Ganduri.. anonime? :))

    Simt totul si nu simt nimic. E o alternanta a simturilor care pur si simplu ma depaseste.
    Nu ma deranjeaza ca nu te inteleg - bine, mint, ma deranjeaza ca naiba - ceea ce ma enerveaza pur si simplu este ca nu ma inteleg pe mine in acele momente. Te cunosc de mult timp, dar ma incapatanez sa caut mistere in tine. Te vad ca pe o combinatie, ca pe o formula matematica pe care trebuie sa o cunosc cu orice risc. Nu stiu de ce, dorinta de cunoastere nu pune intrebari .. ea pur si simplu exista.

    Am inceput sa imi regasesc pe celalalt blog libertatea de a scrie.. e ciudat. Nu scriu pentru nimeni, nu ma citeste nimeni.. e ca un fel de jurnal in care pur si simplu scriu chiar doar ce gandesc, absolut tot ce gandesc. Incepe sa imi placa.. daca nu mi-as mai pune atat de multe intrebari, probabil as putea sa renunt la blogul asta.. daca nu m-as intreba si acum ce naiba a vrut sa spuna cu comentariile alea, as inchide blogul in doua secunde (oricum nu prea il mai citeste nimeni). Probabil este doar un idiot incapabil sa dea vreo explicatie.. ma consolez si eu cu gandul asta.
   Blogul asta e ca o masca. Imi maschez trairile ca sa nu ii supere pe ei si ma dezamagesc pe mine.

   Inca mai astept un semn.. sunt o fr..

  Anemona.