Am (re)citit toate postarile mele.Si m-am regasit..dar am regasit parca si bucati de suflet pe care le credeam pierdute.
Mi-am dat seama ca m-am schimbat.Eu asta simt.Si momentan asta e tot ce conteaza.. hai sa fiu egoista.
Ma gandeam la blogul asta.Peste tot sunt amprentele mele,si simt in fiecare zi ca pagina asta devine o parte din mine.
Nu am mai scris in jurnalul cu coperta albastra dintr-o zi de noiembrie.. intr-o zi cand am inceput un blog. "Casuta" asta.
..
Azi simt ca vreau sa ard jurnalul cu coperti albastre.E plin de nume care au disparut de mult din viata mea, de amprente si de cicatrici.Doar durere..
Vreau sa ard jurnalul cu coperti albastre,si mi-e teama sa citesc ce am scris odata. Dar oare nu pot sa il ard asa,fara sa il recitesc?!.. Parca nu ma lasa inima..
Dar blogul asta, blogul asta este un jurnal?Ce ma voi face eu - oare - daca cineva din viata mea il descopera?Ce voi simti cand ma va privi zambind sarcastic, intrebandu-ma "Ce faci, Surasdeamagire?".
Nu vreau sa imi gaseasca nimeni cunoscut blogul.Nimeni in afara de prietena din Brasov nu trebuie sa stie de el.Nu vreau sa fie vreo persoana cunoscuta care sa ma cunoasca atat de bine cum ma cunoasteti voi, nu vreau sa las cunoscuti sa imi patrunda atat de adanc in suflet..
