Se afișează postările cu eticheta blog. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta blog. Afișați toate postările

luni, 21 octombrie 2013

Pentru anonimul meu

  
   Anonimule.. mai am vreo sansa sa dau cumva de tine? Am o gramada de dileme si nici o persoana care sa ma poata ajuta.
   Oare.. imi mai viziteaza blogul? De ce ma comport ca o persoana care isi pierde mintile?
   Am senzatia ca vorbesc singura. Nimeni nu ma asculta cu adevarat..si toti inteleg doar ce vor sa auda.

   A.

joi, 19 septembrie 2013

100,000 (aproximativ)


   Aproximativ 100000 de vizite pe blog. Cititori mai putini. Oameni care ma inteleg si mai putini. Oameni care incearca sa ma inteleaga si sa ma ajute - spre surprinderea mea - destul de multi. Multumesc.

   Am ajuns la concluzia ca toate se intampla atunci cand trebuie sa se intample. Toamna imi da o stare de melancolie dupa care tanjeam de mult prea mult timp. Ma simt linistita, dar linistea se impleteste cu agitatia si emotiile pe care le am pentru anul asta. Simt mai multe sentimente in acelasi timp. Intensitate maxima. Contraste. Agitatie. Sunt fericita.

   Vreau sa vorbesc cu cineva, dar nu as sti pe cine sa sun... si persoana la care ma gandesc nu are chip, nu are nume, nu mai da nici un semn de viata...

   
   Anemona.

luni, 16 septembrie 2013

Stare tampita


    Cu blog sau fara blog... tot aceeasi stare o am.
    Ma simt trista. Simt ca ceva imi lipseste, si totusi sunt resemnata. Am obosit sa tot mai caut.

    Ma gandeam ca imi lipseste o prietena foarte buna. Incepusem sa imi doresc sa am cu cine sa imi beau cafeaua, sa am cui povesti cele mai neinsemnate secrete sau sa am pe cineva care sa ma asculte pur si simplu neconditionat (bine, mai sunt persoane care fac asta... uneori). Sa am la cine sa dorm in unele seri, sa am pe cineva care sa imi raspunda la telefon oricand as suna, cineva in care sa am incredere cu adevarat. Si dupa ma gandesc.. cine naiba are nevoie de o persoana care te va dezamagi in cele din urma? In ultimul an am incheiat vreo 4 prietenii care m-au marcat. Oamenii se schimba. Eu ma schimb..
     
    Ma gandeam ca imi lipseste blogul. Probabil e cam aiurea ideea asta.
   
    Nu imi pasa de nimic din ce vor spune ceilalti. Asta sunt, asta gandesc, asta simt, asta scriu.. cine ma cunoaste imi stie si gandurile adevarate. Cine nu ma cunoaste.. doar asista la un spectacol. Din pacate unii sunt cam prosti si au si bilete in primul rand.

      
      Azi nu ma mai semnez.

duminică, 1 septembrie 2013

Particip la SuperBlog 2013


      Voi participa si anul acesta la competitia Super Blog. Am nevoie de ceva care sa ma scoata din monotonie, si ce poate fi mai bun ca o provocare?
      Am participat si anul trecut, am participat si la editia spring.. sper sa fiu finalista si de data aceasta.
      A fost o experienta foarte placuta, mi-am depasit limitele si mi-am demonstrat ca pot scrie despre orice. Abia astept data de 1 octombrie, cand se vor afisa primele probe.

miercuri, 3 iulie 2013

Doua genti, o singura poveste...


   Stau pe banca, in parc, rasfoind cu degetele tremurande paginile cartii care mi-a captat atentia in ultima saptamana. Din cand in cand imi ridic privirea dintre pagini si privesc analitic oamenii din jurul meu. Unii sunt fericiti, unii doar se straduiesc sa para, mai sunt si oameni tristi sau care au privirile confuze ori pierdute, dar toti par ca se afla aici din acelasi motiv: cauta raspunsuri in natura, in murmurul vantului sau in dansul lent al frunzelor, in albastrul cerului sau puritatea norilor, raspunsuri la intrebari nerostite care ii macina pe fiecare in parte.
    De cand m-am angajat mi-am format un fel de rutina: stau 8 ore pe zi intre patru pereti goi, in biroul meu, incercand sa dau tot ce am mai bun, sa muncesc la randament maxim. Uneori reusesc, alteori simt ca responsabilitatile ma coplesesc, dar de fiecare data imi termin progamul de munca cu zambetul pe buze. Imi asez cu grija documentele importante in servieta mea bej (obisnuiesc sa lucrez si acasa, chiar daca este stresant imi place locul meu de munca si ceea ce fac), apuc cu mainile tremurand de dorinta copertile unei carti incepute cu putin timp in urma si aproape alerg spre prima banca libera din parcul care se afla relativ aproape de casa mea. Restul timpului il petrec citind, este una din pasiunile mele cele mai intense, ma relaxeaza si ador sa vad cum nuantele apusului coloreaza paginile cartii in nuante iluzorii, pastelate..
    - Ma scuzati, este ocupat aici?
    Imi ridic privirea aproape deranjat, curios sa vad cine mi-a intrerupt firul gandurilor. O domnisoara ma priveste zambind incurcata. Obrajii ei sunt colorati intr-o nuanta fermecatoare de trandafiriu, buzele carnoase si ochii mari, albastri ca nuanta senina a cerului. Buclele aurii, de lungime medie, ii cad peste umerii fragili urmandu-i curba seducatoare a trupului. Este imbracata intr-o rochie rosie, de lungime decenta, care ii lasa la vedere picioarele lungi, parca scluptate. In picioare are niste balerini negri. Nu pot sa nu ii observ geanta de o culoare asemanatoare cu geanta mea, dar de dimensiuni aproape duble. Ma uimeste felul cum reuseste sa poarte geanta cu atat de multa eleganta, chiar daca probabil este destul de grea. Ma intreb ce se afla in geanta ei si intrebarea ma face sa zambesc.
     - Nu.. te poti aseza.
    Imi surade si se aseaza, punandu-si geanta langa servieta mea. Ii simt acum parfumul dulceag si ma infior. O observ cum isi deschide cu indemanare geanta si scoate o carte cu coperti gri. Nu pot sa cred! Citeste "Critica ratiunii pure" a lui Kant. Ii place filosofia. Probabil ca este atat de inteligenta cat este si de frumoasa. Zambesc si incerc si eu sa citesc, dar nu ma pot concentra. In jurul nostru toate bancile sunt ocupate si oamenii se plimba binedispusi. O privesc iar - pare concentrata, pierduta printre randuri.. Uneori imi pare ca si ea ma priveste, dar cel mai sigur am halucinatii. Dumnezeule, cat e de frumoasa! Mi-ar placea sa intru in vorba cu ea, dar daca ma fac de ras? Oare o sa imi para mai rau ca nu am incrcat nimic sau ca am dat gres?
     Adancit in propriile ganduri, incercand sa imi fac curaj sa intru in vorba, nici macar nu observ ca intunericul a acoperit totul in jur ca o mantie catifelata. Fata inchide cartea si apuca in graba geanta de pe  banca, apoi se ridica si pleaca pur si simplu. Ma simt dezamagit. Oftez si imi deschid si eu geanta sa pun cartea, vreau sa plec acasa, dar.. nu, asta nu e geanta mea! Asta este facuta din alt material, unul mai fin, si dimensiunile aproape duble.. hei, asta e geanta ei!
     Ma ridic grabit de pe banca si alerg, prinzand-o din urma.
     - Domnisoara.. ati incurcat.. gentile.
    Abia mai pot respira. Ma priveste amuzata si imi multumeste recunoscatoare. Urmeaza un moment stanjenitor in care amandoi nu spunem nimic, asteptand parca ceva ce amandoi ne dorim atat de mult. Inspir fortat incercand sa imi fac curaj, si pana la urma reusesc.
    - Stiu ca o sa para ciudat, dar.. ai vrea sa iesim undeva in seara asta?
    Imi surade.
    - Asteptam sa ma intrebi asta de cand m-am asezat langa tine.
    Facem schimb de genti si ne privim amuzati, apoi brusc imi dau seama de smecherie..
    - Ai facut-o intentionat! Ai incurcat gentile intentionat! ii spun razand.
   Rade si ea.
    - Shh.. hai sa mergem in centrul orasului, stiu eu un local superb, imi spune apucandu-ma galant de mana.
   Ii zambesc, simtind ca povestea noastra abia a inceput.
 
    Concurs organizat de Reeija, magazin online ce ofera genti dama.

sâmbătă, 1 iunie 2013

Despre libertatea pe internet si anonimii enervanti


     Cand ai un blog, iti asumi anumite riscuri. Cu siguranta vor exista oameni care nu vor reusi sa citeasca printre randuri, care isi vor bate joc sau vor invata sa te urasca chiar daca nu te cunosc personal..
     Inainte de acest blog am avut destul de multe jurnale. Scriam de mica, dar scriam pentru mine. Nu stiu cum s-a nascut aceasta nevoie in mine, dar acum sunt sigura ca asta este cea mai veche dependenta a mea. Imi place la blogul meu ca aici pot fi cine sunt cu adevarat, fara sa imi pese de consecinte. Ma citesc multi, dar sunt multi si cei care inchid aceasta pagina si nu mai revin aici niciodata.
     Cine nu ma suporta este liber sa plece de pe aceasta pagina. Comentariile voastre de cele mai multe ori ma ajuta, dar acum ma fac doar sa ma simt deamagita si incapabila sa rezolv acest conflict. Va jigniti intre voi fara ca macar sa va cunoasteti, si eu nu stiu ce sa fac. Pot doar sa imi iau o punga de popcorn si sa ma uit la spectacol, si probabil asta o sa si fac. Diseara sunt plecata la o petrecere si o sa am grija sa ma simt bine si sa nu ma mai gandesc la ce se mai intampla pe aici.
     Tata obisnuia sa imi spuna ca "cel destept cedeaza primul". Persoanele inteligente nu continua un conflict care nu are rost si care nu duce nicaieri. Va rog sa luati in vedere acest aspect.

      Aparent indiferenta,
      Anemona.

joi, 9 mai 2013

Caut inspiratie


    Caut inspiratia in esec si succes.
    Caut inspiratia in ochii tai, ai lui, ai ei..
    Caut inspiratie in anotimpuri.
    Caut inspiratie in tigari fumate pe ascuns.
    Caut inspiratie in carti pe care le citesc in graba.
    Caut inspiratii in calatorii cu trenul.
    Caut inspiratie pe strazile unui oras aproape pustiu.
    Caut inspiratie in zambete grabite, rareori sincere.
    Caut inspiratie in suflete mici.
    Caut inspiratie in orice fel de ganduri.
    Caut inspiratie in propria fiinta.
    Caut inspiratie in cuvinte si fapte.
    Caut inspiratie in povesti care nu sunt ale mele.
    Caut inspiratie in imbratisari sincere.
    Caut inspiratie in clipe efemere.
    Caut inspiratie oriunde.
 
    A.

luni, 29 octombrie 2012

Nimanui nu-i pasa!


    Nimanui nu-i pasa. Pur si simplu.
   
    Daca prietenilor le-ar pasa, m-ar cauta si cand nu am chef de distractie sau bautura si probabil ar sti ca sunt trista si atunci cand nu plang si incerc sa ii pacalesc pe ceilalti cu un zambet fals, putin cam chinuit.
    Daca tatei i-ar pasa probabil nu m-ar intreba mereu daca fumez sau sunt drogata si mi-ar arunca in sila niste bani "pentru noile mele pasiuni"..
    Daca mamei i-ar pasa ar intelege ca nu ma poate controla, ca am o varsta si ca am nevoie si de momente cand trebuie sa fiu singura.
    Daca Copilului i-ar pasa probabil mi-ar fi spus asta, si poate mi-ar citi in continuare blogul.. iar vorbesc despre el. Si am promis ca nu o mai fac.. aiurea!
    Daca lui L. i-ar pasa nu m-ar suna doar cand ea are probleme.

    Si acum.. ca am ajuns la aceasta geniala concluzie - NIMANUI NU II PASA - nici nu stiu daca e de bine sau nu. Mereu mi-am dorit ca actiunile mele sa nu aiba consecinte, si acum simt ca e exact genul de moment pe care l-am asteptat. Adica - daca lor nu le pasa mie de ce mi-ar pasa? De ce sa fiu eu mereu idioata aia care inca mai spera, care asteapta "clipa perfecta", care are mintea plina de reguli si principii, care..
     Nu! Gata! Trebuie sa invat sa spun "nu!" la timp. Renunt sa mai fiu asa.
     "Nimanui nu ii pasa".. hmm... asta inseamna ca pot sa fac ce vreau, cand vreau, cum vreau  fara sa ma gandesc la consecinte. Fara sa ma gandesc la ei.
     
      Nimanui nu ii pasa. Promit ca o sa invat sa nu imi mai pese nici mie.

  Anemona.

miercuri, 25 iulie 2012

Jurnal?


  Am (re)citit toate postarile mele.Si m-am regasit..dar am regasit parca si bucati de suflet pe care le credeam pierdute.
  Mi-am dat seama ca m-am schimbat.Eu asta simt.Si momentan asta e tot ce conteaza.. hai sa fiu egoista.
  Ma gandeam la blogul asta.Peste tot sunt amprentele mele,si simt in fiecare zi ca pagina asta devine o parte din mine.

  Nu am mai scris in jurnalul cu coperta albastra dintr-o zi de noiembrie.. intr-o zi cand am inceput un blog. "Casuta" asta.
   ..
  Azi simt ca vreau sa ard jurnalul cu coperti albastre.E plin de nume care au disparut de mult din viata mea, de amprente si de cicatrici.Doar durere..
  Vreau sa ard jurnalul cu coperti albastre,si mi-e teama sa citesc ce am scris odata. Dar oare nu pot sa il ard asa,fara sa il recitesc?!.. Parca nu ma lasa inima..

   Dar blogul asta, blogul asta este un jurnal?Ce ma voi face eu - oare - daca cineva din viata mea il descopera?Ce voi simti cand ma va privi zambind sarcastic, intrebandu-ma "Ce faci, Surasdeamagire?".
  Nu vreau sa imi gaseasca nimeni cunoscut blogul.Nimeni in afara de prietena din Brasov nu trebuie sa stie de el.Nu vreau sa fie vreo persoana cunoscuta care sa ma cunoasca atat de bine cum ma cunoasteti voi, nu vreau sa las cunoscuti sa imi patrunda atat de adanc in suflet..

  Am nevoie de putin ajutor.Credeti ca blogul asta este un fel de .. jurnal?Sau doar o poveste fara sfarsit sau inceput?Sau poate..altceva?