Daca ar fi sa ma caracterizez printr-un cuvant, acela ar fi altfel.
Da, chiar sunt altfel..
Am mai multi demoni decat orice persoana pe care am cunoscut-o in viata mea: imi place gustul tutunului, imi place sa beau vodka amestecata cu sirop de visine, cochetez cu anorexia si uneori ma infometez zile intregi doar din dorinta de a fi perfecta in viitor, am avut si o perioada in care am fost bulimica (dar am renuntat cand mi-am dat seama ca mancarea e o secunda pe buze si o viata pe trup iar sa te infometezi imi pare mai usor..), am cautat in durere un refugiu..
Eu nu stiu ce o sa ma fac cand nu voi mai fi adolescenta. Cand chestiile de mai sus vor trebui sa devina doar simple amintiri, iar eu nu voi mai putea da vina pe varsta pentru toate prostiile pe care le fac. Mi-e teama. Mai am doar 3 luni si va trebui sa ma maturizez.. sau cel putin sa las impresia asta.
Nu imi doresc sa imi iubesc demonii, dar nici sa ii reneg (nu pot, pur si simplu nu pot). Imi doresc doar sa ii accept. Sa fie un fel de .. rau necesar.
Ei ma vor ajuta sa imi dau seama care imi sunt limitele, ce ma caracterizeaza si ce mi se potriveste. Ei imi vor oferi nebunia unei clipe, ei vor fi si sunt parte din mine..
Anemona.
