Lista (2012)

 
      Mi-a fost teama mereu de chestia asta. Eu taind si adunand, scazand prietenii sau rememorand clipe, oricare ar fi ele. Eu si lista mea.
      Intodeauna am vrut parca sa fac o lista cu tot ceea ce am realizat in anul respectiv, dar mereu mi-a fost teama ca lista va ramane aproape goala. Dar hai totusi sa incerc..

      - In 2012 am trecut peste depresia care ma facuse sa nu imi dau seama daca vreau sa mor sau sa traiesc. Nu imi doream sa mai exist, dar nu imi doream nici sa dispar. Tot ce doream era ca prietenii mei sa nu ma paraseasca (si am fost proasta aici, ei nu m-au parasit niciodata), sa gasesc un loc al meu, sa ma adaptez in noul liceu, sa nu ma mai simt ciudata, sa nu mai vad un monstru cand ma uit in oglinda.. acum toate astea au disparut. Am reusit sa le ingrop in mine, desi sunt constienta ca imi vor influenta mereu comportamentul. Masca asta ramane parte din mine, orice as face.
      - In 2012 am reusit sa imi fac mai multi prieteni si sa pastrez relatiile de prietenie pe care le-am avut pana atunci (sau macar iluzia lor) si sunt mandra de asta
      - In 2012 am fost pentru prima data la psiholog (nu stiu daca trebuia sa trec asta pe lista, in fine.. )
      - In 2012 am inceput sa lucrez la "Rose", incercare reusita (sau mai putin reusita) de a scrie o carte.. hm, sper sa o termin in 2013 :)
      - In 2012 l-am dezamagit pe Bebel (haha, porecla asta inca suna ciudat) si mi-am ratat orice sansa de a mai vorbi vreodata cu el
      - In 2012 m-am sarutat prima data (si imi pare rau de persoana cu care am facut asta, nu de amintirea pe care o am)
      - In 2012 am vazut Marea.. dupa 3 ani (cred?).. sincer, chiar imi era dor
      - In 2012 m-am intalnit cu una din cele mai bune prietene ale mele (Bianca) si am vazut Brasovul (care este un oras superb, nu mai am cuvinte..). Cred ca a fost cea mai minunata experienta din viata mea si nu mint cand spun asta
      - In 2012 am fost la un curs de engleza (ceea ce este foarte ciudat pentru mine, care clar nu ma pricep deloc la aceasta materie) si mi-am dat seama ca pot invata daca vreau si ca pana la urma nu este o limba oribila si imposibila cum o credeam pana atunci
      - In 2012 am reusit sa ma tin de blog si sa scriu aproape zilnic
      - In 2012 m-am apucat sa invat sa cant la chitara (incercare cam neserioasa, dar in vacanta am timp..)
      - In 2012 am citit destul de mult (cititul ramane in continuare una din pasiunile mele)
      - In 2012  mi-am demonstrat mie ca pot face fata la noul liceu si ca ma pot imprieteni cu colegii
      - In 2012 am fost la destul de multe petreceri
      - In 2012 m-am apucat de fumat
      - In 2012 am participat la SuperBlog 
      - In 2012 am descoperit bloguri minunate, povesti de viata care m-au emotionat si am reusit sa pastrez legatura cu persoane pe care nu le-am vazut niciodata prin intermediul internetului
      - In 2012 m-am vopsit pentru prima data roscata 
      - In 2012 am slabit 8 kg fara sa ma infometez
      - In 2012 nu am mai plans atat de mult
      - In 2012 am inceput sa joc League of Legends  (ador jocul asta)
      - In 2012 l-am creat observat (?) pe Copil.. in 2012 Copil mi-a gasit blogul, in 2012 m-am aratat slaba in fata lui si am platit pentru asta.. in 2013 o sa imi iau inima gandurile si emotiile inapoi.
      - Si nu in ultimul rand.. in 2012 am creat-o pe Anemona :)

    Nu stiu daca sunt sau nu multe realizari, dar pot spune ca 2012 a fost un an mult mai bun decat 2011 (pentru mine cel putin), pentru ca am invatat sa zambesc, sa iubesc persoanele dragi si sa ma bucur de ceea ce am.
    Imi doresc ca pentru voi 2013 sa fie un an plin de bucurii, sa invatati cat mai multe lucruri folositoare si sa nu uitati ca sunteti suficient de puternici ca sa depasiti orice obstacol :).
    Si.. hmm. Sa nu uitati sa va distrati de revelion (ca se spune ca asa iti merge tot anul, dar la ce revelion de groaza am avut anul trecut si cand ma uit la lista asta parca nu prea cred eu superstitia asta :D ). Eu revelionul   il fac cu niste colegi acasa la cineva, sper sa fie o seara frumoasa. 

    Acum da, sunt Anemona :) !

Penultima zi.

    Ma trezesc si ma uit la ceas - 13.00. Cat naiba am putut sa dorm?..
 
    Am fost prizoniera intr-un vis care parca nu era al meu. Am visat ca mi-am pierdut sufletul in favoarea unui demon, am visat ca mi-am pierdut sufletul la un banal joc de carti. Oribila experienta..
    M-am trezit si ceva din mine parca lipsea, dar nu am reusit sa imi dau seama ce anume.
    Sufar.
    Prietenii mi-au rupt tigarile in fata mea de doua ori. Abia ma abtin sa nu fumez pe ascuns. Am un caracter slab si sunt si dependenta. Nici nu stiu daca chiar vreau sa ma las. De ce trebuie sa fac eu ce spun ei? De ce spun ca asta este cel mai bine pentru mine?..
    Mi-e teama. Vorbesc, dar parca nu sunt cuvintele mele. Asta inseamna sevraj? Asta este starea aia?..
    Nici nu stiu de ce m-am apucat, dar parca intodeauna am crezut ca tigarile ma ajuta. Gandurile curg altfel cand ai o tigara in mana, plangi altfel cand ai o tigara in mana.. esti altfel cand ai o tigara in mana. Bunicul facea asta si nu i-a pasat de nimeni si de nimic, nici macar de mine.. poate dependenta era mult prea puternica. Atunci mie de ce mi-ar pasa?!..
 
     E penultima zi din 2012 si eu ma comport ca o nebuna. Sunt aceleasi ganduri, dar nuanta e alta.. si mi-e frica.

  Anemona.

Nu sunt un arhitect bun

    Nu sunt un arhitect bun. Am invatat sa ridic ziduri in loc sa construiesc poduri. Nu mi-am dat seama niciodata ca singur nu poti construi decat o fortareata in care sa te inchizi, un castel in care sa iti pierzi sufletul.
   Cum am spus..nu sunt un arhitect bun! Am stiut sa construiesc prietenii solide, dar nu am stiut cat de sus sa inalt acea constructie. Nu ar fi trebuit sa incerc sa trec de orice limita, sa sfidez orice idee care nu era asemanatoare cu a mea.. recunosc, am gresit.
   Eu chiar nu sunt un arhitect bun. Ma straduiesc sa consolidez relatii cu oameni care ar fi trebuit sa plece de mult din viata mea, dar pe care imi este frica sa ii las sa ma piarda. Incerc sa trec peste orice si peste oricine, si iar gresesc.
   Gresesc pentru ca nu sunt un arhitect bun. Constructiile mele arata ciudate iar in orasul sufletului meu este haos. Imi vine greu sa fac ordine in aceste ruine de sentimente, dar nu imposibil. Trebuie sa scap de reziduuri odata pentru todeauna.

     Nu sunt un arhitect bun, dar Anemona trebuie sa fie. 

Pentru ca imi plac jocurile!

 
    I-am spus ca imi plac jocurile, dar cu siguranta nu imi place orice joc. Si nu ma joc cu oricine, asta e clar.
    I-am spus ca am iubit si sunt nefericita. Mi-a spus ca a ajuns la aceeasi concluzie.
    I-am spus multe. M-am descarcat. Am incercat sa ma simt fericita si mi-a iesit. Teoretic.
    Ma asculta. Ma face sa zambesc. Putem fi tot ce vreau eu sa fim.
    Si atunci de ce mai comport ca o idioata?.. De ce nu ma pot multumi cu ceea ce am? De ce alerg mereu dupa persoane care nu dau nici macar 2 bani pe mine?!..
    Inima sau creier. Una din doua trebuie sa fie defecta.

  Anemona.

Mi-ai cerut inima..

    Mi-ai cerut inima, si tot ce am putut sa iti ofer a fost o chestie inghetata si neuniforma. Parea mai mult un bulgare de zapada decat o inima propriu-zisa, si in nici un caz "obiectul" nu era colorat intr-un rosu viu asa cum ar fi trebuit. Nu stiusem pana atunci ce culoare rece este albul, nu stiusem ca pentru mine albul va reprezenta printre altele doliul sufletului meu.
    Tu mi-ai cerut inima si tot ce ti-am oferit a fost doar o bucata de gheata. Ai plecat suparat, ignorandu-ma. De ce nu poti sa intelegi ca mai mult nu am cum sa ofer, cel putin nu acum ..?! De ce nu poti sa ma accepti asa cum sunt? De ce ma doare atat de tare gandul asta?..
   Candva voi gasi o persoana care imi va lua inima - chiar si inghetata, sau in ce stare o fi ea - si o va strange puternic in palmele sale pana cand toate cristalele de gheata se vor topi in lacrimi. Si atunci.. atunci voi fi purificata. Voi putea sa traiesc, sa zambesc, sa iubesc, sa ma bucur de viata.. dar pana atunci doar o sa astept, chinuindu-ma singura sa schimb masti care mi s-au imprimat atat de tare pe chip, ca am inceput deja sa le confund cu propria piele.

   A inceput votarea pentru concursul MWB, va invit sa votati ce articol vi se pare mai reusit :D. M-am inscris si eu cu "Miracol de Craciun".. dar va rog sa cititi cat mai multe articole si sa votati ce credeti de cuviinta ( http://www.mostwantedblog.org/2012/12/27/nopti-magice-miez-de-iarna-editia-2012-vot/ ).

 Anemona.

A doua sansa

    Cand m-a sunat m-am urat pentru cateva clipe. M-am urat pentru ca sunt slaba ca si caracter, pentru ca mereu las de la mine si imi doresc sa ajut.. mi-am amintit bursc cum doar eu o cautam, sunam.. cat am plans pentru ea. Mi-am amintit tot ce mi-a facut si ca am lasat sa se intaple asta, si atunci m-am urat si mai tare.
     M-am dus la ea fara sa ma astept la nimic special. Mi-as fi dorit sa fumeze, nu stiu de ce simt nevoia asta puternica sa vad un om care fumeaza, sa aud sunetul pe care il scoate cand expira dantela fumurie, sa simt aroma tutunului.. habar nu am. Mi-am spus ca nu sunt sanatoasa cand i-am aratat o tigara si am rugat-o sa traga doar un fum. Recunosc, am gresit. Dependenta ei e alta. Suntem diferite si ii este imposibil sa ma inteleaga, dar apreciez ca macar incearca, spre deosebire de altii..
     I-am povestit despre toate dilemele mele si mi-a spus ca incep sa aberez. Cred ca are dreptate. Cred ca toti au dreptate. Si totusi.. oamenii care chiar ma inteleg parca fug de mine. Atat de oribil mi-e sufletul, atat de intuneric e in inima mea?..

    Si acum.. priviti-ma! Gresesc. Gresesc. Gresesc.
    Incep sa scriu tot felul de aberatii pe care nu le pot controla, degetele se joaca pe taste si parca nu mai stiu ce fac sau ce spun.. cred ca modul de a gandi si scrisul sunt singurele mele dependente in adevaratul sens al cuvantului. De alcool nu m-am mai atins, dupa tigari imi tanjeste fiecare celula din corp.. dar la scris nu am renuntat nici o clipa. Nu pot sa renunt pur si simplu, dar nu reusesc sa scriu altceva. Jur ca am incercat, dar.. par atat de stupida cand sunt fericita, atat de falsa.. de ce mereu am cautat un motiv pentru orice zambet pe care l-am daruit?..
    Trebuie sa ma schimb, dar nu o pot face pur si simplu. O sa incerc sa renunt la fiecare dependenta pe rand, asa voi pierde cate o particica din ceea ce ma defineste si nu ma voi pierde pe mine ca persoana, cel putin nu va fi o pierdere brusca, prea putine sunt cuvintele ca sa descriu tot ce simt acum..

     I-am trimis lui L. in mesaj citatul din poza: "Nimeni nu merita o a doua sansa. E ca si cum ai oferi cuiva un glont, doar pentru ca nu nu te-a nimerit prima data.. ce crezi? El merita o noua sansa? Dar eu merit sa imi dau o noua sansa, sa ma schimb..?!".
     Mi-a raspuns imediat: "El nu a stiut sa ma aprecieze si m-a pierdut. Pe tine un nou glont te-ar putea ucide. O noua sansa pentru ce? Mie imi place cum esti acum. Suna-ma cand ai timp! xoxo".

      Fata asta ma cunoaste bine. Copilului nu o sa ii placa postarea asta. Zambesc. Am chef de o tigara mentolata..

   Anemona.
   

Multumesc Copil..

    Multumesc Copil. Multumesc pentru ca mi-ai spus tot ce crezi despre mine, tot ce te deranjeaza.. multumesc pentru ca ai fost mult prea sincer, si pentru ca m-ai facut sa vad adevarul chiar daca poate am platit un pret mult prea mare pentru asta.. si iti multumesc pentru lucrul pe care nu il reusise nimeni inaintea ta: mi-ai dat un motiv sa ma schimb, unul real..
     M-ai sfatuit sa nu mai beau atat de mult si am inteles. Am avut perioade acum ceva timp cand credeam ca doar bautura ma ajuta sa scriu, si atunci (spre rusinea mea) pot spune ca am capatat o oarecare rezistenta. De fumat m-am apucat doar din dorinta de a ma integra intr-un grup oarecare dar si pentru ca bunicul meu a fumat si intr-un fel mi-am dorit din tot sufletul sa fiu ca el, sa fac ceva care sa imi aminteasca de el..
    Sunt prefacuta pentru ca mi-e teama ca oamenii isi vor bate joc de mine oricum, si daca isi bat joc de ceea ce cred ca sunt nu ma deranjeaza, dar daca ma resping pentru ceea ce sunt.. aici e problema. Mereu mi-a fost teama ca nu voi fi suficient de buna pentru cei din jurul meu.
    Ai avut dreptate, gandirea mea pesimista ma distruge si ii distruge si pe cei din jurul meu. Trebuie sa schimb asta cat mai repede, altfel o sa imi ratez o mare parte din viata conturand un scenariu pentru un film pe care nu il voi trai niciodata.
   
    Si totusi.. cum poti sa ma sfatuiesti sa renunt la blogul asta? Cum as putea sa ma dezvat sa mai scriu (sau cel putin cum as putea sa ma dezobisnuiesc sa scriu asa)? Tu chiar crezi ca asta ma va ajuta sa devin o alta persoana?.. Daca ma gandesc mai bine sa ma las de scris ar fi o dovada ca am devenit alta persoana, dar..
    Uite! Am reusit sa nu ma mai ating de bautura si tigari de cateva zile, si nu simt nimic special. Poate e prea scurt timpul, habar nu am. Dar chiar nu simt nimic special. De scris in schimb.. am stat pe blog parca mai mult decat in oricare alta zi. Nu inteleg ce se intampla cu mine, e o dorinta imposibil de controlat si mi-e teama ca nu ma vei intelege. Asta e dependenta.. de scris?! Ai mai vazut vreodata asa ceva?

     Uita-ma pe mine in ziua de Craciun, scriind randuri pe care inca mai sper sa nu le citesti niciodata. Si totusi.. refuz sa cred ca e un Craciun trist. Oamenii se gandesc la mine. M-au sunat multe persoane, cand puteau doar sa imi trimita un mesaj copiat de pe internet.. oamenii se gandesc la mine. Nu pot fi toti politicosi. Aici sper sa fi gresit..
     Cu siguranta nu e un Craciun trist. Am prieteni, am familie, zambesc, acum am si un motiv sa ma schimb.. de ce as avea nevoie de altceva?!

Anemona.

O poveste albastra (1)

   
     Sarbatori fericite prieteni! Sa aveti un Craciun plin de zambete, cadouri si imbratisari.. La textul de mai jos am lucrat destul de mult si chiar sper sa va placa, m-am gandit ca ziua aceasta este perfecta pentru ca sa il public. Sper sa va placa, e un fel de cadou virtual doar pentru voi. Daca va urma sau nu partea a doua.. asta voi decide dupa ce o sa va vad reactiile prin comentarii.
     Eu sunt bine (momentan), mi-a mai trecut durerea de cap si greata.. am primit multe colete azi (si de la SuperBlog, si de la Aurora) si acum chiar ma simt ca un copil de 6 ani in ziua de Craciun (dar hai sa nu mai mint, ma simt ca mine in ziua de Craciun). Sper sa aveti si voi norocul meu si va imbratisez virtual, lasandu-va sa savurati (zic eu) urmatoarea parte dintr-o poveste mai ampla pe care imi doream sa o scriu. Astept cu nerabdare sa citesc parerile voastre!

      Londra, Decembrie 1923

     Statea pe banca inghetata, cu picioarele stranse si capul asezat pe umarul lui. Din cand in cand isi inchidea ochii gri care pareau ireali. Pielea ei era nefiresc de alba, culoare care se asemana parca cu cea a fulgilor de zapada care valsau haotic in jurul orasului. Avea parul negru rasfirat peste paltonul roz pal, iar mainile umede si catifelate ii erau uneori incalzite de mainile lui. Priveau impreuna peisajul dezolant, iar nimeni nu scotea nici un cuvant. Ningea de doua zile fara oprire, iar ei doi erau printre singurele persoane care indraznisera sa iasa din case.
      Baiatul o privea cu ochii lui azurii, umani. Privirea lui era calda si plina de dragoste. De fiecare data cand o vedea, simtea ca uita sa respire si inima parca incepea sa bata intr-un ritm rapid, nefiresc. Nici nu isi daduse seama cand se indragostise de ea, cand dorinta de a o vedea zilnic se transormase in dependenta, o nevoie care il consuma de multe ori si il facea nefericit. Inainte ca ea sa apara in viata lui isi spusese mereu ca relatiile intre colegi sunt sortite esecului, inainte nu crezuse in destin, dar toate gandurile si impresiile lui se topira odata cu primul zambet pe care ea i-l darui grabita. Gandul ca se putea ca ea sa fi aparut in viata lui doar datorita unei coincidente i se parea fara sens si atat de greu de acceptat, ca prefera sa creada pur si simplu in destin si sa nu isi mai puna alte intrebari.
      - Iar gandesti prea mult, sopti ea si imediat ii ciufuli parul saten.
      El o privi absent, muscandu-si usor buza ca semn al unei stari de nervozitate pe care nu reusea sa o ascunda foarte bine. Se simtea mereu intimidat in preajma ei, si nu isi dorea ca ea sa isi dea seama ca simpla ei prezenta il tulbura atat de mult. El nu avea cum sa stie ca fata ii stia de mult timp orice gand sau miscare, iar in mainile ei el parea doar o simpla marioneta pe care ea o putea manevra dupa bunul plac.
      - Richard..
      Baiatul tresari parca trezit dintr-un vis. Mereu cand ea ii rostise numele i se paruse ca il poarta pe cel mai frumos, cald, plin de iubire.. dar acum vocea ei suna sec, indiferent, iar numele lui parea mai banal ca oricare altul.
       Un batran trecu prin fata bancii lor facandu-si loc cu greu printre gramezile de zapada. Ii privi si le zambi binevoitor, pacalit de dulcea iluzie ca cei din fata lui formau un cuplu ca oricare altul, in care sentimentele se impleteau uneori cu discutiile contradictorii. Batranul se indeparta incet. Vantul batrea in continuare si imprastia fulgii imaculati in toate partile, iar fragmentele reci poposeau uneori pe chipul lui unde se transformau in picaturi de apa, urme alea unor lacrimi care nu cursesera de prea multe ori. Pe chipul ei fulgii lunecau incet si nu se topeau niciodata, dar el era mult prea absent ca sa observe aceasta ciudatenie.
       - E frig aici, sopti el ganditor.
       Ea ridica din umeri, neinteresata de acest amanunt. Scotoci in buzunarele pardesiului si scoase un pachet de tigarete pe care il deschise, extragand o tigara subtire, aromata, pe care o aprinse cu o bricheta metalica. Isi puse pachetul si bricheta inapoi in buzunarul micut lipindu-si buzele reci de filtru trase din tigara aprinsa cuprinsa parca de o pornire pe care el nu o intelesese si care il cam deranjase.
       - Ti-am spus de multe ori ca nu e bine sa faci asta. O femeie decenta nu o sa fumeze niciodata.
       Ea ridica din umeri, indiferenta.
       - Nu ma intereseaza ce fac celelalte.
       - Dar ti-am spus de multe ori ca urasc fumatul!
       Fata abia isi ascunse un zambet.
       - Dar ma iubesti pe mine, nu?
       Richard nu isi dadu seama la inceput ca replica ei este o intrebare, dar cand realiza acest fapt se infurie.
       - Daca pui ceea ce simt pentru tine sub semnul intrebarii inseamna ca tot ce am realizat impreuna a fost in zadar!
       Ea trase din tigara si privi cum dara albicioasa de fum i se prelinse usor printre buze, apoi ii sopti:
       - Dragostea este atunci cand ajungi sa adori lucruri pe care le urai, nu neaparat sa le accepti. Cauti toata viata ceva, un ideal.. si dupa te trezesti ca te indragostesti de cineva care nici macar nu este compatibil cu imaginea pe care ti-ai creat-o in minte, dar tu chiar iubesti. Iubiesti pentru ca vezi in cel de langa tine ceva mai mult decat un simplu om, iubesti pentru ca ai impresia ca nimeni nu il vede ca tine si toti sunt orbi.. Nu iti doresti sa schimbi nimic, perfectiunea capata forma acelui chip pe care tu il idealizezi.
       Baiatul o privi mut de uimire. Nu stia ca in ea zaceau atat de multe ganduri profunde, atat de diferite cu ale lui. Isi intredeschise buzele dorindu-si sa spuna ceva, dar ea ii stinse vorba cu un sarut si arunca tigara in zapada. Primul lui impuls a fost sa se traga din stransoarea ei, dar aroma de menta pe care el o percepea ca fiind gretoasa pe buzele ei avea chiar o tenta dulceaga. Se abandona atunci sarutului fara sa mai spuna nimic si fara sa incerce sa o indeparteze in vreun fel.
       Ar fi sarutat-o la infinit, dar ea se ridica din bratele lui si isi scutura paltonul de zapada. Ii oferi un zambet si ii facu cu ochiul, un gest copilaros pe care el il percepu ca fiind o dovada de dragoste.
       - Ne vedem maine, ii spuse ea si se indeparta grabita.
       - Te iubesc, striga el..
       Dar replica lui nu avusese nici un ecou. O privi cum se indeparteaza pana cand din trupul ei reusi sa zareasca doar un punct roz care incet se pierdu printre troienele de zapada, si atunci ofta. Ea era mult prea departe pentru ca el sa aiba macar sansa sa ii analizeze ochii cenusii incercand sa gaseasca raspunsuri la intrebari pe care ii era groaza sa le rosteasca de teama ca raspunsul sa nu fie unul care sa nu corespunda asteptarilor.
       Acum ca se afla mult prea departe de el, fata zambea. Asta era ziua in care isi daduse seama ca Richard o iubeste cu adevarat si tot in aceasta zi realizase ca isi poate pune planul in aplicare oricand va dori.

Aiurea

      Nu meriti un nume. Nici macar o porecla. Dar atunci.. de ce m-ai sarutat?
      De ce plang?
      Cat naiba am baut aseara? 
     Asta sunt eu, asta ma reprezinta?
     Vreau sa ma schimb?
     Dar pot sa ma schimb?
     ...
     Nu mai beau in viata mea (punct).

  Anemona nu este asa. Am stricat si masca asta.

Premiu SpringShop

     Trebuie sa scriu aceasta postare pentru a multumi celor de la SpringShop pentru rapiditatea cu care au avut grija sa imi primesc premiul, si ii multumesc mai ales lui Manuel care a fost foarte dragut si mi-a raspuns la toate mail-urile.
     
     Am venit de la un majorat si nu ma simt prea bine. Am baut prea mult, am fumat prea mult.. toate astea dintr-o ambitie tampita. Am facut multe chestii prostesti in seara asta, si ma doare atat de tare capul ca ma si mir ca inca vad tastele. Am dormit doar doua ore.
     O sa scriu mai tarziu..

  Anemona.

Atmosfera de Craciun

    Craciunul este sarbatoarea mea preferata si pot sa spun asta fara ca nici una din persoanele care ma cunosc cat de cat sa nege aceasta afirmatie. Consider ca magia Craciunului nu consta in cadourile pe care le primesti sau daruesti, in mastile pe care oamenii le poarta doar din dorinta de a parea mai buni, in mirosul crengutelor de brad sau in puritatea zapezii.. clar nu! Magia Craciunului consta in multimea de zambete pe care le primesti si le oferi, dar si in surasul copiilor care inca mai cred in Mos Craciun si de care nimeni nu are curajul nesabuit sa rada sau sa faca anumite glume deplasate.
    Cand eram copil obisnuiam sa merg de Craciun la bunicii mei. Ma intalneam mereu cu acei prieteni-de-vacanta ( le spun asa pentru ca ne intalneam doar in vacanta si desi nu vorbisem cu lunile ne comportam ca si cand ar fi trecut doar cateva ore de la ultima intalnire). Stiu ca mereu mergeam la colindat, si am multe amintiri placute. Bunica ne facea mereu cozonac in forma de trandafir doar pentru noi, copii, iar eu si fratele meu il imparteam mereu cu prietenii nostrii de vacanta. Stiu ca ieseam in drum si turnam apa si asteptam sa inghete, dupa luam un sac si ne trageam unul pe altul, ceea ce ni se parea foarte amuzant. Iarna eram plina de vanatai, dar sufletul imi era plin de amintiri placute si bucurie.
     Acum imi petrec Craciunul cu parintii si fratele meu. La bunici mergem dupa revelion. M-am transformat dintr-un copil care abia astepta cadourile primite de la Mos Craciun intr-un spiridus care il ajuta sa imparta cadouri si zambete la cat mai multe persoane. Si imi place la nebunie! Imi este dor de copilarie, imi este dor sa ma duc la colindat.. dar timpul trece si nu am cum sa fac ceva ca sa impiedic acest procedeu. Ma multumesc sa zambesc, sa primesc la randul meu colindatori si sa ma bucur de magia Craciunului.

  Articol scris pentru Blog Power 51 dupa urmatoarea tema propusa de mine:


 Magia sarbatorilor: 
 - ce reprezinta pentru tine sarbatorile de iarna?
 - modul in care iti petreceai Craciunul difera de cel pe care il ai acum?
 - ce mici gesturi iti vor face aceste zile de neuitat?

Alte articole inscrise: Magia Craciunului, Magia Sarbatorilor, E sarbatoare!

"Sfarsitul lumii"

    Ma amuza oamenii astia care chiar chiar cred ca astazi e "sfarsitul lumii". Mi-e sila de felul in care presa si internetul reusesc sa manipuleze partea aceea a populatiei care crede ca "a gandi" este un efort mult prea mare.
    Nu poate sa fie sfarsitul lumii. Nu acum si nu aici. Argumentul pe care il voi aduce o sa sune destul de stupid, dar.. nu se poate sa imi fie curmata sansa de a fi cu el. Nici nu am apucat sa traiesc, am doar 17 ani.. la naiba!
    Vreau sa simt, sa ma indragostesc, sa sper, sa plang, sa ma joc.. am atatea de invatat, de cunoscut, de visat, de realizat!
    Nu.. nu poate fi sfarsitul lumii. E doar o idee mult prea cretina si pesimista ca sa fie adevarata.

    Voi ce faceti astazi?
 
  Anemona.

Iarna din EA..

   I-ai privit pentru cateva clipe chipul palid, inghetat. Arata atat de ciudat, si parca doar ochii ii erau vii.. dar nu e asta, nu trebuie sa fie.. ea e moarta doar in interior. Si atunci de ce chipul ei nu pastreaza nici o culoare, nici un zambet, nici o lacrima?!
    Oare asta este efectul pe care il are iarna asupra ei? Oare toti oamenii o vad asa iarna? Sau toti o vedem asa, mereu..? Dar daca doar tu o vezi asa? Nu, nu poate fi doar o iluzie.. uita-te la ea!  Joaca-te cu suvitele blonde incercand sa desenezi intrebari, cauta raspunsuri in ochii ei ireal de albastri.. vei putea afla ceva? Iti spun inca de acum ca nu vei gasi nici un raspuns. Multumeste-te sa ii incalzesti buzele cu un sarut fara sa te temi ca ratezi ocazia ca ea sa iti rezolve toate dilemele.. iti mai spun odata, in mintea ei nu va patrunde nimeni, nici macar tu..
     Poti sa faci orice, sa ii faci orice.. dar sa nu ai vreodata pretentia sa o intelegi. Si.. sa nu faci greseala sa te indragostesti de ea. Caldura sufletului tau nu poate topi gheata din sufletul ei, iar in ea nu va fi niciodata un alt anotimp.. si stii si tu ca iarna din ea nu este deloc compatibila cu primavara din sufletul tau.

     Nu o poti avea, nu o poti intelege, nu o poti iubi.. multumeste-te doar sa o saruti!

Anemona.

Sunt fericita?

   Fericirea inseamna nepasare?
   Pentru ca serios ca acum nu imi mai pasa.. nu mai imi pasa. Nu stiu.
   Dar oare fericirea inseamna indiferenta?
   Nu stiu daca trebuie sa fim atenti la ceilalti sau sa traim doar pentru noi. Habar nu am. Credeam ca sunt omul cu raspunsuri la toate intrebarile (cu mici mici exceptii).. dar nu exista asa ceva.
   
   Credeam si ca durerea ma face fericita, pentru ca durerea ma facea sa ma simt umana, sa ma simt.. vie.
   Mi-e teama ca voi reveni la "vechile obiceiuri". Ca intr-o zi ma voi trezi si voi realiza ca mi-e dor de ceea ce am fost, ca imi lipseste ceea ce faceam.. in clipa cand voi realiza aceste lucruri, imi voi da seama ca Anemona e doar o iluzie. Si o sa doara.. ca naiba. O sa doara mai tare decat durerea fizica pe care mi-o provocam acum un an.

   Dar acum oare sunt fericita?
   Nu cred.. poate sunt doar inconstienta.

 Anemona.

Aura de neincredere?

    Fiecare om are chipul pe care il merita. Te-ai gandit vreodata la asta?..

    Am vazut de multe ori oameni urati cu sufletul. Intunericul din ei m-a speriat, si deseori am reununtat. Dar au fost si persoane pentru care mi-as fi dorit sa pot face ceva, si am incercat sa lupt.. dar totul a fost in zadar.
    Nu poti ajuta pe cineva care nu vrea sa fie ajutat. Nu poti ajuta o persoana limitata, o persoana care nu are incredere in ea, o persoana care nu e in stare nici macar sa ofere un zambet.. Este imposibil sa iti schimbi trasaturile, dar sa iti infrumusetezi chipul cu un suras este uneori atat de usor! Acum am inteles asta.
    Sunt limitata (sau eram, nu stiu..). Totata viata mi-am spus ca nimeni nu s-ar uita la mine, ca nu merit nimic, ca e prea devreme pentru ca sa incep sa traiesc, sa ma bucur de prezent.. baliverne! M-am plictisit. Cum zicea si O. Paler,  "Asteptarea iti da doar impresia ca faci ceva". Tot ce se intampla este ca mori incet, timpul nu asteapta pe nimeni.. am doar 17 ani, nu 100.. ar trebui sa invat sa traiesc.

    Mi-am invaluit chipul intr-o aura de neincredere si acum imi este aproape imposibil sa scap de ea. Si ce ma doare cel mai tare este ca e doar vina mea.. ceilalti m-ar fi acceptat oricum, prea putini sunt cei carora le pasa cu adevarat!

   Anemona.

Blog of the year 2012 – un premiu neasteptat

   Ar trebui sa ii multumesc lui SunnyDayd pentru surpriza draguta si extrem de neasteptata (ca doar e surpriza nu?!) :D. Nominalizarile mele pentru Blog of the year 2012 sunt urmatoarele:

    Sufletdecurva
    Denisa
    Alina
    Tibi
    Ionut
    Raisa

 
    Regulile sunt urmatoarele:

“1. Selectează blogurile ce vor primi premiul Blogul Anului 2012.
 2. Postează un articol în care nominalizezi blogurile respective (nu există un număr minim sau maxim admis) și acordă-le premiul.
 3. Include un link către această pagină: ‘Blog of the Year 2012′ Award –http://thethoughtpalette.co.uk/our-awards/blog-of-the-year-2012-award/, menționînd regulile de față în postul tău – a nu se altera regulile sau banner-ul premiului!
 4. Anunță autorul fiecărui blog căruia îi acorzi premiul și împarte regulile cu aceștia
 5. Te poți alătura grupului Facebook creat pentru acest premiu – dă “like” pe pagina noastra
 6. Adaugă un link către blogul persoanei care ți-a înmînat premiul și încarcă banner-ul premiului pe blogul tău, continuînd colecționarea stelelor (maximul este de 6)”

  O zi perfecta va doresc.. la toti!

     Anemona.

Aproape de Anemona?

    Am facut niste poze ieri. Le-am descarcat, le-am privit si.. nu prea m-am mai recunoscut. Adica.. ce naiba? Unde e chestia aia din oglinda pe care o vad doar eu? Unde e imaginea aia deformata, hidoasa?!

    Acum sunt sigura ca sunt paranoica. Sau poate.. cine stie?! Poate si modul asta de gandire nou pe care il am este doar o iluzie. M-am schimbat atat de des si mereu am ajuns la concluzia ca nu stiu cine sunt, ca acum chiar sunt sceptica.. poate asta este si scopul vietii pana la urma. Autocunoasterea.

    Filozofez din nou, dar sunt ganduri diferite. Trebuie sa fie.. ce se intampla cu mine?

   

     M-am uitat la poze si m-am vazut atat de aproape de Anemona, de idealul meu.. ca m-a cuprins frica. Si acum ce ramane de facut?!

Cine sunt eu?

     Imi privesc in oglinda chipul ciudat de alb, palid. Ochii mei par mai negri decat ieri (sau oare chiar sunt?..), buzele le am uscate, respiratia grea, miros a tigari mentolate si vanilie, parul il am acum aproape rosu.. am cearcane, eu mereu am cearcane, niciodata nu am reusit sa dorm cum trebuie, cand trebuie.. prea multe ganduri, prea putine vorbe.
     Nu cred ca imi voi putea da seama vreodata cine sunt. Pot sa spun ce fel sunt, ce vreau sa fiu (si jur pe tot ce am ca vreau sa fiu Anemona!), ce calitati si defecte am, cum reactionez in unele situatii.. dar sa imi dau seama cine sunt, nu.. ar trebui sa ma cunosc bine, mult prea bine.. si nu cred ca vreau asta. Daca m-as cunoaste as sti ce vreau, dar nu as sti unde sa caut si asta m-ar face nefericita.. ciudata situatie, nu am stiut ca obisnuiesc sa port masti si sa imbrac in iluzii chiar si atunci cand sunt singura.

    Nu am multe calitati (sau nu le vad eu, nu stiu ce sa spun). Mereu cand am privit in oglinda am vazut o imagine deformata a mea, o iluzie monstroasa.. asta vad si acum, si asta o sa vad toata viata. Asa am fost invatata sa gandesc (desi nu stiu sigur cine m-a invatat asta). Genul acesta de gandire porneste din nesiguranta, nesiguranta unui copil de 10 ani aproape obez care isi impunea propriile reguli si care isi refuza de multe ori gesturi pe care nu le credea normale, nesiguranta unei persoane care mereu s-a vazut defecta.
    O calitatea a mea este probabil creativitatea. Nu am dus niciodata lipsa de idei, nu am ramas niciodata fara subiecte sau povesti despre care sa scriu.. imi place sa cred ca intr-o zi voi publica o carte, ca voi ajunge sa scriu bine, perfect.. imi place sa visez.
    Sunt si ambitioasa, dar asta doar cand este vorba de scris. Am si umor (dar de multe ori cand beau, deci nu cred ca se pune). Sunt si prietenoasa si lupt pentru toate amicitiile mele, dar doar daca celalalt face primul pas. Deci.. calitatile mele sunt defapt semi-calitati, pentru ca se manifesta doar in anumite domenii.
      Defecte.. hmmm, o gramada! Sunt cea mai aiurita persoana de care ati auzit, sunt sigura de asta! Mereu ascund bani prin carti si uit, ma izbesc de multe ori de pereti sau lucruri care imi stau in cale, uit zilele saptamanii (si e destul de aiurea sa te duci la liceu intr-o zi de joi cu ghiozdanul acut pentru vineri si un zambet larg pentru ca inca crezi ca urmeaza weekendul si ai si uitat de afurisita aia de lucrare la franceza!), vineri chiar am cazut in fata unor colegi pentru ca am alunecat din neatentie.. era inevitabil!
     Modul de a gandi cred ca ar trebui inclus pe lista defectelor. La fel si timiditatea, faptul ca rosesc foarte usor, ca e ireal de simplu sa iti dai seama ce gandesc (sunt usor de citit, la naiba!), ca ma las influentata usor de anturaj, ca plang din orice si pentru oricine..     

    Dar pentru altii ce sunt?
    Pentru vanzatoarea de ieri (care m-a privit mirata in timp ce am analizat timp de 30 de minute un glob de sticla) sunt probabil o clienta ciudata, imposibil de multumit, o fata careia pur si simplu ii plac globurile de sticla. Pentru colegi sunt tipa aia care incearca sa fie de treaba cu toata lumea (dar rareori reuseste). Pentru grupul de prieteni sunt tipa aceea ciudata, linistita, dar care stie sa se distreze in unele momente.. pentru profesori sunt genul de eleva normala, care nu cauzeaza probleme si nu iese deseori in evidenta. Pentru Copil..pentru el nu stiu ce sunt, dar acum chiar nu conteaza. Pentru majoritatea sunt doar o fata care scrie.
     Dar ..pentru tine ce sunt?
     
     Articol inscris in Blog Power 50 dupa urmatoarea tema propusa de Losty:

   Vorbeste despre tine
      -Calitatile tale
      -Defectele tale
      -Chestiile particulare care te scot din tiparul normalului

  Alte articole inscrise: Mi-au murit laudatorii, Vorbesc despre IO, Hopuri.

In incheiere o poza cu mine..roscata :D nu se putea altfel nu?!

  Anemona.

Nu fi prost..

 
    Nu as putea sa am vreodata pretentia sa iti cer ceva. O voce din interiorul meu parca tipa "Nu fi prost, iubeste-ma!".. dar ecoul ei ma sperie. Cum sa iti cer ceva? Cum poti cere asa ceva unei persoane pentru care (probabil mai mult ca sigur) nu valorezi nimic?
    Ma urasc pentru ca am lasat asta sa se intample. La fel cum spune si Camil Petrescu, "dragostea este un proces de autosugestie". Poate mi-am dorit asta. Nenorocita asta de inima sigur si-a dorit asta. Si acum.. ce e de facut?
     Nu inteleg oamenii care se indragostesc de un zambet, o atingere, o vorba buna.. nu ma inteleg pe mine. Credeam ca detin controlul. Ca nimic nu ma poate influenta sau face sa ma razgandesc. Credeam ca dragostea nu este pentru mine, ca mereu voi da contur altor povesti, mereu ireale. Credeam.. ca sunt altfel.
    Azi sunt confuza. E unul din acele momente cand din oglinda imi zambeste stangaci un chip strain, inferior.

 Anemona

Prima ninsoare

     Ninge de aseara, de la 10 mai exact. Fulgii de zapada valseaza haotic iar eu am stat destul de mult sa ii admir din fata ferestrei mele. Nici nu am simtit cand a trecut timpul..
    Iarna m-a fascinat intodeauna intr-un fel pe care nu l-am inteles si pe care mult timp nu am avut curajul sa il recunosc. Zapada mi-a placut mereu si am urat oamenii care o calcau zilnic in picioare cu sau fara intentie.. hmm, uneori cred ca puritatea zapezii nu se potriveste deloc oraselor in care traim si mai ales intunericului din sufletul unora.
    Oare toti oamenii merita sa se bucure de zapada? Dar cati dintre ei mai stiu sa se bucure?..

    Mi-e groaznic de pofta de o cana uriasa de ciocolata calda, dar ma multumesc cu un ceai fara zahar caruia deja nu ii mai simt gustul. Am slabit 6 kg, mai am vreo 8.. alerg dupa perfectiune. Mi-e teama sa nu ajung sa ma infometez, dar incerc sa am grija de mine si de corpul meu. Un prieten mi-a spus ca "Nu trebuie sa te sinucizi slabind" si ii dau dreptate. Acum cativa ani am cochetat cu anorexia (e un fel de manie a perfectiunii, asa ii ziceam). A fost o perioada grea pentru mine.. nu vreau sa mai trec peste asta din nou.
     Acum.. as cobora scarile astea alergand dupa un vis si as iesi din bloc zambind. M-as arunca in zapada si as rade ca o nebuna, nu mi-ar pasa ca trecatorii m-ar privi uluiti. De ce nu mai sunt copil?
     Idei incoerente, ochi obositi, ganduri aiurea..
     Macar.. macar ninge!

   Anemona

Miracol de Craciun

      Statea pe banca ireal de rece, simtindu-si tot corpul amortit din cauza frigului. Din cand in cand isi ridica chipul spre cer si ii analiza atenta culoarea gri-bonlavicioasa. Inchidea ochii si zambea cand fulgii de zapada ii atingeau pielea si se topeau instantaneu. Atunci isi dorea pentru cateva clipe sa fie la fel de rece ca Iarna insisi, sa nu fie nici o diferenta intre temperatura trupului ei si racoarea fulgilor de zapada. Probabil ca daca ar fi fost la fel de rece si in interior, daca ar fi avut sufletul din gheata.. nu ar mai fi durat-o atat de mult ca nu avea cu cine petrece Craciunul, ca se simtea acum singura intr-o lume care parca nu ii apartinuse niciodata.
      Parcul era incet dar sigur invelit de o patura din ce in ce mai groasa de zapada, strat care ii acoperea acum chiar si pardesiul mov. Ningea in continuare, iar ea privea tot mai fascinata valsul fulgilor de zapada acompaniat de suieratul usor al vantului. Nu intelegea acel dans, dar de fiecare data cand privea spre fulgii de zapada pentru cateva clipe reusea sa uite motivul supararii ei. In minte ii apareau imagini din copilarie, si parca simtea gustul turtei dulce sau a cozonacului, aroma cojilor de portocala pe care mama ei le radea pentru prajituri, caldura sobei, candoarea zambetelor parintilor ei.. uita ca prietenii ei au ignorat-o chiar de Craciun, ca nimeni nu ii raspunde la telefon, ca se simte inutila. Pentru cateva clipe reusea parca sa transforme trecutul intr-un prezent mai putin dureros.
     O lacrima i se scurse din ochii albastri ca adancurile necunoscute ale celor mai reci Mari. O durea ingrozitor ca nu avea cu cine petrece Craciunul. Spre deosebire de mai toate persoanele pe care le cunostea, ea nu vedea in Craciun doar o sarbatoare comerciala si care isi pierde pe masura cu trecerea timpului semnificatia. Pe ea nu o deranjau aglomeratia din magazine, faptul ca oamenii se straduiau doar sa para mai buni si nu deveneau.. ea doar avea impresia ca nimanui nu ii pasa de ea, ca nimeni nu vrea sa ii deseneze un zambet pe fata chiar in acele clipe.
      - Ce faci copila?
      Glasul barbatesc care ii intrerupse sirul gandurilor o facu sa tresara. Nu putea fi el.. si totusi?!
      - Ce cauti aici? il intreba ea, ramand uimita pentru cateva clipe de cat de grav si tremurat ii suna vocea.
      - Craciunul este o sarbatoare in familie, si tu faci parte din familia noastra.. nu se putea sa te las aici, in orasul asta.. singura.
      Ochii fetei se umezira instantaneu. Isi ridica privirea si isi privi atenta tatal. Nu il mai vazuse de mult timp, dar barbatul nu se schimbase atat de mult. Tamplele ii erau acum incaruntite iar caldura privirii lui parea ca poate topi pana si un sloi de gheata. Dar putea topi oare si gheata din sufletul ei?
       - De ce iti pasa? il intreba ea cu vocea inca tremurand.
       - Esti si mereu vei fi fiica mea, indiferent de cat de mult te vei schimba. Stiu ca ai facut unele greseli, dar am gresit si eu.. lasa-ma doar sa iti arat ca imi pasa.
        Barbatul se aseza pe banca si in acea clipa se auzi scartaitul usor facut de zapada. O privi si mainile lui incepura sa se plimbe pe paltonul ei mov, scuturand-o de zapada. Ii ciufuli parinteste parul blond, parca tachinand-o. Suvitele erau inghetate si ciudat de reci.
       - Copila.. o sa racesti.
       Fata zambi. Gandul ca parintele ei nu a uitat-o o facea fericita, si era acum surprinsa sa constate ca fericirea poate veni si din lucruri mici si fara un motiv anume. Isi sterse ochii si chicoti incet. El nu o uitase, el o iubea inca.. chiar si dupa vorbele grele si certurile pe care le avusesera cu aproximativ un an in urma.
       - Dar.. cum m-ai gasit? il intreba ea curioasa.
       - Stiam ca locuiesti in orasul asta. Te-am cautat in fiecare parc, pe fiecare alee.. stiam ca te voi gasi. Dumnezeu nu poate fi atat de crud incat sa nu ma lase sa imi vad copila.
        Fata zambi. Tatal ei ii intinse sacosa pe care o tinea in mana si pe care ea nici macar nu o observase. Era o plasa rosie cu cateva inimioare desenate parca intamplator.
       - Craciun fericit scumpa mea!
       - Dar..eu nu ti-am luat nimic.
       - Bucuria Craciunului consta in a darui zambete persoanelor cu adevarat speciale.
       - Multumesc..
        Fata deschise sacosa de cadouri aproape uitand sa respire. Inauntru gasi un glob de cristal pe care il scutura nerabdatoare. Fulgii din glob incepura sa danseze, iar casuta roz sclipi luminata de zeci de luminite multicolore. Era un glob de sticla de iarna, un exemplar superb. Isi imbratisa tatal plina de recunostiinta.
       - Mereu mi-am dorit unul.. multumesc!
       - Mereu am vrut sa am posibilitatea sa iti cumpar unul, draga mea! Propria ta lume de cristal.. un spatiu unde sa fie mereu liniste si pace, un simplu obiect care sa te faca fericita.
       Fata se gandi pentru cateva clipe si apoi il intreba:
       - Nu ai vrea sa stai la mine in seara asta? Si maine.. maine, daca vrei.. putem merge acasa. Mi-e dor si de mama.
       Ochii barbatului se umezira, simtind ca si-a recuperat cumva fiica pe care o credea de mult pierduta. Accepta fara sa mai stea pe ganduri si o imbratisa, simtindu-si inima parca prea mica pentru imensa bucurie ce o simtea acum. Stia ca seara aceea de Craciun avea sa fie una magica, pentru ca urma sa o petreaca in compania unei persoane care pentru el insemna totul.

   Articol inscris in concursul Nopti magice in miez de iarna, concurs sponsorizat de LuxuryGifts

Dorinta din Decembrie (*)

   
      Privesc spre cerul de un gri bonlav,
      Imi inchid ochii si simt doar durere,
      E acel sentiment distructiv, dar nu-i grav
      Caci iarna-i doar un anotimp oarecare.

      Imi simt pleoapele de plumb, grele
      Emotia vibreaza si-i parte din mine,
      Am uitat ca nu conteaza parerile mele,
      Acum stiu ca iarna o traieste oricine.

      Acum am pielea mai rece ca un sloi de gheata,
      Si ochii mei negri din carbuni par scluptati,
      Ma simt complesita si nu mai fac fata,
      In minte e iarna, in suflet nameti.
      
      Ascult al vantului cantec soptit
      Dar nu-l inteleg, simt doar ca mi-e dor,
      E Decembrie si un singur lucru mi-am dorit,
      Sa inghete afara la fel ca in al meu interior.

Primii fulgi de zapada

    A nins aseara. Cand m-am trezit ma asteptam sa vad cum zapada s-a asternut, sa imi beau cana de ciocolata calda si sa ma gandesc cum o sa fac ingerasi de zapada, sa ma gandesc la copilarie si la faptul ca ziua mea este intr-o zi de iarna, sa.. dar ce rost mai are?
   In orasul asta zapada nu se asterne niciodata asa cum trebuie. Oamenii o murdaresc, o calca in picioare si parca isi bat joc. Cand ninge imi place sa ma uit spre cer. Fulgii valseaza pe un ritm numai de ei stiut, plutesc lent.. si cand ajung pe pamant ce credeti ca se intampla? Exact, sunt striviti.. oamenilor nu le pasa. Defapt nimanui nu ii pasa. De ce i-ar pasa cuiva de niste banali fulgi de nea?..
   Dar cui ii pasa de fata care isi dorea azi sa faca un om de zapada? Va spun eu.. nimanui! :)

   Anemona.

Cand iubesti un inger #

     " Cand ne uitam la cineva (la un inger) din postura unei iubiri neimpartasite si ne imaginam placerea de a fi in paradis alaturi de acea persoana, suntem tentati sa trecem cu vederea un pericol important: cat de curand atractia pe care o simtim ar pali daca ingerul ar incepe sa raspunda iubirii noastre. Ne indragostim pentru ca tanjim sa evadam din noi insine langa cineva pe cat de frumos, inteligent si spiritual pe cat suntem noi de urati, prosti si plati. Dar daca aceasta faptura perfecta ar decide intr-o zi sa ne iubeasca la randul sau? Am fi intrucandva socati - cum sa fie atat de minunata precum credeam, daca are prostul gust sa ma aleaga chiar pe mine? Daca pentru a iubi trebuie sa credem ca fiinta pe care o iubim ne este intr-un fel superioara, nu apare un paradox crud daca ne impartaseste dragostea? Ajungem sa ne intrebam: Daca este atat de minunat/a, cum se face ca iubeste pe cineva ca mine?"

     Fragmentul de mai sus este din cartea "Eseuri de indragostiti" a lui Alain de Botton. L-am scris aici pentru ca mi-a placut, pentru ca mi-a dat de gandit, pentru ca este si una din dilemele mele..
     Oare as putea iubi daca dragostea mi-ar fi impartasita? Mi-e frica sa raspund la aceasta intrebare..
     Am fost genul de copil care niciodata nu s-a multumit cu o singura jucarie. Am ajuns o persoana care se plictiseste repede (teribil de repede as putea spune), care nu stie ce vrea, care pretuieste libertatea mai mult decat orice.. si atunci? Oare as reusi sa iubesc intr-un alt mod decat suferind in tacere? Oare as putea sa ma schimb pentru un el, pentru un oarecare el?
     "Nu" as raspunde probabil acum. Anemona rade. "Ai inceput deja sa te schimbi.. asa m-am nascut eu".

    P.S: Incep sa cred ca am personalitate multipla. E de bine, e de rau.. sau sunt doar o nebuna care isi schimba starile prea des?
    P.S.S: Postarile insotite de semnul "#" vor avea mereu citate, la fel cum postarile insotite de "*" sunt mereu poezii scrise de mine.

Mi-ar placea sa fiu o.. scoica!

    Mi-ar placea sa fiu o scoica. Tu sa te plimbi pe malul Marii si sa admiri spectacolul de lumini al apusului, eu sa stau.. pur si simplu sa stau (asta fac scoicile nu?).
    Mi-ar placea sa te opresti si sa ma ridici, scuturandu-ma de nisip. Atunci te-as ura. Te-as ura pentru ca m-ai luat din locul meu, dintre jocurile valurilor.. dar apoi mi-as da seama ca valurile m-au adus la tine. Si as incepe sa te iubesc.
     Cand ma vei tine intre palmele tale deja voi fi indragostita de tine. Ma va fascina caldura trupului tau, umanitatea.. Ma vei duce la urechea ta si eu voi incepe sa iti soptesc povesti. O sa fie frumos, iti promit! Nu vei intelege nimic din ce iti voi spune, dar nu asta conteaza.. voi reusi sa iti transmit sentimente, sa te fac sa te simti trist sau fericit, melancolic sau rational..
     Voi fi scoica ta. Ma voi intreba toata viata de ce m-ai ales pe mine, cand toata Marea este plina de scoici care imi seamana. Tu probabil imi vei spune ca iti plac povestile mele. Voi fi fericita.. fericita pentru ca m-ai salvat dintr-un joc mult prea crunt, fericita ca nu am nimerit in dreptul unor pasi care sa ma zdrobeasca si norocoasa pentru ca nimeni nu m-a frant in mii de bucatele.
    Voi renunta la Mare pentru tine. La tot ceea ce a insemnat viata mea pana atunci. Tu m-ai salvat.. iti datorez totul, o sa incerc sa iti spun cele mai frumoase povesti! O sa am grija sa fii fericit, pentru ca meriti.. chiar daca fericirea ta nu va prinde niciodata contur alaturi de o scoica oarecare, alaturi de mine..
     Dar daca intr-o zi te vei duce din nou la Mare, si vei gasi alta scoica? Una cu povesti mult mai interesante, una mai frumoasa, una care poate ar avea o perla in interior? Ma vei pastra atunci, sau ma vei arunca ca si cum as fi defecta?..

     Intrebarile astea dor. Pana atunci prefer sa nu ma mai gandesc la nimic. Scoicile nu gandesc.. si mie doar mi-ar placea sa fiu o scoica.. si sa stau pur si simplu un camera ta cu peretii albastri, pictati in vise.

  Anemona.

Citesc ca sa nu plang..

   "Opreşte-te un moment. Uită-te la tine. Eşti un om. Eşti frumoasă. Eşti atât de frumoasă. Şi poţi să fii ceva. Poţi să fii totul. Nu urî pentru că cineva ţi-a frânt inima, sau pentru că părinţii tăi s-au despărţit, pentru că prietena ta cea mai bună te-a trădat, sau pentru că un băiat de pe stradă s-a uitat ciudat la tine. Nu te concentra asupra lucrurilor pe care nu le poţi controla. Plângi atunci
când ai nevoie. Nu te agăţa de amintiri dureroase. Trăieşte pentru ceva. Trăieşte pentru tine. Îndrăgosteşte-te. Dezindrăgosteşte-te. Fă acest lucru de atâtea ori până când ai să ştii cu adevărat cum e să iubeşti pe cineva. Spune-le oamenilor cum te simţi cu adevărat. Dormi sub stele. Imaginează-ţi. Inspiră-te. Împarte ceva minunat. Fă ceva frumos şi apoi distruge-l. Cunoaşte lume nouă. Urmează-ţi visele. Trăieşte-ţi viaţa la maxim. Lasă toate lucrurile rele din trecut să plece şi trăieşte... fi fericita." (Sursa: http://smile-without-you.blogspot.ro/2012/11/cand-esti-la-pamant-citeste-asta-pentru.html).

   E optimista postarea. Nu ma regasesc de multe ori in ea.. desi mi-as dori.

   Am plans atat pentru ca L. m-a tradat, pentru ca nu arat asa cum imi doresc, pentru ca el nu poate fi al meu (sau nu stiu cum sa il fac sa fie al meu).. am plans de fiecare data cand am mi-am dat seama ca ceilalti si-au format o impresie gresita, am plans cand am invatat si am luat note mici, am plans atunci cand a plans si Bianca.. am plans cand nu am slabit mai mult de 5 kg intr-o luna, cand m-am simtit umilita, tradata, inutila.. si dupa am scris.

    Dar acum nu mai vreau sa mai plang. Nu mai am lacrimi. Mi-au ramas doar zambetele.. false sau mai putin false, nu conteaza! Candva o sa imi creez o masca perfecta, o masca pe care atunci cand o voi purta nimeni nu va mai putea face diferenta dintre mine si ea.. 

    Candva voi deveni o masca. Candva voi deveni Anemona. Acum doar zambesc..

Eu nu imi dau nici o sansa!

    Nu voi putea niciodata avea o relatie cu el atata timp cat nu pot sa purta o conversatie normala cu el (vechea poveste).
    Sunt beaga. Am iesit ieri cam toti colegii si am intrat in vorba cu toti.. inafara de el. Cu ceilalti e mai usor. Nu imi pasa ce cred ei sau ce impresie isi formeaza. Cu el insa.. prefer sa nu vorbesc despre asta.
    Cred ca cel mai tare ma doare ca dupa ce mi-a gasit blogul a inceput sa ma evite.. Cu Bianca am tot vorbit dupa ce mi-a citit tot blogul si m-a cunoscut in goliciunea mintii mele, dar el.. probabil nu ii pasa suficient incat sa imi citeasca toate postarile, sa ma ajute sau sa incerce macar sa ma inteleaga. Poate nu merit sa fiu inteleasa. Poate nu merit atentia lui.
     Nu stiu cand am ajuns la concluzia ca "decat sa spun ceva gresit mai bine nu mai spun nimic". Nu stiu cand a ajuns sa insemne atat de mult pentru mine, cand am inceput sa tremur prima data cand il vad sau cand au inceput sa ma amuze glumele lui. Spun si eu..
     Noi doar bem impreuna. Noi doar fumam, facem glume si radem.. noi si cu ceilalti colegi. Situatie asta ma ucide in interior. Mi-e dor de persoana rationala care eram inainte de el, mi-e dor de fata aia care nu se indragostea niciodata...

     Un prieten mi-a spus ca "eu nu imi dau nici o sansa". Are dreptate. El e special.. eu sunt doar o oarecare.

    P.S: Sper ca nu e prea deprimanta postarea..e doar o stare. La multi ani tuturor romanilor de 1 Decembire!

  Anemona.

Sfarsit de SuperBlog

 
    Si iata ca s-a incheiat si a cincea editie SuperBlog, concursul de blogging care sustine creativitatea, spiritul de echipa si blogurile romanesti. Au fost doua luni destul de obositoare, toate cele 30 de probe m-au solicitat la maxim (dar cu ocazia asta am descoperit ca pot scrie despre orice si ca imi plac provocarile). Din pacate nu am reusit sa imi termin cartea (dar sper ca in vacanta de iarna sa reusesc, abia astept sa incep sa lucrez la un nou proiect din luna ianuarie).
    Pentru mine SuperBlog2012 a insemnat ocazia de a imi demonstra ca pot face fata oricarei provocari din domeniul scrisului (si pana la proba contrarie voi sustine asta in continuare). Am fost surprinsa sa constat ca cel mai mic punctaj al meu a fost 55 la o proba de la editura Nemira, dar m-am ambitionat si am reusit sa iau la a doua proba propusa de ei peste 80 de puncte. Am avut si probe la care am luat punctajul maxim si acest fapt nu poate decat sa ma bucure.
    Cred ca proba mea preferata a fost cea in care trebuia sa scriem despre seductie. Am avut ocazia sa visez cu ochii deschisi si sa am parte de o intalnire (asta doar in mintea mea, bineinteles) cu unul din actorii mei preferati. Pot spune ca si celelalte probe au fost foarte interesante si mereu m-au surprins.
    Imi place ca SuperBlog este o competitie unica in tara noastra si ca promoveaza oamenii care scriu. Daca ar fi sa schimb ceva, probabil as schimba limita de varsta (inca sper sa nu fiu cea mai mica care a participat la aceasta competitie). Oricum, abia astept gala! Sper sa ma intalnesc cu cat mai multi bloggeri si sa facem trafic de.. idei.
   Sper ca nu am stresat prea multa lume cu postarile despre si pentru acest concurs, m-am straduit sa scriu si altceva atunci cand mi-a permis timpul..
   
   Mi-as dori ca un aranjament foarte dragut sa ajunga la RadioLynx pentru ca au facut in fiecare saptamana o emisiune dedicata acestei competitii si s-au implicat in mod activ in organizarea si buna functionare a probelor.

    Iar pentru voi indragitii mei cititori am pregatit imaginea urmatoare:

    P.S: Azi este o zi atat de frumoasa in orasul asta.. este plin de soare, culori si oameni care zambesc. Nu uitati sa va bucurati de ultima zi de toamna si nu in ultimul rand un calduros si sincer "La multi ani!" pentru toti cei care isi serbeaza azi ziua de nume.. Andrei si Andreea :)!

   SuperBlog2012-ultima proba

Cum as promova SuperBlog?

    Stau si ma intreb acum .. cine nu si-ar dori (bineinteles dintre cei care ar avea si posibilitatea) sa promoveze SuperBlog? Este o competitie unica, incurajeaza creativitatea, sustine bloggerii romani si ne demonstreaza ce putem face jucandu-ne doar cu niste simple cuvinte pe o pagina virtuala.
    Probabil daca SuperBlog ar fi o competitie cunoscuta la nivel national cu totul altfel ar sta lucrurile. Nu spun ca SuperBlog nu este o competitie cunoscuta (cele peste 200 de persoane care si-au inscris blogurile in aceasta competitie m-ar contrazice cu siguranta), doar ma gandesc la posibilitatea ca un numar cat mai mare de persoane sa afle de existenta acestui minunat concurs si sa aiba ocazia sa se inscrie sau macar sa se informeze cu privire la regulamentul lui.
     Daca as avea ocazia cu siguranta m-as implica in acest proiect minunat cu acelasi devotament cu care l-au facut si ceilalti sponsori, fiecare fiind un partener media SuperBlog 2012 : RadioLynx, TriluLilu, http://www.connect.ro/, Photomagazine, http://www.prwave.ro/, 121, Robintel, http://obisnuit.eu/, http://www.moneywatch.ro/, ArenaIT si nu in ultimul rand Jurnallifestyle. Mi-ar placea sa fiu colaboratoare la un blog cu foarte multi cititori, sa am colegi seriosi si foooarte creativi. Probabil am incerca sa gasim impreuna strategii de promovare a concursului de blogging, as crea diferite bannere sau texte care sa ii faca pe cititori sa fie curiosi despre ce proiect este vorba si astfel cat mai multa lume sa afle de existenta acestui concurs.
      As intra in vorba deseori cu ceilalti colaboratori pentru ca mi-as dori sa aflu ideile lor si probabil as merge (bineinteles daca as fi si invitata) la una din emisiunile pe care RadioLynx le realizeaza special pentru aceasta competitie. Acolo as avea ocazia sa discut si cu cei care participa la SuperBlog, sa le ascult ideile si sa le pun in aplicare pe cele bune, imbunatatind astfel standardele competitiei.
      Pentru promovarea SuperBlog sunt convinsa ca as investi enorm de mult suflet (pentru mine resursele materiale conteaza mai putin). Sper ca intr-o zi sa lucrez la o revista cunoscuta, sa fiu o jurnalista priceputa si sa reusesc sa promovez aceasta competitie pentru bloggeri (pe site-ul revistei sau de ce nu chiar si printre paginile ei), amintindu-mi cu nostalgie ca anul 2012 a fost primul an in care am participat la SuperBlog.

  Articol scris pentru SuperBlog2012-proba 29

Un magazin mai..altfel

    Bine ati venit! Va invitam sa intrati in al nostru magazin online cu doar cateva click-uri si sufletul deschis. Va promitem ca este cel mai neobisnuit magazin online pe care l-ati vazut vreodata, dar suntem siguri ca serviciile pe care le ofera va vor desena o multime de zambete..

     In acest magazin aveti posibilitatea sa cereti tot ce doriti dumneavoastra. Va faceti o lista si noi incercam sa facem rost de tot ceea ce vreti. Va este dor de ciocolata pe care o mancati in copilarie, dar nu reusiti sa gasiti nicaieri? Colectionati vederi sau timbre? Aveti un parfum preferat care nu se mai fabrica si va doriti sa mai cumparati macar cateva sticlute? Noi putem obtine tot ceea ce ne cereti dumneavoastra! 

     Completati o "lista a dorintelor" iar noi va vom contacta de fiecare data cand gasim unul din produsele cerute. Va putem contacta printr-un mesaj direct pe telefonul mobil sau prin e-mail, dumneavoastra alegeti! Vom incerca sa gasim produsele la preturi cat mai convenabile si atractive, dar vom fi atenti si la starea si calitatea lor.

      Puteti fi siguri ca utilizand magazinul nostru online aveti parte de cele mai bune servicii. Noi va respectam dorintele si incercam sa le facem posibile! Tot ceea ce vrem este sa va desenam un zambet!

 Articol scris pentru SuperBlog2012-proba28

Agent secret..

    Ma imbrac cu rochita neagra, destul de scurta si zambesc cand simt catifeaua cum imi invaluie pielea fina. Imi pun pantofii cu tocuri ametitor de inalte, ridic sticla de parfum si pulverizez putin in locurile strategice, imi iau poseta plic rosie.. hmm, aproape sunt gata. De ce spun "aproape"? Pentru ca aproape uitasem de bijuteria mea cu totul si cu totul speciala, un colier argintiu cu un medalion in forma de fluture de care trebuie sa am grija chiar si cu pretul vietii.
    Ma numesc Clara. In seara asta ma aflu in Polonia. Am venit pana aici cu un avion privat, decisa sa nu atrag atentia. Probabil nu v-ati dat seama ca sunt un.. agent secret. Stiu, stiu.. nu va vine sa credeti. Putini sunt cei care au auzit de meseria aceasta, si aproape nimeni nu si-ar inchipui ca un agent secret ar putea fi o femeie, femeile fiind considerate fiinte fragile, sensibile, sunt sigura ca nimeni nu le-ar crede in stare sa reuseasca sa faca fata unor astfel de provocari. Dar cine are o astfel de impresie probabil nu m-a cunoscut inca.. infatisarea angelica nu coencide deloc cu felul in care gandesc eu, am fost invatata sa gandesc in situatii-limita, sa ma lupt, si pot sa zic ca infatisarea m-a ajutat de multe ori, adversarii mereu m-au subestimat..
     Sa revenim totusi. In seara asta voi face schimb de informatii cu un guvernator, abia astept.. am facut rost de o invitatie la o petrecere la care o sa fie si el, iar in aglomeratia aia sunt sigura ca nu o sa dau nimic de banuit.. plec de la hotel destul de calma, nu este prima data cand fac asta dar nici ultima. In timp ce merg ma joc cu colierul in forma de fluture, zambind. Toata informatia este acolo, stocata intr-un stick ascuns intr-un superb colier.. am avut noroc, seful meu cunoaste niste cercetatori care ii ofera obiecte care normal vor aparea peste catia ani (pentru ca inca nu au fost supuse la teste suficiente), hmm.. Este fascinant cum dispozitivele de stocare au evoluat atat de mult in ultimii ani!Imi imaginez ca nu peste foarte mult timp toti oamenii vor putea cumpara coliere care au incorporate un stick de diferite forme si marimi, probabil vor fi si unele oferte.. As putea sa spun ca nu m-a fascinat niciodata tehnologia (nu stiu nici macar ce este un procesor si nu am nici cea mai vaga idee de pretul unui HDD extern), tot ceea ce stiu despre colierul meu este ca daca nu ii pot da guvernatorului stickul trebuie sa il distrug inainte de miezul noptii si sa parasesc aceasta tara.
     Ies din camera de hotel destul de sigura pe mine. Taxiul ma asteapta in parcare iar eu pasesc in masina putin emotionata. Nu este prima mea misiune, dar sunt indragostita de meseria asta. Faptul ca imi pun viata in pericol de fiecare data ma incita, ma face sa ma simt vie.. chiar ador ceea ce fac!
     Ajungem in fata restaurantului in care se va tine faimoasa petrecere. Ii platesc taximetristului cursa si nu uit sa ii las si un bacsis destul de generos, apoi ma dau jos din masina si intru in restaurant. Un bodygard masiv imi cere invitatia, iar eu imi deschid poseta micuta si scot bucata de hartie pe care i-o intind grabita. El o cerceteaza curios, iar apoi se da din fata mea lasandu-ma sa intru si urandu-mi "distractie placuta".
     Muzica rasuna in toata incaperea si imi da o senzatie ciudata, imi doresc sa dansez si sa ma simt bine.. dar nu am timp pentru asta acum. Il caut din priviri pe guvernator, am vazut niste poze cu el si sunt sigura ca l-as recunoaste, dar nu il vad, dar oare..?
     Nu am timp sa imi continui sirul gandurilor ca simt cum un brat puternic ma strange de mijloc iar un altul imi indeasa la gura o carpa imbinata cu ceva, cred ca este clorofom, mirosul este atat de intepator, ma zbat dar fara nici un rezultat.. imi pierd constiinta si in cele din urma lesin.
     Ma trezesc intr-o camera destul de mica, in fata mea se afla un birou la care sta un barbat masiv, probabil isi doreste sa afle cat mai multe informatii de la mine, imi spun eu in sinea mea. Degeaba.. nu o sa ii spun nimic.
      - Vad ca te-ai trezit.. ce face o domnisoara ca tine singura la o astfel de petrecere?
     Chicotesc.
     - Doar ma distram.
     Se ridica in picioare si se apropie periculos de mine. Acum este in spatele meu si ii pot simti fiecare respiratie.
      - Stiu ca tu esti agentul secret.
      - Ce? il intreb eu incercand sa par surprinsa.
      - Nenorocitul ala de spion care are informatii atat de importante..
      Zambesc gandindu-ma ca daca mi-ar analiza mai atent colierul tot spectacolul asta ar lua sfarsit. Probabil nici nu se gandeste ca un banal stick poate avea atat de multe forme si culori, este un prag al tehnologiei de care putini sunt constienti si la care si mai putin au acces..
       - Nu stiu despre ce vorbesti.
       Ofteaza nervos si imi ia geanta care se afla pe birou. Ii varsa tot continutul si cauta peste tot, dar nu gaseste nimic.
       - Nu o sa scapi doar cu asta! tipa el.
       - Stii.. sechestrarea de persoane e un lucru grav. Eu zic sa ma eliberezi pana nu depun o plangere la politie..
       - Rabdare.
       Isi cheama o colega sa ma perchezitioneze, dar nu gasesc nimic. In cele din urma ma elibereaza, privindu-ma suspicios dar ridicand din umeri. Ies din local zambind. Misiunea a dat gres, dar asta nu este problema mea. Am reusit sa le fac fata si sa scap cu viata, asta este cel mai importand.. Acum tot ce trebuie sa fac este sa am grija ca stick-ul sa fie distrus pana cand soarele apune.

Articol scris pentru SuperBlog2012-prba27