Pietrificare

 
    Tot ce simt cand ma gandesc la tine e patologic si imi ucide fiinta din interior, pietrificand-o. Fiecare privire ma arde, fiecare zambet imi fura o clipa din viata in care as fi putut fi fericita. Te-as implora sa ai mila de mine, sa fii la fel ca inainte.. niciodata nu am stiut sa renunt la timp.

Ura?

 
   Nu am urat in viata mea pe nimeni cu adevarat. Nu m-am hotarat niciodata sa imi dedic niciodata intreaga viata distrugerii unei persoane, desi ma fascineaza aceasta idee intr-un fel. Sunt curioasa doar cum se simte acest "sentiment" in stare pura, nealterata de constrangeri.
   Cred ca m-as pricepe sa te urasc. Sunt razbunatoare si posesiva, asta e combinatie letala. Te-as fac sa ma urasti si tu la randul tau..hmm.. pana la urma si ura e un sentiment. Urandu-ma te-ai fi gandit la mine si iluzia mea te-ar fi facut sa tremuri.. de nervi (e clar) dar oare nu ar fi adus cumva cu fiorul iubirii? Nu si in iubire regasim aceleasi vibratii, aceeasi intensitatea a gandurilor si a dorintelor? Nu amandoua aduc a boli ce nu se pot trata si ne macina sufletele? Nu construim noi scenarii in minte datorita iubirii sau a urii?
    Par aceleasi stari, doar ceea ce le declanseaza difera. Poate pana la urma "ura este doar o dragoste neimpartasita".

   Am incercat sa te iubesc si nu am voie. Am incercat sa te urasc si nu am energia necesara. TE DISPRETUIESC si asta este cel mai vinovat sentiment.

Nu mai e timp..

 
  Nu mai e timp pentru noi sau poate n-a fost niciodata. Am ramas cu regretul si spaima de a rata o sansa pe care nici nu stiu macar daca am avut-o vreodata. Nu ma mai doare sufletul si nici nu imi mai chinui sadic mintea in cautarea unor raspunsuri. Am amortit, dar starea asta are tente de agonie si nu de resemnare.
  Nu simt nimic. Mi-am inchis sufletul intr-un jurnal albastru pe care imi e mult prea frica sa  il recitesc si in care nu am mai scris de cateva saptamani. Ti l-as da daca ti l-ai dori, dar numai cand ma gandesc ca ai putea sa razi de goliciunea si sinceritatea franturilor de ganduri ma ingrozesc. Oamenii sinceri sunt cei mai vulnerabili. Eu sunt vulnerabila si cand mint, iti dai seama..
  Nu mai e timp si parca vizualizez in minte singurul lucru pe care nu ti l-am spus, singurul care ar putea schimba ceva. Instinctul nu imi spune nimic, ratiunea rade de mine.

Dezamagire

   Ma simt mai singura ca niciodata si am impresia ca nimeni nu ma intelege, nimeni nu incearca sa o faca. Oamenii sunt cea mai mare dezamagire.
   Timpul ma apasa de parca asta e ultimul an din viata mea. Mi-as fi dorit sa imi fi schitat deja viitorul in minte, dar unicul lucru de care sunt singura este un singur reflex: fuga. Sunt lasa probabil. Toata viata am lasat oamenii sa aleaga in locul meu, crezand ca adevarata provocare este sa reusesti sa gasesti persoana potrivita si capabila sa te cunoasca mai bine decat te cunosti tu. Nu a fost niciodata vorba de o singura persoana, au fost mai multe, si nu stiu cum dar chiar simt ca mi-am gasit drumul potrivit - cel putin in acest moment. Incertitudinea viitorului atat de apropiat ma inspaimanta..

Mi-as fi dorit sa traiesc in alt timp

    Mi-as fi dorit sa ma fi nascut in alt timp. Ma simt batrana.
    Am senzatia ca s-a scris deja despre orice s-ar fi putut scrie. Orice subiect a fost abordat. In lumea asta nu este loc si pentru mine.
  
            *

     Imi amintesc cand m-ai intrebat de ce scriu. Ti-am spus ca vreau sa traiesc vesnic, ca sunt prea orgolioasa pentru a lasa moartea sa imi disipe intreaga fiinta. Tine minte, doar criminalii in serie, eroii si scriitorii buni pacalesc eternitatea. Lumea din ziua de azi nu are nevoie de eroi. Nu cred ca as avea curaj sa omor nici macar un animal. Acum spune-mi, am de ales.. ?

           *

     Intr-o zi o sa iti dai seama ce meriti cu adevarat si o sa pleci si tu. Voi ramane fara curajul sa te astept. O fiinta banala care se visa odata scriitoare. 

Nu suport

    Nu s-au schimbat prea multe in ultimul timp, dar ce s-a schimbat ma depaseste.
    Nu suport ideea de a nu sti (cu) ce am gresit de s-a ajuns pana aici. Nu suport sa stau si sa fiu incapabila sa mai fac ceva. Nu suport sa il privesc si sa ma gandesc imediat la esec. Nu suport ca sentimentele nu le poti sterge ca pe niste fisiere virusate din laptop. Nu suport aceasta ultima luna.
     Mi-as dori sa ma trezesc din cosmarul asta si sa imi dau seama ca mai este timp.. timp sa repar aceasta situatie. Nu mi-am dorit in viata mea ceva mai mult.

Nonsens(uri)

    Nu stiu cat am stat acolo. Nu stiu de ce nu m-am ascuns undeva.
    Ploua foarte tare si apa din jurul meu parea ca se revarsa ca o cascada. Aveam senzatia ca nu vad nimic in jur, ca oamenii sunt doar niste umbre ce cauta doar o cale de izbavire. Nu o vor gasi.
    Nu am reusit sa plang pana cand nu mi-am imaginat ca m-a imbratisat. Noi nu ne-am imbratisat niciodata.
     (..)
    In vis, demonul blond m-a privit cu sila, suspicios. M-a impins in cabina de dus si, fara sa ma dezbrace, mi-a chinuit corpul cu raze de apa reci si indiferente. M-am trezit infigurata, purtand aceleasi haine ude.
    Cred ca o sa racesc. In suflet e toamna.

Cel mai rau..

    Cred ca ceea ce te poate face sa te simti atat de rau incat sa reuseasca sa iti coloreze tot Universul interior in negru este sa vezi ceva ce nu poti avea.
    Ma chinuie asta.
    E fix in fata ta si il vezi si il vrei si il ceri si pur si simplu "lucrul" refuza sa fie al tau sau macar sa te minta ca iti apartine. Doare pe moment, dar - culmea - nu durerea deranjeaza atat de tare. Cred ca toate ranile trec daca le dai timp sa se vindece, dar cum sa vindeci cea mai adanca rana din toate daca o vezi zilnic reflectata in privirea lui?..
    Stiu sa pierd, dar nu imi place sa imi privesc zilnic infrangerea in ochi iar ea sa imi ranjeasca superior si pervers. Stiu cand sa renunt, dar ce rost are cand mai este atat de putin timp pana cand ne vom "desparti" pentru todeauna?..

    Daca la telefon nu imi raspunzi (ma tot intreb ce naiba am reusit sa distrug mai rau ca inainte) ce ai spune sa imi pui o intrebare pe Tumblr?.. www.surasdeamagire.tumblr.com