Ura?

 
   Nu am urat in viata mea pe nimeni cu adevarat. Nu m-am hotarat niciodata sa imi dedic niciodata intreaga viata distrugerii unei persoane, desi ma fascineaza aceasta idee intr-un fel. Sunt curioasa doar cum se simte acest "sentiment" in stare pura, nealterata de constrangeri.
   Cred ca m-as pricepe sa te urasc. Sunt razbunatoare si posesiva, asta e combinatie letala. Te-as fac sa ma urasti si tu la randul tau..hmm.. pana la urma si ura e un sentiment. Urandu-ma te-ai fi gandit la mine si iluzia mea te-ar fi facut sa tremuri.. de nervi (e clar) dar oare nu ar fi adus cumva cu fiorul iubirii? Nu si in iubire regasim aceleasi vibratii, aceeasi intensitatea a gandurilor si a dorintelor? Nu amandoua aduc a boli ce nu se pot trata si ne macina sufletele? Nu construim noi scenarii in minte datorita iubirii sau a urii?
    Par aceleasi stari, doar ceea ce le declanseaza difera. Poate pana la urma "ura este doar o dragoste neimpartasita".

   Am incercat sa te iubesc si nu am voie. Am incercat sa te urasc si nu am energia necesara. TE DISPRETUIESC si asta este cel mai vinovat sentiment.

S-a terminat.

    Beau o ceasca de cafea fierbinte, citesc ziarul si ascult muzica. Dimineata asta nu este cu nimic mai speciala decat altele. Si ar fi trebuit sa fie. Dar de ce nu ma simt deloc mai altfel decat ieri?
    Mi-am batut joc de el in ultimele 2 zile. Am fost isterica, irascibila, plictisitoare, uneori chiar paranoica. Nu ne-am vazut si am gasit tot felul de pretexte care nu isi aveau rostul. De ce nu am avut curajul sa ma intalnesc cu el?..
    L-am parasit printr-un mesaj absolut idiot, clasicul "nu e vina ta, eu sunt de vina.. ar trebui sa uiti tot". M-a intrebat daca iubesc pe altcineva si i-am raspuns ca da. Dupa am tacut amandoi.. el, probabil socat de raspunsul primit, eu uluita de propria sinceritate.
    Acum e liniste. Peretii vibreaza pentru ca am dat muzica foarte tare, dar eu imi aud doar propriile ganduri.

    Am crezut ca daca ma razbun o sa fie mai bine. Am crezut ca daca imi bat joc o sa reusesc sa fiu ca inainte. Ca o sa ma simt minunat. Cu ce am gresit?..

     P.S: Chiar am nevoie de o schimbare. Imi vopsesc camera in mov (deja am inceput), parul rosu si inima in culorile apusului. Macar asa o sa am certitudinea ca sunt diferita..

    Anemona.

1 Mai 2006 - a fost o zi..

 
  A fost o zi in care am fost calau.O zi in care am ucis,indirect,o fiinta.O zi in care m-am rugat pentru moartea cuiva.Pentru ca am vazut ce inseamna cancerul,pentru ca am vazut suferinta din ochii aceia caprui.. Si am vazut durerea.. Si am vrut sa moara.Desi nu aveam nici un drept.Fiinta aia traia pentru mine.Pe omul acela l-am iubit atat de mult.. si nu l-am apreciat cum trebuia.De ce,de ce a ales tigarile si bautura in locul meu?De ce am facut alegerea aia?De ce 1 mai este o zi atat de blestemata,chiar daca parintii mei s-au casatorit pe data aceasta?!De ce atat de multe intrebari?
  Ma rog sa te mai vad odata.In vis.Ma rog sa iti pastrez amintirea intacta,si sa port in sufletul asta murdar remuscarea..pentru ca mereu imi va aminti de tine.Si as mai vrea o ultima imbratisare.O ultima poveste din al doilea razboi mondial cu care obisnuiai sa ma adormi.Un ultim sarut pe frunte,si o ultima lectie de desen.Si nu in ultimul rand..poate o noua amintire.
  Te iubesc .. bunicule.Si te-am ucis pentru ca te iubesc.

Curaj?

  Două dintre cele mai grele teste din viaţă sunt.. răbdarea să aştepţi pentru momentul perfect sa te schimbi şi curajul să recunoşti că ai aşteptat pentru nimic.Cum pot sa imi doresc atat de mult un lucru,dar sa renunt sa lupt atat de repede?! Nu stiu sa lupt,sau nu pot sa lupt?..
  Credeam ca vreau sa ma razbun pe EL.Acum nu mai sunt atat de sigura.

Nu mai conteaza..

  La naiba,la naiba cu EL si cu tot ce imi aminteste de EL!!


  Aseara eram chiar .. furioasa.Si nu inteleg de ce.Nu ma indragostisem de el.Nu imi placea ceva deosebit la el (ba da,mint- imi placea felul cum ma facea sa ma simt cand eram impreuna).Nici nu simt ca l-am pierdut defapt,simt ca am pierdut doar "masca".. si de cand nu o mai gasesc,nu mai inteleg cine sunt.
  Aseara am vorbit pentru ultima data cu el.Aseara mi-am dat voie sa fiu idioata,sa il caut eu.. chiar sa cersesc o explicatie.Azi mi-am revenit.Nu am de ce sa fiu suparata.Devine penibil si anormal,si cuvintele astea chiar nu ma descriu (cred?!).
  In fond,am primit ce mi-am dorit: O RELATIE.Chiar si una de 2 zile (acum pe bune,chiar rad - cum era proverbul ala?! "ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa se indeplineasca").