Se afișează postările cu eticheta momente. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta momente. Afișați toate postările

vineri, 10 octombrie 2014

Pentru Carla


   Cand eram copil obisnuiam sa cred ca in fiecare din noi se afla un mic Univers. In mod ciudat, Universul meu se rasfrangea si in exterior. Credeam ca intreaga lume a fost creata pentru mine.. toate astea inainte sa o cunosc pe ea.
   Cred ca toti suntem meniti sa cunoastem o persoana care sa ne transforme toate convengerile in intrebari, toata siguranta in nesiguranta, sa produca in noi schimbarea si sa ne lumineze intreaga fiinta. Pentru mine acea persoana a fost Carla. Nu prea vorbesc despre ea, dar o visez deseori. Nu i-am uitat niciodata zambetul (imaginea lui ma rascoleste uneori). Inainte sa dorm (cand nu ma gandesc la un oarecare "el") repet in minte citatele si sfaturile pe care obisnuia sa mi le spuna. Incerc sa mi-o imaginez acum - matura, fericita, cu o familie frumoasa - dar mintea mea nu este destul de inteligenta sa proiecteze o astfel de imagine. 
   Am petrecut impreuna o vara si cred ca a fost singura perioada din viata mea cand am fost fericita atat de mult timp. Obisnuiam sa stam noaptea pe acoperisul unui bloc din centrul orasului, sa bem vodka ieftina si sa fumam tigari mentolate. M-a invatat atunci ca imi este frica de inaltime doar cand haul este luminat de soare.. m-a invatat sa imi ascult mereu instinctul si sa plec atunci cand simt.. m-a invatat ca viata este mult prea scurta pentru regrete si sperante iluzorii.. m-a invatat ca toti oamenii merita o a doua sansa si ca oricine se poate schimba cu putin ajutor.. m-a invatat ca iubirea exista pretutindeni, intr-o multitudine de forme si feluri.. m-a invatat ca Universul este pentru oricine si toti oamenii merita sa traiasca asa cum isi doresc.. m-a invatat ca viata este singura noastra sansa pentru fericire.. m-a invatat sa regasesc bucurie si speranta acolo unde vedeam doar intuneric si moarte. 
   Cred ca s-ar supara pe mine daca ar vedea cum i-am "uitat" principiile si am trait in stilul meu caracteristic. 
   Ii multumesc pentru ca a avut atata rabdare cu mine in 3 luni cat nu ar avea altii in 100 de ani si pentru ca m-a format ca om, pentru toate amintirile frumoase, sfaturile si pentru cea mai minunata vara din viata mea.

   Oriunde ai fi, iti urez la multi ani si sper din tot sufletul sa fii fericita. Mi-am respectat promisiunea si nu te-am cautat, stiu ca nu o sa citesti randurile acestea haotice dar sper (hilar!) sa iti mai amintesti de mine. 
   Te iubesc!

duminică, 3 februarie 2013

Un fel de.. majorat


    M-am simtit bine. La inceput mi-am pus masca de om fericit, dar dupa am confundat-o cu propriul chip. EA nu a putut fi alaturi de mine. EA a fost internata in spital, dar EI au venit. Si ne-am distrat.
    Am reusit sa ma simt bine dupa ce am baut putin. Am reusit sa inteleg mesajul ei dupa ce am avut suficient alcool in sange ca sa il pot accepta. Si totusi.. am fost treaza. Dureros de treaza. Constienta de fiecare gest, actiune, privire. Alcoolul parca mi-a amplificat unele trairi (sau poate prefer sa dau vina pe alcool pentru unele trairi).
    Nu vreau sa ma mai gandesc la asta. Nu vreau sa ma mai gandesc la lucruri imposibile care sa imi dezintegreze sufletul in particule capabile sa simta doar durere. Nu o sa mai permit asa ceva.
    In seara asta au fost cateva momente in care am uitat sa respir. Din fericire nu toate au legatura cu el. Incep sa redevin normala.

    Marti fac 18 ani. Mi-e frica. Nu vreau sa fiu adult.

   Anemona.

luni, 21 mai 2012

Mai bine..

  Ma simt mai bine..s-a mai diminuat dorinta aceea nebuna (dar normala) de a evada.Imi doresc sa se termine.. dar macar pot profita de timpul asta ca sa imi pun ordine in ganduri.
  Voi aveti astfel de momente? ^^
 

vineri, 2 decembrie 2011

Prietene sau ... ?!


Pentru L.

Nu pot sa cred.A trecut o luna de cand mi-ai facut asta, dar eu tot refuz sa cred.
Erai prietena mea.Te stiam de 16 ani, vreiam sa fiu ca tine, ai fost prima persoana care m-a inteles,
credeam ca vom fi prietene pentru todeauna..dar ai stricat totul.
Da,e vina ta,si ma simt mult mai bine sa spun asta.Nu e doar vina ta,dar in mare parte e vina ta. Am avut incredere in tine,poate prea multa,dar daca nu poti avea incredere in prieteni,atunci in cine sa ai?! 
Puteai sa imi ceri orice si ti-as fi dat.Puteai sa imi spui orice si te-as fi crezut.Dar sunt momente cand chiar si eu imi dau seama ca este prea mult.
Am vrut sa cred ca sunt proasta.M-am prefacut ca nu vad unele lucruri doar pentru ca nu vreiam sa ma cert cu tine (evident,din cauza ta),pentru ca aveam nevoie de tine,de cineva care sa ma asculte,care sa ma inteleaga.Dar tu nu ma ascultai,tu doar te foloseai de mine si continuai sa ma crezi proasta chiar si in ultima clipa.
Nu am mai vorbit cu tine de pe 19 noiembrie,si parca mi-e dor.Nu ti-ai cerut scuze si parca asta ma doare cel mai tare.M-am plictisit sa sper,nu vreau sa mai astept ceva care nu se va intampla niciodata. Orgoliul te impiedica sa recunosti ca ai gresit, sa recunosti inseamna sa accepti si sunt sigura ca nu vrei asta.

Am crezut in tine.Am crezut in prietenia noastra.Da,sunt fraiera.Dar tu ce esti?