Adio,suflet de copila!

"Ceilalti lupi m-ar sfasaia,daca ar sti ca urletul meu e,in realitate,un plans.." (O.Paler)

 Nu sunt puternica.Sunt slaba.Inauntrul meu zace inca o copila care inca mai are suflet..dar reusesc,de cele mai multe ori,sa imi ascund aceasta latura.Si o ascund atat de bine,ca uneori nu o mai gasesc nici eu.Unde esti copila,si de ce te ascunzi?Nu am chef de jocuri.. Uite,uita-te ce fac,ce spun,ce gandesc si spune-mi: iti place cum am ajuns?
  Uneori jur ca as dori sa ucid aceasta parte din mine.Dar nu pot..daca ea moare,inseamna ca ar trebui sa mor si eu.Dar oare chiar ar trebui sa mor?Am vazut multi oameni care traiesc,desi si-au pierdut atat sufletul de copil cat si umanitatea in cele din urma..
  Vreau sa te ucid,copila.A trecut vremea ta.E tarziu,e prea tarziu ca sa existi din nou.Nu mai lupta.Nu mai are rost.

 "Ceva nu mai e la fel (..).Simt in mine cum o umbra pune stapanire pe mine,o umbra cu acelasi contur dar cu alt gust,altul decat al meu.Si mi-e frica" (Gladiola)

Ce noapte nebuna..

  Eu nu o sa fiu niciodata normala.Nu ai cum sa fii normal in situatii ca astea,cand fericirea ta are aroma de kent mentolat,alcool sau cand conteaza prea mult parerile nesincere ale unor oameni de care nu ar trebui sa iti pese.Nu ai cum sa fii normal cand normalitatea este subiectiva si nici nu poate fi definita cum trebuie.

  Am sunat-o pe la 12 noaptea.Plangeam,se stransesera prea multe,si nici macar nu stiam cu cine sa vorbesc. Nu stiu daca ma credeti sau nu,dar sa ai o prietena care sta atat de aproape de tine si cu care esti si colega e cel mai bun lucru.Cel putin asa parea,la ora aia..
  Nu a putut sa vina la mine,dar m-am dus eu la ea.Am avut noroc ca mama nu era acasa.I-am lasat un bilet tatei, mi-am facut ghiozdanul si cam asta a fost.. Oricum,am ajuns la ea si am reusit sa imi scriu la mate, chiar daca bausem Redds.Am si fumat.. din nou. 11 zile in care ma abitnusem s-au dus..credeam ca nu sunt dependenta,dar cand am vazut pachetul ma comportam ca un copil mic ca mine in dimineata de Craciun,cand desfaceam toate cadourile.. Cred ca sunt dependenta.Defapt,sigur sunt dependenta.Si 11 zile este o victorie mult prea mica,in comparatie cu cate batalii urmeaza sa pierd.
  Am adormit pe la 3, m-a trezit ea la 6,si nu au tinut nici rugamintile mele,nici amenintarile ca nu ma dau jos din pat orice s-ar intampla.. oricum, mai tarziu i-am multumit.In orice caz,cu mine somnoroasa nu te pui..
  La scoala a fost ciudat.Tare.Am avut un chef nebun de scris.Atat de nebun,ca am trecut pe acasa sa imi iau caietul in care incepusem un fel de poveste abstracta (nu stiu ce e in mintea mea,dar scriu povestea aia de fiecare data cand sunt trista,si imi dau seama acum ca am destule pagini scrise..) .La scoala am scris.La scoala nu am plans,la scoala am scris.E bine.Era cel mai bun lucru pe care il puteam face.Nu mi-a pasat nici ca baiatul cu ochii albastrii a incercat sa afle ce scriu.Nu ar trebui sa ii pese.E povestea mea,sunt personajele mele (unul din ele seamana foarte mult cu el,la aspect si atitudine,sunt nebuna,nu trebuie sa il las sa vada caietul!) si daca el are chef de glume (cum facea si cu poeziile mele - alea mai triste ce-i drept) nu are decat sa si le tina pentru el.Oricum,e ciudat cum trece de la stari gen "de cand iti pasa tie? (..) poti sa ma lasi in pace" la "de ce nu ai mai stat cu noi sa fumam azi?Te simteai prost printre liceeni din astia ca noi?".Mda,s-a apucat de fumat.El,ala care mereu ma privea acuzator,dar care niciodata nu a incercat sa ma ajute in vreun fel.Dar nu am nevoie de nici un ajutor.E viata mea.Mereu a fost.O sa imi impun propriile limite.Promit.

  P.S:Am scris cam mult..dar prea putin.Am prea multe ganduri in cap.Si ar cam trebui sa ii spun cuiva ca "lasitate" inseamna sa renunti atunci cand stii ca exista o sansa.Dar nu mai are rost..

Schimbari de situatie

   Stiam ca o sa se ajunga si aici.Acum cateva minute eram trista,acum zambesc satisfacuta, gen "ti-am spus eu".Stiam eu ca o sa vina si vremea asta,cand totul o sa merga conform planului.E perfect.
  M-a sunat "fostul" (ce ciudat suna).Inca nu stiu cum o sa imi bat joc,dar cu siguranta o sa fac.Oricum, am vorbit in sila..fara sa imi dau seama.Poate chiar incep sa se schimbe lucrurile.Poate ca ma schimb chiar eu. Sau poate e doar o iluzie.In orice caz,eu simt o diferenta - si asta e tot ce conteaza.
  Are cineva vreo idee sa imi bat joc?El imi scria mesaje in sila,mintea,juca teatru - dar neeah,nu prea e stilul meu :D.

 P.S:Prietena mea s-a impacat cu "iubitul" ei.Ma intreb cat o sa tina.. hmm..
 P.S.S:In ce ma transform? :|

"Prietena" mea

  M-a sunat.Ciudat.Chiar ma intrebam ce vrea.E genul de persoana care ma suna doar cand are nevoie de ceva.Plangea.I-am inchis si m-am dus la ea.In 15 minute am fost acolo.Sunt genul de persoana pe care daca o suni la orice ora nu iti inchide telefonul.Pe care te poti baza.Urasc asta la mine.
  Cand mi-a deschis usa am cam avut un soc.Unde era fata aia puternica pe care o cunosc?Unde e cea care a reusit sa treaca peste o prietenie de 15 ani doar pentru niste obiecte fara valuare?Hmm.. Pe fata asta,cu machiajul scurs si cu cearcane nu o cunosc.Eu pe ea nu o cunosc asa.. Parca ma vedeam pe mine,pe cea din noiembrie,pe care o tradase cea mai buna prietena..Am plans atunci ca niciodata.
  Sa revenim.O parasise prietenul.Obtinuse ce isi dorise de la ea (sper ca ma fac inteleasa aici),dar gasise alta mai buna.
  Am reusit sa o fac sa rada zambeasca.Si i-am turnat un pahar de vodka.Ea ma invatase ca alcoolul anesteziaza durerea sufleteasca,si cu ea am avut prima "betie" (daaa,daca se poate numi "betie" cateva guri de visinata pe la 8 ani care ne-au facut praf).
  Ciudat este insa rau ca .. nu mi-a parut rau cand am vazut-o plangand,cand am vazut-o in starea aia. Simteam intr-un fel ca merita asta.Imi jurasem din toamna ca ma voi razbuna,ca m-a mintit atatia ani de zile.. Era o zi rece de noiembrie si eu imi doream sa mor,sa uit..Dar am trecut peste.
  E ciudat.E ciudat sa nu simt nimic cand o vad asa.Nu m-am bucurat.. parca eram resemnata.Si aproape imi parea rau ca nu eu am cauzat durerea aceea.
  In ce ma transform?Ce fel de suflet am?!..Parca nici nu am putut sa o ascult.Parca m-am prefacut.Parca eram si nu eram eu..

  P.S:Eu la ea am reununtat de mult timp,dar nu pot renunta la poveste..

Mi-e dor de vechea eu!

  Mi-e dor de vechea eu, de cea care am fost..

  Mi-e dor sa stau noaptea pana tarziu invatand la biologie foarte multe denumiri in latina.Mi-e dor de fostul liceu in care nu vorbeam cu (aproape) nimeni,eram doar eu si gandurile mele.Mi-e dor chiar si de colegii mei cei nebuni care ma indemnau sa chiulesc,care mi-au pus pentru prima data tigara in mana,care ma considerau putin cam ciudata..

  Mi-e dor de copilarie,de prieteni carora acum de abia le mai tin minte numele..

  Mi-e dor de o zi a lunii august,cand era "Ploaia de stele" si eu ma chinuiam sa vad o stea cazatoare,dar cerul era mult prea innorat,si totusi nu renuntam..

  Mi-e dor de el,de un el de care eram indragostita dar care acum ma dezgusta.. Mi-e dor un "noi" care nu a existat niciodata.

  Mi-e dor de clipele cand credeam ca am un suflet bun..

  Mi-e dor de acea eu..

  Tie de ce ti-e dor?

Si ne certam..

  Simt ceva pentru el,si nu am nici o indoiala.Dar sentimentele astea contrazic tot ceea ce sunt eu cu adevarat.
  Nu vreu sa il pierd..dar nu pot sa il pierd,pentru ca nu a fost niciodata al meu.Am reusit sa ii mai fur cate un zambet,privire sau poate chiar niste ganduri..dar doar atat.Desi am vrut mai mult..
   Azi ne-am certat dintr-o chestie stupida (la scoala).Si stiu ca nu isi va cere scuze,pentru ca desi stie ca m-a ranit,orgoliul e mai puternic.La fel si in cazul meu.. Dar jur ca imi va fi dor de el.De ce simt asta?Si de ce doare?!.. De ce simt ca nu pot face fata unei veri in care el sa fie departe de mine..
   Omule,ce mi-ai facut?!?!

Poveste (2).

  As vrea sa mentionez mai intai ca prima data chiar nu ma gandisem la o continuare a povestii,dar voi mi-ati sugerat acest lucru si cred ca este o idee buna.. Daca nu va place,sau daca va doriti ca povestea sa ramana in stadiul acela,fara un inceput sau un sfarsit - nu cititi..

  Mergea de mult timp prin ploaie,nestiind incotro se indreapta,dar parca nici nu conta,isi dorea doar sa fie cat mai departe de el.Prezenta strainului o tulburase,iar acum simtea ca o alta privire in ochii aceeia mari, albastrii,ar putea-o face sa se razgandeasca. "Nu vreau povestea asta" isi spuse inca odata, parca incercand sa se convinga ca era cea mai buna alegere.Era uimitor cum,chiar si prin absenta lui,reusea strainul reusea sa faca ce dorea cu gandurile ei,si chiar si inima incepea sa ii bata de nebuna,parca neapartinandu-i. "De ce-mi faci asta?..".
  Nu observase ca ploaia incetase de mult timp.Nu observase nici macar pamblica multicolora ce impodobea cerul, oferindu-i banalului o nuanta de absolut.Acum era in gara,dar nu astepta un tren.Isi dorea sa gaseasca un raspuns la sutele de intrebari care se aflau acum in mintea ei..

100%

  Mi se pare ciudat,ca de fiecare data cand am pierdut,am ajuns la concluzia ca nu am dat tot ceea ce era mai bun.. pentru ca nu am dat 100%.
   Poate nu sunt constienta de ceea ce pot sa fac.Sau poate imi este frica de posibilitatea de a esua atunci cand dau tot ceea ce pot.Sau poate pur si simplu nu vreau sa imi cunosc limitele..
   Mi-am dat seama ca limitele mi le impun singura.Ca daca nu vreau sa ascult,nu exista persoane care imi pot impune ce si cum sa fac.Sau ce sa aleg.. Uneori ma intreb ce s-ar intampla daca as reusi sa dau 100%.