Lista (2012)

 
      Mi-a fost teama mereu de chestia asta. Eu taind si adunand, scazand prietenii sau rememorand clipe, oricare ar fi ele. Eu si lista mea.
      Intodeauna am vrut parca sa fac o lista cu tot ceea ce am realizat in anul respectiv, dar mereu mi-a fost teama ca lista va ramane aproape goala. Dar hai totusi sa incerc..

      - In 2012 am trecut peste depresia care ma facuse sa nu imi dau seama daca vreau sa mor sau sa traiesc. Nu imi doream sa mai exist, dar nu imi doream nici sa dispar. Tot ce doream era ca prietenii mei sa nu ma paraseasca (si am fost proasta aici, ei nu m-au parasit niciodata), sa gasesc un loc al meu, sa ma adaptez in noul liceu, sa nu ma mai simt ciudata, sa nu mai vad un monstru cand ma uit in oglinda.. acum toate astea au disparut. Am reusit sa le ingrop in mine, desi sunt constienta ca imi vor influenta mereu comportamentul. Masca asta ramane parte din mine, orice as face.
      - In 2012 am reusit sa imi fac mai multi prieteni si sa pastrez relatiile de prietenie pe care le-am avut pana atunci (sau macar iluzia lor) si sunt mandra de asta
      - In 2012 am fost pentru prima data la psiholog (nu stiu daca trebuia sa trec asta pe lista, in fine.. )
      - In 2012 am inceput sa lucrez la "Rose", incercare reusita (sau mai putin reusita) de a scrie o carte.. hm, sper sa o termin in 2013 :)
      - In 2012 l-am dezamagit pe Bebel (haha, porecla asta inca suna ciudat) si mi-am ratat orice sansa de a mai vorbi vreodata cu el
      - In 2012 m-am sarutat prima data (si imi pare rau de persoana cu care am facut asta, nu de amintirea pe care o am)
      - In 2012 am vazut Marea.. dupa 3 ani (cred?).. sincer, chiar imi era dor
      - In 2012 m-am intalnit cu una din cele mai bune prietene ale mele (Bianca) si am vazut Brasovul (care este un oras superb, nu mai am cuvinte..). Cred ca a fost cea mai minunata experienta din viata mea si nu mint cand spun asta
      - In 2012 am fost la un curs de engleza (ceea ce este foarte ciudat pentru mine, care clar nu ma pricep deloc la aceasta materie) si mi-am dat seama ca pot invata daca vreau si ca pana la urma nu este o limba oribila si imposibila cum o credeam pana atunci
      - In 2012 am reusit sa ma tin de blog si sa scriu aproape zilnic
      - In 2012 m-am apucat sa invat sa cant la chitara (incercare cam neserioasa, dar in vacanta am timp..)
      - In 2012 am citit destul de mult (cititul ramane in continuare una din pasiunile mele)
      - In 2012  mi-am demonstrat mie ca pot face fata la noul liceu si ca ma pot imprieteni cu colegii
      - In 2012 am fost la destul de multe petreceri
      - In 2012 m-am apucat de fumat
      - In 2012 am participat la SuperBlog 
      - In 2012 am descoperit bloguri minunate, povesti de viata care m-au emotionat si am reusit sa pastrez legatura cu persoane pe care nu le-am vazut niciodata prin intermediul internetului
      - In 2012 m-am vopsit pentru prima data roscata 
      - In 2012 am slabit 8 kg fara sa ma infometez
      - In 2012 nu am mai plans atat de mult
      - In 2012 am inceput sa joc League of Legends  (ador jocul asta)
      - In 2012 l-am creat observat (?) pe Copil.. in 2012 Copil mi-a gasit blogul, in 2012 m-am aratat slaba in fata lui si am platit pentru asta.. in 2013 o sa imi iau inima gandurile si emotiile inapoi.
      - Si nu in ultimul rand.. in 2012 am creat-o pe Anemona :)

    Nu stiu daca sunt sau nu multe realizari, dar pot spune ca 2012 a fost un an mult mai bun decat 2011 (pentru mine cel putin), pentru ca am invatat sa zambesc, sa iubesc persoanele dragi si sa ma bucur de ceea ce am.
    Imi doresc ca pentru voi 2013 sa fie un an plin de bucurii, sa invatati cat mai multe lucruri folositoare si sa nu uitati ca sunteti suficient de puternici ca sa depasiti orice obstacol :).
    Si.. hmm. Sa nu uitati sa va distrati de revelion (ca se spune ca asa iti merge tot anul, dar la ce revelion de groaza am avut anul trecut si cand ma uit la lista asta parca nu prea cred eu superstitia asta :D ). Eu revelionul   il fac cu niste colegi acasa la cineva, sper sa fie o seara frumoasa. 

    Acum da, sunt Anemona :) !

Penultima zi.

    Ma trezesc si ma uit la ceas - 13.00. Cat naiba am putut sa dorm?..
 
    Am fost prizoniera intr-un vis care parca nu era al meu. Am visat ca mi-am pierdut sufletul in favoarea unui demon, am visat ca mi-am pierdut sufletul la un banal joc de carti. Oribila experienta..
    M-am trezit si ceva din mine parca lipsea, dar nu am reusit sa imi dau seama ce anume.
    Sufar.
    Prietenii mi-au rupt tigarile in fata mea de doua ori. Abia ma abtin sa nu fumez pe ascuns. Am un caracter slab si sunt si dependenta. Nici nu stiu daca chiar vreau sa ma las. De ce trebuie sa fac eu ce spun ei? De ce spun ca asta este cel mai bine pentru mine?..
    Mi-e teama. Vorbesc, dar parca nu sunt cuvintele mele. Asta inseamna sevraj? Asta este starea aia?..
    Nici nu stiu de ce m-am apucat, dar parca intodeauna am crezut ca tigarile ma ajuta. Gandurile curg altfel cand ai o tigara in mana, plangi altfel cand ai o tigara in mana.. esti altfel cand ai o tigara in mana. Bunicul facea asta si nu i-a pasat de nimeni si de nimic, nici macar de mine.. poate dependenta era mult prea puternica. Atunci mie de ce mi-ar pasa?!..
 
     E penultima zi din 2012 si eu ma comport ca o nebuna. Sunt aceleasi ganduri, dar nuanta e alta.. si mi-e frica.

  Anemona.

Nu sunt un arhitect bun

    Nu sunt un arhitect bun. Am invatat sa ridic ziduri in loc sa construiesc poduri. Nu mi-am dat seama niciodata ca singur nu poti construi decat o fortareata in care sa te inchizi, un castel in care sa iti pierzi sufletul.
   Cum am spus..nu sunt un arhitect bun! Am stiut sa construiesc prietenii solide, dar nu am stiut cat de sus sa inalt acea constructie. Nu ar fi trebuit sa incerc sa trec de orice limita, sa sfidez orice idee care nu era asemanatoare cu a mea.. recunosc, am gresit.
   Eu chiar nu sunt un arhitect bun. Ma straduiesc sa consolidez relatii cu oameni care ar fi trebuit sa plece de mult din viata mea, dar pe care imi este frica sa ii las sa ma piarda. Incerc sa trec peste orice si peste oricine, si iar gresesc.
   Gresesc pentru ca nu sunt un arhitect bun. Constructiile mele arata ciudate iar in orasul sufletului meu este haos. Imi vine greu sa fac ordine in aceste ruine de sentimente, dar nu imposibil. Trebuie sa scap de reziduuri odata pentru todeauna.

     Nu sunt un arhitect bun, dar Anemona trebuie sa fie. 

Pentru ca imi plac jocurile!

 
    I-am spus ca imi plac jocurile, dar cu siguranta nu imi place orice joc. Si nu ma joc cu oricine, asta e clar.
    I-am spus ca am iubit si sunt nefericita. Mi-a spus ca a ajuns la aceeasi concluzie.
    I-am spus multe. M-am descarcat. Am incercat sa ma simt fericita si mi-a iesit. Teoretic.
    Ma asculta. Ma face sa zambesc. Putem fi tot ce vreau eu sa fim.
    Si atunci de ce mai comport ca o idioata?.. De ce nu ma pot multumi cu ceea ce am? De ce alerg mereu dupa persoane care nu dau nici macar 2 bani pe mine?!..
    Inima sau creier. Una din doua trebuie sa fie defecta.

  Anemona.

Mi-ai cerut inima..

    Mi-ai cerut inima, si tot ce am putut sa iti ofer a fost o chestie inghetata si neuniforma. Parea mai mult un bulgare de zapada decat o inima propriu-zisa, si in nici un caz "obiectul" nu era colorat intr-un rosu viu asa cum ar fi trebuit. Nu stiusem pana atunci ce culoare rece este albul, nu stiusem ca pentru mine albul va reprezenta printre altele doliul sufletului meu.
    Tu mi-ai cerut inima si tot ce ti-am oferit a fost doar o bucata de gheata. Ai plecat suparat, ignorandu-ma. De ce nu poti sa intelegi ca mai mult nu am cum sa ofer, cel putin nu acum ..?! De ce nu poti sa ma accepti asa cum sunt? De ce ma doare atat de tare gandul asta?..
   Candva voi gasi o persoana care imi va lua inima - chiar si inghetata, sau in ce stare o fi ea - si o va strange puternic in palmele sale pana cand toate cristalele de gheata se vor topi in lacrimi. Si atunci.. atunci voi fi purificata. Voi putea sa traiesc, sa zambesc, sa iubesc, sa ma bucur de viata.. dar pana atunci doar o sa astept, chinuindu-ma singura sa schimb masti care mi s-au imprimat atat de tare pe chip, ca am inceput deja sa le confund cu propria piele.

   A inceput votarea pentru concursul MWB, va invit sa votati ce articol vi se pare mai reusit :D. M-am inscris si eu cu "Miracol de Craciun".. dar va rog sa cititi cat mai multe articole si sa votati ce credeti de cuviinta ( http://www.mostwantedblog.org/2012/12/27/nopti-magice-miez-de-iarna-editia-2012-vot/ ).

 Anemona.

A doua sansa

    Cand m-a sunat m-am urat pentru cateva clipe. M-am urat pentru ca sunt slaba ca si caracter, pentru ca mereu las de la mine si imi doresc sa ajut.. mi-am amintit bursc cum doar eu o cautam, sunam.. cat am plans pentru ea. Mi-am amintit tot ce mi-a facut si ca am lasat sa se intaple asta, si atunci m-am urat si mai tare.
     M-am dus la ea fara sa ma astept la nimic special. Mi-as fi dorit sa fumeze, nu stiu de ce simt nevoia asta puternica sa vad un om care fumeaza, sa aud sunetul pe care il scoate cand expira dantela fumurie, sa simt aroma tutunului.. habar nu am. Mi-am spus ca nu sunt sanatoasa cand i-am aratat o tigara si am rugat-o sa traga doar un fum. Recunosc, am gresit. Dependenta ei e alta. Suntem diferite si ii este imposibil sa ma inteleaga, dar apreciez ca macar incearca, spre deosebire de altii..
     I-am povestit despre toate dilemele mele si mi-a spus ca incep sa aberez. Cred ca are dreptate. Cred ca toti au dreptate. Si totusi.. oamenii care chiar ma inteleg parca fug de mine. Atat de oribil mi-e sufletul, atat de intuneric e in inima mea?..

    Si acum.. priviti-ma! Gresesc. Gresesc. Gresesc.
    Incep sa scriu tot felul de aberatii pe care nu le pot controla, degetele se joaca pe taste si parca nu mai stiu ce fac sau ce spun.. cred ca modul de a gandi si scrisul sunt singurele mele dependente in adevaratul sens al cuvantului. De alcool nu m-am mai atins, dupa tigari imi tanjeste fiecare celula din corp.. dar la scris nu am renuntat nici o clipa. Nu pot sa renunt pur si simplu, dar nu reusesc sa scriu altceva. Jur ca am incercat, dar.. par atat de stupida cand sunt fericita, atat de falsa.. de ce mereu am cautat un motiv pentru orice zambet pe care l-am daruit?..
    Trebuie sa ma schimb, dar nu o pot face pur si simplu. O sa incerc sa renunt la fiecare dependenta pe rand, asa voi pierde cate o particica din ceea ce ma defineste si nu ma voi pierde pe mine ca persoana, cel putin nu va fi o pierdere brusca, prea putine sunt cuvintele ca sa descriu tot ce simt acum..

     I-am trimis lui L. in mesaj citatul din poza: "Nimeni nu merita o a doua sansa. E ca si cum ai oferi cuiva un glont, doar pentru ca nu nu te-a nimerit prima data.. ce crezi? El merita o noua sansa? Dar eu merit sa imi dau o noua sansa, sa ma schimb..?!".
     Mi-a raspuns imediat: "El nu a stiut sa ma aprecieze si m-a pierdut. Pe tine un nou glont te-ar putea ucide. O noua sansa pentru ce? Mie imi place cum esti acum. Suna-ma cand ai timp! xoxo".

      Fata asta ma cunoaste bine. Copilului nu o sa ii placa postarea asta. Zambesc. Am chef de o tigara mentolata..

   Anemona.
   

Multumesc Copil..

    Multumesc Copil. Multumesc pentru ca mi-ai spus tot ce crezi despre mine, tot ce te deranjeaza.. multumesc pentru ca ai fost mult prea sincer, si pentru ca m-ai facut sa vad adevarul chiar daca poate am platit un pret mult prea mare pentru asta.. si iti multumesc pentru lucrul pe care nu il reusise nimeni inaintea ta: mi-ai dat un motiv sa ma schimb, unul real..
     M-ai sfatuit sa nu mai beau atat de mult si am inteles. Am avut perioade acum ceva timp cand credeam ca doar bautura ma ajuta sa scriu, si atunci (spre rusinea mea) pot spune ca am capatat o oarecare rezistenta. De fumat m-am apucat doar din dorinta de a ma integra intr-un grup oarecare dar si pentru ca bunicul meu a fumat si intr-un fel mi-am dorit din tot sufletul sa fiu ca el, sa fac ceva care sa imi aminteasca de el..
    Sunt prefacuta pentru ca mi-e teama ca oamenii isi vor bate joc de mine oricum, si daca isi bat joc de ceea ce cred ca sunt nu ma deranjeaza, dar daca ma resping pentru ceea ce sunt.. aici e problema. Mereu mi-a fost teama ca nu voi fi suficient de buna pentru cei din jurul meu.
    Ai avut dreptate, gandirea mea pesimista ma distruge si ii distruge si pe cei din jurul meu. Trebuie sa schimb asta cat mai repede, altfel o sa imi ratez o mare parte din viata conturand un scenariu pentru un film pe care nu il voi trai niciodata.
   
    Si totusi.. cum poti sa ma sfatuiesti sa renunt la blogul asta? Cum as putea sa ma dezvat sa mai scriu (sau cel putin cum as putea sa ma dezobisnuiesc sa scriu asa)? Tu chiar crezi ca asta ma va ajuta sa devin o alta persoana?.. Daca ma gandesc mai bine sa ma las de scris ar fi o dovada ca am devenit alta persoana, dar..
    Uite! Am reusit sa nu ma mai ating de bautura si tigari de cateva zile, si nu simt nimic special. Poate e prea scurt timpul, habar nu am. Dar chiar nu simt nimic special. De scris in schimb.. am stat pe blog parca mai mult decat in oricare alta zi. Nu inteleg ce se intampla cu mine, e o dorinta imposibil de controlat si mi-e teama ca nu ma vei intelege. Asta e dependenta.. de scris?! Ai mai vazut vreodata asa ceva?

     Uita-ma pe mine in ziua de Craciun, scriind randuri pe care inca mai sper sa nu le citesti niciodata. Si totusi.. refuz sa cred ca e un Craciun trist. Oamenii se gandesc la mine. M-au sunat multe persoane, cand puteau doar sa imi trimita un mesaj copiat de pe internet.. oamenii se gandesc la mine. Nu pot fi toti politicosi. Aici sper sa fi gresit..
     Cu siguranta nu e un Craciun trist. Am prieteni, am familie, zambesc, acum am si un motiv sa ma schimb.. de ce as avea nevoie de altceva?!

Anemona.

O poveste albastra (1)

   
     Sarbatori fericite prieteni! Sa aveti un Craciun plin de zambete, cadouri si imbratisari.. La textul de mai jos am lucrat destul de mult si chiar sper sa va placa, m-am gandit ca ziua aceasta este perfecta pentru ca sa il public. Sper sa va placa, e un fel de cadou virtual doar pentru voi. Daca va urma sau nu partea a doua.. asta voi decide dupa ce o sa va vad reactiile prin comentarii.
     Eu sunt bine (momentan), mi-a mai trecut durerea de cap si greata.. am primit multe colete azi (si de la SuperBlog, si de la Aurora) si acum chiar ma simt ca un copil de 6 ani in ziua de Craciun (dar hai sa nu mai mint, ma simt ca mine in ziua de Craciun). Sper sa aveti si voi norocul meu si va imbratisez virtual, lasandu-va sa savurati (zic eu) urmatoarea parte dintr-o poveste mai ampla pe care imi doream sa o scriu. Astept cu nerabdare sa citesc parerile voastre!

      Londra, Decembrie 1923

     Statea pe banca inghetata, cu picioarele stranse si capul asezat pe umarul lui. Din cand in cand isi inchidea ochii gri care pareau ireali. Pielea ei era nefiresc de alba, culoare care se asemana parca cu cea a fulgilor de zapada care valsau haotic in jurul orasului. Avea parul negru rasfirat peste paltonul roz pal, iar mainile umede si catifelate ii erau uneori incalzite de mainile lui. Priveau impreuna peisajul dezolant, iar nimeni nu scotea nici un cuvant. Ningea de doua zile fara oprire, iar ei doi erau printre singurele persoane care indraznisera sa iasa din case.
      Baiatul o privea cu ochii lui azurii, umani. Privirea lui era calda si plina de dragoste. De fiecare data cand o vedea, simtea ca uita sa respire si inima parca incepea sa bata intr-un ritm rapid, nefiresc. Nici nu isi daduse seama cand se indragostise de ea, cand dorinta de a o vedea zilnic se transormase in dependenta, o nevoie care il consuma de multe ori si il facea nefericit. Inainte ca ea sa apara in viata lui isi spusese mereu ca relatiile intre colegi sunt sortite esecului, inainte nu crezuse in destin, dar toate gandurile si impresiile lui se topira odata cu primul zambet pe care ea i-l darui grabita. Gandul ca se putea ca ea sa fi aparut in viata lui doar datorita unei coincidente i se parea fara sens si atat de greu de acceptat, ca prefera sa creada pur si simplu in destin si sa nu isi mai puna alte intrebari.
      - Iar gandesti prea mult, sopti ea si imediat ii ciufuli parul saten.
      El o privi absent, muscandu-si usor buza ca semn al unei stari de nervozitate pe care nu reusea sa o ascunda foarte bine. Se simtea mereu intimidat in preajma ei, si nu isi dorea ca ea sa isi dea seama ca simpla ei prezenta il tulbura atat de mult. El nu avea cum sa stie ca fata ii stia de mult timp orice gand sau miscare, iar in mainile ei el parea doar o simpla marioneta pe care ea o putea manevra dupa bunul plac.
      - Richard..
      Baiatul tresari parca trezit dintr-un vis. Mereu cand ea ii rostise numele i se paruse ca il poarta pe cel mai frumos, cald, plin de iubire.. dar acum vocea ei suna sec, indiferent, iar numele lui parea mai banal ca oricare altul.
       Un batran trecu prin fata bancii lor facandu-si loc cu greu printre gramezile de zapada. Ii privi si le zambi binevoitor, pacalit de dulcea iluzie ca cei din fata lui formau un cuplu ca oricare altul, in care sentimentele se impleteau uneori cu discutiile contradictorii. Batranul se indeparta incet. Vantul batrea in continuare si imprastia fulgii imaculati in toate partile, iar fragmentele reci poposeau uneori pe chipul lui unde se transformau in picaturi de apa, urme alea unor lacrimi care nu cursesera de prea multe ori. Pe chipul ei fulgii lunecau incet si nu se topeau niciodata, dar el era mult prea absent ca sa observe aceasta ciudatenie.
       - E frig aici, sopti el ganditor.
       Ea ridica din umeri, neinteresata de acest amanunt. Scotoci in buzunarele pardesiului si scoase un pachet de tigarete pe care il deschise, extragand o tigara subtire, aromata, pe care o aprinse cu o bricheta metalica. Isi puse pachetul si bricheta inapoi in buzunarul micut lipindu-si buzele reci de filtru trase din tigara aprinsa cuprinsa parca de o pornire pe care el nu o intelesese si care il cam deranjase.
       - Ti-am spus de multe ori ca nu e bine sa faci asta. O femeie decenta nu o sa fumeze niciodata.
       Ea ridica din umeri, indiferenta.
       - Nu ma intereseaza ce fac celelalte.
       - Dar ti-am spus de multe ori ca urasc fumatul!
       Fata abia isi ascunse un zambet.
       - Dar ma iubesti pe mine, nu?
       Richard nu isi dadu seama la inceput ca replica ei este o intrebare, dar cand realiza acest fapt se infurie.
       - Daca pui ceea ce simt pentru tine sub semnul intrebarii inseamna ca tot ce am realizat impreuna a fost in zadar!
       Ea trase din tigara si privi cum dara albicioasa de fum i se prelinse usor printre buze, apoi ii sopti:
       - Dragostea este atunci cand ajungi sa adori lucruri pe care le urai, nu neaparat sa le accepti. Cauti toata viata ceva, un ideal.. si dupa te trezesti ca te indragostesti de cineva care nici macar nu este compatibil cu imaginea pe care ti-ai creat-o in minte, dar tu chiar iubesti. Iubiesti pentru ca vezi in cel de langa tine ceva mai mult decat un simplu om, iubesti pentru ca ai impresia ca nimeni nu il vede ca tine si toti sunt orbi.. Nu iti doresti sa schimbi nimic, perfectiunea capata forma acelui chip pe care tu il idealizezi.
       Baiatul o privi mut de uimire. Nu stia ca in ea zaceau atat de multe ganduri profunde, atat de diferite cu ale lui. Isi intredeschise buzele dorindu-si sa spuna ceva, dar ea ii stinse vorba cu un sarut si arunca tigara in zapada. Primul lui impuls a fost sa se traga din stransoarea ei, dar aroma de menta pe care el o percepea ca fiind gretoasa pe buzele ei avea chiar o tenta dulceaga. Se abandona atunci sarutului fara sa mai spuna nimic si fara sa incerce sa o indeparteze in vreun fel.
       Ar fi sarutat-o la infinit, dar ea se ridica din bratele lui si isi scutura paltonul de zapada. Ii oferi un zambet si ii facu cu ochiul, un gest copilaros pe care el il percepu ca fiind o dovada de dragoste.
       - Ne vedem maine, ii spuse ea si se indeparta grabita.
       - Te iubesc, striga el..
       Dar replica lui nu avusese nici un ecou. O privi cum se indeparteaza pana cand din trupul ei reusi sa zareasca doar un punct roz care incet se pierdu printre troienele de zapada, si atunci ofta. Ea era mult prea departe pentru ca el sa aiba macar sansa sa ii analizeze ochii cenusii incercand sa gaseasca raspunsuri la intrebari pe care ii era groaza sa le rosteasca de teama ca raspunsul sa nu fie unul care sa nu corespunda asteptarilor.
       Acum ca se afla mult prea departe de el, fata zambea. Asta era ziua in care isi daduse seama ca Richard o iubeste cu adevarat si tot in aceasta zi realizase ca isi poate pune planul in aplicare oricand va dori.