea indiferenta este actiunea la care ma pricep cel mai bine).
     Iar acum.. nu stiu. I-am luat ceva, dar.. hmm.. la naiba, sper sa se tina de promisiune si sa nu citeasca asta.

     In ultima vreme se intampla ceva cu mine. Nu pot fi fericita decat daca am in sange putin alcool. Ma comport ca o imbecila. Weekendul asta trebuie sa ma impart intre doua petreceri, o pregatire la mate si sa invat pentru un test la fizica (materie pe care pur si simplu o urasc).
      Tin minte ca cineva mi-a zis odata ca eu nu as putea fi fericita nici daca as avea fericirea chiar in fata mea. Poate are dreptate.. poate chiar nu stiu sa fiu fericita. Poate imi bat joc de mine. Simt ca nu pot sa apreciez viata asta atata timp cat nu am tot ce imi doresc. Si gresesc..

   Anemona.

Ce fel de prietena?

     E ora doua, e noapte si toata lumea doarme. Sau ar trebui sa doarma..
     Eu umblu prin casa si ma pierd prin propriile ganduri. Niciodata nu am putut sa dorm. Mereu am gandit prea mult.
     Ma uit din reflex la telefon si vad ca m-a sunat de vreo 3 ori + 2 mesaje in care ma intreaba daca dorm. E L. si eu deja banuiesc ce a patit. Ma intreb daca sa o sun sau nu, dar pana la urma o fac. Nu am uitat ce mi-a facut, nu am uitat cum m-a tradat la fel cum nu am putut uita ca 16 ani am fost de nedespartit.
      - Nu dormi? o intreb incet.
      - Asteptam sa ma suni, imi raspunde.
     E ragusita, si imi dau seama ca a plans.
      - Ce ai patit? o intreb. Te-a parasit, nu? Te-a parasit din nou.. te intreb ca sa fiu sigura.
      - Ne-am despartit.
      - Pf.. imi pare rau. Adevarul e ca nu stiu daca imi pare rau. Nici nu stiu de ce te-am sunat.. of. Sunt o idioata.
       Incepe sa planga iar.
       - Cand am vazut lumina de la teleon am crezut ca era el, raspunde printre suspine.
       Imi dau ochii peste cap. Incep sa cred cu toata fiinta ca dragostea ii face pe oameni idioti.
       - Uita-l. Stiu ca nu poti sa il uiti. De ce ti-am spus asta?..
       - Nu pot.
       - O sa reusesti. Apropo..maine mergem la concert. Doar eu cu tine. Imi place cum canta Vunk..cred.
       - Dar..
       - Nu ma contrazice. O sa iti iei cea mai frumoasa rochita, pantofii aia cu toc pentru care te invidiez si o sa ii arati ca nu iti pasa. Eu cu ce naiba o sa ma imbrac?!
       - Dar imi pasa..
       - Iti pasa acum. O sa treaca. Nu stiu daca o sa iti treaca.
       - Stii cum doare? Ce sa fac sa nu mai doara?
       Plange din ce in ce mai tare, nici nu credeam ca se mai poate.
       - Alcool. Ceva de baut. Urgent. Pe scurt timp chestia asta chiar merge, pe bune..
       - Si maine?..
       - Daca o sa fii la fel maine repetam operatiunea. Hmm..parca as bea si eu ceva.
       Imi multumeste si imi inchide, cerandu-si scuze pentru ca m-a deranjat. Simt nevoia sa fumez o tigara mentolata, dar am uitat ca inca nu mi-am cumparat un pachet. Ma duc imi bucatarie si imi torn un pahar de vin pe care il beau in timp ce ma joc cu singura bricheta pe care am putut vreodata sa o aprind.
       Inchid ochii si imi jur ca nu ma voi indragosti niciodata. Dar dupa ma gandesc la el si chipul lui de copil prostut ma face sa tremur. La naiba! Imi promit ca ceea ce simt pentru el nu o sa ma transorme intr-o idioata capabila sa faca orice pentru EL.
       Pe cine pacalesc aici?.. Parca era vorba despre ea. Sunt o prietena groaznica.

      Anemona.
 

Poveste (1).

  Afara ploua si ea isi fuma tigara.Privea in gol,pierdandu-se prin propriile ganduri,desi stia ca maine ele vor disparea la fel ca gustul tutunului.. dar nu conta.O facuse de atat de multe ori,ca devenise o rutina..Si totusi, rutina disparu cand ii intalni privirea.Albastrul ochilor lui o facu sa tresara:parca cerul era acolo,si nu deasupra acelui oras mult prea aglomerat..
  - Ai o tigara?
  Isi misca buzele lent,iar ea era atat de preocupata sa il observe ca nici nu intelesese ce i-a spus.
  - Poftim?!
  - Ai o tigara in plus?
  Isi duse mana spre buze,intr-un gest copilaresc.Ea ii zambi,intinzandu-i pachetul.El pastra una si i-l inapoie .O aprinse repede, bucuros ca ea ii oferise o cale de a ajunge la fericire (chiar daca doar pentru cateva clipe), de a mai scapa de dependenta pentru cateva ore..
  Cand mana lui o atinse pe a ei,inapoindu-i pachetul,ea rosi.Fumara impreuna,ascultand ploaia.Parca nimeni nu avea curaj sa spuna nimic.Ea termina inaintea lui,si se ridica sa plece.
  - Stai putin..
  Se opri,dorindu-si sa asculte ceea ce voia sa ii spuna.
  - Da-mi ocazia sa te cunosc.. Lasa-mi ID-ul,un numar de telefon,orice.. te rog.
  Il mai privi inca odata.Era cel mai dragut baiat pe care il intalnise vreodata,si incepea sa simta ceva.. chiar daca nu vorbisera aproape deloc.Asa era ea,se indragostea repede,dar uita atat de greu.. mereu isi urase felul de a fi.
  - Nu.
  Baiatul parea socat.Isi stinse tigara, privind-o in continuare..
  - De ce faci asta?!
  - Nu vreau povestea asta.Nu ai cum sa intelegi..
  Se departa de el,dar nu mai zambea.Acum ploaia era in ochii ei..

Si nu o sa stiti..

  Imi aprind o tigara,trag un fum si incep sa tusesc. E ciudat cum obiceiurile care iti faceau bine ajung sa iti faca atat de mult rau.. Fumatul e o parte din mine,o parte la care nu imi doream sa renunt,si totusi parca sunt obligata. Ma simt tot mai rau,sunt palida si abia daca mai mananc.Am si slabit ceva..
  "Nu mai stii sa tragi in piept" imi spune un amic,zambind.Ridic din umeri si ma rog sa se sune mai repede, sa pot sa o sting fara sa para ca renunt.. pentru ca eu nu renunt niciodata,doar aman.
  De multe ori m-am intrebat de ce fumez.Poate pentru ca .. o persoana draga mie a facut asta.Si chiar daca a murit,parca ma simt mai aproape de el cand ii imit obiceiurile.. O sa ma urasc toata viata pentru ca nu am reusit sa ii mai tin minte timbrul vocii,si as vrea sa fiu sigura ca daca l-as mai auzi vreodata strigandu-mi numele l-as recunoaste.Dar nu pot.. Si totusi,ii tin minte povestile,si privirea.. ochii aceia negri,la fel ca ai mei,pe care i-am iubit odata.. Si cum as putea sa uit PROMISIUNEA,sau momentul cand "l-am ucis"?!Nu.. trebuie sa uit. Trebuie sa uit,dar ma chinui mereu sa imi amintesc.De ce fac asta?!Nu sunt sigura ca vreau sa stiu raspunsul.
  Si nu o sa stiti.. ca nu am trecut peste.Sau ca o parte din el traieste prin mine..

O zi banala

  Si uite ca a trecut si ziua asta (aproape).
  Am in mana o cana de ciocolata calda si imi promit ca o sa fie ultima. Incep sa am probleme cu kg, depresia asta ma conduce tot mai des la episoade de big eating .. dar o sa ies eu si din asta. Trebuie. Mereu m-am descurcat.

 Incercam sa fac in minte niste asocieri.. Ma gandeam ca dragostea iti otraveste incet incet sufletul, iti epuizeaza toate gandurile.. tigarile iti distrug trupul..speranta te chinuie, te obliga sa astepti ceva ce nu stii daca se va intampla vreodata. Prietenii se poarta frumos cu tine,dar au si ei problemele lor si nu poti sa stai numai "pe capul lor". Si atunci? Cu ce/cine sa traiesti, pentru ce sa traiesti?

 Azi mi-am aprins o tigara. Imi promit ca o sa fie ultima. Trag usor, dar incep sa tusesc si sunt nevoita sa o sting si sa o arunc.Nu vreau sa mor la 20 de ani, niciodata nu am stiut sa fumez cum trebuie. Si nici nu am vrut sa invat. Dar nu am putut sa recunosc ca nu sunt facuta pentru asta.Asa ca o termin.Ultima tigara,pachetul la gunoi. Parca ma simt mai bine..

 Tigarile, dragostea, prietenii, relatiile, dorintele.. toate ne macina sufletul,ne fac sa murim incet dar sigur, ne ocupa gandurile si ne incurca sentimentele.. si totusi,ce rost are sa traiesti daca nu poti sa faci ce vrei, ce simti?