Multumesc Copil..

    Multumesc Copil. Multumesc pentru ca mi-ai spus tot ce crezi despre mine, tot ce te deranjeaza.. multumesc pentru ca ai fost mult prea sincer, si pentru ca m-ai facut sa vad adevarul chiar daca poate am platit un pret mult prea mare pentru asta.. si iti multumesc pentru lucrul pe care nu il reusise nimeni inaintea ta: mi-ai dat un motiv sa ma schimb, unul real..
     M-ai sfatuit sa nu mai beau atat de mult si am inteles. Am avut perioade acum ceva timp cand credeam ca doar bautura ma ajuta sa scriu, si atunci (spre rusinea mea) pot spune ca am capatat o oarecare rezistenta. De fumat m-am apucat doar din dorinta de a ma integra intr-un grup oarecare dar si pentru ca bunicul meu a fumat si intr-un fel mi-am dorit din tot sufletul sa fiu ca el, sa fac ceva care sa imi aminteasca de el..
    Sunt prefacuta pentru ca mi-e teama ca oamenii isi vor bate joc de mine oricum, si daca isi bat joc de ceea ce cred ca sunt nu ma deranjeaza, dar daca ma resping pentru ceea ce sunt.. aici e problema. Mereu mi-a fost teama ca nu voi fi suficient de buna pentru cei din jurul meu.
    Ai avut dreptate, gandirea mea pesimista ma distruge si ii distruge si pe cei din jurul meu. Trebuie sa schimb asta cat mai repede, altfel o sa imi ratez o mare parte din viata conturand un scenariu pentru un film pe care nu il voi trai niciodata.
   
    Si totusi.. cum poti sa ma sfatuiesti sa renunt la blogul asta? Cum as putea sa ma dezvat sa mai scriu (sau cel putin cum as putea sa ma dezobisnuiesc sa scriu asa)? Tu chiar crezi ca asta ma va ajuta sa devin o alta persoana?.. Daca ma gandesc mai bine sa ma las de scris ar fi o dovada ca am devenit alta persoana, dar..
    Uite! Am reusit sa nu ma mai ating de bautura si tigari de cateva zile, si nu simt nimic special. Poate e prea scurt timpul, habar nu am. Dar chiar nu simt nimic special. De scris in schimb.. am stat pe blog parca mai mult decat in oricare alta zi. Nu inteleg ce se intampla cu mine, e o dorinta imposibil de controlat si mi-e teama ca nu ma vei intelege. Asta e dependenta.. de scris?! Ai mai vazut vreodata asa ceva?

     Uita-ma pe mine in ziua de Craciun, scriind randuri pe care inca mai sper sa nu le citesti niciodata. Si totusi.. refuz sa cred ca e un Craciun trist. Oamenii se gandesc la mine. M-au sunat multe persoane, cand puteau doar sa imi trimita un mesaj copiat de pe internet.. oamenii se gandesc la mine. Nu pot fi toti politicosi. Aici sper sa fi gresit..
     Cu siguranta nu e un Craciun trist. Am prieteni, am familie, zambesc, acum am si un motiv sa ma schimb.. de ce as avea nevoie de altceva?!

Anemona.