Mi-ar placea sa fiu o.. scoica!

    Mi-ar placea sa fiu o scoica. Tu sa te plimbi pe malul Marii si sa admiri spectacolul de lumini al apusului, eu sa stau.. pur si simplu sa stau (asta fac scoicile nu?).
    Mi-ar placea sa te opresti si sa ma ridici, scuturandu-ma de nisip. Atunci te-as ura. Te-as ura pentru ca m-ai luat din locul meu, dintre jocurile valurilor.. dar apoi mi-as da seama ca valurile m-au adus la tine. Si as incepe sa te iubesc.
     Cand ma vei tine intre palmele tale deja voi fi indragostita de tine. Ma va fascina caldura trupului tau, umanitatea.. Ma vei duce la urechea ta si eu voi incepe sa iti soptesc povesti. O sa fie frumos, iti promit! Nu vei intelege nimic din ce iti voi spune, dar nu asta conteaza.. voi reusi sa iti transmit sentimente, sa te fac sa te simti trist sau fericit, melancolic sau rational..
     Voi fi scoica ta. Ma voi intreba toata viata de ce m-ai ales pe mine, cand toata Marea este plina de scoici care imi seamana. Tu probabil imi vei spune ca iti plac povestile mele. Voi fi fericita.. fericita pentru ca m-ai salvat dintr-un joc mult prea crunt, fericita ca nu am nimerit in dreptul unor pasi care sa ma zdrobeasca si norocoasa pentru ca nimeni nu m-a frant in mii de bucatele.
    Voi renunta la Mare pentru tine. La tot ceea ce a insemnat viata mea pana atunci. Tu m-ai salvat.. iti datorez totul, o sa incerc sa iti spun cele mai frumoase povesti! O sa am grija sa fii fericit, pentru ca meriti.. chiar daca fericirea ta nu va prinde niciodata contur alaturi de o scoica oarecare, alaturi de mine..
     Dar daca intr-o zi te vei duce din nou la Mare, si vei gasi alta scoica? Una cu povesti mult mai interesante, una mai frumoasa, una care poate ar avea o perla in interior? Ma vei pastra atunci, sau ma vei arunca ca si cum as fi defecta?..

     Intrebarile astea dor. Pana atunci prefer sa nu ma mai gandesc la nimic. Scoicile nu gandesc.. si mie doar mi-ar placea sa fiu o scoica.. si sa stau pur si simplu un camera ta cu peretii albastri, pictati in vise.

  Anemona.