Mi-as fi dorit sa traiesc in alt timp

    Mi-as fi dorit sa ma fi nascut in alt timp. Ma simt batrana.
    Am senzatia ca s-a scris deja despre orice s-ar fi putut scrie. Orice subiect a fost abordat. In lumea asta nu este loc si pentru mine.
  
            *

     Imi amintesc cand m-ai intrebat de ce scriu. Ti-am spus ca vreau sa traiesc vesnic, ca sunt prea orgolioasa pentru a lasa moartea sa imi disipe intreaga fiinta. Tine minte, doar criminalii in serie, eroii si scriitorii buni pacalesc eternitatea. Lumea din ziua de azi nu are nevoie de eroi. Nu cred ca as avea curaj sa omor nici macar un animal. Acum spune-mi, am de ales.. ?

           *

     Intr-o zi o sa iti dai seama ce meriti cu adevarat si o sa pleci si tu. Voi ramane fara curajul sa te astept. O fiinta banala care se visa odata scriitoare. 

Si au spus "scrie ceva pozitiv"..

   E o lume plina de oameni ignoranti fericiti si nu stiu cum se face ca doar eu sunt aia depima(nt)a care isi pune tot felul de probleme inutile.
   Bineee... sunt fericita. Hai sa fiu azi fericita. Nu e ca si cum as avea nevoie de un motiv, nu?! Am schimbat tigarile si am meditat putin cu gandul la viata mea departe de a fi perfecta  si am ajuns la concluzia ca sunt fericita. Am aproape tot ce mi-as putea dori (sau ce ar dori un om normal).
   Sunt fericita. Nu imi mai pasa de oamenii care nu dau doi bani pe vorbele sau sentimentele mele. Gandurile mele au in sfarsit ecou. Ma simt apreciata si am putini prieteni care imi cunosc toate gandurile.
   De ce naiba e atat de greu sa scrii despre fericire la persoana I?
   Sunt fericita, dar din fericire nimeni nu a facut NICIODATA literatura. Oamenii fericiti nu au timp de scris, ei traiesc, se bucura de fiecare moment..
   Eu sunt fericita si asta nu este un text bun. Sunt doar niste idei puerile tastate lent, dupa ce mi-am modelat gandurile atat de mult incat nu ma mai recunosc.

   Si totusi.. sunt destul de fericita sa imi scrii ceva? Probabil ca nu.

    A.

Cenaclu (dezastru)

     Citesc, si imi dau seama ca puteam sa scriu ceva mai bun. Citesc, si imi pare rau ca am scris 120 de pagini din porcaria povestea asta. Citesc si imi spun ca e o tema comuna, ca ar fi trebuit sa fiu originala. Citesc, si imi dau seama ca tot ce am scris nu are nici o bucatica din mine, dar citesc.. citesc in continuare.
     Cand m-am oprit mi-au spus ca am o gramada de greseli. Ca seman cu Adrian Paunescu, ca doar noi doi putem sa scriem despre un nimic zeci de pagini. Mi-au spus si ca ma las inflentata de filme proaste, ca nu orice poveste merita scrisa.. singurul lucru pozitiv pe care l-au aprobat toti au fost ca am un simt al detaliilor, ca descriu bine.
     Am fost neobisnuit de calma. Am fumat aproape un pachet de tigari si i-am privit resemnata. M-am intrebat ce caut eu acolo, daca chiar vreau sa fac asta.. si da, vreau sa fac asta. Dar asta (poate) nu depinde doar de mine. I-am intrebat daca ma dau afara din cenaclu si au spus ca e normal ca la inceput sa nu fiu buna. Nu ma asteptam sa fiu dezastroasa totusi..
     O sa scriu in continuare. O sa scriu pana cand o sa fie ce trebuie. Nu vreau si nu pot sa omor demonul asta din mine.

     P.S: Sunt curioasa ce o sa scrie vineri in ziar, in rubrica cenaclului. Daca e de rau, ma gandesc sa cumpar toate ziarele din oras, sa nu le mai vada nimeni! :))

      A.

Scrisul

    M-a rugat sa ii spun totul despre mine si i-am spus. I-am spus ca scriu. Nu a inteles.
    De ce nimeni nu intelege?
    Scriu.
    Prin scris pot fi oricine vreau, orice vreau, pot avea orice si pot face tot ce vreau. Cand scriu imi pot fauri o poveste care depinde doar de mine. Scrisul nu o sa ma dezamageasca niciodata, pentru ca eu nu o sa ma dezamagesc niciodata.
    Si atunci de ce nu imi ajunge doar scrisul? Hm.. de ce doar eu nu imi sunt suficienta? Am nevoie de un raspuns.

    Anemona.