Pasiunea domnului Panaite

   
      Despre domnul Panaite toti oamenii care il cunosc spun ca este o persoana speciala si foarte simpatica. Are parul saten, poarta mereu cate o palarie ciudata si se imbraca intr-un stil clasic. Dar ceea ce ne fascineaza pe toti cei care il cunoastem nu este stilul lui, ci felul cum vorbeste despre meseria lui si pasiunea cu care o face.
       - De cati ani lucrati la acea fabrica? il intreaba timid una din fetele care au intrat de putin timp in gasca noastra.
       Domnul Panaite chicoteste si o priveste binevoitor.
       - De mic copil am fost fascinat de.. branza. Stiu, o sa ti se para straniu si mai mult ca sigur o sa ma consideri un ciudat. Parerea asta au avut-o si ei despre mine atunci cand ne-am intalnit prima oara.
       Zambim toti si ne luam cestile cu vin fiert de pe masa, ciocnindu-le zgomotos. Nu stiu a cui a fost ideea de a veni aici duminica asta, dar ma bucur ca am acceptat sa imi vad prietenii atat de diferiti de mine.
       - Asta a fost visul dumneavoastra?
       - Cam asa ceva, ii raspunse el ridicand din umeri.
       - Si ce faceti acolo.. la fabrica?
       Domnul Panaite lasa ceasca cu vin fiert pe masuta din sticla si ridica din umeri.
       - Nu facem nici o mare branza. Ca sa obtii acel produs delicios iti trebuie doar ingrendiente de calitate, pasiune pentru ceea ce faci si o reteta buna.
        - Si de unde stiti ca reteta dumneavoastra este cea mai buna?
        - Stiu. Pur si simplu stiu. Pai ori facem branza ori nu facem nu?.. Eu am incercat si cu alte retete, dar nu a iesit nici o mare branza, pricepi?
        - Sunteti cam obsedat de branza sau mi se pare mie?
        Izbucnesc in ras. Fiecare membru din gasca a avut discutia asta cu domnul Paite, si am auzit-o de atat de multe ori.. dar mereu ma amuza felul cum el isi sustine punctul de vedere si pasiunea pe care o simt in cuvintele lui. Fata cea noua ma priveste usor confuza.
        - Draga mea copila, nu e obsesie.. e doar pura pasiune. Sper ca nu iti bati joc, prieteni-prieteni.. dar branza e pe bani.
        - Mi se pare mie sau vorbiti numai cu si despre branza?
        - Cum branza mea sa spui asa ceva?..
        Fata chicoteste.
        - Sunteti amuzant domnule Pricop. Dar sunt curioasa.. atunci cand faceti o poza, ii rugati pe toti sa strige "Branzaaa!"?
       - Bineinteles! Ii rog sa strige "Branza!" si strig si eu cu ei. Iubesc cuvantul asta!
       - Se vede.
       - Ma bucur ca mi-ai descoperit mica pasiune. O sa te obisnuiesti, si sper sa ajungi sa iubesti cuvantul "branza" asa cum il iubesc eu.
        Izbucnim cu totii in ras. O privesc si stiu ca l-a placut pe domnul Pricop cu tot cu ciudateniile lui. Probabil il considera chiar simpatic. Cred ca se va integra in gasca noastra, un grup de oameni in care cunavtul "ciudat" nu are nici un sens.
       
   Articol scris pentru SuperBlog 2012-proba 7

Tu cum iti alegi laptopul potrivit?

     Probabil o sa radeti, dar eu mereu mi-am considerat laptopul un fel de prieten devotat. Il pot lua cu mine oriunde, are stocate cantitati nelimitate de fotografii ce pastreaza magia unor clipe minunate, am foldere pline cu muzica care ma face sa zambesc si sa nu uitam ca de pe laptop imi pot accesa foarte usor blogul care este deja o parte din mine.

     Cum mi-am ales leptopul?
     In primul rand am inceput sa ma documentez. Consider ca pentru a face o alegere buna ai nevoie de cat mai multe informatii si trebuie sa stii exact ce asteptari ai de la prietenul tau electronic. Te poti documenta online vizitand magazine online care vand laptopuri (de exemplu magazinul Azerty) sau poti merge la un magazin specializat in asa ceva care este in orasul tau.
      Consider ca trebuie sa stii in ce buget trebuie sa te incadrezi. Nu sunt multi cei care isi pot permite un laptop foarte performant fara sa fie nevoiti sa il cumpere in rate, sa jefuiasca o banca sau sa doneze un organ (glumesc!). Parerea mea este ca te poti descurca si cu un buget mai restrans, trebuie doar sa cumperi ceva care sa iti indeplineasca toate asteptarile.
     Daca iti doresti un laptop pentru ca vrei sa ai acces la cat mai multe jocuri si aplicatii incearca sa alegi unul  cu un procesor bun, memorie RAM mai mare de 2 Gb si placa video dedicata. Daca vrei sa umbli mai mult pe internet, sa scrii pe blog si sa asculti muzica (cum fac si eu cu laptopul meu) placa video poate fi si una obisnuita.
      Nu te poti duce la magazin si sa spui doar "Vreau un laptop roz!". Trebuie sa stii ce vrei sa faci cu el, ce asteptari ai si trebuie sa te incadrezi in buget. Si nu uita ca cel mai ieftin nu e neaparat cel mai bun, iar laptopul este o investitie pe care o faci odata la cativa ani.

     Articol scris pentru SuperBlog 2012- proba 6

Poveste de iarna

    Afara fulgii de zapada dansau greoi iar el se plimba pe strazile mult prea aglomerate fara sa ii pese de parerea celorlalti oameni care il ignorau la randul lor. Nu stia de cat timp rataceste fara nici un scop printre oamenii mult prea ocupati si nici de ce facea asta.
     Dupa un timp se aseza absent in fata vitrinei unui magazin de bijuterii si privi in gol. Apropierea Craciunului ii umplea mereu sufletul de o neasemuita tristete, il facea sa se simta singur si deprimat. Avea impresia ca nici o persoana din viata lui nu tine la el si nu ii este alaturi in astfel de momente cand trebuie sa ii tii aproape doar pe cei care conteaza cu adevarat.
     - Domnule, va simtiti bine?
     Tresari speriat intrebandu-se cine indrazneste sa il deranjeze in astfel de momente.
     - Sunt bine, ii raspunse el zambind.
     - Va pot ajuta cu ceva?
     Tanarul ridica din umeri.
     - Nu prea cred.
     - Sunt sigur ca ati ajuns aici cu un scop, ii spuse barbatul facandu-i cu ochiul.
     In acea clipa tanarul isi ridica ochii din pamant si il privi, observandu-i costumul albastru pe care il purta si zambetul simpatic.
      - As cumpara ceva. Pe cuvantul meu! Dar.. simt ca nu e nimeni pentru care sa conteze un astfel de gest.
      - Pentru toata lumea ar conta un astfel de gest. Dar nu toti stiu cum sa arate asta..
      - Daca spuneti dumneavoastra..
      Barbatul se aseza langa el.
      - Pentru tine cine este acea persoana care conteaza cu adevarat?
      Tanarul chicoti si inchise ochii. In minte i se contura portretul unei bune prietene pe care o cunoscuse cu mult timp impreuna.
      - Eu si ea suntem doar amici.
      - Nu crezi ca ar fi timpul sa ii spui ce simti?
      - Mi-e teama..
      - Poate si ea simte acelasi lucru.
      - Oare gasesc ceva in magazinul asta? Ceva ce i-as putea darui de Craciun?
      - Nu prea cred..
      - De ce spui asta?
      - Este magazinul meu. Si am vandut toata marfa pe care o aveam. Cu sarbatorile astea a fost o adevarata nebunie! In alte imprejurari nici macar nu am fi avut timp sa mai stam de vorba.
      - Hmm..
      - Dar cred ca te pot ajuta. Urmeaza-ma!
      Barbatul se ridica iar tanarul il urma fara sa ii mai spuna nici un cuvant. Intrara in magazin si isi scuturara hainele de zapada, apoi barbatul se aseza in fata unui calculator si il invita sa ia un loc langa el. Tanarul ii zambi si ii asculta rugamintea. Il privi apoi cum intra pe un site de care nu mai auzise si pe care se vindeau bijuterii cu cristale, inele, lanturi si alte lucrusoare care ar fi facut orice femeie fericita. Barbatul accesa un link si o imagine cu o bijuterie delicata si originala aparu pe ecran.

     
         - Iti place? il intreba barbatul zambind.
         - Este.. hmmm.. este perfecta.
         - O poti comanda chiar acum. Si poti fi sigur ca coletul va ajunge la timp, iar prietena ta va fi foarte multumita.
         Tanarul comanda bijuteria si ii multumi barbatului care fusese atat de amabil.

                                                                              *

       Era dimineata de Craciun si el avea foarte mari emotii. Cumparase un brad si il impodobise gandindu-se la ea, gatise tot felul de bucate sofisticate numai ca sa o impresioneze, umpluse casa de lumanari parfumate..
       Cand ea suna la usa tanarul tresari. Ii deschise usa si o pofti inauntru. Fata ii zambi si ii multumi pentru invitatie. Se asezara la masa si degustara din toate bucatele pe care tanarul se straduise sa le pregateasca. In timp ce strangea masa el o privi atunci cand ea nu era atenta, spunandu-si ca ea este cea mai frumoasa fata pe care o cunoscuse vreodata si ca este norocos ca sunt prieteni.
        Ea ii zambi si il imbratisa oferindu-i o cutiuta pe care o scosese din poseta cu putin timp in urma. El se duse spre brad si ii oferi o cutie din catifea care era camuflata printre ramurile verzi. Fata il privi usor confuza si deschise cutia nerabdatoare. Vazu bijuteria si cateva secunde nu putu scoate nici un cuvant, dupa se ridica de pe scaun si il imbratisa multumindu-i.
         - Chiar crezi ca merit un cadou atat de special? il intreba ea zambind.
         - Meriti.. tu esti o persoana speciala. Te plac de multa vreme, dar nu am indraznit niciodata sa ti-o spun.
         - Si eu te plac..
         Tanarul o privi zambind si o saruta pe obraz.
         - Cred ca asta o sa fie cel mai frumos Craciun de care am avut parte, ii sopti el.

Articol scris pentru SuperBlog 2012 - proba 5

Ei sunt ca mine..

     A fost dragut azi. Nu stiu cum am dat de blogul lui Lizu, si nu stiu ce a fost in capul meu de m-am dus singura la intalnirea aia, dar mi-a placut mult.
     Am fost tipa aia care a baut ceai cu gheata toamna, am fost singura care nu a adus carti ci o parte dintr-o carte pe care ma tot chinui sa o termin, eram singura care mai era inca la liceu.. dar nu as schimba nimic.
      E un sentiment grozav sa stai la o masa cu oameni care nu te considera ciudata si sa discuti despre pasiuni comune. Incepe sa imi placa. Sper sa fac chestia asta si luna viitoare.

     Anemona.

Prima mea carte de la Nemira

 
       Am vazut-o in biblioteca si copertile ei monocrome mi-au atras imediat atentia. Am ridicat-o de pe raftul prafuit cu mainile tremurande, cuprinsa de un fior aproape inuman. Imi simteam sufletul plin de o dorinta ciudata, era un sentiment care ma incerca rareori si de fiecare data parca se manifesta altfel, dar cu aceeasi intensitate bonlava.
    Mi-am scuturat capul, incercand sa fiu constienta de ce se intampla in sufletul meu. Am cercetat atenta coperta monocroma. Numele uneia dintre autoare - Alice Nastase - imi parea teribil de cunoscut. Mi-a luat ceva timp dar pana la urma mi-am dat seama ca citisem niste fragmente din acea carte copiate in caietul de lecturi suplimentare al colegii de banca, caiet care era indispensabil pentru noi - elevi in clasa a 8-a de doar 14 ani si pasionati de literatura.
    Trecusera cateva luni si crezusem ca am uitat de existenta cartii, dar acum ea era chiar in mainile mele si parca inconstient asteptasem aceasta clipa. Am strans cartea in brate ca pe un nou prieten si m-am indreptat spre receptie. Nu imi mai pasa de nimic, abia asteptam sa ajung acasa si sa citesc.
      Am imprumutat cartea si am iesit din biblioteca zambind. Nu am mai avut rabdare sa astept autobuzul si am pornit spre casa aproape alergand, ghidata de acelasi fior straniu. In minte imi repetam obsesiv numele cartii - "Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire" .  Ma simteam de parca as fi descoperit un nou cod pe care abia asteptam sa il descifrez.
      M-am trantit in pat si mi-am luat de pe birou un evidentiator. Fraze ca "Noaptea te scot din inima mea dar dimineata te regasesc. Si nici nu stiu daca as vrea sa fie mereu noapte sau mereu dimineata..", "(..) nu ti-am facut nici un rau. Am intins, in vis, o mana spre tine, stiind ca e un gest dureros de inutil", etc. nu au putut scapa neevidentiate. Cand am terminat cartea am realizat ca aproape toate paginile erau subliniate. Nu puteam inapoia cartea la biblioteca in felul ala, asa ca am cumparat alta de la librarie (pe care am dus-o a doua zi la biblioteca) si pe cea pe care o imprumutasem am pastrat-o pentru mine.
        "Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire" este in continuare una din cartile mele preferate si prima mea carte de la Nemira pe care am citit-o vreodata. A reusit sa ma fascineze prin povestea prieteniei sincere a autoarelor (de care am aflat cand m-am documentat cativa ani mai tarziu), stilul sensibil si replicile geniale strecurate prin randurile unui jurnal in care se poate gasi oricine.

     Articol inscris pentru SuperBlog 2012 - etapa 4.

28 de ore..

    I-am dat adresa blogului, parola, tot. Am scris asta pe un bilet galben si i l-am dat. Pur si simplu. L-a atruncat pe geam si mi-a spus ca nu ii pasa lui de blogul meu (Si totusi de ce l-a cautat..?).
    Parea ametit. Eu eram beata. Simteam cum picioarele imi amortesc si capul imi vajaie. Nu mai gandeam rational. Eram .. fericita. O fericire din aia stranie, infricosatoare, care stii ca va disparea a doua zi dimineata lasand in urma doar o durere groaznica de cap.
    Nu am dormit. Nu am putut sa dorm. Stateam si ma uitam la colegii mei, la pereti, la orice, numai la el nu.
    Sunt treaza de 28 de ore si sper ca inca scriu coerent. Mainile imi tremura, si ma simt doar putin obosita. Nu mai sunt ametita si abia am ajuns acasa. Afara ploua si cred ca biletul galben s-a udat, iar scrisul a devenit indescifrabil (pe bune, chiar sper asta).
    Blogul asta e din nou al meu. Al meu!

    Sper ca el sa se tina de promisiune si sa nu se poarte ca un copil..

      Anemona?

The end.

     Mi-a gasit blogul. Nu o sa mai pot sa mai scriu. Sau cel putin nu la fel ca inainte.
     Nu mi-am imaginat niciodata ca voi trece prin clipa asta (sau pur si simplu nu mi-a pasat). De acum probabil o sa devin subiectiva, plictisitoare, o sa sterg de o suta de ori pana sa public ceva, o sa scriu doar povesti.
      Trebuie sa aflu cum l-a gasit. Cu ce am gresit? Rareori sunt neglijenta, dar e clar ca am lasat ceva sa imi scape. Chestia asta ma roade, aseara am dormit doar 4 ore, ma simt atat de aiurea..

      Asta era singurul loc in care eram eu cu adevarat. Am pierdut tot.. sau cel putin asa simt.


      Nici nu mai stiu cine sunt.

Adio, copil!

      Am ramas dezamagita cand am vazut ca persoana pe care o divinizam este una obisnuita, fara nimic special, un fel de opus a ce ma asteptam eu sa fie.
      I-am spus ca vreau sa vorbim fata in fata si m-a refuzat. (De ce am impresia ca ii e teama de mine, de el si de reactiile lui?..). Am vorbit pe mess si i-am spus atat de putin din cat as fi vrut.. Imi spunea ca nu trebuie sa imi pese mie de el, ca el nu se baga in viata mea si nici eu nu am ce cauta in a lui, etc. Si dupa m-a expediat.. pur si simplu.
      Ce fel de om e asta? De ce ma acuza pentru ca pur si simplu imi pasa?..
      Am plans mult aseara. Si plang si acum, cand scriu. Prefer sa plang aici decat sa ma vada el la scoala. Sunt bucuroasa ca nu am apucat sa ii spun ce simt, dar e o bucurie stranie care se impleteste cu o multitudine de sentimente contradictorii.
   
     Mi-a frant inima (sau mi-am frant-o singura - mai corect spus). Cel putin.. o sa pot sa scriu din nou. O sa reusesc sa termin cartea.
     De cateva saptamani, de fiecare data cand incercam sa scriu ceva, mintea mi se umplea de el si mainile incepeau sa imi tremure. Nu reuseam sa descriu nimic din ce nu avea legatura cu el, si toata personajele pe care le fauream aveau ceva care apreciasem  credeam ca apreciez la el.
     E greu. E frig. Acum imi vad sufletul ca pe un loc gol, infinit, captusit de durere. Am ajuns la hilara concluzie ca mereu am fost indragostita de aceeasi iluzie pe care o atribuiam de fiecare data altui tip. Ii dadusem copilului o masca care nu era a lui, si nu a stiut sa se joace cu ea, dar nici macar nu a vrut sa incerce.
     Imi iau masca inapoi, copil! Si imi iau adio de la persoana care credeam ca esti, si pentru care simteam ceva.

     Nu stiu daca mai sunt Anemona.. ea nu ar plange niciodata. Mi-e teama ca si asta e doar o masca..