Despre regrete

   Am ajuns la concluzia ca regretele sunt cele mai distructive franturi de sentimente. Regretele sunt acel ceva care nu te lasa sa dormi noaptea, care iti chinuie mintea cu intrebari ca "ce s-ar fi intamplat daca..?", nu te lasa sa dormi si te fac sa te gandesti la tot felul de scenarii mai mult sau mai putin posibile.
   Am realizat si eu (in sfarsit) ca cel mai mare regret este sa nu incerci nimic. Nu mi-as putea ierta niciodata gandul ca eu as fi putut face ceva, ca as fi putut schimba ceva.. si am plecat. Ca am renuntat mult prea usor cand puteam avea totul, ca un singur gest sau cuvant ar fi putut contura o noua poveste. Chestiile astea nu se iarta.
   Poate ca nu ai curaj sa incerci ceva, desi stii ca o sa regreti mai tarziu. In situatia asta sunt si eu. Daca o fac o sa regret, iar daca nu o fac o sa regret ca nu am facut-o. Am analizat situatia. Nu mai am ce pierde, nu mai am ce castiga. Pur si simplu imi indeplinesc o dorinta.
    Pana acum mi-a lipsit curajul. De azi imi voi imagina ca dupa viata nu exista nimic, ca viata asta este singura sansa sa fiu fericita si sa traiesc asa cum mi-am dorit mereu. Vreau sa devin persoana care am vrut mereu sa fiu. Vreau sa devin.. Anemona. Nimic si nimeni nu o sa ma poata opri.

Go to heaven :)

   Am dezamorsat in mine atat de multe ganduri contradictorii, dorinte, dureri.. m-am plictisit.
   Nu am vrut niciodata ca sentimentele sa ma copleseasca. Nu am vrut niciodata sa fiu genul de persoana sentimentala care nu poate si nu stie cum sa se controleze. Atunci cum am ajuns aici? De ce am lasat sa se ajunga aici? Si ce o sa se intample daca nu mai reusesc sa ma controlez?
    Stop. Ajunge. Februarie o sa fie luna cand o sa fiu eu. 100% eu. Cine nu ma suporta.. sa se obisnuiasca.

    - Go to heaven!
    - Why?
    - Because I'm going to hell baby!

  Anemona.

We are young

    Suntem tineri. E prea devreme ca sa (ne) plangem ca nu suntem ceea ce vrem sa fim.
    Suntem tineri si traim cu dulcea iluzie ca timpul tine cu noi si ne este prieten.
    Suntem tineri si avem asteptari de la viata.
    Suntem tineri si nu suntem convinsi ca exista rau, durere, dezamagiri.
    Suntem tineri si trebuie sa experimentam. Sa visam. Sa ajungem la concluzii. Sa iubim.
    Suntem noi si suntem convinsi ca intr-o zi visele vor deveni realitate.
    Avem tot dreptul sa credem in vise, oricat de nebunesti ar fi.
    Avem voie sa credem in noi si in cei din jurul nostru.
    Suntem tineri si nu este niciodata prea tarziu pentru o schimbare.

    Azi mi-am dat seama ca IUBIREA este raspunsul la orice intrebare.

     Asa ar trebui si asa vreau sa gandeasca Anemona.

Cum sa stingi o poveste (*)

   Stateam in fata ferestrei privind in neant,

   Si nu-mi dadeam seama ca priveam in mine.

   Nu imi pasa de al fulgilor joc aberant,

   Nu vedeam pe nimeni si parca-mi era bine.

   Toti fulgii pareau dantelati a uitare

   Dar toti erau franturi din alte povesti,

   Aceeasi substanta dar alcatuiri rare,

   Prea multe idei si uitai cine esti.

   Am deschis fereastra tremurand a dorinta,

   Respiram racoarea gandurilor nespuse,

   Mi-am intins palmele cu binevointa

   Si am strans in pumn un fulg fara sa imi pese.

   S-a stins in mana mea bucata de zapada,

   In palma aveam acum o lacrima de gheata,

   Nu regretam ca am ucis o poveste calda,

   Stiam ca nu si-ar avea rostul vreodata.

Sunt atat de aiurita!

      De care vodka sa iau? Si.. si oare ei chiar vin pentru mine? Da totusi.. ne trebuie bautura. Multa bautura. Tigari nu mai iau eu, ca au sigur ei. Si am pachetul meu. Am si slimuri. Cine naiba mai fumeaza slimuri? Doar eu? Si nici macar nu sunt mentolate. Of.. ei o sa se simta bine. Si o sa ma simt si eu. E majoratul meu, majoratul meu in mai putin de o saptamana. Nu intru in panica, doar ma gandesc. Vreau sa iasa bine. Refuz sa ma panichez, sa vreau ca totul sa fie perfect si sa stric tot. Daca eram nebuna faceam un sondaj daca tortul sa fie cu frisca sau cu ciocolata (nu, nu am vrut sa fac asta.. ok..am renuntat la idee..la naiba!). Daca eram nebuna incercam sa fac ca totul sa fie perfect. Eu vreau doar sa fie o petrecere reusita.
     Am cea mai draguta rochie din univers. O sa arat bine. Ca o printesa. Mereu am visat asta. Mereu mi-am dorit sa fiu feminina. Am reusit sa slabesc aproape 10 kg in 3 luni. Reusesc. Simt ca reusesc. Incepe sa imi placa de mine. Incep sa nu mai vad un monstru cand ma uit in oglinda. E perfect. E genial sentimentul asta, e..

       - La ce te gandesti?
     Ma priveste zambind. Ne cunoastem de 7 luni si inca suntem prietene. Am multi prieteni. Asta este un fel de paradox. O gramada de persoane care ma vad altfel decat ma vad eu.
      - La nimic.
      - Siiguuur..
      Imi termin tigara si insist sa plecam. Ei nu vor. Ei vor sa isi termine bauturile. Mie coincidenta mi se pare stranie, cretina. Nu ma simt in largul meu. Ma gandesc la majorat ca sa nu ma gandesc la lucruri imposibile. Cand viata mea a inceput sa semene atat de bine cu un roman din colectia Cocktail?!
     - Hai sa plecaaammm..
     - Stai mai nebuno!
     Baietii rad. Pana la urma ii conving. Zambesc. Am reusit. Si dupa imi dau seama ca mai am de lucrat la capitolul "autocontrol". O sa reusesc eu.. e doar o scapare. Nu ma asteptam. Se explica. Situatiile imprevizibile ma surprind nepregatita. Nu am cum sa evit asta, dar am cum sa invat sa ma controlez.
     Am plecat pentru ca nu mi-am dorit sa il fac sa se simta prost. Ieri.. copilul am fost eu. Ma oftica putin situatia. Creatorul (trebuie sa existe asa ceva) se cam joaca cu mine, si nu sunt tocmai jucaria lui preferata.

      "Viata e o comedie pentru cei care gandesc si o tragedie pentru cei care simt"

   Azi nu o regasesc pe Anemona in mine. Inca mai sper..

Scrum (*)

      Iti lipesti buzele de filtru si tragi,
      dantela fumurie iti invadeaza plamanii
      si lasa urme dulci
      in intreaga ta fiinta.
      Vanilia are gust de copilarie,
      iti place si mai vrei,
      dar aroma inselatoare se schimba,
      expiri parfum de trandafiri,
      incepi sa stranuti amintiri,
      devii alergic
      si nu te poti opri,
      un fum, doua, mai mult,
      mereu e vorba de mai mult,
      esti bonlav si nici nu stii,
      nici nu iti pasa,
      simti doar aroma alcoolului,
      bautura ieftina iti imbata simturile,
      betie de sentimente
      condimentata cu atingeri de sarut,
      mereu contraste.
      Ai ajuns la filtru si nu realizezi,
      continui sa tragi,
      esti nebun,
      buzele iti ard si tu tot tragi,
      te frige si nu iti pasa,
      scapi tigara din maini,
      o stingi cu o lacrima,
      iti stingi visul..
      Picaturi iti contureaza chipul,
      iti lingi buzele insetat,
      atata apa si nimic nu te satura..
      Te-ntreb ce vrei sa simti, nebunule..
      Vrei sa gusti iar vanilia?
      Pacat..
      mai sunt doar urme de scrum.
      Linge-ti buzele si plangi,
      au gust de tine,
      doar asta ti-a ramas.

   Ma intrebase cineva de ce fumez. Fumez pentru senzatie. Sunt curioasa daca a inteles cineva ceva din poezia asta..

   Putin mai aproape de Anemona.

Lectii

    I-am rugat pe cei din jur sa ma invete cine sunt. V-am rugat si pe voi. Am gresit. "Cine sunt?" nu este o intrebare la care trebuie sa construiesc un raspuns, este o dilema la care trebuie sa caut un raspuns. Raspunsul este in mine.
   
    Saptamanile astea am.. invatat.
    Am invatat ca singura persoana pentru care trebuie sa ma schimb sunt eu.
    Am invatat ca timpul este acelasi pentru toti, dar oamenii care aleg sa zambeasca si sa nu duca lupte din care nu pot iesi invingatori isi pot repara sufletul mai usor si mai repede.
    Am invatat ca avem nevoie de oameni care sa ne accepte asa cum suntem, am invatat si ca avem tendinta sa cautam in altii ceea ce noua ne lipseste.
    Am invatat ca te poti imprieteni cu persoane la care nu te astepti, pentru ca oamenii nu sunt de multe ori ceea ce par.
    Am invatat sa traiesc in prezent.
    Am invatat ca poti schimba orice depinde de tine, dar daca schimbarea depinde de o alta persoana este destul de dificil (si uneori chiar imposibil).
    Am invatat ca regretele nu te fac niciodata sa zambesti.
    Am invatat ca nu trebuie sa am pretentia ca cineva sa ma inteleaga atata timp cat nu ma inteleg nici eu.
    Am invatat (si acum stiu sigur) ca unele persoane nu vor fi in stare sa ma cunoasca niciodata, chiar daca imi citesc blogul, imi stiu cele mai ascunse ganduri si aproape toate preferintele.
 
      Anemona ramane in continuare un ideal. Momentan sunt tot eu.. e o varianta mult mai optimista. Nu ma grabesc sa devin "ea". Nu am de ce, nu am pentru ce. Vreau doar sa fiu 100% eu. Sa nu ma mai las influentata de nimic.

THE END

     Am stat si m-am gandit mult timp daca chiar asta vreau sa fac. Am vrut sa imi sterg blogul asa, pur si simplu.. dar ceva m-a oprit. M-am mintit mult timp ca sunt cineva macar aici in blogsfera, ca unii dintre voi se regasesc in postarile mele, ca stiu sa scriu..

     Plang cand scriu postarea asta. Plang pentru ca stiu ca trebuie sa renunt pentru todeauna la mine, la cea care sunt acum. Nu stiu daca vreau, dar stiu ca trebuie. Nici macar eu nu ma mai suport.   Nu imi place persoana care am devenit. Nu sunt mandra de mine si motivul asta ar trebui sa imi fie suficient sa ma schimb.
    Mi-am recitit toate postarile si le gasesc acum patetice, pesimiste si dedicate unor oameni care poate nu le merita. Sau eu nu ii merit.. habar nu am. Nu asta conteaza. Vreau sa fac ceva pentru mine, nu pentru altcineva. Nici macar pentru voi. Trebuie sa ma intelegeti, e mai bine asa. Nu mint. Voi veti fi la fel si fara aberatiile mele zilnice, nu aveti nevoie de blogul meu si nici eu nu mai am nevoie de el.
    Promit ca (daca) o sa mai scriu, voi scrie atunci cand voi fi o alta persoana. Pana atunci - pauza.

    Ma duc sa imi caut un suflet.

    Habar nu am cine sunt.

     O ultima intrebare: tu ce ai invatat de pe postarile din acest blog?