Mai bine decat singura..

 
     Nu imi explic cum ieri am trecut de la un plans isteric la un ras molipsitor in mai putin de jumatate de ora. Incepusem sa plang pentru ca am niste probleme pe care simt (si stiu) ca nu le pot depasi, care nu depind numai de mine si care ma macina si imi cauzeaza tot felul de ganduri deprimante.
     L. m-a sunat. Intre noi mereu a fost (sau asta am vrut sa cred, in fine..) un fel de legatura invizibila care ne face sa depindem intr-un mod straniu una de alta. Pana sa ma tradeze in cel mai halucinant si umilitor mod pot spune ca tineam la ea ca la o sora.. acum sincer nu mai stiu, prefer sa nu imi mai bat capul si sa dau vina pe faptul ca am nevoie de poveste mai mult decat am nevoie de ea (nu imi vine sa cred ca am recunoscut asta!).
     - Ce faci? ma intrebase la telefon, putin confuza.
     Plangea si ea. Plangeam si eu. Am povestit un timp, si dupa am inceput sa radem ca nebunele. Sa ne bagam ceva in ea de viata. Sa ne dam seama ca defapt plangem degeaba. Ca niste proaste.
      A fost un moment in care nu mi-a mai pasat. In care am uitat de probleme fara sa beau alcool ca o disperata sau sa privesc o tigara cum incet incet se stinge. A fost un fel de.. betie/inconstienta spirituala (oare exista termenul asta sau tocmai am mai inventat ceva..???).In orice caz a fost de o mie de ori mai bine sa rad cu ea decat sa plang singura.
     
     Dar dimineata m-am trezit. Si mi-am amintit ca acea problema. Si ca nu depinde numai de mine sa o rezolv. Si mi s-a frant sufletul.. iar.

    Tu in ce moment ai fost beat/inconstient spiritual?

  Anemona nu e aici. Azi nu sunt si nu am fost puternica. Nu pot si nu vreau!