Imi place ploaia. Nu imi plac oamenii care se tem de ploaie. Nu ii inteleg.. fulgerele sunt niste zgomote adorabile. Si oamenii care iubesc ploaia sunt adorabili, desi rar mi-a fost dat sa vad asa ceva.
Si spui ca iubesti ploaia? Pai ai dansat vreodata in ploaie? Poate doar iti place ploaia. Si mie imi place. Uite, deja imi place si sufletul tau.
Scriu ca un copil cretin, fara pic de inspiratie. Mi-e dor de trecut.
Ce poate fi mai placut decat sa asculti sunetul ploii si sa te pierzi incet dar sigur in oceane de ganduri?
Azi m-am trezit dispusa sa meditez, plina de intrebari la care am cautat zadarnic un raspuns. Probabil am nevoie de mai mult timp, dar nu este nici o problema. Pot face asta, la fel cum pot invata sa am mai multa rabdare fata de mine.
Am ajuns la concluzia ca nu merit mai mult sau mai putin decat ceea ce am deja. Pentru prima data in viata ma simt implinita. Dar ce sa fac cu sentimentul asta? M-am straduit atat de mult sa ajung aici, si acum.. ma simt blocata la un nivel de care nu pot trece. Unde sa ma urc mai sus de atat? Sunt pregatita pentru asta?
Mesaj pentru anonimul meu inteligent: vad ca nu imi mai scrii nimic.. eu o sa fiu sambata la ora 4 in Place, in caz ca vrei sa vii (poti sa schimbi tu ora sau locul daca vrei). Daca vii vom purta o conversatie civilizata (nu sunt o criminala in serie) si nu iti voi pune intrebari cretine.. daca nu vii, o sa beau o bere singura cel mai probabil :).
Ploua cu sentimente.. nici macar nu am umbrela. Ma acopera doar camasa ta, o bucata de carpa pe care mi-ai daruit-o intr-o seara mintindu-te ca ma protejezi. Apa imi imbraca trupul in infinite iluzii, si tu ma vezi asa cum m-ai dori, asa cum nu voi fi niciodata.. Ploua, si noi - doi idioti, ne uitam unul la altul cu teama ca o sa incepem un joc in care nimeni nu stie regulile, in care amandoi o sa (ne) pierdem. Printr-o minune ma multumesc doar sa ascult sunetul respiratiei tale, abia ma pot abtine sa nu te imbratisez. Ploua cu sentimente..
Se comporta cu mine de parca am fi doi straini, si eu pentru prima data simt ca am pierdut un prieten. Nu stiu daca este vina mea sau a lui, oamenii se schimba si uneori asteptarile lor cresc, depasind granita absurdului. De ce nu ma poate accepta asa cum sunt?
- Nu trebuie sa pleci, putem sa rezolvam asta si in alt mod, ii spun iar aproape izbucnind in plans.
- Nu vreau sa mai vorbim vreodata.
- Dar..
Si imi musc buzele. Imi dau pentru prima data seama ca nu merita sa stai si sa lupti singura pentru un om care nu vrea si nu e in stare sa faca nimic pentru tine. Prieteni mai am. Cum am putut sa cred ca ii voi putea pastra pe toti? Oamenii se schimba, nevoile si asteptarile lor se schimba si ele.
- Cum vrei.
Ma ridic si plec. Nici nu observasem ca incepuse ploaia. Ma simt mai bine. Stiu ca am facut tot ce a tinut de mine si ca - spre deosebire de el - am incercat. Poate stropii de apa imi vor spala gandurile astea, dar niciodata nu vor reusi sa stearga trecutul. Aproape imi pare rau..
Nu stiu cum vad alti oameni ploaia,dar pentru mine ploaia a fost mereu simbolul schimbarii..
Poate ca asa este.Sau poate ma incapatanez eu sa cred intr-un lucru (aparent stupid).
Oricum,in orasul asta ploua destul de rar.Si nu mi s-a intamplat niciodata sa ma trezeasca la ora 4 o furtuna.. Era o furtuna cum am mai vazut doar odata in viata.Prea puternica.Cu fulgere si tunete care ma inspaimantau.. Am vazut asa ceva doar odata in viata.Si atunci am pierdut..si am plans.
Afara ploua si ea isi fuma tigara.Privea in gol,pierdandu-se prin propriile ganduri,desi stia ca maine ele vor disparea la fel ca gustul tutunului.. dar nu conta.O facuse de atat de multe ori,ca devenise o rutina..Si totusi, rutina disparu cand ii intalni privirea.Albastrul ochilor lui o facu sa tresara:parca cerul era acolo,si nu deasupra acelui oras mult prea aglomerat..
- Ai o tigara?
Isi misca buzele lent,iar ea era atat de preocupata sa il observe ca nici nu intelesese ce i-a spus.
- Poftim?!
- Ai o tigara in plus?
Isi duse mana spre buze,intr-un gest copilaresc.Ea ii zambi,intinzandu-i pachetul.El pastra una si i-l inapoie .O aprinse repede, bucuros ca ea ii oferise o cale de a ajunge la fericire (chiar daca doar pentru cateva clipe), de a mai scapa de dependenta pentru cateva ore..
Cand mana lui o atinse pe a ei,inapoindu-i pachetul,ea rosi.Fumara impreuna,ascultand ploaia.Parca nimeni nu avea curaj sa spuna nimic.Ea termina inaintea lui,si se ridica sa plece.
- Stai putin..
Se opri,dorindu-si sa asculte ceea ce voia sa ii spuna.
- Da-mi ocazia sa te cunosc.. Lasa-mi ID-ul,un numar de telefon,orice.. te rog.
Il mai privi inca odata.Era cel mai dragut baiat pe care il intalnise vreodata,si incepea sa simta ceva.. chiar daca nu vorbisera aproape deloc.Asa era ea,se indragostea repede,dar uita atat de greu.. mereu isi urase felul de a fi.
- Nu.
Baiatul parea socat.Isi stinse tigara, privind-o in continuare..
- De ce faci asta?!
- Nu vreau povestea asta.Nu ai cum sa intelegi..
Se departa de el,dar nu mai zambea.Acum ploaia era in ochii ei..
Ploua.Acum cateva minute am venit de la tara.Mi-a lipsit orasul asta,chiar si pentru cateva zile..La naiba!Imi torn un pahar de apa,imi mananc linistita salata (al naibii regim) si ascult muzica.Vreau sa ma schimb mai repede. E unul din putinele momente cand chiar stiu ce vreau,si uite - se intampla atat de incet.. imi pierd rabdarea.Ma intreb daca copilul care eram ar fi multumit de adolescentul care sunt azi.Si nu gasesc un raspuns. De ce nu gasesc un raspuns? La tine,copilul care ai fost, ar fi multumit de persoana care esti astazi?
Bataile tale in usa nu au surprins pe nimeni.Stia ca vei fi acolo.Dar nu stia cat timp..
Ti-a deschis si ai intrat grabit. Ti-ai scuturat parul umed din cauza ploii de afara si ai dat sa o saruti.. "Iubito, ti-am adus un trandafir..". I-ai observat privirea confuza si in cap au inceput sa ti se contureze 1000 de idei. Ai ramas uimit vazand indoiala din privirea ei. "Ce s-a intamplat?De ce te porti asa?" "M-am saturat.." "Te-ai saturat de ce?De mine?Nu ma mai iubesti..?" "Nu este momentul sa imi faci reprosuri acum.Trec printr-o perioada foarte proasta.Te iubesc mai mult ca oricand,dar nu sunt atat de sigura ca tu ma iubesti.." "Cum poti sa imi reprosezi asa ceva?Vin la tine cu flori, ploua si uite ca sunt aici.. Te sun mereu,te sun cand pot..ma gandesc la tine atat de des.. Muncesc pentru noi,vreau sa ne cladim un viitor impreuna..De ce esti asa?Voi fi aici cu tine..te rog..Intelege-ma si pe mine.." "Vii la mine cu flori?Nu asta imi doresc.Nu vreau asta de la tine.Vii la mine cu un trandafir,dar nu poti sa ma scoti in lume,sa ne plimbam..nu vrei sa afle nimeni de dragostea noastra.Asta e iubire? Asa vezi tu iubirea?.. Ploua.Ca vii la mine cand ploua,ca iti amintesti de mine..asta nu schimba nimic.Nu ma incalzeste cu nimic.De ce vii acum?Tu stii ca ieri am plans si am adormit cu telefonul in mana?Da..asteptam sa stiu ca esti bine,ca te gandesti la mine..asteptam macar un mesaj de noapte buna.Si am adormit asteptand. Muncesti pentru tine.Esti obsedat de cariera,si obsesia asta a ta incepe sa ma sperie.Stai peste progam, sacrifici timpul pe care odata il petreceai cu mine ca sa muncesti. Ai insistat sa nu locuim impreuna,"ca sa nu ma deranjezi"..Scuza-ma,dar asta nu este iubire. Daca ma iubeai, ma vreiai langa tine.Daca ma iubeai, veneai mereu la mine.Daca ma iubeai, te gandeai la mine.Daca ma iubeai crede-ma ca simteam asta.Stiam asta."
Se uita mirat inspre ea.Nu ii venea sa creada ca ii spusese lucrurile astea in fata.Ca invatase sa spuna lucrurilor pe nume.Se schimbase ea sau se schimbase el?!Ii trecura prin minte toate clipele petrecute alaturi de ea.Tot ce simtea cand ii era alaturi.O cam neglijase.Isi dorea sa o contrazica,dar nu avea cum.Tot ceea ce rostise era adevarat.
Fara sa spuna nimic o lua in brate.O stranse puternic la piept si ii sopti: "Iarta-ma..haide..i-ati geaca si hai sa mergem sa dansam in ploaie..Fii sigura ca toata lumea o sa afle cat te iubesc.Vom fi doi nebuni,vom fi ca doi copii.Si o sa iti strig cat de mult te iubesc,si o sa iti soptesc cat te ador.."
