Parerea mea despre SpringShop

    

       SpringShop.ro nu prea pare

       Un concept prea complicat,

       Nu e nimic greu sau ciudat,

       Mi-am dat seama la prima accesare.

       

     Iata ca a venit si ziua de marti cu o alta proba pentru SuperBlog, iar cei de la SpringShop isi doresc sa afle parerea noastra despre site-ul lor. Hmm.. destul de interesant, chiar nu am ce sa zic. As putea doar sa zambesc la gandul ca lor chiar le pasa de parerile potentialilor clienti si incearca sa isi imbunatateasca si promoveze site-ul printr-o metoda foarte originala (o proba pentru SuperBlog).

     Eu am inteles perfect conceptul de "vanzare magazin online". Daca iti doresti sa vinzi ceva pe internet (sau de ce nu chiar sa incepi o mica afacere), SpringShop iti poate pune la dispozitie un magazin online in care tu sa iti promovezi si sa iti vinzi produsele. Nimic mai simplu, nu?

     Totusi oamenii chiar vor o parere sincera (desi trebuie sa recunosc ca e riscant sa intrebi peste 100 de bloggeri ce ar schimba la site-ul tau, ai putea sa realizezi chiar ca ei ar vrea sa schimbe ceva la care nici nu te-ai gandit..).

     Daca as schimba ceva la site-ul lor, probabil as incepe cu designul. Probabil m-as juca putin cu tema si culorile, dorindu-mi sa "imi las amprenta" si acolo. Hmm.. as schima si pozitia video-ului (l-as muta din partea dreapta sus undeva mai jos de cei trei pasi prin care iti poti creea un magazin online), iar ultimul lucru pe care l-as schimba.. probabil as adauga o melodie de fundal sau ceva care sa te faca sa ramai pe pagina cat mai mult timp, acel ceva care sa placa tuturor.

     In concluzie, mie personal site-ul lor mi se pare original (chiar nu auzisem de conceptul de a vinde magazine online pana sa il accesez) si elementar pentru cei care isi doresc sa inceapa o afacere online care le poate aduce castiguri destul de bune.

    Articol scris pentru SuperBlog-proba 16

Daca imaginatia e limita..

    Daca imaginatia este limita, inseamna ca am un infinit de posibilitati. Inseamna ca nu o sa ma plictisesc si nu o sa ma opresc niciodata din a spera, a visa, a cauta si a da un sens fiecarei clipe..
    Intelegeti? Avem un infinit de posibilitati! Putem gasi o solutie pentru orice problema, putem sa facem viata asta un loc mai bun pentru noi.. sau macar putem incerca.
    Ne plangem prea mult si uitam sa visam, sa ne imaginam, sa creem, sa scriem.. si viata e prea scurta pentru asa ceva. Nu avem timp pentru regrete. Nu avem timp de pierdut cu ganduri inutile, intelegeti?..

    Daca imaginatia este limita.. pentru mine e ca si cum nu ar exista nici o limita.

  Anemona.

Confesiunea unei aiurite

     Il plac de mult timp, de mult prea mult timp as putea spune..
     Suntem colegi de cativa ani si as putea sa jur ca l-am indragit inca din clipa cand l-am zarit prima data. Este genul de persoana amuzanta, stie sa isi sustina punctul de vedere, este inteligent si are niste ochi verzi in sclipirile carora te pierzi ataaaat de usor.. sau doar eu fac asta? Dar azi chiar nu conteaza. Acum vorbeam despre ... hmm.. altceva.
     Nu as vrea sa credeti ca nu am facut nimic ca sa ii atrag atentia. Chiar nu sunt genul care sa stea degeaba si sa astepte ca baiatul sa faca primul pas. Adica daca el chiar nu observa ca il plac? Chiar credeti ca voi astepta acea zi magica cand printr-o ciudata revelatie el isi va da seama ca simt ceva, ca uneori il privesc insistent, ca tremur cand se apropie de mine..? Nu, asta chiar e exclus!
     Sa va spun cum am incercat sa ii atrag atentia. De multe ori eu am intrat in vorba cu el si am observat ca ma trateaza ca pe oricare alta colega, iar acest fapt ma cam intrista. Imi doream sa reuseasca sa vada dincolo de aparente si de masca de "copila prostuta", imi doream sa ma vada asa cum sunt eu cu adevarat.   Si m-am hotarat sa reusesc sa imi indeplinesc acest vis folosindu-ma de orice mijloace.
      Intr-o zi i-am bagat in ghiozdan o pisicuta de plus foarte draguta, roz. De unde sa stiu eu ca saracul baiat este alergic la pisici si se va simti oripilat atunci cand va vedea ce minunatie se afla in ghiozdanul lui? Bine ca am fost destul de inteligenta si nu i-am lasat nici un bilet, am putut foarte usor sa dau vina pe alta colega..
      Pacat ca inteligenta m-a parasit cand mi-a venit ideea sa il impresionez mergand pe niste tocuri ametitor de inalte. In timp ce incercam sa pasesc cu gratie (asemenea unei feline), am calcat gresit si am cazut chiar in fata lui.. a fost oribil! M-am simtit foarte aiurea, dar el a fost suficient de dragut sa isi mascheze hohotele cu un zambet stangaci.
      Poate ma straduiesc prea mult, dar niciodata nu fac ceea ce trebuie. Eu am impresia ca dragostea la mine  functioneaza ca un fel de drog si parca sunt de 100 de ori mai aiurita cand ma gandesc la el.
      Acum tot ceea ce vreau este sa ii fac o declaratie de dragoste. O sa cumpar o carte de la Nemira (stiu ca lui ii plac foarte mult cartile, si mie imi plac, avem atat de multe in comun!!) si o sa pun in ea un biletel pe care o sa scriu unul din citatele mele preferate: "Dragostea este ca un zambet: nu are nici un sens daca nu o daruiesti". Probabil cartea pe care o voi alege va fi chiar "Cartea dragostei" pentru ca am auzit foarte multe pareri despre ea si consider ca Phillipa Fioretti reuseste sa imbine foarte bine replicile savuros de amuzante cu gesturile romantice.
      Sper ca de data aceasta sa il impresionez si imi doresc ca el sa realizeze cat de mult inseamna pentru mine. Tineti-mi pumnii!
     
   Articol scris pentru SuperBlog 2012-proba 15

Dupa 3 ani..

     Aseara ne-am intalnit toti colegii de generala. Dupa 3 ani.. iar eu nu am vrut sa merg pentru ca a venit si acel coleg pe care l-am adorat timp de 3 ani, care a fost un fel de obsesie pentru mine, pentru care m-am mutat de la liceul la care eram in clasa a 9-a (desi nu as recunoaste asta niciodata).. hai sa ii spunem Gb. Nu imi vine sa cred ca pana acum nu am vorbit despre el.. probabil ca incet incet am realizat ca unele vise raman doar niste ganduri care nu se vor adeveri niciodata in viata reala. Banalitati..
     Sa revenim. A fost ciudat sa ma vad cu persoane cu care chiar pierdusem legatura (am continuat sa vorbesc doar cu prietenele pe care le aveam in clasa si un amic bun).
     Am baut o cafea in oras si am povestit fiecare intamplari amuzante din timpul scolii. Am ras pe bune, si asta chiar mi-a dat impresia ca sunt fericita. Nu s-a uitat nimeni ciudat la mine cand am fumat tigari mentolate, cand am spus bancuri sau cand nu m-am mai putut opri din ras (desi trebuie sa recunosc ca aproape toti mi-au zis ca m-am schimbat.. probabil parul rosu e de vina!).
     Dar nu despre asta am vrut sa vorbesc aici.. si nu despre Gb., pentru el pot sa jur ca nu mai simt nimic, privirea lui nu mi-a cauzat nici un fior si amintirea lui imi da doar o senzatie de jena pentru ca imi amintesc ca m-am comportat ca o tampita in acele momente cand era in preajma mea..
   
     Hmm. Change (o sa ii spun asa pentru ca este o fire foarte schimbatoare, mi-a fost colega in generala si am ramas prietene si dupa..) nu a venit la intalnire. Sau mai bine zis nu a vrut sa vina.. o sa vedeti. Nu stiu cum s-a nimerit sa ia masa in acelasi local cu prietenul ei care are aproape dublul varstei ei, dar nu mai conteaza. Cand si-a vazut toti ex-colegii, s-a albit la fata. Si in clipa aia a realizat ca ea si iubitul ei nu se potrivesc deloc. Cam straniu..
     Poate nu sunt o prietena buna. Dar i-am spus de atatea ori ca ea si el nu vor fi prea mult timp impreuna.. Aseara trebuia sa doarma la mine si a plecat la el. M-am enervat groaznic, dar nu am inteles ca accea ar fi trebuit sa fie ceva de genul "un ultim moment petrecut impreuna".
     Mi-a lasat pe masa o bratara si un bilet in care a scris tot ce simte. Mi-a spus ca ii sunt cea mai buna prietena, ca ma iubeste si alte chestii de genul.. am plans. Simt ca am tradat aceasta prietenie la fel cum a facut si ea acum un an. Am spus niste chestii pe care trebuia sa le tin pentru mine, am judecat si am condamnat fara macar sa dau o sansa.. Am plans si cred ca mai am putin si plang si acum..

     Ieri am invatat ca este greu sa uiti o persoana daca sentimentele nu iti sunt impartasite, dar nu este imposibil.
     Ieri am invatat ca piedicile impuse de societate si diferenta mult prea mare de varsta pot distruge o relatie.
     Ieri am invatat ca poti rade alaturi de persoane pe care nu le-ai mai vazut de mult prea mult timp, si inauntrul nostru probabil fiecare pastram o parte din cei ce am fost canva. 
     Azi sunt mai inteleapta.. multumesc voua, celor din viata mea!

Anemona.

Despre demoni si nimic mai mult..

   
       Daca ar fi sa ma caracterizez printr-un cuvant, acela ar fi altfel.
       Da, chiar sunt altfel..
       Am mai multi demoni decat orice persoana pe care am cunoscut-o in viata mea: imi place gustul tutunului, imi place sa beau vodka amestecata cu sirop de visine, cochetez cu anorexia si uneori ma infometez zile intregi doar din dorinta de a fi perfecta in viitor, am avut si o perioada in care am fost bulimica (dar am renuntat cand mi-am dat seama ca mancarea e o secunda pe buze si o viata pe trup iar sa te infometezi imi pare mai usor..), am cautat in durere un refugiu..
        Eu nu stiu ce o sa ma fac cand nu voi mai fi adolescenta. Cand chestiile de mai sus vor trebui sa devina doar simple amintiri, iar eu nu voi mai putea da vina pe varsta pentru toate prostiile pe care le fac. Mi-e teama. Mai am doar 3 luni si va trebui sa ma maturizez.. sau cel putin sa las impresia asta.

      Nu imi doresc sa imi iubesc demonii, dar nici sa ii reneg (nu pot, pur si simplu nu pot). Imi doresc doar sa ii accept. Sa fie un fel de .. rau necesar.
      Ei ma vor ajuta sa imi dau seama care imi sunt limitele, ce ma caracterizeaza si ce mi se potriveste. Ei imi vor oferi nebunia unei clipe, ei vor fi si sunt parte din mine..

    Anemona.

La 80 de ani..

     La 80 de ani nu e usor
     Sa umbii pe calculator,
     Tehnologia a evoluat
     Si toate parca s-au schimbat.

     Am vrut sa fac o poezie dar nu prea mi-a iesit decat o strofa (dau vina pe inspiratie). Asa ca voi incerca sa abordez tema dintr-o alta perspectiva.. sa vedem ce iese.
 
     La 80 de ani ma vad ca fiind o batranica simpatica (modesta de mine!), trecuta prin viata si care nu a uitat sa zambeasca indiferent de greutatile prin care a trecut (ca toti oamenii am trecut prin asa ceva, si asta o pot spune sigura pe mine si fara sa ma contrazica nimeni).
     La 80 de ani nu cred ca voi uita ce este acela un hard disk extern sau cum arata un monitor LCD. Ar fi chiar ciudat sa uit asa ceva, atata timp cat am fost obisnuita cu acestea inca de cand eram o pustoaica de clasa a 2-a. Pot spune ca sunt o norocoasa pentru ca parintii mei sunt mari pasionati de calculatoare si informatica in general si au avut grija sa imi transmita si mie aceasta pasiune.
     La 80 de ani probabil voi folosi un aparat pentru clonare, voi merge la cinema cu masina mea zburatoare si roz, ma voi teleporta cu ajutorul unei bijuterii aparent magice, voi..
      Stai stai stai! Sa nu cumva sa spui ca nu exista masini zburatoare, ca nu s-a clonat pana acum nici o fiinta omeneasca sau ca teleportarea este imposibila. Nu cred asa ceva! Ele inca nu exista, dar am toata increderea ca o fiinta suficient de inteligenta va fi capabila sa le inventeze, daruind umanitatii un cadou atat de pretios.
     Poate acea fiinta vei fi tu, poate va fi vecinul morocanos care locuieste un etaj mai jos. Poate va fi colegul mult prea timid pe care l-ai ignorat ani intregi, bunul tau prieten.. sau poate voi fi chiar eu.. cine poate sti?!
   
     Inchid ochii si imi imaginez inelul cu pietricica turcoaz pe care il voi purta probabil pe aratatorul mainii stangi. Daca teleportarea va fi un secret, numai cativa oameni vor reusi sa vada in reflexele albastre-verzui ceva mai mult decat frumusetea unei bijuterii. Daca nu va fi un secret.. prefer sa cred ca acea sclipire care ne va ajuta sa calatorim cu viteza gandului va fi ascunsa pentru fiecare intr-o bijuterie unica cu o pietricica turcoaz.

     Articol inscris pentru SuperBlog 2012-proba 14

Idealului meu masculin.

     L-as iubi pentru ca atunci cand lumina calda a rasaritului ar desena conturiri dulci pe peretii camerei mele, el mi-ar da un mesaj in care mi-ar ura o zi buna si m-ar intreba ce fac, aratandu-mi ca ii pasa.
     L-as iubi pentru ca mi-ar citi mereu poeziile si incercarile (uneori esuate) de proze, pentru ca in unele nopti m-ar privi confuz vazand cum scriu si rup paginile de parca as fi nebuna, chiar daca el nu ar intelege acea lupta aparent tacuta cu materia.. l-as iubi pentru ca mi-ar fi si muza si critic.
     L-as adora pentru ca uneori m-ar surprinde daruindu-mi o simpla orhidee, stiind ca nu imi plac trandafirii (pentru ca sunt atat de des daruiti, atat de comerciali, pentru ca aia din magazine nu au spini, etc.). M-ar surprinde si cand mi-ar aduce un manunchi de liliac intr-o zi de primavara, oferindu-i tente de eternitate unei clipe aparent banale.
     L-as iubi cand as vedea o sclipire de invidie in ochii prietenelor mele, cand ele mi-ar sopti putin socate "se vede ca te iubeste, esti o norocoasa..".
     L-as diviniza pentru ca el ar fi mai inteligent ca mine, pentru ca m-ar uimi in fiecare zi cu vastele lui cunostinte si mi-ar modela caracterul, facand din mine femeia perfecta pentru el.
     L-as iubi pentru ca ar intelege conceptul de "libertate" si in unele momente m-ar lasa sa fiu singura si mi-ar acorda timp doar pentru mine.
     L-as iubi pentru ca ar avea rabdarea sa ma invete ca fiecare fiinta umana are demonii ei si pentru ca la randul lui i-ar accepta pe ai mei asa cum i-as accepta si eu pe ai lui. L-as iubi pentru ca ar iubi-o pe Anemona.
     As adora faptul ca alaturi de el ma simt in siguranta, iar in momentele cand m-ar lua in brate as simti ca toata lumea imi apartine.
     Si jur.. jur ca l-as iubi daca nu ar mai fi atat de copil (nu pot sa cred ca am spus asta).  

                                 

Mai bine decat singura..

 
     Nu imi explic cum ieri am trecut de la un plans isteric la un ras molipsitor in mai putin de jumatate de ora. Incepusem sa plang pentru ca am niste probleme pe care simt (si stiu) ca nu le pot depasi, care nu depind numai de mine si care ma macina si imi cauzeaza tot felul de ganduri deprimante.
     L. m-a sunat. Intre noi mereu a fost (sau asta am vrut sa cred, in fine..) un fel de legatura invizibila care ne face sa depindem intr-un mod straniu una de alta. Pana sa ma tradeze in cel mai halucinant si umilitor mod pot spune ca tineam la ea ca la o sora.. acum sincer nu mai stiu, prefer sa nu imi mai bat capul si sa dau vina pe faptul ca am nevoie de poveste mai mult decat am nevoie de ea (nu imi vine sa cred ca am recunoscut asta!).
     - Ce faci? ma intrebase la telefon, putin confuza.
     Plangea si ea. Plangeam si eu. Am povestit un timp, si dupa am inceput sa radem ca nebunele. Sa ne bagam ceva in ea de viata. Sa ne dam seama ca defapt plangem degeaba. Ca niste proaste.
      A fost un moment in care nu mi-a mai pasat. In care am uitat de probleme fara sa beau alcool ca o disperata sau sa privesc o tigara cum incet incet se stinge. A fost un fel de.. betie/inconstienta spirituala (oare exista termenul asta sau tocmai am mai inventat ceva..???).In orice caz a fost de o mie de ori mai bine sa rad cu ea decat sa plang singura.
     
     Dar dimineata m-am trezit. Si mi-am amintit ca acea problema. Si ca nu depinde numai de mine sa o rezolv. Si mi s-a frant sufletul.. iar.

    Tu in ce moment ai fost beat/inconstient spiritual?

  Anemona nu e aici. Azi nu sunt si nu am fost puternica. Nu pot si nu vreau!