Infernul - un paradis pierdut

     "Infernul exista si stiu acum ca oroarea lui consta in faptul ca nu e facut decat din ramasite de paradis" (Alec Covin).
      Amintirile Visele cu tine sunt ca un paradis pierdut. Ma mai trezesc uneori speriata, strigand nume care nu ar fi trebuit niciodata sa imi tremure pe buze. Numele tau. Nu e normal.
      Am acelasi cosmar aproape in fiecare noapte. Tu, eu, si fericirea noastra sub forma unui bulgare de zapada. Ca intr-un joc nebun imi furi bulgarele de fiecare data si il sfarami lent, privindu-ma in ochi, iar eu.. eu as putea sa iti smulg bulgarele din maini, dar ma fascineaza atat de tare gestul tau aparent necugetat ca te las sa faci tot ce vrei. Probabil sunt sadica. Ar fi atat de usor sa opresc toata aceasta suferinta, dar nu fac nimic. Mi-e teama ca daca voi reusi (si cu siguranta voi reusi) nu voi avea cu ce umple golul din mine.
     Ma trezesc din vis prea repede, mult prea repede, inainte sa apuc sa adun bucatile de zapada paradisiaca. Uneori ma trezesc in bratele lui si imi pun capul pe umarul sau, de teama sa nu il trezesc. Si atunci ma gandesc la tine. Si la cat de greu (dar nu imposibil) ar fi ca povestea sa devina realitate, dar mereu aleg calea cea mai usoara. Si calea asta este el. El ma accepta asa cum sunt, dar de ce simt ca nu ma voi putea indragosti niciodata de el cu adevarat?..
     Incep sa cred ca este usor sa transformi iubirea in infern, atat de usor.. e mult prea usor ca un vis sa devina cel mai dulce cosmar.

      Anemona.