Nu mai e timp..

 
  Nu mai e timp pentru noi sau poate n-a fost niciodata. Am ramas cu regretul si spaima de a rata o sansa pe care nici nu stiu macar daca am avut-o vreodata. Nu ma mai doare sufletul si nici nu imi mai chinui sadic mintea in cautarea unor raspunsuri. Am amortit, dar starea asta are tente de agonie si nu de resemnare.
  Nu simt nimic. Mi-am inchis sufletul intr-un jurnal albastru pe care imi e mult prea frica sa  il recitesc si in care nu am mai scris de cateva saptamani. Ti l-as da daca ti l-ai dori, dar numai cand ma gandesc ca ai putea sa razi de goliciunea si sinceritatea franturilor de ganduri ma ingrozesc. Oamenii sinceri sunt cei mai vulnerabili. Eu sunt vulnerabila si cand mint, iti dai seama..
  Nu mai e timp si parca vizualizez in minte singurul lucru pe care nu ti l-am spus, singurul care ar putea schimba ceva. Instinctul nu imi spune nimic, ratiunea rade de mine.

Aiurea

      Nu meriti un nume. Nici macar o porecla. Dar atunci.. de ce m-ai sarutat?
      De ce plang?
      Cat naiba am baut aseara? 
     Asta sunt eu, asta ma reprezinta?
     Vreau sa ma schimb?
     Dar pot sa ma schimb?
     ...
     Nu mai beau in viata mea (punct).

  Anemona nu este asa. Am stricat si masca asta.