Stari asemanatoare

  
    E ciudat cand starea sufleteasca nu contrasteaza deloc cu starea fizica. E aiurea cand te simti rau si in interior si in exterior. Azi imi simt sufletul putrezit. Sunt bolnava de mine.
    As sta in pat toata ziua, dar nu am ocazia. As dormi, dar am cosmaruri tot mai des iar realitatea iluzorie a viselor ma sperie. Am cele mai absurde si complicate vise.
    Am racit ca naiba. Nu mai simt nici un fel de gust sau miros. Si - ceva ciudat - parca mi-au amortit si simturile. Nu mai simt nimic, parca sunt o masinarie. Nu imi regasesc umanitatea. Nu am nici un fel de emotie. Probabil, in delirul meu - exagerez.
    Imi place acest aspect la nebunie. Il ador.. pentru ca mereu mi-am dorit sa simt asta. Si totusi.. ma chinuie o singura intrebare: voi fi vreodata multumita cu ceea ce am, sau o sa gasesc mereu fericirea in trecut?
    Stiu ca o sa ma plictisesc in curand si de starea asta.

     Anemona.

Cea mai frumoasa minciuna

   - Esti perfecta.
   - De ce? Pentru ca sunt singura fata care este obsedata de jocuri de strategie pe care o cunosti?
   - Nu la asta ma refer..
   - Dar?
   - Esti destul de draguta.
   - Taci.
   - Si ai un suflet bun.
   - Hmmm.. taci.
   - Suna ciudat, nu?
   - Cam da.

    Si cine are nevoie de adevar, cand minciuna e ataaaat de dulce?

    Anemona.

E greu..

    E teribil de greu.
    Sa simti nevoia sa ii dai explicatii pe care nu le merita. Sa fii capabila sa iti diseci sufletul intr-o infinitate de bucati numai ca sa ii explici, sa vrei ca el sa te inteleaga si lui nici macar sa nu ii pese. Sa se uite la tine cu ochi goi, sa ridice din umeri si nici macar sa nu te asculte. Sa continui sa vorbesti, sa incerci sa iti explici intreaga fiinta unui om pentru care tu nu insemni nimic. E teribil de greu si doare.
    Doare sa simti ca el nu intelege. Ca citeste, dar nu vrea si nu poate sa inteleaga. Ca stie tot si nu intelege (sau nu vrea sa inteleaga) nimic.
    E greu sa nu mai ai cuvinte sa te explici. E greu sa incerci sa faci toate astea pentru cineva care nu merita. E greu sa te trezesti in fiecare dimineata si sa incerci sa iti acoperi toate ranile cu un strat subtire de fond de ten, imaginandu-ti ca iti izolezi cumva sufletul. E greu.. e greu sa te vindeci asa.
     E teribil de greu, dar nu imposibil.
 
     Anemona.

Cancer

     Aduna toate foile pe care ti le-am scris si strangele acolo, aproape de inima. Indeparteaza-le numai pentru ca sa le strangi din nou, mai tare. Strange-le cu toata forta ta si nu te gandi ca gestul asta nu are nici un sens, nu te gandi ca totul este dureros de inutil. Doar fa chestia asta pentru mine.
     Strange-le la pieptul tau si fa cuvintele sa vibreze in ritmul inimii tale. Nu iti cer sa ma imbratisezi pe mine, doar imbratiseaza-mi creatia. Pateaza-te de cerneala, pateaza-te de lichidul vital al creatiei mele si stai asa, fara sa iti pese. Aprinde-ti o tigara si da-le foc paginilor uitandu-te cum ard, cum reusesc sa transforme sentimentele in cenusa. Daca vrei sa pierzi putin din magia spectacolului, ma poti privi in ochi in timpul asta. Promit sa nu plang. Nu ar avea rost sa plang pentru ceva defect. Pai cum adica de ce sunt defecte?..
    Foile alea au cancer. Serios. Le-am sarutat in timp ce scriam si le-am dat boala asta. Nu e vina mea, s-ar fi imbolnavit oricum din prea multa neputinta sau dulcegarie. Mi-e patetica arta si nu ma inteleg de multe ori. Nici foile nu au inteles de ce am scris atat despre lucruri neimportante, nici ele si nici nimeni altcineva. Nu ai cum sa intelegi cum pot sa pornesc de la un zambet si sa ajung la 10 pagini scrise, 10 pagini despre o gramada de sentimente care s-au trezit in mine. Uneori am impresia ca ceva in mine e defect.
     (...)
     Si daca nu foile au cancer, daca sufletul meu are? El sufera de mult timp, si stii si tu ca suferinta e deseori asociata cu un fel de boala incurabila. Stiam ca sufletul meu e murdar de tine, de ei, de toti care au trecut prin viata mea fara sa fie constienti ca lasa urme, dar nu ma gandisem niciodata ca el e bonlav. Dilema asta o sa ma macine ceva timp, o sa imi consume multe ganduri si nici macar nu voi obtine un raspuns corect si definitiv.
     Mi-ar placea ca tu sa ai raspunsul sau mi-ar placea ca raspunsul sa fie in mine, dar adevarul este ca el nu exista. Probabil unele intrebari nu au raspunsuri la fel cum unele melodii nu au verusuri. Nu asculti nici un vers, si totusi simti cum inima iti vibreaza in ritmul unei piese care poate te-a fascinat. Intelegi tot fara sa stii defapt nimic. Cum vine asta?

      Anemona.