Mihaela. Mihaela. Mihaela.
Mereu am urat numele asta. Nu stiu de ce, dar are ceva care imi displace, ceva care poate ma reprezinta, dar atunci cand il rostesc nu ma gandesc niciodata la mine, desi este unul din numele pe care eu le port.
Mihaela..hmm.
Azi am dat un fel de petrecere la mine acasa. Am colegi mult mai de gasca decat m-am asteptat. Credeam ca faptul ca "prietena" mea s-a mutat din clasa este ceva groaznic, dar e posibil sa fie cel mai bun lucru pe care l-a facut (indirect) pentru mine.
Trebuie sa ii fac sa isi schimbe parerea despre mine. Trebuie sa ii fac sa ma vada asa cum sunt eu in realitate, sa scap de statutul de "prietena a lui x" sau altceva. Vreau sa fiu 100% eu, si vreau sa vad cum ei ma accepta pentru ceea ce sunt.
Pentru ca sunt diferita. Si da, am baut tuica in ora de religie cu un coleg (azi). Si da, poate ca m-am chinuit 3 luni sa invat cum sa aprind o bricheta, o luna cum sa "trag in piept", o viata sa invat ca lacrimile te fac mai puternica si razbunarea aduce doar satisfactii de moment..
Azi am inteles ca numai daca ii fac sa ma vada asa cum sunt, voi avea o sansa.. cu ei si cu el. E complicat, e ciudat.. iar eu uitasem cat de mult imi plac jocurile!
Repet- azi sunt Mihaela!
