Nu as schimba nimic

    Motto: "De ce râzi?

- Fiindcă sunt proastă și fiindcă înnebunesc după fiecare cuvânt al tău! Boala pe care o dai tu nu se vindecă niciodată. Și febra ta ține tot timpul. Vrei să mai știi și altceva? M-ai aruncat în drum și te-ai întors după doi ani, și sunt înnebunită după tine. Și dacă ai să mă arunci și ai să te întorci după o sută de ani, tot am să te urmez. Mor după tine și te urăsc…"

     Radu Tudoran, Fiul Risipitor

       Stateam si asteptam sa iti pese. Sa ma trezesc intr-o zi si sa vad in telefon un mesaj de la tine. Probabil mi-as fi pierdut mintile, dar cel mai grav este ca as fi pierdut o poveste frumoasa. Panica mi-ar fi anesteziat orice urma de ratiune, iar eu as fi pierdut tot controlul. Macar de ar fi meritat..

     Acum cand ma intorc cu gandul in trecut imi dau seama ca nu as schimba nimic. Refuzul tau, indiferenta, iluzia unei povesti.. toate m-au facut sa fiu ceea ce sunt astazi. Si cel mai important mi-au dat o sansa spre fericire (chiar daca fericirea asta te exclude intr-un mod aproape brutal). Mi-ar placea sa iti multumesc, dar stiu ca nu ar avea nici un rost. Mi-ar placea sa spun ca regret ceva, dar nici macar regretele nu mi-au mai ramas. 

     Poate doar as vrea sa mai vorbim uneori. Ma mai trezesc dintr-un vis adanc formand parca inconstient numarul tau de telefon, dar din fericire anulez apelul la timp. Nici nu stiu ce as vrea sa iti spun.

      Anemona.

E vina noastra

    Vreau sa scriu despre ceva si nu pot.
    La dracu.
    Imi e dor de blogul meu asa cum era el. Imi e dor de perioada aia cand nimeni nu imi stia adevaratul chip. Imi e al naibii de dor sa fiu eu, nu sa scriu pentru ei. Nu vreau sa mai recitesc postarile inainte sa le public, si sa ma intreb daca o sa ii supere. Sau daca o sa le citeasca. Daca mai intra prin sufletul meu asa, din cand in cand.
    O sa fac un nou blog si nu o sa il dau nimanui. O sa fie doar jurnalul meu, si demonii mei vor ramane inchisi in mine. Nu o sa mai fie nici un public, si pentru prima data in viata doar eu imi voi fi suficienta. Unele spectacole de circ nu au nevoie de public, pentru ca sunt prea demonice. Oamenii au impresia ca le plac lucrurile pe care nu le inteleg, dar de fapt sunt doar curiosi. Doare. Ei nu inteleg intunericul. Sunt demoni si in ei, dar nici macar nu realizeaza.
     
    Eu.. eu imi vreau doar amicul inapoi. Atat.

    Azi nu stiu cine sunt. Si adevarul e ca nu am stiut niciodata.

Cum sa pierzi un prieten

     - Domnisoara..  
     Strang in maini paginile ziarului si aproape le rup. Ma bufneste plansul si nu ma mai pot controla, lacrimile curg intr-un mod parca firesc, eliberator. Imi simt obrajii cum imi ard, si nu ma gandesc nici o clipa ca oamenii se uita la mine. Am "talentul" asta inutil sa atrag toata atentia, sau poate chestia asta e doar in capul meu.
     - Domnisoara..
     Omul asta imi imprasite pulberea gandurilor. Il privesc cu ochii umezi. Imi vine sa il intreb daca l-a durat vreodata sufletul atat de tare incat sa perceapa durerea intr-un mod fizic, dar tac.
    - Oamenii mor in fiecare zi, imi spune el pe un ton calm.
    Incerc sa ii spun ceva, orice, dar nu reusesc.. cuvintele mi se transforma intr-un murmur ciudat, nedefinit. Ma ridic si am impresia ca ii pot citi pe buze un "condoleante" abia rostit, dar deja nu il mai ascult. Ies din biblioteca aproape fugind si imi aprind o tigara. Am nevoie de ceva care sa ma distraga, dar asta nu este suficient. Gandurile imi revin in minte sub forma unui uragan care ar putea sa imi distruga intreaga fiinta. "Ce stie el? Un cretin. Oamenii mor in fiecare zi, dar nimeni nu ar trebui sa moara din vina ta. Nu merit asa ceva. Imi cunosc firea si regretele o sa ma distruga. Si Doamne.. chiar imi pare rau. Cand s-a transformat viata mea intr-un film atat de ieftin? Chiar merit asta? Sunt un om atat de rau?".
     Pe ea am pierdut-o ca prietena. Nu stiu daca ea mi-a fost chiar prietena, dar de pierdut sigur am pierdut-o. Iubitul ei s-a sinucis si simt ca este vina mea. Trebuia sa imi tin gura. Oare doar oamenii morti pot pastra un secret?
     Imi vine in minte gandul ca am mai "ucis" odata si ma bufneste iar plansul. Trebuie sa ma calmez. Trebuie sa schimb ceva. A fost alegerea lui.. o alegere influentata de actiunile mele, dar totusi alegerea lui. Si asa si trebuie sa ramana.
      
     Pana la urma Anemona este doar o iluzie idioata.

Despre regrete

   Am ajuns la concluzia ca regretele sunt cele mai distructive franturi de sentimente. Regretele sunt acel ceva care nu te lasa sa dormi noaptea, care iti chinuie mintea cu intrebari ca "ce s-ar fi intamplat daca..?", nu te lasa sa dormi si te fac sa te gandesti la tot felul de scenarii mai mult sau mai putin posibile.
   Am realizat si eu (in sfarsit) ca cel mai mare regret este sa nu incerci nimic. Nu mi-as putea ierta niciodata gandul ca eu as fi putut face ceva, ca as fi putut schimba ceva.. si am plecat. Ca am renuntat mult prea usor cand puteam avea totul, ca un singur gest sau cuvant ar fi putut contura o noua poveste. Chestiile astea nu se iarta.
   Poate ca nu ai curaj sa incerci ceva, desi stii ca o sa regreti mai tarziu. In situatia asta sunt si eu. Daca o fac o sa regret, iar daca nu o fac o sa regret ca nu am facut-o. Am analizat situatia. Nu mai am ce pierde, nu mai am ce castiga. Pur si simplu imi indeplinesc o dorinta.
    Pana acum mi-a lipsit curajul. De azi imi voi imagina ca dupa viata nu exista nimic, ca viata asta este singura sansa sa fiu fericita si sa traiesc asa cum mi-am dorit mereu. Vreau sa devin persoana care am vrut mereu sa fiu. Vreau sa devin.. Anemona. Nimic si nimeni nu o sa ma poata opri.

Un alt el..

  Ma holbez la el.Dumnezeule!Nu te mai uita asa.Nu mai face atat de multe glume tampite.Doar pentru ca te tachineaza nu inseamna ca te place.Si parca nu iti placeau baietii cu ochi albastri,mai stii? (pe cine incerc sa pacalesc aici??) Nu te indragosti de el..nu iar.In februarie trebuie sa faci asta,iti amintesti?In februarie..
  Imaginea baiatului perfect imbraca azi alt chip.Ma urasc pentru ca las chestia asta sa se intample.Ma urasc cand il privesc,si urasc genul de ganduri pe care le am cand imi amintesc de el.Dar e atat de .. diferit.Hm. Asta spun cu toti.O alta eu si totusi aceeasi eu.
   As vrea sa spun ca totul va fi bine.Dar ma mint singura.Si desi sufletul meu stie adevarul,continui sa mint,sa ignor si sa sper.Un al el..ce idee tampita!