Cancer

     Aduna toate foile pe care ti le-am scris si strangele acolo, aproape de inima. Indeparteaza-le numai pentru ca sa le strangi din nou, mai tare. Strange-le cu toata forta ta si nu te gandi ca gestul asta nu are nici un sens, nu te gandi ca totul este dureros de inutil. Doar fa chestia asta pentru mine.
     Strange-le la pieptul tau si fa cuvintele sa vibreze in ritmul inimii tale. Nu iti cer sa ma imbratisezi pe mine, doar imbratiseaza-mi creatia. Pateaza-te de cerneala, pateaza-te de lichidul vital al creatiei mele si stai asa, fara sa iti pese. Aprinde-ti o tigara si da-le foc paginilor uitandu-te cum ard, cum reusesc sa transforme sentimentele in cenusa. Daca vrei sa pierzi putin din magia spectacolului, ma poti privi in ochi in timpul asta. Promit sa nu plang. Nu ar avea rost sa plang pentru ceva defect. Pai cum adica de ce sunt defecte?..
    Foile alea au cancer. Serios. Le-am sarutat in timp ce scriam si le-am dat boala asta. Nu e vina mea, s-ar fi imbolnavit oricum din prea multa neputinta sau dulcegarie. Mi-e patetica arta si nu ma inteleg de multe ori. Nici foile nu au inteles de ce am scris atat despre lucruri neimportante, nici ele si nici nimeni altcineva. Nu ai cum sa intelegi cum pot sa pornesc de la un zambet si sa ajung la 10 pagini scrise, 10 pagini despre o gramada de sentimente care s-au trezit in mine. Uneori am impresia ca ceva in mine e defect.
     (...)
     Si daca nu foile au cancer, daca sufletul meu are? El sufera de mult timp, si stii si tu ca suferinta e deseori asociata cu un fel de boala incurabila. Stiam ca sufletul meu e murdar de tine, de ei, de toti care au trecut prin viata mea fara sa fie constienti ca lasa urme, dar nu ma gandisem niciodata ca el e bonlav. Dilema asta o sa ma macine ceva timp, o sa imi consume multe ganduri si nici macar nu voi obtine un raspuns corect si definitiv.
     Mi-ar placea ca tu sa ai raspunsul sau mi-ar placea ca raspunsul sa fie in mine, dar adevarul este ca el nu exista. Probabil unele intrebari nu au raspunsuri la fel cum unele melodii nu au verusuri. Nu asculti nici un vers, si totusi simti cum inima iti vibreaza in ritmul unei piese care poate te-a fascinat. Intelegi tot fara sa stii defapt nimic. Cum vine asta?

      Anemona.