Se afișează postările cu eticheta destin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta destin. Afișați toate postările

duminică, 2 iunie 2013

Sah pe tabla destinului


      Suntem aceleasi piese de sah pe tabla infinita a destinului, dar cineva a hotarat sa schimbe regulile.
      Nu am inteles nici acum de ce nebunul se misca ca un simplu pion. Cine l-a invatat sa faca asta? Cred ca i-a ucis cineva si ultimul vis, pentru ca se vede ca este mai hotarat ca niciodata sa devina altcineva. Pacat, orice tabla de sah are nevoie de un nebun, pioni sunt atat de multi..
      Si de cand doi regi au nevoie sa mearga alaturi, cu mainile inlantuite atat de nefiresc? Oare prietenia nu tine cont de nici un fel de regula? Va rog, sa ii opreasca cineva! Spuneti-le ca doar unul din ei poate sa fie invingator. Cum adica ce inseamna invvingator intr-o prietenie? Hm.. pai asta este probabil un nonsens, dar nu a contat si nu o sa conteze vreodata. O sa iti uiti toate dilemele cand o sa ii vezi cum se lupta pentru putere.. ah, ce orgoliosi sunt regii! Da-le doar un pretext si vor isca o lupta, fara sa se gandeasca la consecinte.
     Si de ce sunt atat de multe regine pe tabla asta de sah? Ar fi minunat daca fiecare ar arata diferit, sau macar daca s-ar misca in alt mod, dar acum este o adevarata harababura! Eu nu mai inteleg nimic. Reginele se privesc cu invidie (sau cel putin asa imi pare mie), se imita una pe alta, se evita cu gratie.. imi explica cineva ce s-a intamplat? Cine a schimbat regulile?
     Incerc sa ignor tot ceea ce mi se pare ciudat dar nu pot. O gramada de piese vin spre mine, alearga, ma depasesc zambind rece si superior.. oare nu isi dau seama ca se indrepata in directia inversa? Sa ma intorc si sa alerg dupa ele, sa raman pe loc, sa inaintez in neant.. ce sa fac acum?
      E ciudat sa fii singurul pion care isi doreste sa joace sah dupa vechile reguli. Si cand ma gandesc ca m-as putea transforma oricand intr-o regina, daca mi-as dori cu adevarat..

     Anemona.

joi, 27 septembrie 2012

Mutilare

   
    Mi-am mutilat sufletul de atat de multe ori, iar cand a venit vorba de propriul trup chiar nu m-am putut abtine. Am avut zile cand m-am infometat si zile in care am mancat atat de mult incat abia ma mai puteam misca, am avut zile in care m-am taiat doar pentru ca simteam ca doar asta ma face sa par umana.
    Sangele era singurul element care ma facea sa ma simt vie. Durerea ma facea sa ma simt vulnerabila. Senzatia era chiar aceea de care aveam atat de multa nevoie.
    Am cautat umanitatea din mine in cele mai ciudate si dureroase moduri, si tot nu am gasit-o. Am cautat-o in nopti in care am baut pana cand nici nu mai stiam cum ma cheama, dar tot nu m-am convins ca sunt umana. Sau daca sunt mult prea umana..
     Nu stiu daca ma urasc sau daca ma iubesc intr-un mod obsesiv, bonlav. Nu stiu daca sunt normala.

    Anemona.

duminică, 2 septembrie 2012

Hello, September!


   Septembrie - luna in care cunosc oameni, in care imi revad colegii (dar si unii prieteni), luna in care toata lumea este acasa..
   Septembrie - luna cu gust de trecut. Luna in care reapar in viata mea oameni pe care trebuia sa ii uit.

   1 Septembrie
    Eu - el. O banca. Aglomeratie. Zgomot. Si cativa prieteni pe care pur si simplu ii ignor (momentan).
    - Nu mi-ai spus cum te cheama.
    - Daca ar fi sa imi dai un nume.. hmmm.. ce nume mi-ai da?
    - Serios?
    Incepe sa rada si zambesc si eu. Un zambet fals..
    - Probabil Eva, raspunde el.
    - Hmm..
    Asta nu e nici numele meu adevarat, nu e nici "Anemona", nici.. nimic. Nu stiu ce sa mai cred.

    1 septembrie- ceva mai tarziu..
    - Probabil nu o sa imi dai nici o sansa, nu?
    Ii zambesc. E dragut. Dar nu vreau sa ma complic - nu acum. Prietena mea ii cauta prin geanta si ii gaseste niste foi scrise. Straniu..
    - Nu mi-ai spus ca scrii poezii, spune ea razand.
    - Uite de-asta!
    Ii smulge foile din mana si le pune inapoi in geanta.
     - Tu chiar scrii? il intreb eu.
     - Da..
     - Si eu.. proza mai mult.
     - Dar asta nu schimba nimic, nu?
     Ii zambesc si ii intind mana.
      - Probabil ca nu, dar daca ai nevoie de inca o amica cauta-ma. Prietenii nu sunt niciodata suficienti..

     1 septembrie-seara
    Noapte. Alt timp. Alte sentimente.
    - De ce nu vrei sa imi dai o sansa? il intreb.
    - Esti prea departe..
    - Stiu ca ai mai fost intr-o situatie similara. Dar eu nu sunt "ea".. asta chiar nu schimba cu nimic situatia?
    - Nu.
    Hmm..
    - Trebuie sa plec, imi spune.
    - Mai stai.. macar un sfert de ora. Te rooog :3!
    - As vrea.. dar mai bine nu. Nu ma mai cauta, te rog.
    Si iese. Si in clipa aia il urasc, pentru ca imi refuza povestea. Pentru ca generalizeaza. Pentru ca stie ce vrea, si eu sunt atat de nehotarata..

     2 septembrie
     Ieseala. Gasca. Paparuda. Distractie. Alcool. Pregatiri..

     Tot eu - Aneomona.

joi, 9 august 2012

ANEMONA sunt eu..


   - Ce e asta? ma intreba ea,o tipa de la cursul de engleza, zambindu-mi.
   - Asta.. ce? ii raspund indiferenta.
   - Cicatricea din palma ta.
   Hmm.. i-as spune ca m-am zgaraiat, dar urma este in forma de cruce si oricum nu o sa ma creada. Asa ca ma hotarasc sa ii spun adevarul.
    - Nu e chiar o simpla urma.. am facut o promisiune.
    - Cui? ma intreba, ridicand din umeri.
    - Anemona.
   Si ii zambesc.Si o las acolo,si ma mut in banca cu altcineva.

   Toata chestia asta a inceput aseara.Mi-am dat seama ca schimbarea trebuie sa poarte un nume. Si l-am gasit dupa cateva ore: "Originea numelui Anemona este greceasca, iar semnificatia sa este aceea de floarea vantului. In mitologia greaca, Anemona era numele uneia dintre nimfe care a fost transformata in floare."
  Este perfect.Anemona trebuie sa fie tot ceea ce am visat eu sa fiu vreodata.Nu mai sunt o copila prostuta, nu mai sunt "Soll" - tipa care si-a facut blogul dupa o depresie cumplita, nu mai sunt "Surasdeamagire." care se visa scriitoare.. Nu o sa mai port niciodata aceste nume,pentru ca nu ma mai reprezinta.
   Anemona o sa invete sa obtina ceea ce vrea. Anemona o sa stie sa obtina ceea ce vrea. Anemona o sa fie aceasi,dar o sa fie diferita. Anemonei nu ii va placea acest corp, si va reusi sa slabeasca. Anemona va avea o viata palpitanta. Anemona o sa faca mereu ceea ce vrea ea.. si singurul defect al Anemonei va fi ca este o parte din mine.
  
 
  Anemona.

duminică, 8 iulie 2012

Durere in suflet.



  Simt o durere in suflet care ma macina,si parca ma face sa uit cine sunt.
  Vreau sa ma schimb.Imi doresc sa ma schimb.Mai am doua luni de vacanta si voi reusi.. Dar mi-e teama. Mi-e teama ca,atunci cand voi zambi,sa privesc intr-o oglinda oarecare si sa nu imi mai recunosc zambetul.Si mi-e teama sa nu ma indepartez de oamenii pentru care am luptat atat de mult..
  Uneori vreau sa il sun,si ma abtin cu greu.Mai am momente cand adorm plangand si ma trezesc zambind,dar de multe ori nu imi regasesc zambetul..  Ce diferenta,dintre eu "a lui",si acea "eu" care eram inainte sa il cunosc..
  Vreau sa ma schimb.Dar persoana in care vreau sa ma transform e aproape opusul celei care sunt acum.Si doare..

luni, 11 iunie 2012

Regrete


   Am trecut uneori prin niste situatii in care nu ma recunosteam.Am spus ganduri pe care trebuia sa le tin pentru mine,ganduri care nu stiam ca le am..sau poate am vorbit fara sa gandesc.Imi pare rau acum ca am ranit persoane care nu meritau,ca am luptat pentru povesti in care nu eram un personaj principal,ca m-am/am mintit..
   Imi pare rau ca nu am stiut sa renunt la timp,sau pentru ca am luptat in niste batalii a caror victorie m-a injosit.
   Imi pare rau si pentru greselile altora,desi nu ar trebui,dar nu ma pot abtine..trebuia sa le observ la timp, trebuia sa ma indepartez de acele persoane,si nu o pot face nici acum pentru ca ma simt inca legata de ele..
   Imi pare rau ca unii oameni ma vad asa cum nu sunt si eu nu fac nimic ca sa le schimb parerea..
   Si totusi..nu o sa imi para niciodata rau ca am fost 100% eu intr-o anumita situatie. 

duminică, 10 iunie 2012

Si cand sa crezi in vise?!

 
   De ce?!De ce imi bantui visele,cautand explicatii pentru gesturi ce nu isi aveau rostul?De ce,chiar si absent,esti atat de prezent in mintea mea?..
  Am avut un vis foarte dragut aseara.Atat de dragut,ca am fost foarte dezamagita cand m-am trezit,si m-am culcat din nou,dorindu-mi sa visez poate o continuare.. dar nu a fost asa.A doua oara am visat ceva banal, si nici nu mai tin minte sincer..
  Stiam ca in vise ne apar resturile unor ganduri nespuse,resturi de care poate am uitat.. dar e posibil ca in vis sa se implineasca dorinte pe care nu le am?Sa imi doresc sa fac lucruri de care nu stiam ca sunt capabila?Hmm..

marți, 5 iunie 2012

Marea sau tarmul?..

 
  Nu stia ce o aduse in locul acela,dar simtea ca toata viata asteptase acel moment.Pasea desculta printre valuri si se intreba ce sa aleaga: marea sau tarmul.. viata sau moartea.O dezamagisera toti,si ajunsese intr-un punct in care isi dorea sa strige tare "STOP",dar parca ramasese fara voce.. indurase prea multe,nu stiuse sa se opreasca cand trebuie,si desi era doar jocul ei,nu reusise sa isi impuna propriile reguli.Si azi,cand chiar isi dorea asta,nu mai putea..
  Isi indrepta privirea catre orizont si incepu sa planga.. degeaba,erau doar cateva picaturi in mare.Isi dadu seama atunci cat de neinsemnata este,ca viata ei inseamna ceva doar pentru propria persoana.. ca nimeni nu va sti ca,printre atat de multe trupuri,in unul locuieste sufletul ei.. se indrepta spre tarm si zambi.Nu stia sa inoate,dar trebuia sa invete.

P.S:Multumesc muuuult pentru premiul MWB pentru luna iunie.. am ramas putin cam socata ieri :D

vineri, 20 aprilie 2012

Destin?

  Oare destinul este numai pentru oamenii slabi?Oare doar astfel de persoane dau vina pe destin,si zic ca totul in viata este deja stabilit?! Oare de asta unii se resemneaza atat de usor si inceteaza sa lupte,sau mai rau - asteapta atat de mult timp sperand ca intr-o zi ceva se va schimba.
  "Oamenii ca ei au un destin,oamenii ca noi isi fac unul.."

marți, 14 februarie 2012

14 februarie.

  Azi e una din acele zile cand as vrea sa nu mai exist. Vreau sa plec,sa uit,sa incetez sa mai sper.
  Ma cert cu toata lumea si toate cuplurile din jur ma deprima.
  In orasul asta a nins mult.Poate prea mult.Zapada s-a asternut si in suflet dar nu a reusit sa acopere toate dorintele,visele,sperantele ruinate.M-a facut un timp sa cred ca nu mai exista durere,ca imi accept soarta .. dar nu e asa.
  Sentimentul asta autodistructiv e mai puternic ca niciodata.
  Ma macina.
  Ma nelinisteste.
  Ma .. ucide.

  Cand latura ta intunecata este descoperita altor oameni nu mai esti sigur.Si cand nu esti sigur faci greseli pe care ceilalti le observa.
  Acel "pasager intunecat" incepe sa ia conducerea.Am impresia ca vrea sa ma salveze,dar tot ce isi doreste e sa ma vada la pamant.Si cel mai tare doare ca este o parte din mine,ca trebuie sa il accept.Nu am putut sa fac niciodata asta.

  P.S: E una din zilele mele groaznice.Ma simt atat de .. singura.