Capacitatea de a trece peste

     Ieri m-am simtit umilita in fata tuturor colegilor. Nu stiu daca chiar asa a fost, dar eu asa m-am simtit. Sper ca nu au ras. Sper ca nu vor rade. Nu ar trebui sa imi pese, dar aseara am avut doar cosmaruri. Gandurile se joaca cu inconstientul meu cum se joaca un copil cu o lebada de hartie, o indoaie intr-un infinit de bucati si dupa o netezeste sperand parca sa fie la fel, dar de fiecare data gaseste altceva, alte forme si pliuri, alte povesti.
     Mi-as fi dorit sa imi dau seama mai devreme ca nu ar trebui sa imi pese ce spun altii. Mi-as fi dorit sa ajung la concluzia asta fara sa fumez si sa imi beau cafeaua la miezul noptii, mazgalind ganduri intr-un carnetel cu foi albastre si uitandu-ma la Mircea Badea. Mi-as dorit sa nu fi stat atat de mult ghemuita la geam, pierduta printre ganduri contradictorii. Ar fi fost bine sa fi renuntat la fumat de la prima criza, sa nu imi pese de aproape nimic de cand ma stiu.. mi-as fi dorit sa pot sa imi educ felul de a fi.
    Ce am facut aseara probabil este capacitatea mea de a trece peste. Azi nu imi pasa. E o dimineata superba, parca simt primavara in fiecare celula a corpului, dar eu inca imi doresc sa ninga. A nins doar odata iarna asta si nu mi-a ajuns. Am nevoie ca zapada sa imi purifice sufletul, si sunt sigura ca nimeni nu o sa imi inteleaga nevoia asta.

        P.S: Omului aluia o sa ii multumesc intr-o zi. M-a jignit si poate fara sa isi dea seama m-a motivat. O sa reusesc datorita lui, si nici macar nu o sa stie vreodata.


   Anemona.