O poveste albastra (1)

   
     Sarbatori fericite prieteni! Sa aveti un Craciun plin de zambete, cadouri si imbratisari.. La textul de mai jos am lucrat destul de mult si chiar sper sa va placa, m-am gandit ca ziua aceasta este perfecta pentru ca sa il public. Sper sa va placa, e un fel de cadou virtual doar pentru voi. Daca va urma sau nu partea a doua.. asta voi decide dupa ce o sa va vad reactiile prin comentarii.
     Eu sunt bine (momentan), mi-a mai trecut durerea de cap si greata.. am primit multe colete azi (si de la SuperBlog, si de la Aurora) si acum chiar ma simt ca un copil de 6 ani in ziua de Craciun (dar hai sa nu mai mint, ma simt ca mine in ziua de Craciun). Sper sa aveti si voi norocul meu si va imbratisez virtual, lasandu-va sa savurati (zic eu) urmatoarea parte dintr-o poveste mai ampla pe care imi doream sa o scriu. Astept cu nerabdare sa citesc parerile voastre!

      Londra, Decembrie 1923

     Statea pe banca inghetata, cu picioarele stranse si capul asezat pe umarul lui. Din cand in cand isi inchidea ochii gri care pareau ireali. Pielea ei era nefiresc de alba, culoare care se asemana parca cu cea a fulgilor de zapada care valsau haotic in jurul orasului. Avea parul negru rasfirat peste paltonul roz pal, iar mainile umede si catifelate ii erau uneori incalzite de mainile lui. Priveau impreuna peisajul dezolant, iar nimeni nu scotea nici un cuvant. Ningea de doua zile fara oprire, iar ei doi erau printre singurele persoane care indraznisera sa iasa din case.
      Baiatul o privea cu ochii lui azurii, umani. Privirea lui era calda si plina de dragoste. De fiecare data cand o vedea, simtea ca uita sa respire si inima parca incepea sa bata intr-un ritm rapid, nefiresc. Nici nu isi daduse seama cand se indragostise de ea, cand dorinta de a o vedea zilnic se transormase in dependenta, o nevoie care il consuma de multe ori si il facea nefericit. Inainte ca ea sa apara in viata lui isi spusese mereu ca relatiile intre colegi sunt sortite esecului, inainte nu crezuse in destin, dar toate gandurile si impresiile lui se topira odata cu primul zambet pe care ea i-l darui grabita. Gandul ca se putea ca ea sa fi aparut in viata lui doar datorita unei coincidente i se parea fara sens si atat de greu de acceptat, ca prefera sa creada pur si simplu in destin si sa nu isi mai puna alte intrebari.
      - Iar gandesti prea mult, sopti ea si imediat ii ciufuli parul saten.
      El o privi absent, muscandu-si usor buza ca semn al unei stari de nervozitate pe care nu reusea sa o ascunda foarte bine. Se simtea mereu intimidat in preajma ei, si nu isi dorea ca ea sa isi dea seama ca simpla ei prezenta il tulbura atat de mult. El nu avea cum sa stie ca fata ii stia de mult timp orice gand sau miscare, iar in mainile ei el parea doar o simpla marioneta pe care ea o putea manevra dupa bunul plac.
      - Richard..
      Baiatul tresari parca trezit dintr-un vis. Mereu cand ea ii rostise numele i se paruse ca il poarta pe cel mai frumos, cald, plin de iubire.. dar acum vocea ei suna sec, indiferent, iar numele lui parea mai banal ca oricare altul.
       Un batran trecu prin fata bancii lor facandu-si loc cu greu printre gramezile de zapada. Ii privi si le zambi binevoitor, pacalit de dulcea iluzie ca cei din fata lui formau un cuplu ca oricare altul, in care sentimentele se impleteau uneori cu discutiile contradictorii. Batranul se indeparta incet. Vantul batrea in continuare si imprastia fulgii imaculati in toate partile, iar fragmentele reci poposeau uneori pe chipul lui unde se transformau in picaturi de apa, urme alea unor lacrimi care nu cursesera de prea multe ori. Pe chipul ei fulgii lunecau incet si nu se topeau niciodata, dar el era mult prea absent ca sa observe aceasta ciudatenie.
       - E frig aici, sopti el ganditor.
       Ea ridica din umeri, neinteresata de acest amanunt. Scotoci in buzunarele pardesiului si scoase un pachet de tigarete pe care il deschise, extragand o tigara subtire, aromata, pe care o aprinse cu o bricheta metalica. Isi puse pachetul si bricheta inapoi in buzunarul micut lipindu-si buzele reci de filtru trase din tigara aprinsa cuprinsa parca de o pornire pe care el nu o intelesese si care il cam deranjase.
       - Ti-am spus de multe ori ca nu e bine sa faci asta. O femeie decenta nu o sa fumeze niciodata.
       Ea ridica din umeri, indiferenta.
       - Nu ma intereseaza ce fac celelalte.
       - Dar ti-am spus de multe ori ca urasc fumatul!
       Fata abia isi ascunse un zambet.
       - Dar ma iubesti pe mine, nu?
       Richard nu isi dadu seama la inceput ca replica ei este o intrebare, dar cand realiza acest fapt se infurie.
       - Daca pui ceea ce simt pentru tine sub semnul intrebarii inseamna ca tot ce am realizat impreuna a fost in zadar!
       Ea trase din tigara si privi cum dara albicioasa de fum i se prelinse usor printre buze, apoi ii sopti:
       - Dragostea este atunci cand ajungi sa adori lucruri pe care le urai, nu neaparat sa le accepti. Cauti toata viata ceva, un ideal.. si dupa te trezesti ca te indragostesti de cineva care nici macar nu este compatibil cu imaginea pe care ti-ai creat-o in minte, dar tu chiar iubesti. Iubiesti pentru ca vezi in cel de langa tine ceva mai mult decat un simplu om, iubesti pentru ca ai impresia ca nimeni nu il vede ca tine si toti sunt orbi.. Nu iti doresti sa schimbi nimic, perfectiunea capata forma acelui chip pe care tu il idealizezi.
       Baiatul o privi mut de uimire. Nu stia ca in ea zaceau atat de multe ganduri profunde, atat de diferite cu ale lui. Isi intredeschise buzele dorindu-si sa spuna ceva, dar ea ii stinse vorba cu un sarut si arunca tigara in zapada. Primul lui impuls a fost sa se traga din stransoarea ei, dar aroma de menta pe care el o percepea ca fiind gretoasa pe buzele ei avea chiar o tenta dulceaga. Se abandona atunci sarutului fara sa mai spuna nimic si fara sa incerce sa o indeparteze in vreun fel.
       Ar fi sarutat-o la infinit, dar ea se ridica din bratele lui si isi scutura paltonul de zapada. Ii oferi un zambet si ii facu cu ochiul, un gest copilaros pe care el il percepu ca fiind o dovada de dragoste.
       - Ne vedem maine, ii spuse ea si se indeparta grabita.
       - Te iubesc, striga el..
       Dar replica lui nu avusese nici un ecou. O privi cum se indeparteaza pana cand din trupul ei reusi sa zareasca doar un punct roz care incet se pierdu printre troienele de zapada, si atunci ofta. Ea era mult prea departe pentru ca el sa aiba macar sansa sa ii analizeze ochii cenusii incercand sa gaseasca raspunsuri la intrebari pe care ii era groaza sa le rosteasca de teama ca raspunsul sa nu fie unul care sa nu corespunda asteptarilor.
       Acum ca se afla mult prea departe de el, fata zambea. Asta era ziua in care isi daduse seama ca Richard o iubeste cu adevarat si tot in aceasta zi realizase ca isi poate pune planul in aplicare oricand va dori.