Miracol de Craciun

      Statea pe banca ireal de rece, simtindu-si tot corpul amortit din cauza frigului. Din cand in cand isi ridica chipul spre cer si ii analiza atenta culoarea gri-bonlavicioasa. Inchidea ochii si zambea cand fulgii de zapada ii atingeau pielea si se topeau instantaneu. Atunci isi dorea pentru cateva clipe sa fie la fel de rece ca Iarna insisi, sa nu fie nici o diferenta intre temperatura trupului ei si racoarea fulgilor de zapada. Probabil ca daca ar fi fost la fel de rece si in interior, daca ar fi avut sufletul din gheata.. nu ar mai fi durat-o atat de mult ca nu avea cu cine petrece Craciunul, ca se simtea acum singura intr-o lume care parca nu ii apartinuse niciodata.
      Parcul era incet dar sigur invelit de o patura din ce in ce mai groasa de zapada, strat care ii acoperea acum chiar si pardesiul mov. Ningea in continuare, iar ea privea tot mai fascinata valsul fulgilor de zapada acompaniat de suieratul usor al vantului. Nu intelegea acel dans, dar de fiecare data cand privea spre fulgii de zapada pentru cateva clipe reusea sa uite motivul supararii ei. In minte ii apareau imagini din copilarie, si parca simtea gustul turtei dulce sau a cozonacului, aroma cojilor de portocala pe care mama ei le radea pentru prajituri, caldura sobei, candoarea zambetelor parintilor ei.. uita ca prietenii ei au ignorat-o chiar de Craciun, ca nimeni nu ii raspunde la telefon, ca se simte inutila. Pentru cateva clipe reusea parca sa transforme trecutul intr-un prezent mai putin dureros.
     O lacrima i se scurse din ochii albastri ca adancurile necunoscute ale celor mai reci Mari. O durea ingrozitor ca nu avea cu cine petrece Craciunul. Spre deosebire de mai toate persoanele pe care le cunostea, ea nu vedea in Craciun doar o sarbatoare comerciala si care isi pierde pe masura cu trecerea timpului semnificatia. Pe ea nu o deranjau aglomeratia din magazine, faptul ca oamenii se straduiau doar sa para mai buni si nu deveneau.. ea doar avea impresia ca nimanui nu ii pasa de ea, ca nimeni nu vrea sa ii deseneze un zambet pe fata chiar in acele clipe.
      - Ce faci copila?
      Glasul barbatesc care ii intrerupse sirul gandurilor o facu sa tresara. Nu putea fi el.. si totusi?!
      - Ce cauti aici? il intreba ea, ramand uimita pentru cateva clipe de cat de grav si tremurat ii suna vocea.
      - Craciunul este o sarbatoare in familie, si tu faci parte din familia noastra.. nu se putea sa te las aici, in orasul asta.. singura.
      Ochii fetei se umezira instantaneu. Isi ridica privirea si isi privi atenta tatal. Nu il mai vazuse de mult timp, dar barbatul nu se schimbase atat de mult. Tamplele ii erau acum incaruntite iar caldura privirii lui parea ca poate topi pana si un sloi de gheata. Dar putea topi oare si gheata din sufletul ei?
       - De ce iti pasa? il intreba ea cu vocea inca tremurand.
       - Esti si mereu vei fi fiica mea, indiferent de cat de mult te vei schimba. Stiu ca ai facut unele greseli, dar am gresit si eu.. lasa-ma doar sa iti arat ca imi pasa.
        Barbatul se aseza pe banca si in acea clipa se auzi scartaitul usor facut de zapada. O privi si mainile lui incepura sa se plimbe pe paltonul ei mov, scuturand-o de zapada. Ii ciufuli parinteste parul blond, parca tachinand-o. Suvitele erau inghetate si ciudat de reci.
       - Copila.. o sa racesti.
       Fata zambi. Gandul ca parintele ei nu a uitat-o o facea fericita, si era acum surprinsa sa constate ca fericirea poate veni si din lucruri mici si fara un motiv anume. Isi sterse ochii si chicoti incet. El nu o uitase, el o iubea inca.. chiar si dupa vorbele grele si certurile pe care le avusesera cu aproximativ un an in urma.
       - Dar.. cum m-ai gasit? il intreba ea curioasa.
       - Stiam ca locuiesti in orasul asta. Te-am cautat in fiecare parc, pe fiecare alee.. stiam ca te voi gasi. Dumnezeu nu poate fi atat de crud incat sa nu ma lase sa imi vad copila.
        Fata zambi. Tatal ei ii intinse sacosa pe care o tinea in mana si pe care ea nici macar nu o observase. Era o plasa rosie cu cateva inimioare desenate parca intamplator.
       - Craciun fericit scumpa mea!
       - Dar..eu nu ti-am luat nimic.
       - Bucuria Craciunului consta in a darui zambete persoanelor cu adevarat speciale.
       - Multumesc..
        Fata deschise sacosa de cadouri aproape uitand sa respire. Inauntru gasi un glob de cristal pe care il scutura nerabdatoare. Fulgii din glob incepura sa danseze, iar casuta roz sclipi luminata de zeci de luminite multicolore. Era un glob de sticla de iarna, un exemplar superb. Isi imbratisa tatal plina de recunostiinta.
       - Mereu mi-am dorit unul.. multumesc!
       - Mereu am vrut sa am posibilitatea sa iti cumpar unul, draga mea! Propria ta lume de cristal.. un spatiu unde sa fie mereu liniste si pace, un simplu obiect care sa te faca fericita.
       Fata se gandi pentru cateva clipe si apoi il intreba:
       - Nu ai vrea sa stai la mine in seara asta? Si maine.. maine, daca vrei.. putem merge acasa. Mi-e dor si de mama.
       Ochii barbatului se umezira, simtind ca si-a recuperat cumva fiica pe care o credea de mult pierduta. Accepta fara sa mai stea pe ganduri si o imbratisa, simtindu-si inima parca prea mica pentru imensa bucurie ce o simtea acum. Stia ca seara aceea de Craciun avea sa fie una magica, pentru ca urma sa o petreaca in compania unei persoane care pentru el insemna totul.

   Articol inscris in concursul Nopti magice in miez de iarna, concurs sponsorizat de LuxuryGifts