Nu stiu cat am stat acolo. Nu stiu de ce nu m-am ascuns undeva.
Ploua foarte tare si apa din jurul meu parea ca se revarsa ca o cascada. Aveam senzatia ca nu vad nimic in jur, ca oamenii sunt doar niste umbre ce cauta doar o cale de izbavire. Nu o vor gasi.
Nu am reusit sa plang pana cand nu mi-am imaginat ca m-a imbratisat. Noi nu ne-am imbratisat niciodata.
(..)
In vis, demonul blond m-a privit cu sila, suspicios. M-a impins in cabina de dus si, fara sa ma dezbrace, mi-a chinuit corpul cu raze de apa reci si indiferente. M-am trezit infigurata, purtand aceleasi haine ude.
Cred ca o sa racesc. In suflet e toamna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
(..) si atunci am sters tot ce reusisem sa scriu, si am desenat doar o pereche de aripi sfasiate de dor..