Mare..

 
   Stau pe plaja cu picioarele in apa, o cutie de Redd's in mana si castile in urechi. Mai sunt doua saptamani de vacanta (mai putin chiar, dar shh!- prefaceti-va un minut ca e asa cum spun eu) si pot sa spun ca am avut cea mai superba vara din toate (fara exceptie).
    Un singur lucru mi-a lipsit.. el.
    Trebuie sa ma prefac ca nu imi pasa. Trebuie sa imi pun ochelarii de soare, sa imi afund picioarele in apa si sa ma bucur pentru ca in sfarsit vad si simt si eu marea (dupa 3 ani).

    Va urma..

    Anemona.

Pauza - nu o sa mai scriu o perioada!

   Nu o sa mai scriu pe blog pentru o perioada de timp.Nu stiu cat va dura, daca va fi o jumatate de luna sau mai mult..
   Simt ca nu mai ma regasesc.Si nu pot sa scriu despre mine in starea asta.Iar cum blogul imi este ca un jurnal, probabil as minti chiar fara sa imi doresc.Si decat sa scriu minciuni mai bine nu mai scriu deloc, pentru ca eu vreau sa ma vedeti asa cum sunt defapt.
   Probabil o sa scriu doar articole pentru Blog Power (din cand in cand),dar care nu au nici o legatura cu propria persoana.Sau poate o postare fugara cand se va intampla ceva important in viata mea (desi ma indoiesc). Habar nu am.
   Voi urmari in continuare blogurile pe care le iubesc,dar nu voi mai lasa atat de multe comentarii. Si ca tot am adus vorba de comentarii.. promit sa va raspund la toate comentariile, desi nu cred ca vor fi multi interesati.
   As vrea sa va multumesc tuturor pentru ca ma ascultati si ma cititi.Alaturi de voi chiar pot fi eu cu adevarat. E singurul loc in care imi dau masca jos.. Cand mi-am facut blogul nu mi-am imaginat niciodata ca vor exista oameni care chiar vor aprecia aceste randuri. La inceput am avut senzatia ca imi scriu chiar mie. Dar orice as fi facut tot nu am reusit sa ma regasesc. Iar asta vreau sa fac acum..
   Sunt curioasa oricum cati imi veti fi alaturi cand voi reveni.. Oricum, va doresc o vara plina de distractii si multa iubire! :3
   

 Nici nu mai stiu daca sunt Anemona..

Bunicul..

   Nu am vrut sa merg la bunici dar m-au obligat parintii. Se reuneste aproape toata familia,si in viziunea alor mei nu imi puteam permite sa lipsesc din peisaj.
   E straniu cum te poti instraina atat de mult de un loc pe care la 10 ani il adorai. Dar nu mai are nici un rost sa fiu acolo. Bunicul meu este mort de 6 ani. Si fara el casa aceea veche isi pierde tot farmecul.
   M-am saturat sa ii caut amintirea prin fiecare colt al incaperii,sa imi rog rudele sa imi spuna povesti cu si despre el, sa imi rog bunica sa imi arate din nou aceeasi colectie de fotografii vechi si prafuite.. M-am saturat sa merg din nou la acelasi mormant si sa nu simt nimic, de parca as fi de piatra.Unde e copila aceea de 10 ani pe care o iubea el?! Anemona nu o sa fie niciodata asa..

   Am gasit in atelierul lui un tablou cu o fata care seamana foarte mult cu mine. Are parul lung, negru, poarta o roche lunga, alba si sta intr-o padure ghemuita la umbra unui plop batran. Pe brate avea o carte, dar bunica mi-a spus (cand i-am aratat tabloul) ca cineva l-a ironizat si bunicul a sters partea respectiva.
   E ciudat. Imi amintesc de o discutie (dar nu stiu de ce am impresia ca a fost doar in mintea mea) ca i-am promis ca il voi face nemuritor prin povestile mele,iar el mi-a spus ca imi va face un tablou. Parea atat de simplu atunci, cand nici macar nu incepusem sa scriu, cand nu stiam ce e ala "narator" sau "roman".. cand imi povestea viata lui, aventurile, relatiile..
  
   Mi-e dor de el.Si ma urasc pentru ca nu ii mai stiu tonul vocii,si nu mai tin minte toate clipele petrecute cu el.Si ma urasc si pentru ca ii compar toti barbatii pe care ii intalnesc cu el,si toti parca ii sunt inferiori.

   Mi-as dori ca moartea sa fie si o granita a iubirii,nu doar a vietii..


   Anemona.

ANEMONA sunt eu..

   - Ce e asta? ma intreba ea,o tipa de la cursul de engleza, zambindu-mi.
   - Asta.. ce? ii raspund indiferenta.
   - Cicatricea din palma ta.
   Hmm.. i-as spune ca m-am zgaraiat, dar urma este in forma de cruce si oricum nu o sa ma creada. Asa ca ma hotarasc sa ii spun adevarul.
    - Nu e chiar o simpla urma.. am facut o promisiune.
    - Cui? ma intreba, ridicand din umeri.
    - Anemona.
   Si ii zambesc.Si o las acolo,si ma mut in banca cu altcineva.

   Toata chestia asta a inceput aseara.Mi-am dat seama ca schimbarea trebuie sa poarte un nume. Si l-am gasit dupa cateva ore: "Originea numelui Anemona este greceasca, iar semnificatia sa este aceea de floarea vantului. In mitologia greaca, Anemona era numele uneia dintre nimfe care a fost transformata in floare."
  Este perfect.Anemona trebuie sa fie tot ceea ce am visat eu sa fiu vreodata.Nu mai sunt o copila prostuta, nu mai sunt "Soll" - tipa care si-a facut blogul dupa o depresie cumplita, nu mai sunt "Surasdeamagire." care se visa scriitoare.. Nu o sa mai port niciodata aceste nume,pentru ca nu ma mai reprezinta.
   Anemona o sa invete sa obtina ceea ce vrea. Anemona o sa stie sa obtina ceea ce vrea. Anemona o sa fie aceasi,dar o sa fie diferita. Anemonei nu ii va placea acest corp, si va reusi sa slabeasca. Anemona va avea o viata palpitanta. Anemona o sa faca mereu ceea ce vrea ea.. si singurul defect al Anemonei va fi ca este o parte din mine.
  
 
  Anemona.