Anonimului care crede ca le stie pe toate (2)

    Ma mai surprind intrebandu-ma cine naiba esti. Si daca macar tii la mine, sau cat de bine ma cunosti, cat te intereseaza persoana mea, in ce relatii suntem in viata reala, etc. O sa pastrez aceste intrebari pentru mine.
    As vrea sa stiu doar daca crezi ca voi putea fi vreodata fericita. Si daca nu crezi asta, sa imi spui si de ce.
    Nu imi place sa "cersesc" raspunsuri, dar stiu ca daca nu fac asta nu am nici o sansa sa rezolv aceasta dilema. Te rog sa imi raspunzi!

     A.

Cancer

     Aduna toate foile pe care ti le-am scris si strangele acolo, aproape de inima. Indeparteaza-le numai pentru ca sa le strangi din nou, mai tare. Strange-le cu toata forta ta si nu te gandi ca gestul asta nu are nici un sens, nu te gandi ca totul este dureros de inutil. Doar fa chestia asta pentru mine.
     Strange-le la pieptul tau si fa cuvintele sa vibreze in ritmul inimii tale. Nu iti cer sa ma imbratisezi pe mine, doar imbratiseaza-mi creatia. Pateaza-te de cerneala, pateaza-te de lichidul vital al creatiei mele si stai asa, fara sa iti pese. Aprinde-ti o tigara si da-le foc paginilor uitandu-te cum ard, cum reusesc sa transforme sentimentele in cenusa. Daca vrei sa pierzi putin din magia spectacolului, ma poti privi in ochi in timpul asta. Promit sa nu plang. Nu ar avea rost sa plang pentru ceva defect. Pai cum adica de ce sunt defecte?..
    Foile alea au cancer. Serios. Le-am sarutat in timp ce scriam si le-am dat boala asta. Nu e vina mea, s-ar fi imbolnavit oricum din prea multa neputinta sau dulcegarie. Mi-e patetica arta si nu ma inteleg de multe ori. Nici foile nu au inteles de ce am scris atat despre lucruri neimportante, nici ele si nici nimeni altcineva. Nu ai cum sa intelegi cum pot sa pornesc de la un zambet si sa ajung la 10 pagini scrise, 10 pagini despre o gramada de sentimente care s-au trezit in mine. Uneori am impresia ca ceva in mine e defect.
     (...)
     Si daca nu foile au cancer, daca sufletul meu are? El sufera de mult timp, si stii si tu ca suferinta e deseori asociata cu un fel de boala incurabila. Stiam ca sufletul meu e murdar de tine, de ei, de toti care au trecut prin viata mea fara sa fie constienti ca lasa urme, dar nu ma gandisem niciodata ca el e bonlav. Dilema asta o sa ma macine ceva timp, o sa imi consume multe ganduri si nici macar nu voi obtine un raspuns corect si definitiv.
     Mi-ar placea ca tu sa ai raspunsul sau mi-ar placea ca raspunsul sa fie in mine, dar adevarul este ca el nu exista. Probabil unele intrebari nu au raspunsuri la fel cum unele melodii nu au verusuri. Nu asculti nici un vers, si totusi simti cum inima iti vibreaza in ritmul unei piese care poate te-a fascinat. Intelegi tot fara sa stii defapt nimic. Cum vine asta?

      Anemona.

Mi-e teama..

   
     Mi-e teama de schimbari, dar cred ca imi este mult mai teama de absenta lor.
     Mi-e teama ca blogul asta o sa devina o chestie mult prea comerciala, ca imi voi amaneta bucati din suflet in timp ce voi scrie despre subiecte pe care nu le-as fi abordat niciodata, dar pe care sunt obligata sa le abordez.
     Mi-e teama de oameni si de ceea ce cred ei despre mine.
     Mi-e teama ca voi deveni dependenta de tigari (fumez maxim 3 pe zi).
     Mi-e teama ca oamenii care ma cunosc in viata reala vad in mine ceva ce nu voi fi niciodata.
     Mi-e teama de ceea ce poate sa faca EL din mine cu o singura privire. Si mi-e teama sa ii spun ceea ce simt.
     Mi-e teama de refuzuri, intrebari sau gesturi pe care nu le inteleg.
     Mi-e teama de mult prea multe lucruri.

      Tie de ce ti-e teama?

  Anemona.

Nu mai simt nimic pentru el

 
  Am iesit ieri afara cu niste prieteni noi pe care mi i-am facut la cursul de engleza.M-am simtit destul de bine, am fost foarte multi,dar nu despre asta imi doream sa vorbesc acum.
  In timp ce mergeam spre casa (singura,ca am descoperit ca nimeni nu sta in partea aia a orasului), m-am intalnit cu .. baiatul de care am fost indragostita 3 ani (hm, oare un copil chiar stie ce e aia dragoste?..).
   Eram colegi,si nici nu stiu ce mi-a atras atentia la el.Si va jur ca faptul ca e cret nu are nici o legatura! L-am adorat din clasa a 6-a,am plans in a 8-a ca nu am intrat la acelasi liceu cu el si m-am mutat la alt liceu pretextand ca ma mut pentru cea mai buna prietena a mea.Dar daca nu era el acolo.. oare ma mutam eu la alt liceu?Hmm.. nu sunt suficient de sincera sa imi raspund la aceasta intrebare.
   M-am intalnit ieri cu el si nu am simtit nimic.Nici macar un tremur.. cam ciudat.Trebuia sa imi fac curaj sa il privesc in ochi.

   Pentru M. si pentru ca el nu va citi asta niciodata! :)

Un vis ciudat

  Mergem amadoi pe o straduta pustie.Nu ne privim,dar parca felul in care imi strange mana imi spune multe. Observ un magazin de antichitati,si il rog sa ma urmeze.Ma uit la o vaza mare,aproape transparenta.. simt nevoia sa o ating,si cand fac asta,vaza se sparge si multe cioburi colorate se imprastie pe jos.Ma aplec si incerc sa strang cioburile,dar ma tai si incep sa sangerez.
  Ma duc spre vanzatoare,nepasandu-mi de rana pe care cioburile mi-au provocat-o.El ma urmeaza tacut,si parca tacerea asta a lui doare.
  - Trebuie sa platiti, imi spune vanzatoarea putin nervoasa.
  Caut in geanta,dar nu gasesc decat o cutiuta mica,din argint.Este in forma de inima si pare destul de veche. Ii intind cutia vanzatoarei,iar aceasta zambeste multumita.Si pleaca.
  - Sa mergem, ii spun lui.Nu imi place locul asta.
  - Nu pot.
  - De ce?
  - Mi-ai amanetat sufletul.

   Ma trezesc parca mai obosita decat eram cand am adormit.Si parca atat de multe intrebari am in minte..

   Am fost la munte.In Brasov.M-am intalnit cu o buna prietena,pe care am cunoscut-o aici - pe blog.A fost extraordinar.Imi cer scuze ca nu am mai scris.Promit sa ma revansez :D am venit cu atat de multe idei..

Adio,suflet de copila!

"Ceilalti lupi m-ar sfasaia,daca ar sti ca urletul meu e,in realitate,un plans.." (O.Paler)

 Nu sunt puternica.Sunt slaba.Inauntrul meu zace inca o copila care inca mai are suflet..dar reusesc,de cele mai multe ori,sa imi ascund aceasta latura.Si o ascund atat de bine,ca uneori nu o mai gasesc nici eu.Unde esti copila,si de ce te ascunzi?Nu am chef de jocuri.. Uite,uita-te ce fac,ce spun,ce gandesc si spune-mi: iti place cum am ajuns?
  Uneori jur ca as dori sa ucid aceasta parte din mine.Dar nu pot..daca ea moare,inseamna ca ar trebui sa mor si eu.Dar oare chiar ar trebui sa mor?Am vazut multi oameni care traiesc,desi si-au pierdut atat sufletul de copil cat si umanitatea in cele din urma..
  Vreau sa te ucid,copila.A trecut vremea ta.E tarziu,e prea tarziu ca sa existi din nou.Nu mai lupta.Nu mai are rost.

 "Ceva nu mai e la fel (..).Simt in mine cum o umbra pune stapanire pe mine,o umbra cu acelasi contur dar cu alt gust,altul decat al meu.Si mi-e frica" (Gladiola)