Sa publici o carte..?!

 - Ce e asta? ma intreaba,cand imi gaseste pe leptop un document word "ascuns" printre niste poze facute acum o saptamana in Brasov.
  - Nimic. Eu zic ca mai bine il inchidem si iti arat un site dragut.
  Mhm?Cu cine cred ca vorbesc?E prea tarziu.. L-a si deschis.
  - Wow,tu ai scris asta?
  - Stii ca uneori ma mai apuca..
  - Lasa-ma sa citesc.
  Nu mai am cum sa o opresc,si o las sa citeasca in liniste.Eu ma duc in bucatarie si caut ceva de baut.Ea vine,ma imbratiseaza si imi spune ca am cateva mici greseli,dar ii place foarte mult tot ce am scris si ca vrea sa o citeasca pe toata cand o voi termina.Apoi schimbam subiectul.
  Seara,nu am somn.Ii trimit un mesaj: "ce vis tampit am si eu..imposibil :))". Imi spune ca trebuie sa ma tin de treaba,ca abia am inceput,ca e vacanta si am timp.. Adorm.
 
  Si totusi,sa publici ceva in .. Romania, o tara in care scriitorii nu sunt prea promovati, pare imposibil..

Mi-e dor de vechea eu!

  Mi-e dor de vechea eu, de cea care am fost..

  Mi-e dor sa stau noaptea pana tarziu invatand la biologie foarte multe denumiri in latina.Mi-e dor de fostul liceu in care nu vorbeam cu (aproape) nimeni,eram doar eu si gandurile mele.Mi-e dor chiar si de colegii mei cei nebuni care ma indemnau sa chiulesc,care mi-au pus pentru prima data tigara in mana,care ma considerau putin cam ciudata..

  Mi-e dor de copilarie,de prieteni carora acum de abia le mai tin minte numele..

  Mi-e dor de o zi a lunii august,cand era "Ploaia de stele" si eu ma chinuiam sa vad o stea cazatoare,dar cerul era mult prea innorat,si totusi nu renuntam..

  Mi-e dor de el,de un el de care eram indragostita dar care acum ma dezgusta.. Mi-e dor un "noi" care nu a existat niciodata.

  Mi-e dor de clipele cand credeam ca am un suflet bun..

  Mi-e dor de acea eu..

  Tie de ce ti-e dor?

Si nu o sa stiti..

  Imi aprind o tigara,trag un fum si incep sa tusesc. E ciudat cum obiceiurile care iti faceau bine ajung sa iti faca atat de mult rau.. Fumatul e o parte din mine,o parte la care nu imi doream sa renunt,si totusi parca sunt obligata. Ma simt tot mai rau,sunt palida si abia daca mai mananc.Am si slabit ceva..
  "Nu mai stii sa tragi in piept" imi spune un amic,zambind.Ridic din umeri si ma rog sa se sune mai repede, sa pot sa o sting fara sa para ca renunt.. pentru ca eu nu renunt niciodata,doar aman.
  De multe ori m-am intrebat de ce fumez.Poate pentru ca .. o persoana draga mie a facut asta.Si chiar daca a murit,parca ma simt mai aproape de el cand ii imit obiceiurile.. O sa ma urasc toata viata pentru ca nu am reusit sa ii mai tin minte timbrul vocii,si as vrea sa fiu sigura ca daca l-as mai auzi vreodata strigandu-mi numele l-as recunoaste.Dar nu pot.. Si totusi,ii tin minte povestile,si privirea.. ochii aceia negri,la fel ca ai mei,pe care i-am iubit odata.. Si cum as putea sa uit PROMISIUNEA,sau momentul cand "l-am ucis"?!Nu.. trebuie sa uit. Trebuie sa uit,dar ma chinui mereu sa imi amintesc.De ce fac asta?!Nu sunt sigura ca vreau sa stiu raspunsul.
  Si nu o sa stiti.. ca nu am trecut peste.Sau ca o parte din el traieste prin mine..

Ganduri de dimineata.

 
       Toti oamenii merita o jumatate?
       Toate inimile merita sa le fie umplute golurile dintre batai cu o alta bataie?..
       Inca mai caut un raspuns.