Puzzle / bucati de sticla

    E ciudat sa fii o enigma chiar si pentru tine. Mi-ar placea sa cred ca nu toti oamenii traiesc cu sentimentul asta in suflet. Si totusi.. aseara Denisa impreuna cu un amic m-au ajutat sa imi dau seama putin din ce sunt.
   
    E ca si cum mastile astea sub care tot incerc sa ma ascund ar fi parti din mine. Eu trebuie doar sa asamblez acest puzzle, sa incerc sa ma regasesc. Dar cum poti rezolva un puzzle incomplet?..
    Ceva imi spune ca voi reusi, dar parca imi este teama ca nu voi mai avea pentru ce sa lupt dupa. Dar stiu ca ideea asta este total nepotrivita, mereu vor exista motive ca sa mergi inainte. Si totusi.. sentimentul de teama se amplifica. Mi-e frica de mine? Ce naiba.. sunt o fiinta rationala, am un creier care ar trebui sa ma asculte si de care este neaparata nevoie sa ma folosesc. Hai, putin curaj!
    Imi amintesc ce ne tot spunea profesorul de biologie din clasa a IX-a : "Adevarata putere inseamna sa crezi in tine atunci cand nimeni nu o mai face". Poate are dreptate. Incep sa cred ca fiecare fiinta este puternica in felul ei, ca suntem capabili sa facem tot ceea ce ne dorim daca vrem cu adevarat si este un lucru care tine in mare parte de noi.. hm.

    Copilul m-a dezamagit. Am aflat un detaliu care m-a deranjat foarte tare. Mi-am promis mie ca nu mai ma bag in seama cu el niciodata. Gata.. nu te mai gandi la el, nu te mai gandi la el, nu te ..
   
    Hmmm. Doar ganduri la intamplare prin capul meu la ora asta.

    Si totusi.. schimbarea..

    "Oare cum sa ma oglindesc in crapaturi de sticla? Cum sa invat sa ma iubesc in cioburi?"..


   Poate putin din Anemona..