Nimanui nu-i pasa. Pur si simplu.
Daca prietenilor le-ar pasa, m-ar cauta si cand nu am chef de distractie sau bautura si probabil ar sti ca sunt trista si atunci cand nu plang si incerc sa ii pacalesc pe ceilalti cu un zambet fals, putin cam chinuit.
Daca tatei i-ar pasa probabil nu m-ar intreba mereu daca fumez sau sunt drogata si mi-ar arunca in sila niste bani "pentru noile mele pasiuni"..
Daca mamei i-ar pasa ar intelege ca nu ma poate controla, ca am o varsta si ca am nevoie si de momente cand trebuie sa fiu singura.
Daca Copilului i-ar pasa probabil mi-ar fi spus asta, si poate mi-ar citi in continuare blogul.. iar vorbesc despre el. Si am promis ca nu o mai fac.. aiurea!
Daca lui L. i-ar pasa nu m-ar suna doar cand ea are probleme.
Si acum.. ca am ajuns la aceasta geniala concluzie - NIMANUI NU II PASA - nici nu stiu daca e de bine sau nu. Mereu mi-am dorit ca actiunile mele sa nu aiba consecinte, si acum simt ca e exact genul de moment pe care l-am asteptat. Adica - daca lor nu le pasa mie de ce mi-ar pasa? De ce sa fiu eu mereu idioata aia care inca mai spera, care asteapta "clipa perfecta", care are mintea plina de reguli si principii, care..
Nu! Gata! Trebuie sa invat sa spun "nu!" la timp. Renunt sa mai fiu asa.
"Nimanui nu ii pasa".. hmm... asta inseamna ca pot sa fac ce vreau, cand vreau, cum vreau fara sa ma gandesc la consecinte. Fara sa ma gandesc la ei.
Nimanui nu ii pasa. Promit ca o sa invat sa nu imi mai pese nici mie.
Anemona.
