Oamenii haotici

    Neasteptatul se naste din haos. Intodeauna.
    Persoanele imprevizibile sunt cele care ofera un spectacol curios si gratuit. Eu pur si simplu ador oamenii care sunt agitati, care nu se cunosc pe ei, care inca mai cauta sa se explice.. am o fascinatie pentru genul acela de persoane. Poate ma fascineaza ca in ei imi vad oglindita propria fiinta. Si ajung sa ii iubesc. Oamenii haotici sunt adorabili.
    Imi place cand fac gesturi de care nici ei nu sunt constienti. Raman parca impietriti, privind in gol, intrebandu-se daca chiar sunt capabili de asa ceva. Si da, ei chiar sunt capabili! Dar nu isi dau seama. O conditie a oamenilor haotici este neincrederea in propria persoana. Inauntru lor se zbat atat de multe sentimente contradictorii, ca aproape nu mai pot deosebi visele de realitate.
    Un om haotic o sa iubeasca mereu intr-un mod bonlav, nedemn. O sa se indragosteasca mai degraba de o poveste decat de o persoana, o sa iubeasca un vis si o sa ignore realitatea indiferent cat de tare ar durea. Dar nu va avea nici o problema cu asta. Nu toti haoticii adora sa sufere, dar toti cred ca merita sa sufere. Si cand apare o problema importanta in peisaj, ei fug. Fuga este singura solutie. Oamenii astia sunt chiar lasi uneori.
     Sper ca nu am transformat schita unei persoane haotice intr-un fel de caracterizare. Nu e vina mea. Nu e vina mea ca sunt ca ei. Dar cum spunea si un poet englez, "Nu poti da nastere unei stele daca in interiorul tau nu este un adevarat haos." .

       Anemona.

Nu sunt un arhitect bun

    Nu sunt un arhitect bun. Am invatat sa ridic ziduri in loc sa construiesc poduri. Nu mi-am dat seama niciodata ca singur nu poti construi decat o fortareata in care sa te inchizi, un castel in care sa iti pierzi sufletul.
   Cum am spus..nu sunt un arhitect bun! Am stiut sa construiesc prietenii solide, dar nu am stiut cat de sus sa inalt acea constructie. Nu ar fi trebuit sa incerc sa trec de orice limita, sa sfidez orice idee care nu era asemanatoare cu a mea.. recunosc, am gresit.
   Eu chiar nu sunt un arhitect bun. Ma straduiesc sa consolidez relatii cu oameni care ar fi trebuit sa plece de mult din viata mea, dar pe care imi este frica sa ii las sa ma piarda. Incerc sa trec peste orice si peste oricine, si iar gresesc.
   Gresesc pentru ca nu sunt un arhitect bun. Constructiile mele arata ciudate iar in orasul sufletului meu este haos. Imi vine greu sa fac ordine in aceste ruine de sentimente, dar nu imposibil. Trebuie sa scap de reziduuri odata pentru todeauna.

     Nu sunt un arhitect bun, dar Anemona trebuie sa fie.